O discutie


Luni, 11 august 2014, huni de 5 ani si 11 luni

(am gasit o serie de pampersi si de body-uri din primele lor zile de viata)

 

Eu: – Wow, uite, pe astea am sa le pastrez pana mor!

Robi: – Pai si atunci ce o sa faci cu ele? Nu o sa mai ai timp sa faci nimic cu ele, daca mori…

Eu: – Da, asa este, probabil ca o sa vi le dau voua, atunci cand o sa mor.

Edi: – Aaah, si noi poate o sa le aruncam. (rade usor afurisit)

Eu: – Mi-ar placea sa nu le aruncati, totusi. Poate le dati cuiva, daca voua nu va trebuie.

Robi: – Poate o sa le dam copiilor nostri, nu-i asa mami?

Eu: – Da, ar fi frumos. 🙂

Edi: – Mami, dar voi cand o sa fiti batrani si o sa aveti 100 de ani, tot cu noi o sa fiti… eu asa as vrea. Si sa nu muriti pana atunci.

 

Dupa asta am fost cam speechless toata seara cu pricina.

huni

Advertisements

3 ani si 10 luni de huni


Adica 3 ani si 10 luni de cand viata mea s-a schimbat complet. Nici nu mai stiu de cate ori am spus asta pana acum, si tot mi se pare foarte important s-o repet. Ca s-a schimbat in bine, asta sper ca e evident. Pentru toata lumea. Cred ca pentru toti ar trebui sa fie asa. Dar ca s-a schimbat, in adevaratul sens al cuvantului, nu stiu cata lume intelege… adica nimic nu mai e la fel. Tot ce faceam inainte, acum fac altfel. Adica sunt lucruri care-mi placeau si de care nu mai am parte. In schimb, sunt altele, cu mult mai importante, care le-au luat locul. M-am schimbat fizic, psihic, si nu-mi mai aduc bine aminte cum era inainte. Cert e ca acum e bine, ca vad ca pe zi ce trece e si mai bine, asadar nu pot decat sa ma bucur.

Despre huni, am atat de multe de spus incat nu stiu cu ce sa incep. Pe masura ce trece timpul, am impresia ca am alti copii. Cresc si se schimba atat de repede, incat de multe ori imi pare ca altcineva le-a luat locul ieri. Sau alaltaieri. Viata ni se apropie din ce in ce mai mult de normal, sunt lucruri de adult care-mi lipseau si pe care acum le pot face, cu ei sau fara ei, fara nicio problema. Au fost aproape 4 ani intensi, pe alocuri grei, insa foarte frumosi. Nu i-as da pe nimic in lume.

La 3 ani si 10 luni, pentru posteritate zic, sa notam ca:

–          Hunii au scapat de pampers. De tot. Am inceput training-ul pentru a scoate pampersul de noapte pe 1 mai. Am mers pe burta, nu v-am zis nimic, pentru ca nu credeam ca vom scapa vreodata de el J. Timp de 2 luni, am schimbat cel putin 3 asternuturi pe noapte si cel putin 4 randuri hainute copii. In fiecare noapte. Au fost nopti nedormite in ambele tabere si cand eram pe punctul de a renunta, minunea s-a intamplat: fie n-au mai facut deloc pe ei noaptea (adica pentru atata lucru sa se trezeasca?), fie au ales sa ma strige o data pe noapte sa mergem la baie. Mi se pare absolut minunat asa.

–          Hunii se pregatesc de gradinita. Desigur, in septembrie incepem, o data cu toata lumea, dar saptamana asta e ultima saptamana de cresa din viata lor. Imi pare rau, e ca o despartire de o casa draga, ma simt ca atunci cand m-am mutat de la mama… asteptam cu totii, increzatori si timizi, noul drum, noi perspective, ce vor deveni peste ani alte amintiri de care ne va fi dor.

–          Hunii vorbesc non-stop si se bat asijderea. Eu inca sunt zen si nu, nu sunt pe pastile J.

–          Negociem frumos (ador etapa asta!) si ne intelegem din ce in ce mai bine. Daca le comunic dinainte orice avem de gand sa facem, se rezolva. Sunt huni de treaba.

–          Ar prefera un cadou zilnic, cat de mic, chiar si vit C, dar inteleg daca mami ajunge acasa si fara. Cam la fel de bine cum inteleg ca mami trebuie sa mearga la serviciu, desi nu le place, dar altfel… ‘o cearta sefu’, mai!’ J.

–          Ne spalam pe dinti zilnic, mancam cereale de bebelusi (la capitolul mancare stam oricum destul de prost), adormim cu Tom si Jerry, cantam, dansam si incercam sa innotam cat de des se poate. Chiar si in cada J.

–          Punem intrebari de oameni mari si cunoastem semnificatia cuvantului ‘moarte’. Cel putin in terorie. Si nu, nu ma mandresc cu asta…

–          Si evident, il asteapta cu nerabdare pe… Mos Craciun!

Asa e la cina:

 

 

 

 

 

 

 

 

Si huni proaspat tunsi:

Revedere


Cand am intrat pe usa, spuse foarte, foarte repede:

Mami, mami! Mi-a fost dor de tine! Te-am asteptat! Uite, mancalica! (imi pregatisera masa calda impreuna cu tati)

Dupa o pauza de 2 secunde:

Mami? Cadou?? Si pentu mine cadou? Da?

Cadou! Mingiuse si dvd! Mingiuse si dvd! (nu-l desfacusem inca, dar ei stiau ce au cerut)

Dupa ce le-am dat cadoul:

Hai, (catre fratica) tu du-te alelie, eu domitoh, (si apoi catre mine) pune eu cd-ul, mami, da?

PS: au crescut in 4 zile, e uimitor…

De sezon


Hristos a inviat! si ce-am mai facut in ultima vreme:

– oua decorate manual:

 

 

 

 

 

 

 

 

– oua de Pasti (care ulterior au primit si niste abtibilduri, n-am mai facut poza):

 

 

 

 

 

 

 

 

– iepurasi laminati (da, cea mai buna investitie, un laminator!):

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

– si cei mai tari iepurasi:

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Razboiul stelelor


Este la fiecare pas. Iata cateva motive de razboi:

–          Ca unul dintre ei are pajama galbena si unul albastra (cine m-o fi pus sa nu le cumpar haine la fel, nu stiu);

–          Pe orice fel de jucarie, chiar daca exista in exemplar dublu, identic;

–          Ca unul dintre ei isi atribuie in gluma numele lui fratica. Adica Robi se da drept Edi, acesta din urma fiind tare indignat;

–          Pe perne seara inainte de culcare, din motiv de culoare fata de perna;

–          Pe paturi, identice, dar asezate diferit;

–          Pe mana lui mami, la somn. Aia cu doua inele (initial aveam un singur inel pe mana dreapta, m-am adaptat, am mai pus unul ca sa fie ok);

–          Pe mami si/sau pe tati, frecvent;

–          Pe canuta de lapte cu Mickey Mouse. De mentionat ca avem doua, identice;

–          Doamne fereste sa se strice una dintre jucarii (din perechile identice);

–          Pe ciorapii cu Mickey Mouse (2 perechi  identice);

–          Pe faptul ca Edi nu trebuie sa cante in timp ce Robi bea lapte (si invers);

–          Pe lego, frecvent (marimi, culori etc);

–          And so on…

In rest, mi-s dragi de nu se poate. Doar sa-mi mai trimiteti va rog un sac (fara fund) plin cu rabdare, bine?

Sursa foto: aici.

O scena


Sarbatoaream Ora Pamantului, asa cum s-a putut, adica numai cu un TV aprins, sa protejam ‘toaleta’, aka planeta. Si faceam lego in semiintuneric pe pat, la cererea expresa a hunilor. Si Edi arunca o piesa pe jos, dupa care incepe sa planga dupa ea. Si se tot ruga de mine: “Piesaaaa, mamiiii, piesaaaa!” Si eu ii tot explicam ca n-am nevoie de ea, ca n-am aruncat-o eu si daca el are nevoie de ea, sa se dea jos sa si-o ia singur. Si lacrimi de crocodil. Si negociere la greu. Si Robi care incerca sa-l convinga pe fratica sa renunte: ba ii trantea alte piese de lego in fata, ba scutura cutia mare cu toate piesele, ba se ratoia la el. Si nimic. Si dupa vreo 3 minute luuungi de negocieri, numa’ ce-l vad pe Robi ca se da jos din pat, se arunca asupra piesei buclucase, o insfaca si i-o da lui Edi, spunand vadit suparat: “Ei, mama ma-sii!!”

Pam-pam….