Frica păzește bostănăria?


Aveam 14 ani când am ridicat pentru prima oară mâna asupra mamei mele. A fost prima și ultima oară și nu știu nici acum de ce m-am oprit la timp și nici de ce nu am mai făcut-o după.  Am putut, probabil, să discern asupra gravității faptei. Poate m-am oprit tot de frică, pentru că de frică și din răzbunare am ridicat mâna să-mi lovesc mama. Și pentru că așa văzusem ocazional în jur.

N-am fost un copil bătut de părinți. N-am avut o copilărie traumatizantă. Am avut însă o copilărie, pe care cel puțin parțial, nu le-o doresc copiilor mei. Am mai primit, din când în când, câte o palmă. Chiar rar, din câte îmi amintesc. Mama mă certa des, pentru că așa credea ea că e bine și mai ales, pentru că era singura cale pe care o știa. Voia să facă om bun din mine, om de soi. Mă certa des și mă pedepsea și mai des. Toate ieșirile afară îmi erau condiționate de teme sau de rezultatele școlare, toate ieșirile afară erau clar limitate în timp și spațiu. Îmi aduc aminte ce furioasă eram pe ea pentru toate acestea. Îmi aduc aminte ce furioasă eram pe tata, pentru că îi permitea și nu se băga în ceea ce eu consideram că era o mare nedreptate. Așadar, într-un final, am vrut să servesc ce mi s-a servit.

Când copiii se uită în pământ la ei acasă

Dacă nu vă sună deja cunoscut, cel puțin până la o anumită vârstă, copilul nu face altceva decât să imite comportamentul celor din jur, celor lângă care crește. El nu discerne musai între bine și rău, nu știe cum trebuie să se comporte, prin urmare face ce vede. Copiii nu sunt răi, dar pot avea un comportament rău, dacă asta e singurul pe care l-au văzut. Și poate nu ți se pare grav dacă nu-l bați, dar este la fel de grav dacă-l pedepsești. Este la fel de grav dacă țipi. Este la fel de grav dacă-l condiționezi. Este abuz fără nicio urmă de îndoială, este dresaj și va funcționa rapid și facil, dar doar până la un anumit punct. Până atunci când va face ce a văzut și va ridica mâna.

Se poate și altfel

Și e mult mai greu. Nu se văd rezultate imediate. Lucrurile par că vor scăpa de sub control. Ceilalți îți vor reproșa că propriul tău copil face ce vrea din tine. Că e needucat, că nu e obedient, că nu se comportă precum alți copii (altă meteahnă a educației românești, compară-l cu Gigel, o să-i facă bine). Se poate și altfel și am văzut asta pe pielea copiilor mei. Copiii mei au învățat să spună „Mulțumesc” și „Te rog” doar pentru că le-am mulțumit și i-am rugat adesea, cu vorbe, nu doar cu fapte. Copiii mei știu ce înseamnă să oferi ajutor și să spui că iubești. Copiii mei știu ce înseamnă măsura. Copiii mei se sfătuiesc cu mine și-mi cer părerea, pentru că și eu le-am cerut părerea. Copiii mei știu ce înseamnă respectul, pentru că le-am oferit respect. Copiii mei au fost crescuți cu blândețe. Copiii mei nu au nici 9 ani.

Despre toate cele de mai sus și despre multe altele, ne vorbesc și specialiștii anilor 2000 în cărțile și-n conferințele lor. Îmi doresc să cred că nu vorbesc degeaba și-mi doresc să nu se oprească. Pentru că vor trece generații întregi peste noi până ce vom reuși să scăpăm în totalitate de anii ce-au trecut.

Pe 13 mai, la Rin Grand Hotel din București, Dr. Laura Markham, fondatorul ahaparenting.com, va susține cea de a doua conferință de parenting din România. Salut inițiativa și vă invit la eveniment!

1920x768

Structura evenimentului

Conferința 1- 10:00-13:00

CUM SĂ DEVII UN PĂRINTE BLÂND

  • cele trei principii pentru un parenting pozitiv;
  • ce așteptări să ai de la copil;
  • cum să îți convingi partenerul să devină un părinte blând;
  • cum să treci de la pedepse la comunicare;
  • cum să ai grijă de propriile emoții.

Conferința 2- 14:30-17:00

CUM SĂ CREŞTI UN COPIL INTELIGENT EMOŢIONAL

  • de ce inteligența emoțională (EQ) e mai importantă decât IQ-ul;
  • cum să îi oferi copilului uneltele pentru a fi un adult inteligent emoțional;
  • cum să îi ajuți pe copii să-și controleze comportamentul;
  • cum să îi înveți pe copii să coopereze fără să țipi, să ameninți, să pedepsești;
  • de ce este important sa iti inveti copilul ce inseamna emoțiile sănătoase.

Reamintesc, deși v-am mai povestit despre Dr. Laura Markham, aici și aici, ea este autorul bestseller-urilor „Părinţi liniştiţi, copii fericiţi: cum să înlocuim ţipetele cu conectarea” şi „Părinţi liniştiţi, fraţi fericiţi: cum să creştem fraţi prieteni pe viaţă”, publicate în limba română de Multi Media Est Publishing şi disponibile la www.shop.totuldespremame.ro

Conferinţele din 13 mai fac parte din seria  Conferințele TOTUL DESPRE PARENTING şi vor aduce în atenţia publicului subiecte precum inteligenţa emoţională a copilului, comunicarea empatică, educaţia în care limitele sunt stabilite cu blândeţe şi cu atenţie la nevoile celui mic, conectarea sporită între părinţi şi copii, reglarea propriilor emoții şi împlinirea personală, metode pentru dezvoltarea inteligenței emoționale a copiilor. Toate sunt, potrivit specialistului, extrem de importante pentru armonia în familie, dar şi pentru a-l ajuta pe copil să devină un adult responsabil, sigur pe el şi fericit.

Detalii și înscrieri aici: http://e-parenting.ro/dr-laura-markham-la-bucuresti/

GENERAȚIA BĂTĂII RUPTE DIN RAI


Conform unui sondaj online realizat de TOTULDESPREMAME.RO în perioada 1-14 octombrie, la care au participat 2434 de părinți, majoritatea celor care fac parte din „generația bătăii rupte din rai” evită pedeapsa și cred în comunicarea deschisă cu copiii lor.

Peste 75% dintre părinții care au participat la sondaj au mărturisit că au fost pedepsiți.  Întrebați dacă ar reacționa la fel în situații similare, doar 1 % dintre respondenți ar urma exemplul părinților lor.
Sondajul a avut variante multiple de răspuns. Rezultatele interpretate sociologic motivează actuala campanie #farapedeapsa desfășurată de totuldespremame.ro.

  • 76% dintre cei care au răspuns întrebărilor au fost pedepsiți (fizic sau emoțional) de părinți cel puțin o dată; doar 24% spun că nu au fost niciodată pedepsiți, nici fizic, nici emoțional.
  • Cei mai mulți dintre respondenți își amintesc pedeapsa emoțională (39%), iar 20% pe cea fizică.
  • Mai mult de jumătate dintre cei pedepsiți spun că, atunci când erau mici, cel mai mult îi dureau amenințările și injuriile.
  • De cele mai multe ori, atunci când erau pedepsiți, se simțeau nedreptățiți. O treime dintre ei se simțeau și speriați, iar aproape o treime furioși.
  • 80% dintre respondenți și-ar ajuta copilul să înțeleagă unde a greșit. Totuși, un sfert dintre pprinții de azi ar folosi pedeapsa.
  • Cei mai mulți dintre respondenții pedepsiți și-ar fi dorit ca părinții să fie mulțumiți de ei, iar mai mult de o treime să fi fost iubiți, ascultați și acceptați. Cei care nu au fost pedepsiți s-au simțit mai iubiți si acceptați de părinții lor.

Pedeapsa emoțională (amenințări, injurii, izolare) cântărește mai mult în amintirile proaspeților părinți decât pedeapsa fizică, arată sondajul online. Pedeapsa i-a „învățat” pe copiii de ieri, deveniți părinții de azi, teama de consecințele propriilor acțiuni, determinându-i deseori să mintă sau să ascundă adevărul de părinții lor. Soluția? Mai mult de două treimi din respondenți sunt de părere că dacă ar fi astăzi în locul propriului părinte, ar încerca să-și ajute copilul să înțeleagă unde a greșit, în loc să folosească pedeapsa. Totuși, un sfert dintre părinți iau în calcul pedeapsa pentru a corecta comportamentul copiiilor.

Empatia și calmul – aliații părinților liniștiți

Dr. Laura Markham, doctor în psihologie, părinte și fondator ahaparenting.com a transmis, la începutul acestei luni, la lansarea cărții sale, „Părinți liniștiți, copii fericiți: cum să înlocuim țipetele cu conectarea” un mesaj către părinți: „Indiferent ce simte copilul, este întotdeauna de preferat să îi arătăm acestuia că sentimentele lui sunt acceptate și că pot fi exprimate, deoarece sunt ale lui. Nu este o soluție să punem în aplicare distragerea atenției de la durerea pe care o simte, pentru că în acest fel supărarea este reprimată și rămâne cu el pentru totdeauna.”

Cum se pot vindeca cicatricile emoționale?
Pentru a nu activa procesele și comportamentele care i-au produs durere în copilărie, părintele de astăzi poate deveni un părinte conștient, prin autoanaliză constantă, poate căpăta o mai bună înțelegere asupra emoțiilor și a funcționării acestora, poate reflecta constructiv la propria poveste și poate aplica o serie de sfaturi din ghiduri de intervenție și tehnici de mindfulness pentru a recăpăta echilibrul în familie, recomandă Dr. Laura Markham, care va susține în luna noiembrie o conferință destinată părinților, la București.

Conferințele Dr. Markham

Pentru prima dată în România, DR. LAURA MARKHAM, fondator http://www.ahaparenting.com, doctor în psihologie clinică, va susține 4 conferințe speciale pe 14 și 15 noiembrie 2015, la RIN GRAND HOTEL, în care va vorbi despre dezvoltarea și menținerea unei relații armonioase în familie: „Părinte liniștit, deci copii fericiți”, „Crește un copil inteligent emoțional”, „Părinți liniștiți, frați fericiți” și „Parenting liniștit: mindfulness și autocontrol”. Conferințele se adresează părinților de copii de toate vârstele, de la bebeluși și până la adolescenți, iar sfaturile ei pot fi citite pe AHAparenting.com, MotheringMagazine, Pregnancy.org.  Dr. Laura Markham își propune să schimbe lumea, preschimbând adulții de mâine unul câte unul, prin ajutorul oferit părinților lor.

Comunicat de presă

Despre acest eveniment v-am mai vorbit în câteva rânduri. El face parte din seria Conferințelor TOTUL DESPRE PARENTING, iar înscrierile se pot face aici.

Părinți liniștiți, frați fericiți


Ați spune că e mai degrabă invers. Cred că funcționează în ambele sensuri, însă. Și mai concret, este vorba despre o carte, pe numele ei întreg: „Părinți liniștiți, frați fericiți: cum să creștem frați prieteni pe viață”, cea mai recentă carte a dr. Laura Markham, sub editura Multimedia Est Publishing. O carte „cu sfaturi practice despre cum să îți ajuți copiii să devină prietenii pe viață ai fraților lor. Un instrument de lucru pentru toți părinții care vor să își ajute copiii să treacă prin situații dificile respectând sentimentele tuturor celor implicați.”

Mâine, 27 octombrie, cu începere de la ora 18.30, va avea loc lansarea oficială a acestei cărți, la Librăria Humanitas de la Cișmigiu.

Dacă aș fi citit această descriere a cărții înainte de a citi cel puțin una dintre cărțile autoarei, nu m-ar fi convins, vă spun sincer. Pentru că nu e chiar tipul meu preferat de descriere, mi se pare că duce către ideea unei teorii/rețete perfecte despre cum să-mi cresc copiii și nu cred nicicum în așa ceva.

Dr. Laura Markham este, de asemenea, autoarea „Părinți liniștiți, copii fericiți: cum să înlocuim țipetele cu conectarea”, (una dintre cărțile pe care le-am citit), fondator al paginii AhaParenting.com și doctor în psihologie. Dr. Markham spune că bazele unor relații sănătoase se pun încă din copilărie și explică de ce părinții sunt responsabili și datorează copiilor lor acest lucru. Ea oferă în cartea sa „Părinți liniștiți, frați fericiți: cum să creștem frați prieteni pe viață“, multe situații și exemple concrete, verificate și bazate pe studii în domeniu.

Dintre vorbitori: Domnica Petrovai, psiholog clinician – Mind Education Health (http://www.mindeducation.ro/ ), Teodora Neagu (traducător), Bogdana Dobre (blogger http://www.bogdanadobre.ro), Miruna Jovin (coordonatorul colecției Cărțile Părinților) și Despina Bădescu (redactor șef TOTUL DESPRE MAME). Bogdana, abia aștept să te văd din nou în poziția de speaker! 🙂

Intrarea este gratuita, dar n-ar strica să vă înscrieți pe: contact@totuldespremame.ro.

Mai multe detalii despre eveniment pe pagina de Facebook.

Vă reamintescLaura Markham va susține la București o conferință de parenting pe aceeași temă, pe 14 și 15 noiembrie. Pentru mai multe detalții și pentru înscrieri puteți accesa acest link.

carte laura markham

Părintele sau Copilul, care pe care?


Nici nu mai știu de câte ori am spus că dacă părintele este bine, copilul va fi bine. Nici nu mai știu de câte ori mi s-a confirmat asta. Nici nu mai știu câte studii o atestă. Nici nu mai știu de câte ori am spus cât de răspicat am putut că children see & children do, de regulă ce fac cei alături de care copiii cresc.

Despre conectare, despre recompense, despre pedepse, am scris iarăși, de nenumărate ori. Am mers la multe evenimente de gen și de fiecare dată v-am împărtășit concluziile, pentru că pe mine multe dintre astfel de evenimente m-au ajutat. Am citit multe cărți, aveți reviews și prezentări întregi pe blog, despre cum și de ce. N-am dat niciodată rețete, pentru că nu există, și asta am mai spus de mi s-a uscat gura.

Și totuși… Uitându-mă în jur simt că n-aș putea pune capul pe pernă dacă n-aș continua să spun. Este nevoie. Încă este nevoie.

Revin, așadar, cu încă o recomandare de eveniment, despre care am mai scris și aici. Este un eveniment marca Totul despre Mame din seria Conferințelor de Parenting pe care le organizează deja de ceva vreme. Laura Markham, fondator AHA Parenting, vine la București pe 14 și 15 noiembrie, ca să ne mai spună și ea, încă o dată, că „Ceea ce numim parenting nu se întâmplă între părinte și copil, ci în sufletul părintelui.”

laura markham print screen

Căci, conform unei vorbe din popor, peștele de la cap se-mpute, scuzați exprimarea neaoșă și plastică. Nu, nu o să aducă nici acest eveniment vreo rețetă minune care să vă transforme copiii în cei pe care vi i-ați dorit dintotdeauna. Nu, deja îi aveți așa cum vi i-ați dorit dintotdeauna. Nici n-o să vă învețe cum să nu mai țipați vreodată la copil, se va mai întâmpla și e firesc să fie așa, atâta vreme cât încă oamenii cresc copii, nu roboții. Dar poate o să ridice niște semne de întrebare. Poate o să vedeți că mai sunt alții ca voi și că nu e neapărat ceva rău în asta. Poate o să împărtășiți experiențe cu cineva total necunoscut și care s-ar putea chiar să nu vă judece, astfel încât poate, doar poate, veți pleca de acolo cu sufletul ceva mai ușurat de vina de a nu fi un părinte perfect. Sau măcar bun. Și poate n-ar strica să dați curs acestui eveniment. Poate.

Evenimentul va avea loc la Ron Grand Hotel, pe 14 și 15 noiembrie, între orele 10.00 și 17.30.

Ziua 1, Partea 1:

Cum să ne îndrumăm copiii să coopereze fără să apelăm la țipete, mite, amenințări sau pedepse / Părinte liniștit, deci copii fericiți

Ziua 1, Partea 2:

Cum dezvoltă copiii respect de sine, rezistență la stres și atașamente sănătoase în loc de codependență / Crește un copil inteligent emoțional

Ziua 2, Partea 1:

Cum să nu se mai certe și să creștem frați prieteni pe viață / Părinți liniștiți, frați liniștiți

Ziua 3, Partea 2

Parenting liniștit: cum să înlocuim țipetele cu conectarea / Mindfulness și gestionarea emoțiilor

Nu o să vă dau mai multe detalii. O să vă las două link-uri și voi reveni până la eveniment și cu alte informații: pagina evenimentului și link înscrieri.

În speranța unor părinți liniștiți și a unor copii așijderea, ne vedem