…ceea ce trebuie atunci când trebuie. Prietenii știu, n-am fost dintotdeauna o doamnă respectabilă :). Am crescut în Sălăjan, alături de băiețașii de cartier, pe muzica celor de la BUG Mafia. Încă îi scult, în amintirea vremurilor trecute. Sau poate pentru că în opinia mea sunt singura trupă românească de hip-hop. Ei bine, băieții aștia aveau o vorbă, de fapt, două, din același registru, care se repetau ca un lait motiv în cântecele lor: „Nu vorbi fără să știi.” – și respectiv: „Să te ridici doar când ai ceva de spus.”
Plecând de la asta, sau nu :), am fost întotdeauna mai degrabă un ascultător, până la capătul discuției. Am considerat multă vreme că mai am lucruri de ascultat și de învățat, până să pot vorbi. Am vrut să fiu sigură că atunci când deschid gura spun ceva cu semnificație și, mai ales, că stăpânesc ceea ce spun. Aveam răbdare. O calitate pe care o văd tot mai rar în jur, inclusiv la mine. Oamenii sunt atât de grăbiți, încât nici măcar nu mai așteaptă ca interlocutorul să-și ducă ideea până la capăt, că intervin. Întrerup. Judecă. Combat. Contrazic. Am făcut-o și eu de multe ori în ultima vreme. Nu mai au răbdare să digere și, pentru că nu au răbdare să priceapă contextul, afirmă apoi o părere total greșită pe subiect.
Dar ce e mai grav nu e asta. Ci faptul că de multe ori nu au curajul de a spune în față ceea ce îi deranjează, atunci când îi deranjează. Cel mult aruncă o bombiță și fug. Apoi vorbesc pe la colțuri. Sau își găsesc pur și simplu curajul mult prea târziu, ecourile rămânând fără efect. Feedback-ul rămâne ascuns.
N-o mai lungesc, cam asta este una din impresiile cu care am rămas după cea de a cincea ediție a Social Media for Parents. Obiectiv vorbind, și participând la 3 din cele 4 ediții anterioare, evenimentul a fost unul reușit. Din punctul meu de vedere, au fost prezenți speakeri pe toate gusturile, de toate nivelurile și informații așijderea. Poate nu atât de aplicate pe zona de blogging, poate aici se putea insista mai mult, mai ales că asităm la un noul val de bloggeri din zona de parenting, care mai de care mai dornici să învețe și să se afirme. Și ei ar trebui învățați cumva, doar că nu știu sigur dacă ăsta e rolul acestui eveniment.
Aproape ca la fiecare ediție a existat un debate. Care a creat rumoare. O mică furtună într-un pahar cu apă. Reacții. Dacă s-a dorit sau nu, nu mă pot pronunța, dar n-a fost rău. Rău a fost că acolo, în sală, cei mai mulți nu au putut spune lucrurilor pe nume. Mai grav decât atât, feedback-ul deschis de pe bloguri lipsește aproape cu desăvârșire post eveniment, și-am așteptat special o săptămână ca să pot cita pe cineva, dar nu, nu pot. Există însă păreri bine creionate despre care știu că vor rămâne în anonimat. Și atâta vreme cât nu vom putea să ne exprimăm un feedback, fie el și mai puțin pozitiv, în mod public și asumat, ei bine nu știu de ce așteptăm o evoluție a lucrurilor sau a noastră, ca indivizi. Vor trece alții pe lângă noi și ne vom uita cu jind la succesul lor. Pentru cei care s-au trezit mai târziu, înregistrarea video a prezentărilor este aici, veți înțelege la ce mă refer.
Pentru cei ce vor totuși să ofere un feedback pe ultima sută de metri, există un chestionar generos aici. De asemenea, prezentările din cadrul evenimentului, unele dintrele ele foarte pertinente, pot fi descărcate de aici. Nu în ultimul rând, poze, multe poze, găsiți pe pagina de facebook a evenimentului.
Eu m-am bucurat foarte tare să revăd și să cunosc extrem de multă lume, peste jumătate din participanți. Altfel, dacă este ceva ce am învățat de la eveniment (din orice experiență poți învăța câte ceva, credeți-mă) este că trebuie să spui ceea ce te deranjează asumat și public, la momentul potrivit. Restul e can-can.
Who says we have to grow up? (Walt Disney) 