Care este abordarea ta parentală în era noilor tehnologii?


Îmi amintesc de prima interacțiune înfricoșătoare a hunilor cu internetul. Cred că aveau vreo 6 ani, cam de când au acces restricționat la Youtube. Îi lăsasem singuri la tabletă, pe Youtube și, din click în click, așa cum se întâmplă, au ajuns de la jocul preferat la unul horror. Adică chiar de groază, nu neapărat înfricoșător pentru un adult, dar cu siguranță de speriat pentru un copil de 6 ani. Îmi amintesc și acum goana lor spre mine care eram la bucătărie și cum nici măcar nu puteau articula ce li s-a întâmplat. Într-o primă fază nici nu am știut că teama lor e legată de ceva ce au văzut pe Youtube, am crezut sincer că s-au accidentat. Cu greu, după câteva ore de discuții, și-au făcut timp să-mi povestească. Era ceva joc cu cranii și zombies, repet, neînfricoșător pentru un adult, dar pentru ei era prima dată când vedeau așa ceva iar eu nu am fost acolo să-i încurajez imediat. De atunci au început discuțiile despre ce putem găsi pe internet (să fim serioși, nu vom putea să-i protejăm la nesfârșit și nu putem să-i ținem într-o bulă), explicate pe înțelesul lor și reluate pe măsură ce au crescut, de la chestiuni care te sperie, până la chestiuni care îți pot pune viața în pericol, și chiar până la pornografie infantilă. N-am să uit niciodată acea zi. Hunii au acum 10 ani și încă și-o mai amintesc, chiar dacă, sau cel puțin așa îmi place să cred, acum știu să gestioneze conținutul la care au acces pe internet.

Iată de ce cred că discuțiile cu copilul despre noile tehnologii și despre internet nu pot începe niciodată prea devreme și ar trebui să înceapă de îndată ce am hotărât că cel mic poate avea acces la internet, fie că vorbim de Youtube, de rețele de socializare sau fie că vorbim de TV. Acesta a fost unul dintre aspectele discutate în cadrul evenimentului din 15 septembrie, organizat de English Kids Academy și International House și moderat de Virgil Ianțu.

P_20180915_103539_vHDR_Auto

Asta a fost una dintre soluțiile propuse – comunicarea cu copilul și timpul alocat de părinte acestuia – dincolo de o lista lungă de statistici, efecte, riscuri și oportunități, ale utilizării tehnologiei de către cel mic. M-am bucurat să văd în sală peste 200 de părinți, adunați într-o zi de sâmbătă, ca să descopere mai multe despre subiect, semn bun că lucrurile se pot îmbunătăți.

Dacă vorbim de copii mai mici, iată ce ar trebui să știi (Dr. Raluca Ioana Teleanu, Doctor Neurochirurg, Director al Secției de Neurologie a Spitalului Victor Gomoiu)

  • Televizorul sau accesul de timpuriu la ecrane, poate produce întârzieri în dezvoltarea limbajului
  • Accesul la tehnologiile moderne de timpuriu poate reduce satisfacția cititului, inhibând dezvoltarea abilităților necesare
  • Poate apărea deficitul de atenție, în cazul expunerii prelungite la ecrane a copiilor mici, iar în cazuri mai grave, poate apărea epilepsia
  • O dată cu înaintarea în vârstă și accesul copiilor la internet și la rețelele de socializare, poate apărea foarte ușor dependența de telefonul mobil și/sau de internet

Ce puteți face? Iată câteva soluții simple, neperisabile, la care puteți reveni orice vârstă ar avea copilul, deși e drept că la adolescență, o dată niște obiceiuri deja create, va fi mult mai greu să le schimbați:

  • Oferă tu însuți/însăți un obicei, un exemplu de folosire echilibrată a tehnologiilor
  • Stabilește niște limite clare, de timp și spațiu, în care folosiți tehnologiile, adulți și copii
  • Oferă alternative de activități și joc, de timp petrecut alături de cel mic
  • Comunică deschis cu copilul despre beneficii, dar și despre riscuri

Nu în ultimul rând, vă invit să completați chestionarul de mai jos, realizat de English Kids Academy. Haideți să-i ajutăm ca, împreună cu noi, să valorifice la maximum beneficiile tehnologiilor moderne de comunicare şi învăţare. Haideți să vedem cum putem reduce riscurile folosirii ei neadecvate şi care sunt condiţiile care, odată îndeplinite, asigură o folosire ECHILIBRATĂ pentru o dezvoltare armonioasă a copiilor noştri.

Chestionarul este disponibil aici: https://www.surveymonkey.com/r/B5J9J2Q

Cum întrețin relația cu copilul meu adolescent?

Adolescența este o perioadă dificilă din viața fiecărui părinte și, cu siguranță, din viața fiecărui copil aflat în plină ascensiune. Obstacolele nu trebuie să fie neapărat de netrecut, de aceea este încurajată o relație deschisă de comunicare între părinte și copil. Este bine de știut că în perioada adolescenței relațiile dintre părinți și copii se răcesc deseori, iar acest aspect poate avea un impact negativ asupra dezvoltării tinerilor. English Kids Academy vă invită să aflați mai multe într-un nou eveniment marca #conferințeleEKA: Reușita copilului meu adolescent – care sunt soluțiile în astfel de cazuri, cum putem aborda relația cu adolescentul la liceu, ce abilități se pot dezvolta cu ajutorul nostru pentru maturitate sau ce mai putem face, atunci când credem că nu mai e nimic de făcut. Detalii aici, evenimentul va avea loc pe 16 noiembrie.

Despre English Kids Academy

English Kids Academy este divizia International House specializată în predarea limbii engleze pentru copii. English Kids Academy, prin International House Bucharest, este singurul centru acreditat de pregătire a profesorilor în predarea limbii engleze pentru copii și adolescenți, curs de calificare a profesorilor moderat de Universitatea din Cambridge.

Advertisements

Adolescenții la ecrane


Ne place sau nu, nu putem opri copilul adolescent să aibă acces la tehnologie, cu atât mai mult cu cât noi, părinții, nu îi oferim acest exemplu decât foarte rar. De altfel, am mai spus-o și o repet, este total greșit să interzici accesul copiilor la tehnologie în totalitate. Însă timpul pe care-l petrec aceștia în fața ecranelor (telefon, tabletă, calculator, Play Station, televizor) trebuie să fie limitat. Când copiii sunt mici, lucrurile sunt puțin mai simple, fiind încă în perioada în care ei ascultă de părinți. Ce putem face însă cu adolescentul rebel care abia așteaptă să se refugieze în camera lui când ajunge acasă și care este tot timpul cu telefonul în mână? Iată câteva sfaturi de bun simț:

  • Se spune că old habbits die hard, așadar ar fi bine să le cultivăm de mici un good habbit, cu care să înlocuiască oricând și cu plăcere chiar și cele mai interesante gadgeturi: sportul, plăcerea de a citit, un hobby anume;
  • Timpul nostru cu ei contează. Cu siguranță cei mici vor aprecia să facme ceva împreună în locul unei tablete iar acest comportament poate fi ajustat atunci când copilul crește. Puteți merge la concerte împreună sau la cumpărături, lăsându-i pe ei să aleagă ce anume vor să facă;
  • Exemplul propriu. Dacă noi citim de mici în fața celor mici, vor prelua acest obicei. Și nu numai;
  • Nu în ultimul rând, am putea să le arătăm ce spun specialiștii și studiile de specialitate despre acest tip de dependență. Poate vom ridica în acest fel un semnal de alarmă.

Trei sferturi dintre copii folosesc telefonul în timp ce mănâncă, atunci când sunt singuri acasă. 9 din 10 nu pot vedea integral un film, fără să-și verifice celularul, și jumătate sunt online cu cel mult 5 minute înainte să adoarmă. Dependența de telefonul mobil se instalează în decurs de câteva săptămâni.” (sursa)

Ce putem face și ce spun  specialiștii

Pe 15 septembrie, English Kids Academy (divizia de cursuri de limba engleză a International House Bucharest) organizează evenimentul Copilul meu şi tehnologiile – oportunități şi riscuri”. Evenimentul va avea loc la Hotel Sheraton din București și va fi moderat de Virgil Ianțu.

afis conferinta tehnologie 2

Speakeri:

  • Mihai Laurenţiu Gânj – Fondator IH Bucharest, Inspector IH World Organisation, Consultant în Dezvoltarea Relațiilor Umane și Trainer calificat de Transformational Psychology Institute din Bergen, Olanda

    • Georgiana Rosculeţ – Coordonator Programe Educaţionale “Salvaţi Copiii”

    • Raluca Ioana Teleanu – Medic Șef Secție Neurologie Pediatrică – Spitalul Clinic de Copii “Dr. V. Gomoiu”, Lector universitar – Universitatea de Medicină și Farmacie “Carol Davila”

    • Christian Ciocan – Comisar Șef Poliţia Română, Institutul de Cercetare și Prevenire a Criminalităţii

Biletele sunt accesibile pe bilete.ro, la rubrica Diverse sau accesând direct linkul următor:
https://www.bilete.ro/copilul-meu-si-tehnologiile-oportunitati-si-riscuri/copilul-meu-si-tehnologiile-oportunitati-si-riscuri-15-sep-2018

Preț special al biletului până pe 31 august 2018: 90 de lei, în loc de 120 lei, prețul întreg al biletului.

Mai multe detalii și pe pagina de Facebook a evenimentului.

Tehnologia și copiii


Iată că primul articol de pe acest blog din 2018 vine tot cu o recomandare. Pe 26 ianuarie va avea loc o nouă conferință EKA, despre care v-am mai povestit. Tema ediției care urmează este Impactul tehnologiilor moderne asupra copiilor.

„Technology is just a tool. In terms of getting the kids working together and motivating them, the teacher is the most important.” (Bill Gates)

Cu siguranță nu e primul eveniment pe această temă și poate nici ultimul. Dar subiectul în sine este atât de important și se cunosc atât de puține lucruri cu privire la efectele pe care le are utilizarea în exces a tehnologiilor de către copii, încât eu militez pentru încă un eveniment, și pentru încă unul, și pentru încă unul, până când o să ne intre bine în cap cât de aproape e prăpastia.

Merg cu dragă inimă la eveniment pentru că aș vrea să învăț cum să îmbin și capra și varza. Îmi este clar că nu îmi pot ține copiii departe de tehnologie, mai mult, ar fi total greșit să fac asta, dar este nevoie de un echilibru. Și sper să dau de specialiști, de experiențe și de întâmplări care să mă ajute să-l găsesc.

kids tech

Înscrieri eveniment

Trebuie să știți că participarea le eveniment costă 120 de lei și aici aveți mai multe detalii despre cum vă puteți înscrie. Despre ce va fi vorba:

  • La ce vârstă poate începe bebeluşul meu să se uite la televizor?
  • Este în regulă pentru un copil de 1-3 ani să se joace pe un ipad sau tabletă?
  • Este o legătură între jocurile online şi ADHD la copiii mici?
  • Ar trebui, ca părinte, să permit copiilor mei adolescenţi să petreacă ore în şir în baie cu telefoanele lor inteligente?
  • Tehnologia contribuie la izolarea socială?
  • Relaţii reale pot fi formate în spaţiul virtual al internetului?
  • De ce petrec oamenii mult timp online şi ce efect are acest lucru asupra lor?
  • Sunt motive să-mi fie frică pentru copilul meu de Deep web – „Reţeaua din adâncuri”?

Despre speaker

Mihai Gânj este absolvent al Facultăţii de Litere, Universitatea din Bucureşti, fiind şeful promoţiei din anul 2000. A beneficiat de o bursă de studii din partea guvernului român şi indian pentru studiul limbii sanskrite şi al civilizaţiei indiene. A lucrat la Universitatea din Bucureşti ca preparator universitar timp de 3 ani şi în cadrul International House din Londra ca membru al boardului de conducere timp de 6 ani.

Alături de soţia sa, Alina Gânj, este fondatorul IH Bucharest (de 7 ani liderul cursurilor de limba engleză din România), English Kids Academy și FasTracKids România (câștigătorul Premiului de Excelență la categoria “Cursuri pentru copii” acordat de Radio Itsy Bitsy în ianuarie 2016).

A fost desemnat antreprenorul anului 2010 în România de către HR Club România. Este inspector în cadrul International House World Organisation din Londra, consultant în dezvoltarea relațiilor umane în curs de validare de Institutul ESPERE din Paris și trainer calificat de Transformational Psychology Institute din Bergen, Olanda. În ultimii 2 ani găzduiește ateliere care au drept scop folosirea descoperirilor de la Universitatea Stanford în creșterea gradului de motivare în procesul de învățare al elevilor, părinților, educatorilor din școlile de stat și private din București, precum și al angajaților din companiile care operează în București.

Abia aștept și promit să vin cu ceva idei despre cum a fost!

Sursa foto.

Joaca în familie


În urmă cu aproximativ trei săptămâni am primit un puzzle pentru huni. Au fost încântați, așa cum mă așteptam. Un puzzle cu 250 de piese înfățișând globul pământesc. Primul lucru pe care mi l-au spus atunci când l-am adus acasă a fost când îl facem. Noi. Toți 3. Știam că durează spre două ore toată tărășenia, prin urmare am stabilit să așteptăm weekend-ul, în timpul săptămânii este foarte greu să găsim 2 ore libere în care să putem face toți trei altceva în afara de teme și alte administrative. Doar că weekend-ul care urma discuției s-a umplut de alte evenimente car ene-au ținut departe de casă. La fel și următorul și trebuie să recunosc că singura care nu-și găsea timp eran eu, fără să fac însă ceva cu adevărat semnificativ. Și, deși le-am spus în nenumărate rânduri că se pot apuca singuri de el, au așteptat cuminți să-l facem împreună.

huni la puzzle

Mi-am reamintit cu această ocazie de importanța lui împreună. Sigur că ar fi putut să-l facă singuri, adevărul e că nici un au avut nevoie de ajutorul meu, voiau doar să fiu și eu acolo, lângă ei. Sigur că pot face multe lucruri singuri, doar ei doi, și cu siguranță nu se plictisesc. Dar lasă totul baltă ca să facem ceva împreună, chiar dacă asta un presupune neapărat una dintre activitățile lor preferate.  Mi-aș dori să-mi amintesc de asta mai des. Știu că trăim într-o epocă a vitezei şi nu de puţine ori ni se întâmplă să ne lăsăm acaparaţi de ritmul alert al vieţii cotidiene şi să amânăm „până mai încolo”, „până mâine” sau „până la sfârşitul săptămânii”, fix cum am făcut eu în acest caz, tocmai lucrurile importante, precum petrecerea timpului alături de cei dragi. Dar cu puțină organizare, chiar și în ritmul ăsta nebun în car ene ducem viețile, cred că putem găsi câteva ore pe zi pe care să le dedicăm exclusiv copiilor noștri. Time flyes.

Reîntorcându-mă de unde am plecat, cadoul primit de huni e un prim pas al campaniei #JocuriImpreuna, un manifest pentru joaca în familie lansat de Edu Class.

Edu Class

„Într-o lume în care lucrurile par ca se succed adeseori într-un ritm ameţitor, ne dorim să îi aducem laolaltă tot mai des pe părinţi şi pe copii. Şi ce poate fi mai frumos decât să te joci, indiferent de vârstă? Poate doar să înveţi în timp ce te joci şi să petreci timp de calitate. Oferta noastră conţine jocuri şi jucării pentru toate vârstele şi pentru toate nevoile, aşa că, prin manifestul #JocuriImpreuna, îi provocăm pe părinţi şi pe copii la a petrece cât mai mult timp distrându-se şi învăţând”, a declarat Anca Leibovici, Director Vânzări Edu Class.

Jucăriile propuse de Edu Class facilitează implicarea într-un mod creativ, ludic şi cu impact în dezvoltarea personală. De la elementarele jocuri educative pentru cei mai mici la jocurile de masă educaţionale, de la cele de cunoaştere a mediului ori lingvistice până la jocurile logice-matematice, toate sunt stimuli care antrenează mintea copiilor şi le deschid apetitul pentru distracţie.

Despre Edu Class

Înfiinţată în anul 2010, compania Edu Class este una dintre cele mai importante de pe piaţa românească de profil, cu o dezvoltare constantă şi susţinută în ultimii ani. Importatorul de jucării şi jocuri educative pentru copii, care administrează http://www.educlass.ro, pune la dispoziţia consumatorilor produse pentru diverse categorii de vârstă, de la cele pentru bebeluşi, la cele educative pentru copii de peste 14 ani.

Să creștem părinți sănătoși și fericiți!


Pentru copii așijderea.

Hunii m-au întrebat prim oară cum au venit ei pe lume la 5 ani. Nu vorbisem mai deloc despre sex cu ei până atunci, nu mi s-a părut vreo clipă că ar fi momentul potrivit. Dar când au întrebat deschis, n-am putut evita. Sau mai bine zis, n-am vrut. Și n-am vrut niciodată să le spun povestea berzei.

Așadar le-am spus adevărul, desigur, adaptat vârstei lor. Nu erau tocmai străini corpului uman, cărțile de anatomie au fost mereu printre preferatele lor, așadar nu a fost extrem de dificil. Însă oricât de mult am încercat, n-au priceput totul din prima. Am reluat discuția cred că de vreo 4 ori de atunci, în cei 4 ani care au urmat, întotdeauna la cererea lor. Am îmbogățit-o, dacă pot spune așa, pe parcurs, cu relațiile dintre oameni de același sex, cu discuții despre discriminare, cu discuții despre moarte, încercând mereu să vin în întâmpinarea curiozității lor. Sper că am reușit să îi fac să înțeleagă că putem avea o relație deschisă. Știu că nu au înțeles încă pe deplin toate aceste fenomene, dar acum nu cred că asta e important. Ci faptul că ei au înțeles, sau așa îmi place să cred, că pot veni la mine pentru orice. Faptul că putem avea discuții reale, faptul că îi tratez cât de mult pot, ca pe niște adulți. Faptul că îi iau în serios.

Nu-mi amintesc când am discutat vreodată cu părinții mei despre sex. Despre relații. Despre corpul uman. Despre emoții. Despre prima iubire. Îmi amintesc însă că am citit cărți și reviste. Îmi amintesc că am discutat cu prietenele de-o seamă. Niciodată însă cu un adult și cu atât mai puțin cu părinții mei. Uitându-mă în urmă, nu-i pot acuza de nimic. Știind cum au fost viețile lor și modul în care au crescut, aș putea spune chiar că îi înțeleg pe alocuri. Știu că au avut întotdeauna cele mai bune intenții. Doar că nu au știut exact cum sau că pot proceda și altfel. De asta militez acum, cât pot de tare, pentru o relație sănătoasă și deschisă, între părinte și copil. De asta susțin sus și tare, de fiecare dată când am ocazia, că părinții trebuie să învețe. Că nimeni nu se naște știind deja cum să fie părinte și că e loc de învățat mereu, la orice moment al vieții noastre, uneori chiar de la propriii copii.

  • Cum ar fi fost dacă cineva ar fi învățat-o pe mama sau pe tata, cum să se conecteze mai ușor cu noi, cum să ne stârnească curiozitatea și receptivitatea?
  • Cum ar fi fost dacă am fi cooperat mai bine?
  • Cum ar fi fost dacă eu aș fi putut să-i spun mamei mele cu adevărat ceea ce simt, în materie de emoții și sentimente?
  • Cum poți trece de la starea de reactivitate la cea de receptivitate și ce sunt toate astea?
  • Cum ar fi ca noi, adulții, să avem informațiile corecte despre ce este sănătos și ce este nociv pentru noi și pentru copiii noștri?

Ar fi fost mai ușor? Poate. Va fi mai ușor pentru copiii noștri? Sper. Dar dincolo de toate astea, se numește că vom fi încercat. Că am făcut tot ce este omenește posibil să avem o relație mai bună cu copiii noștri. Despre asta este vorba în următoarea conferință de parenting la care voi participa: Cultivarea inteligenței parentale prin curaj, compasiune și conectare. Pe 29 octombrie, ne vedem la Biavati Events, pentru un eveniment care sper să mai pună o cărămidă peste toate celelalte adunate până acum în drumul meu a deveni om mare, alături de copiii mei.

1200x492_colab-copy

Din program

10:00-11:30 Importanța sănătății sexuale: despre corp, emoții și relații în educația sexuală a copiilor

11:45-13:15 Stilurile parentale – impactul lor în cuplu și în relația cu cei mici

14:30-16:00 Inteligența emoțională – cum îi putem ajuta pe copii să se împrietenească cu emoțiile

Despre nevoile reale ale copiilor, flexibilitatea și inteligența parentală, impactul relației de cuplu asupra dezvoltării și sănătății copilului, dar și despre sănătatea emoțională și relațională a întregii familii, ne vor vorbi: Diana Stănculeanu (Salvați Copiii), Urania Cremene (uraniacremene.ro) și Gáspár György. Evenimentul este moderat de jurnalista Paula Herlo. 

Pentru mai multe informații, puteți scrie la adresa de e-mail contact@paginadepsihologie.ro. Detalii suplimentare găsiți și pe pagina de Facebook a evenimentului.

Copilul tău merge pe bicicletă?


Gata, s-a făcut, nu mai pot amâna, de fapt nici nu am făcut altceva decât să-i las în boii lor, dar în sfârșit pare că hunii s-au hotărât să meargă pe bicicletă. Că să facem, că să dregem, că ei vor, că de data asta e pe bune. Minunat, nu pot să mă bucur, dar o dată cu această decizie au apărut și întrebările: de care bicicletă?? Ce mărime? Ce echipament de protecție? La ce trebuie să fiu atentă? Așadar, evenimentul Pegas care mi s-a întâmplat recent a venit la fix. O mulțime de informații despre care nici măcar nu știam, extrem de utile, mai ales pentru copii, dar nu în ultimul rând, și pentru cei mici. Vă las mai jos ce am aflat, sper să vă fie la fel de util pe cât mi-a fost mie.

  1. Copiii până la 14 ani trebuie supravegheați în permanență atunci când se plimbă cu bicicleta.
  2. Copilul trebuie să fie întotdeauna echipat cu cască, genunchiere și cotiere.
  3. Copiii sub 14 ani nu au voie pe drumurile publice cu bicicleta (interzis prin lege).
  4. Este obligatorie sticla cu apă pentru hidratare.
  5. Este obligatorie soneria pentru a avertiza ceilalți participanți la trafic.
  6. Frânele bicicletei trebuie să fie sigure, servisate la zi și să acționeze optim la apăsare, ținând cont de maniera în care un copil le folosește.
  7. Asigurați-vă că pneurile bicicletei sunt umflate la valori corespunzătoare (recomandate de producător).
  8. Este obligatorie existența farului pentru față de culoare albă, precum și a stopului pentru spate de culoare roșie. De asemenea, catadioptriile trebuie să fie prezente pe ambele roți care, în mișcarea lor, vor descrie un cerc. Este recomandată purtarea de haine colorate pentru o vizibilitate sporită. Hainele și accesoriile nu trebuie să interfereze în niciun fel cu părțile mobile sau statice ale bicicletei în momentul folosirii acesteia.
  9. Verificarea cuplului de torsiune al șuruburilor bicicletei. Strângerea reperelor trebuie făcută cu cheia dinamometrică de către un service specializat pentru a ajunge la valori de siguranță. (Ex.: dacă pipa nu este strânsă corect, cu timpul se poate slăbi și în momentul căderii rezultate din deplasarea ghidonului din head set se poate ajunge la accidente deosebit de grave sau chiar la moarte).
  10. Asigurați-vă că mărimea bicicletei este cea potrivita pentru copilul dvs. Pe site-ul Pegas, bicicletapegas.ro găsiți toate modele disponibile pentru copiii cu vârste cuprinse între 3 și 14 ani, precum și detalii despre mărimi, corespunzătoare înălțimii copilului.

„Pentru noi, adulții, Pegas este bicicleta copilăriei noastre, de multe ori foarte dorită și dobândită cu greu. E nostalgie și totodată bucurie, căci poveștile despre cum am învățat să pedalăm capătă acum alt sens, fiindcă le povestim propriilor noștri copii. Mersul pe bicicletă nu se uită, nici prima bicicletă, așadar Pegas a creat modele de biciclete pentru copii cu adevărat memorabile, exact ca imaginea pe care fiecare dintre noi o are când își amintește de Pegasul din copilărie pe care l-a avut sau pe care și l-a dorit când era mic. Bucuria este aceeași, fie adult, fie copil, doar că vremurile s-au schimbat și este nevoie de măsuri de siguranță complete și complexe, fie că este vorba despre noțiuni de bază privind traficul sau despre echiparea corespunzătoare pentru a folosi bicicleta. Din păcate, abia acum începem să avem cultura mersului pe bicicletă ca mijloc alternativ de transport, în special pentru a evita traficul. Însă mersul pe bicicletă este mai mult decât atât, este sănătăte, este sport și este una dintre cele mai interesante experiențe de petrecut timpul liber în familie,” explică Alin Andrei, manager operațional al Atelierelor Pegas.

Pegas pentru copii

În căutările mele de biciclete pentru huni, am descoperit iarăși o grămadă de informații. Cum ar fi oferta generoasă și frumoasăăăăăăăăăăăă de la Pegas. Cred că nu e bucurie mai mare pentru un copil care merge pe bicicletă decât o asemenea bijuterie. Las mai jos tot ce am găsit, cu mențiunea că pe website sunt și mai multe detalii, modele și pozeeeeeeee!

Bicicleta fără pedale

Disponibilă în diverse variante și modele (Star Wars, Mickey Mouse, Cars etc), bicicleta fără pedale pentru copii este din lemn și este construită pe principiul “dacă poți să mergi, poți să te dai pe bicicletă!” Designul acestor biciclete de început are la bază ideea îmbunătățirii balansului pe două roți și a învățării mersului pe bicicleta standard. Prin aceasta metodă de deplasare, copilul își va dezvolta abilitățile de coordonare și încrederea în sine. Este o metoda ideală de a învăța mersul pe bicicletă la vârste fragede, fiind potrivită copiilor cu vârsta de 2 ani+.

Șoim

Pegas Șoim, gama de biciclete pentru copii recomandată celor cu vârste cuprinse între 3 și 5 ani. Bicicleta include roți ajutătoare. Unul dintre cele mai avansate modele de la Pegas, Șoim se transformă odată cu biciclistul, este singurul model cu design modular cu patru sau două roți, inspirat de evolutia mersului la oameni.

Mezin

Vine echipat din fabrică cu roți ajutătoare, pentru a-l obișnui pe cel mic cu menținerea echilibrului în timpul pedalării. Are un coș amplasat pe ghidon pentru a transporta diverse jucării, o sticlă de apă sau orice altceva ar mai putea avea nevoie cel mic. Recomandat în intervalul de vârstă 4-7 ani, până la 135 cm.

Strada Mini

Strada Mini respectă aproape în totalitate vechiul design al Pegasului, așa cum ni-l amintim cu toții și poate fi considerat pe bună dreptate, bicicleta pe care ți-o vei aduce aminte întotdeauna. Potrivit pentru 8 – 14 ani, pentru copiii cu o înălțime de peste 140 cm.

Hai Hui

Hai Hui este un Mini Fat BMX, un model simplu prin construcţie, dar formidabil la utilizare, care permite o perspectivă nemaiîntâlnită atunci când este folosit… pe rampe. Rezistent, compact şi manevrabil, Pegas Hai Hui este potrivit pentru aproape orice rampă sau obstacol, indiferent de lungime sau înclinaţie. Prezintă pedale flat supradimensionate, headset dur și roţi cu profil continuu în loc de spițe. Hai Hui este un model atât pentru copii, adolescenți, cât și pentru adulții care își petrec timpul liber într-un skate park: https://www.youtube.com/watch?v=7Q4Mob1NL-s

Mini Cargo

Mini Cargo de la Pegas este triciclul care rezolvă rapid problema bagajelor celor mici. Jucăriile au acum cel mai potrivit loc în bicicleta celui mic.

Pegas oferă de asemenea o serie de accesorii și piese pentru biciclete. Detalii pe: www.bicicletapegas.ro și un ghid de mărimi mai jos.

ghid marimi

Last, but not least, dacă v-ați hotărât asupra unui model, rețineți câteva detalii despre echipamentul de protecție.

checklist copii