Tehnologia și copiii


Iată că primul articol de pe acest blog din 2018 vine tot cu o recomandare. Pe 26 ianuarie va avea loc o nouă conferință EKA, despre care v-am mai povestit. Tema ediției care urmează este Impactul tehnologiilor moderne asupra copiilor.

„Technology is just a tool. In terms of getting the kids working together and motivating them, the teacher is the most important.” (Bill Gates)

Cu siguranță nu e primul eveniment pe această temă și poate nici ultimul. Dar subiectul în sine este atât de important și se cunosc atât de puține lucruri cu privire la efectele pe care le are utilizarea în exces a tehnologiilor de către copii, încât eu militez pentru încă un eveniment, și pentru încă unul, și pentru încă unul, până când o să ne intre bine în cap cât de aproape e prăpastia.

Merg cu dragă inimă la eveniment pentru că aș vrea să învăț cum să îmbin și capra și varza. Îmi este clar că nu îmi pot ține copiii departe de tehnologie, mai mult, ar fi total greșit să fac asta, dar este nevoie de un echilibru. Și sper să dau de specialiști, de experiențe și de întâmplări care să mă ajute să-l găsesc.

kids tech

Înscrieri eveniment

Trebuie să știți că participarea le eveniment costă 120 de lei și aici aveți mai multe detalii despre cum vă puteți înscrie. Despre ce va fi vorba:

  • La ce vârstă poate începe bebeluşul meu să se uite la televizor?
  • Este în regulă pentru un copil de 1-3 ani să se joace pe un ipad sau tabletă?
  • Este o legătură între jocurile online şi ADHD la copiii mici?
  • Ar trebui, ca părinte, să permit copiilor mei adolescenţi să petreacă ore în şir în baie cu telefoanele lor inteligente?
  • Tehnologia contribuie la izolarea socială?
  • Relaţii reale pot fi formate în spaţiul virtual al internetului?
  • De ce petrec oamenii mult timp online şi ce efect are acest lucru asupra lor?
  • Sunt motive să-mi fie frică pentru copilul meu de Deep web – „Reţeaua din adâncuri”?

Despre speaker

Mihai Gânj este absolvent al Facultăţii de Litere, Universitatea din Bucureşti, fiind şeful promoţiei din anul 2000. A beneficiat de o bursă de studii din partea guvernului român şi indian pentru studiul limbii sanskrite şi al civilizaţiei indiene. A lucrat la Universitatea din Bucureşti ca preparator universitar timp de 3 ani şi în cadrul International House din Londra ca membru al boardului de conducere timp de 6 ani.

Alături de soţia sa, Alina Gânj, este fondatorul IH Bucharest (de 7 ani liderul cursurilor de limba engleză din România), English Kids Academy și FasTracKids România (câștigătorul Premiului de Excelență la categoria “Cursuri pentru copii” acordat de Radio Itsy Bitsy în ianuarie 2016).

A fost desemnat antreprenorul anului 2010 în România de către HR Club România. Este inspector în cadrul International House World Organisation din Londra, consultant în dezvoltarea relațiilor umane în curs de validare de Institutul ESPERE din Paris și trainer calificat de Transformational Psychology Institute din Bergen, Olanda. În ultimii 2 ani găzduiește ateliere care au drept scop folosirea descoperirilor de la Universitatea Stanford în creșterea gradului de motivare în procesul de învățare al elevilor, părinților, educatorilor din școlile de stat și private din București, precum și al angajaților din companiile care operează în București.

Abia aștept și promit să vin cu ceva idei despre cum a fost!

Sursa foto.

Advertisements

Before and after having kids


image moms

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Sigur știți poza de mai sus. Această variantă și multe asemenea circulă din plin pe Facebook și-s, se pare, foarte apreciate. Atâtea degete își arată aprobarea, încât îmi vine să vărs. Cu atât mai tare îmi vine să vărs, cu cât multe din degetele care apasă „Like” cu dărnicie, n-au trecut decât cu tramvaiul pe lângă un copil și habar n-au cum este să-l crești.

La subiect însă, un copil aduce cu sine o schimbare. Știu că ați auzit asta de-un milion de ori, dar tot nu e încă de ajuns. Schimbare pentru toți ce gravitează în jurul copilului, din foarte multe puncte de vedere. Spun sincer că poate singura dată când un om se poate schimba cu adevărat este după ce un copil îi umple viața. Schimbare majoră însă care NU are sub nicio formă ca rezultat ceea ce vedeți mai sus! Femei Fetițe din toată lumea, treziți-vă: un copil e o bucurie, nu e un capăt de țară! Un copil e un dar, nu e un chin, și-i strict treaba voastră de muieri încă necoapte dacă nu știți să-l luați ca atare! Da, sunt sacrificii la mijloc. De toate felurile. Dacă realizezi responsabilitatea care vine la pachet cu copilul, desigur. Sau dragostea. Dar asta nu înseamnă că viața voastră s-a terminat, că veți arăta vreo secundă ca o relicvă, că toți prietenii v-au părăsit într-o clipită, că sigur nu mai știți cum se face ce se face la job (considering you have one), că totul se învârte în jurul plodului încă mic și nimic altceva nu mai contează, de când a intrat el cu bocancii în viețile voastre perfecte. Și mai amintiți-vă ceva, cu fiecare rid nou apărut, cu fiecare fir de păr alb, cu fiecare kilogram în plus sau în minus: nu este el, copilul, cel care a cerut să intre cu bocancii în viețile voastre perfecte.

Ah, și să n-aud că n-aveți timp. Da, ăla micu’ are nevoie de atenție și grijă 24/24, 7/7, 365/366, dar nu întotdeauna trebuie să fii tu acolo. E vorba doar de un pic de organizare. Știu, văd zilnic atâtea exemple frumoase în jurul meu care contrazic toate căcaturile ca poza de mai sus, încât îmi vine să strig asta în gura mare. So go ahead, have kids, have fun, live life to the fullest cu ceva mai multă autenticitate. Chiar dacă asta înseamnă să vă dezactivați contul de facebook. 😀

Numai lucruri de bun simț, nimic altceva.

Sursa foto: FB Count the kicks

O discutie


Luni, 11 august 2014, huni de 5 ani si 11 luni

(am gasit o serie de pampersi si de body-uri din primele lor zile de viata)

 

Eu: – Wow, uite, pe astea am sa le pastrez pana mor!

Robi: – Pai si atunci ce o sa faci cu ele? Nu o sa mai ai timp sa faci nimic cu ele, daca mori…

Eu: – Da, asa este, probabil ca o sa vi le dau voua, atunci cand o sa mor.

Edi: – Aaah, si noi poate o sa le aruncam. (rade usor afurisit)

Eu: – Mi-ar placea sa nu le aruncati, totusi. Poate le dati cuiva, daca voua nu va trebuie.

Robi: – Poate o sa le dam copiilor nostri, nu-i asa mami?

Eu: – Da, ar fi frumos. 🙂

Edi: – Mami, dar voi cand o sa fiti batrani si o sa aveti 100 de ani, tot cu noi o sa fiti… eu asa as vrea. Si sa nu muriti pana atunci.

 

Dupa asta am fost cam speechless toata seara cu pricina.

huni

Cand crezi ca vocea ta conteaza


Pentru astazi, o recomandare calda, inca unul din cele multe articole de luat aminte, de citit in momentele de ragaz sau nu. Stiu ca practica bate teoria, din practica o stiu :), insa teoria in sine tot nu strica. O sa traduc pasajele care mi se par esentiale, intregul articol il puteti citi aici.

Having a parent that listens creates a child who believes he or she has a voice that matters in this world

Un parinte care-si asculta copilul, va creste un copil care va crede despre el ca ceea ce spune sau crede sau face, conteaza cu adevarat in aceasta lume

And when you believe your voice matters, you have the strength to say, “Let me out of the car,” when you feel like are in a dangerous situation.

Si atunci cand crezi ca vocea ta conteaza, vei avea puterea sa spui: “Lasa-ma sa ies din masina!” in cazul unei situatii periculoase.

When you believe your voice matters, you have the courage to say no to harmful substances that can affect your ability to make decisions and prematurely end your life.

Cand crezi ca vocea ta conteaza, vei avea curajul sa spui “Nu!” substantelor nocive care-ti pot afecta abilitatea de a lua decizii si de a pune prematur capat vietii tale.

When you believe your voice matters, you have the bravery to admit you made a mistake and will use that experience to learn, grow, and do better next time.

Cand crezi ca vocea ta conteaza, vei avea curajul sa recunosti ca ai facut o greseala si vei folosi experienta respectiva pentru a invata, pentru a creste, si pentru a proceda mai bine data viitoare.

When you believe your voice matters, you have the confidence to write down your most difficult truths and publish them in a book so someone else doesn’t feel alone in his or her struggles.

Cand crezi ca vocea ta conteaza, vei avea increderea de a-ti pune pe hartie unele dintre cele mai dificile adevaruri despre tine, si pe care sa le publici apoi intr-o carte pentru ca altii, cititnd-o, sa nu se mai simta singuri in lupta cu viata.

In these moments I could have suffered in silence, but instead I spoke up. Why? Because my dad listened to me as I grew.

In astfel de momente, as fi putut sa sufar in tacere, in schimb am vorbit. De ce? Pentru ca tatal meu m-a ascultat in timp ce cresteam.

164656209

Un fel de fazan


Asta am incercat sa joc cu hunii acum cateva seri la culcare. Un fel de, pentru ca nu e chiar fazan. Am incercat o intrecere (asta mereu functioneaza) in care castiga cel care spune primul cuvinte care incep cu o anumita litera. Apoi cuvinte pe categorii: fructe, legume etc. La inceput n-au vrut sa participe (au avut fix aceeasi reactie ca atunci cand vreau sa le dau ceva nou de mancare), dar apoi s-au lasat prinsi in joc si a inceput chiar sa le placa.

170546818

Voi ce astfel de jocuri jucati cu cei mici?

Traditional sau modern in educatie?


Eu aleg calea de mijloc. Un articol pe care am decis sa-l preiau integral, sunt de acord in totalitate. O recomandare calda, de citit si recitit in momentele de restriste. Sau in orice moment.

“Dragi parinti,

Pentru ca educatia copiilor este un subiect fierbinte pentru fiecare dintre noi, va propunem cateva recomandari de la psihoterapeutul Catalina Hetel. Aflam cateva principii de baza care ne ajuta sa intelegem de ce este vital sa evitam pedepsele, de ce vinovatia nu construieste un caracter solid si de ce este important sa stabilim reguli si limite in relatia cu copiii.

Traditional sau modern in educatie?

Cum se facea educatia acum 30-40  de ani?

Parintii din ziua de azi pare ca sunt supusi unei “nevoi” sociale de a fi parinti mai buni, mai echilibrati, sa schimbe metodele de educatie traditionale. A fi parinte bun este un “trebuie” in anumite cercuri. Copilul este din ce in ce mai des privit ca o persoana, ca personalitate, ca individ.

Pentru parintii nostri lucrurile pareau relativ simple. Copilul trebuia sa asculte de parintele care prin prisma experientei sale stia ce e mai bine pentru copil, ce drum e mai bun de urmat si ce alegere era mai bine sa fie facuta. Buna crestere a copilului se masura prin nivelul de politete, ascultare, supunere, intr-un cuvant prin “cumintenie”.

In ziua de azi insa, vorbim despre personalitatea copilului, despre acceptarea lui, despre alegerile lui, despre respectul fata de alegerile si nevoile copilului. Seminarii, traininguri, ateliere, carti, articole, toate te invata cum sa iti respecti si sa iti asculti copilul si cum sa fii un parinte bun.

Apar insa intrebari….daca las copilul sa spuna ce vrea si ce simte, cum ramane cu politetea, cu bunul simt. Daca las copilul sa faca ce crede, sa aiba propriile alegeri, cum fac daca pur si simplu stiu si vad ca al meu copil face o alegere gresita. Cum intervin? Cum corectez? Ce pot sa fac?

In situatii de criza, practic nu mai gandim rational. Atunci cand ne sunt fortate limitele umane si daca suntem parinti stim prea bine cat de departe ne sunt impinse limitele de catre copil, uitam si ce am citit si ce ne-a spus trainerul la ultimul seminar si devenim pur si simplu noi insine, actionand asa cum ne spune instinctul si apeland la cele mai profunde modele interiorizate. Si care ar fi acestea daca nu modelele copilariei nostre, proprii nostri parinti?

Si uite ca oricat am incerca sa fim de moderni, in adancul sufletului nostru nu uitam nici bataia care ne-a facut oameni si nici severitatea tatalui care ne-a ajutat sa nu gresim si nici regulile stricte ale mamei care ne-au ajutat de multe ori in viata. Si iarasi apare intrebarea daca o fi bine sa imi educ copilul modern sau daca nu cumva educatia traditionala era mai buna.

Cum sa gasim calea de mijloc intre ce a fost bun pentru noi in educatia traditionala si ce am vrea sa schimbam?

In primul rand e nevoie ca noi adultii sa facem in sufletul nostru aceasta diferenta. Ce anume din ce am primit de la parintii nostri e valoros si ce am lasa mai degraba deoparte? Cat din palma primita ne-a facut oameni sau daca nu cumva am fi devenit aceeasi oameni si fara palme? Cat din severitatea tatalui ne-a ajutat si cat am fi preferat sa vedem si partea umana din tata?

Va propun sa gasim cateva reguli care ne pot ajuta sa facem fata crizelor si intrebarilor:

1. Copilul are nevoie de respect si de iubire.

Oricat de severi am fi si oricat de hotarati am fi in decizia pe care o luam pentru si alaturi de copil sa nu uitam ca il iubim si ca il respectam. Iubirea si respectul nu implica nici umilinta, nici degradarea si nici durerea. Putem sa ii interzicem copilului anumite lucruri, putem fi fermi, putem fi autoritari, dar sa nu uitam sa facem, toate acestea cu iubire si cu respect.

2. Agresiunea fizica sau verbala nu ajuta niciodata copilul.

Poate ca parintele se descarca, isi exprima frustrarile, supararile, neputinta, dar niciodata bataia si umilinta verbala nu vor transforma un copil in om adevarat. Copiii au o mare capacitate de a iubi si de a ierta, asa ca parintii pot gresi, dar e bine sa intelegem ca niciodata urletul si bataia nu vor ajuta. Un parinte agresiv este un parinte neputincios, care se teme de copilul sau si care crede ca trebuie “sa il tina in frau”, “sa il stapaneasca”. E un parinte care nu a invatat la randul sau sa se deschida si sa accepte o relatie egala cu cineva care uneori spune autentic si clar “nu vreau”.  Parintele insusi nu a fost lasat sa spuna “nu vreau” si deci nici el nu va sti cum sa accepte un “nu” din partea copilului.

3. Rusinea, vinovatia, pedeapsa nu construiesc un caracter solid.

A fi facut de ras in fata celorlalti copii, a fi facut sa se simta vinovat nasc complexe de inferioritate. Sa nu ne miram ca al nostru copil nu este curajos si nu stie sa se afirme daca il facem sa se simta vinovat pentru orice greseala si sa se teama mereu de adultii care “se pot supara pe el” sau care il pot umili. Cand copilul greseste este nevoie sa avem capacitatea de a vedea lumea asa cum o vede el si de a intelege resorturile care l-au impins sa greseasca. Uneori copilul intelege si singur ca a gresit si simpla verbalizare a greselii il fac sa isi invete lectia. Nu e nevoie de mari umilinte pentru a fi siguri ca nu va mai gresi.

4. Corecteaza intotdeauna comportamentul, nu copilul.

Copilul face greseli uneori, pentru ca nu stie sau pentru ca pur si simplu vrea sa vada ‘ce se intampla daca” sau “cat de departe” este limita. Este nevoie sa fie taxat comportamentul si nu copilul. Nu copilul este rau ci comportamentul lui este unul gresit. Daca e bine sa ne ferim sa etichetam copilul, in schimb nu e bine sa ne ferim sa ii transmitem feed-backuri autentice despre comportamentul lui. Cine ar fi cel mai in masura sa ii spuna copilului ca greseste daca nu parintele care il iubeste si il respecta..

5. Regulile si limitele nu traumatizeaza.

Copilul incearca, testeaza sau pur si simplu nu stie. Este extrem de angoasant sa nu ai o regula dupa care sa te ghidezi. Este stresant sa faci ceva si sa nu stii daca e bine sau rau si este periculos sa nu ai anumite limite. Copilul are nevoie de oglinzi ale comportamentului sau, de valori si de reguli. Nu va feriti de reguli, feriti-va de etichete si de umilinta.”

Sursa: aici.

DSC_2735

Se cauta parinti! Cine se baga?


Cand: pe 26 aprilie, de la 17.30 – 19.00

Unde: la Baby Spa, detalii in afisul de mai jos. Tot acolo si detalii pentru confirmari.

Cu cine: cu psiholog Cristiana Haica, pe care o cunosc personal si v-o recomand cu toata increderea.

De ce: pentru ca va pasa de copiii vostri si de voi, ca parinti, si nu numai.

Este practic o altfel de sedinta cu parintii. Garantat. Va recomand sa mergeti si sa vorbiti “pe bune” (cu Cristiana nici nu se poate altfel, veti vedea), despre copii, parinti si relatia dintre cele doua parti.

Alte detalii: intrarea este 35 de lei, in care intra si o mini-consumatie. Puteti veni cu cei mici, dar va recomand sa nu, ca sa vorbiti cu toata atentia cuvenita. Daca nu se poate totusi, pe cei mici ii puteti lasa in apropiere, la un loc de joaca pentru copii, si aici insa veti avea de platit 15 lei/ora.

Enjoy!

poster bun