Dr. Laura Markham, pe 13 mai, la București


Faimosul specialist american în parenting va susține din nou o serie de conferințe

Dr. Laura Markham, fondatorul http://www.ahaparenting.com, doctor în psihologie clinică, revine pe 13 mai 2017 la Bucureşti, pentru a susţine două conferinţe dedicate părinţilor şi celor implicaţi în procesul de creştere şi educare a copiilor.

Despre Laura Markham v-am mai scris aici. Ceea ce nu v-am mai spus de atunci este cât de mult mi-a deschis ochii acest specialist, după eveniment, dar și după ce i-am citit cărțile. Ok, veți spune că nu vă creșteți copiii din cărți sau că nu aveți nevoie de un specialist american în parenting care să vă spună ce să faceți. Așa este, și nici eu n-am făcut fix așa. Dar Laura Markham este printre puținii specialiști americani cu care am rezonat în materie de pareting și zău că nu mă las convinsă atât de ușor. Mai mult decât atât, sunt de părere că nimeni nu e capabil să-ți spună cum să-ți crești copiii, dar în același timp, trebuie să vezi când ai nevoie de ajutor. Iar dacă acest ajutor poate veni pur și simplu din cărțile scrise de un specialist american în parenting, atunci așa să fie! Vă las mai jos comunicatul de presă cu toate informațiile necesare și un link pentru înscrieri. Nu uitați că aveți early bird până pe 1 aprilie, fără păcăleală!

ASM_20151114_1263
Conferinţele, care se vor intitula Cum să devii părintele blând de care are nevoie copilul tău şi Cum să creşti un copil inteligent emoţional, îşi propun să ofere sfaturi atât în partea dedicată tematicilor propriu-zise, cât şi în sesiunile de întrebări şi răspunsuri care le succedă şi în care publicul poate interacţiona direct cu specialistul american, pentru a obţine răspunsuri personalizate, potrivit fiecărei solicitări în parte.
Laura Markham este autorul bestseller-urilor „Părinţi liniştiţi, copii fericiţi: cum să înlocuim ţipetele cu conectarea” şi „Părinţi liniştiţi, fraţi fericiţi: cum să creştem fraţi prieteni pe viaţă”, publicate în limba română de Multi Media Est Publishing şi disponibile la http://www.shop.totuldespremame.ro

Conferinţele din 13 mai fac parte din seria Conferințele TOTUL DESPRE PARENTING şi vor aduce în atenţia publicului subiecte precum inteligenţa emoţională a copilului, comunicarea empatică, educaţia în care limitele sunt stabilite cu blândeţe şi cu atenţie la nevoile celui mic, conectarea sporită între părinţi şi copii, reglarea propriilor emoții şi împlinirea personală, metode pentru dezvoltarea inteligenței emoționale a copiilor. Toate sunt, potrivit specialistului, extrem de importante pentru armonia în familie, dar şi pentru a-l ajuta pe copil să devină un adult responsabil, sigur pe el şi fericit.

Evenimentul va fi găzduit și de această dată de RIN GRAND HOTEL din București.

“Cercetările au arătat că acei copii crescuţi într-o manieră convenţionalăşi autoritară au un coeficient de inteligenţă mai scăzut şi sunt şi mai puţin inteligenţi emoţional. Totodată, ei au şanse mai mari să aibă probleme de autoreglare a emoţiilor negative şi să se confrunte cu diferite forme de dependeţe (alcool, mâncare, internet). Copiii care, prin stabilirea unor limite empatice, sunt crescuţi să fie inteligenţi emoţional, vor fi mai fericiţi şi vor avea mai mult succes atât în viaţa profesională, cât şi în cea personală“, a declarat dr. Laura Markham.

Despre Laura Markham

Dr. Laura Markham este cunoscută şi apreciată de sute de mii de cititori din întreaga lume pentru abordarea ei personală care pune accentul pe legătură dintre părinte şi copil. Sfaturile sale surprinzătoare se adresează părinţilor de copii de toate vârstele, de la bebeluşi şi până la adolescenţi, şi pot fi citite pe platforma personală, AHAparenting.com, în alte publicaţii prestigioase precum The Wall Street Journal, Mothering Magazine, Newsday, Pregnancy.org, dar şi în cărţile proprii care au devenit besteller-uri la nivel mondial. Popularitatea acesteia face ca peste 100.000 de părinţi să fie abonaţi la newsletter-ul sau săptămânal, în căutarea celor mai noi informaţii despre creşterea cu dragoste, blândeţe şi empatie a copiilor lor, iar alte mii de persoane să participe la conferinţele pe care specialistul le susţine internaţional. Doar la evenimentul din România anului 2015, care a avut-o ca invitată pe dr. Laura Markham, au luat parte peste 500 de părinți.

Despre ParentingHub by TDM

ParentingHub by TDM este divizia de evenimente a platformei TOTUL DESPRE MAME.
Platforma TOTUL DESPRE MAME pune la dispoziţia părinţilor şi a tuturor celor interesaţi de creşterea şi îngrijirea copiilor informaţii testate din sfera parentingului. TOTUL DESPRE MAME are o abordare holistică a vieţii de familie, oferind informaţii din domenii variate: de la sănătate, la psihologie, de la educaţie, la nutriţie. Accesând http://www.totuldespremame.ro, părinţii informaţi ai secolului 21 vor descoperi o sursă esenţială de cunoştinţe verificate şi testate, dar şi de inspiraţie şi de ajutor în momente de impas.

Conferințele TOTUL DESPRE PARENTING, la care au luat parte până acum peste 2500 de părinţi români, au devenit cunoscute publicului datorită participării unor speakeri internaţionali şi autori de parenting care au provocat profunde schimbări de mentalităţi şi în România: Alfie Kohn, Michael Thompson, Jack Newman, Sarah Ockwell-Smith, Gill Rapley şi Tracey Murkett si Laura Markham.

Advertisements