Cum alegi o limbă străină pentru copilul tău?


E ușor, veți spune, limba engleză într-o primă fază și apoi mai vedem. Dar cum? Lăsăm pe mână grădiniței și a școlii? Apelăm la cursuri private? La ce vârstă începem? Ce tip de cursuri alegem? Pe măsură ce veți înainta în documentare, veți vedea că lucrurile nu sunt deloc simple.

Dar cred că una dintre cele mai importante întrebări este cum arată mediul ideal de dezvoltare pentru copilul meu? Adică unde se simte el cel mai bine, din punct de vedere loc, mediu, traineri și informații primite. Eu am lăsat școala să aleagă și foarte rău am făcut, deși nu vreau să generalizez, sunt convinsă că a fost ghinion în cazul nostru. Am crezut că acolo vor învăța cel mai bine, ajutați și de mine, și m-am înșelat amarnic. Așadar, anul ăsta am decis să schimb asta și hunii vor primi ajutor prin intermediul cursurilor de la English Kids Academy (EKA). Am studiat ceva problema înainte, deși am ajuns întâmplător la ei, i-am vizitat de câteva ori, iar pe măsură ce a trecut timpul, am primit din ce în ce mai multe recomandări din zonă.

Screen Shot 2017-07-02 at 01.10.50

Limba engleză încă de la cele mai fragede vârste

E un lucru știut faptul că e mult mai ușor pentru copil să învețe o limbă străină încă de mic. De foarte mic chiar, spun specialiștii, încă din primul an de viață. Sigur, nu vă gândiți că i se va preda ca unui școlar, există modalități diverse și agreabile pentru a-i face pe cei mici să asimileze o limbă străină. Fără teme. 🙂

Mai mult decât atât, cred foarte tare în sprijinul și implicarea părintelui atunci când vine vorba de învățarea unei limbi străine de către cel mic sau de orice activitate educațională. Nu cred că putem pune pe umerii școlii și doar ai ei, responsabilitatea educației celui mic și cred că fără implicarea activă a părintelui, eforturile profesorilor sunt în van. Am găsit această posibilitate la EKA și ăsta a fost încă un argument pentru care am ales să îi duc pe huni la ei. În cazul în care v-am făcut curioși, vă las câteva detalii mai jos.

Sing & Play (6 luni – 2 ani)

Program conceput pentru copiii cu vârsta între 0 și 2 ani, Sing & Play stimulează dobândirea de noi abilități de mișcare și abilități lingvistice. Fiecare sesiune de curs oferă o combinație de activități comune părinte-copil, oferind părintelui ocazia de a participa alături de copil la activitățile de mișcare, muzică, socializare și, în egală măsură, de a observa din umbră evoluția copilului. Cursul durează 12 luni, 2 ședințe pe săptămână, 60 minute/sedința. Copilul participă alături de un părinte sau însoțitor, iar înscrierea se poate face oricând în timpul anului. La înscriere, se achită doar primele 8 ședințe /1 lună, după care se pot achita pachete de discount de 3, 6 sau 11 luni.

Un film edificator mai jos:

Wiggle & Grow (2 – 3 ani)

Programul de expunere la limba engleză pentru copiii cu vârsta între 2 și 3 ani. Totul se întâmplă într-un mod super-distractiv. Lecțiile oferă o experiență de învățare bogată în muzică, copiii mici bucurându-se de activități de canto, dans, instrumente de joc special concepute pentru a promova dezvoltarea cognitivă, pentru a încuraja abilitățile sociale și câștigarea autonomiei față de părinți. Aceleași detalii despre structură și modalitate de plată ca mai sus.

Expunerea la limba engleză prin intermediul muzicii și al mișcării!

Laugh & Learn (3 – 4 ani)

Programul este destinat copiilor cu vârsta între 3 și 4 ani. Fiecare lecție folosește deschiderea naturală a copilului către muzică, povești și joc imaginative, pentru introducerea primelor noțiuni de limbă engleză și pregătirea copilului pentru învățarea structurată a limbii străine.

La fiecare vârstă copiii abordează învățarea unei limbi străine într-un mod diferit. În funcție de personalitate, de construcție, aptitudini, formarea identității și nivelul dezvoltării sociale. O întâlnire spectaculoasă cu limba engleză, prin intermediul muzicii, a instrumentelor muzicale și a instrumentelor creative. Hunii sunt prea mari ca să urmeze fix aceste cursuri despre care v-am vorbit, deși mărturisesc că mi-ar fi plăcut, ei vor merge la grupe specifice de vârstă și pregătire. Însă aceste cursuri sunt disponibile și pe perioada verii, ceea ce e mare lucru pentru părinții care nu au foarte multe opțiuni pentru copil pe durata celor 3 luni lungi ale vacanței de vară. Așadar, mai multe informații și înscriere aici.

Despre English Kids Academy

English Kids Academy este divizia International House specializata în predarea limbii engleze pentru copii. English Kids Academy, prin International House Bucharest, este singurul centru acreditat de pregătire a profesorilor în predarea limbii engleze pentru copii și adolescenți, curs de calificare a profesorilor moderat de Universitatea din Cambridge.

Rezultatele copiilor la examenele internaționale au determinat Cambridge English Language Assesment să acorde English Kids Academy titlul de unul dintre cele mai bune centre din țară, cu “impact educațional excepțional”, în anul 2016.

Screen Shot 2017-07-02 at 01.10.42

A sosit vara, ce fac cu copilul?


A mai rămas foarte puțin timp până când școlile își vor închide porțile. Ni se aștern în față 3 luni pline de vacanță de vară. Desigur, cei mici sunt în extaz, ba chiar și școlarii mai mari, dar cum sunt părinții?

Vă spun eu, nu sunt toți atât de norocoși încât să-i poată duce pe cei mici undeva în afara orașului pe timpul verii. Eu una așa mi-aș dori, dar toți bunicii noștri sunt în București și să-i plimb de la o casă la alta nu este o soluție. Și nici n-am eu vacanță 3 luni. Mai mult decât atât, ai mei sunt încă destul de lipiți de mine, astfel încât ideea unei tabere în afara orașului, pe mai multe zile și nopți nu ne ajută. Am căutat așadar soluții, alternative, ceva care să fie fun, dar care să îi țină cumva antamați și în activități educative. Ceva cu creativitate și gândire, dar și cu mișcare fizică. Ceva cu ieșiri pe afară, să profităm de vremea bună. Și vă spun sincer că, deși sunt organizate foarte multe activități pe timp de vară pentru copii în București, există chiar școli de vară unde îi pot lăsa, ei bine balanța cantitate vs. calitate nu se înclină corect.

Ideea salvatoare mi-a venit în timpul unei sesiuni hunești de lego. Cum stăteam eu așa și îi priveam jucându-se, mi-am dat seama că sigur trebuie să existe ateliere de vară cu lego, că asta le place să facă cel mai mult. Din una în alta am ajuns la Bricks 4 Kidz, franciză lego, despre care am aflat că oferă nenumărate programe și ateliere pentru copii, inclusiv pe timpul verii. Programele Summer CAMPS, de exemplu, sunt fix ceea ce căutam: distracție, dar și educație, lego, sport, socializare, totul timp de 5 zile pe săptămână cu toate nopțile dormite acasă, așa cum își doresc hunii. Nici nu a trebuit să îi conving, doar ce le-am povestit o idee despre ce e vorba și deja sunt entuziasmați. Programele Summer CAMPS de la Bricks 4 Kidz încep pe 3 iulie și durează până la început de septembrie.

bricks 1

Cum spuneam, cei de la Bricks 4 Kidz au și alte programe, Kidz Night Out e unul din cele pe care vreau să-l încerc neapărat. Știți voi, atunci când mami și tati vor să-și facă de cap să respire oleacă și nu au cu cine lăsa copiii, dar cu siguranță ar vrea să îi știe pe mâini bune? Ei, fix despre asta este vorba J. Dar până când ne familiarizăm și cu restul, vă las mai jos detalii despre programele de vacanță și temele lunii iulie, ca să știți ce nu trebuie să ratați:

  • GALAXY FAR AWAY, pentru copii între 5-12 ani, 3-7 iulie. Rachete, nave spațiale, Star Wars și lego… și cu asta am spus tot!
  • ACADEMIA SUPEREROILOR, pentru copii între 5-12 ani, 10-14 iulie. Cine n-ar vrea să creeze super-eroi din piese lego? Ai mei au deja acasă o colecție și poveștile care se nasc zilnic în jurul ei sunt absolut incredibile.
  • MINING & CRAFTING, pentru copii între 5-12 ani, 17-21 iulie. Cunoscătorii știu, desigur, despre ce este vorba, Minecraft fiind deja celebru. De data asta însă, Minecraft este din lego. O tematică cel puțin interesantă.
  • JURASSIC BRICKLAND, pentru copii între 5-12 ani, 24-28 iulie. Cred că titlul ăsta spune tot, nici nu mai e nevoie de descriere, e pe listă și la noi. J
  • STOP MOTION ANIMATION, pentru copii între 7-14 ani, 31 iulie-4 august, pentru toți cei care sunt pasionați de producția și producerea filmelor, de la scenariu la tot soiul de detalii și decoruri cu piese lego.

Înscrierile se fac AICI.

bricks 2

Sursa foto.

 

 

 

Voiam un copil… și m-am trezit cu doi!


Iată un titlu care rezumă perfect ceea ce mi s-a întâmplat acum aproape 8 ani de zile. Surpriză e puțin spus. Șoc. Întrebări. Neliniști. Le-am luat pe rând, dar recunosc că aș fi avut nevoie de ceva mai mult ajutor. După primele zile de întrebări fără răspuns, ne-am dat seama că să citim despre ceea ce ni se întâmplă sau despre ce ni se poate întâmpla, e cel mai bun lucru pe care-l putem face. Poate singurul. La vremea respectivă însă, existau foarte puține cărți de specialitate în limba română, strict despre gemeni, ca să nu mai vorbesc de disponibilitatea acestor informații online. De altfel, așa a luat naștere acest blog. M-am hotărât să scriu pentru alții toate lucrurile esențiale ale vieții cu gemeni.

Acum ceva vreme mi-a picat în mână (mulțumesc Editura Casa!) o carte care se intitulează: Voiam un copil… și m-am trezit cu doi!, o carte pe care am citit-o dintr-o suflare. M-ar fi ajutat foarte mult să o am acum opt ani, dar tocmai pentru că știu asta, am ales să-i fac o mică recenzie, sunt convinsă că o să ajute pe cei aflați acum ca mine în urmă cu 8 ani, deși, e drept că din punct de vedere informație, nu mă mai ajută foarte multe lucruri acum.

Cartea este structurată în 3 părți mari: Sarcina, Nașterea și Primele 3 luni. Cele mai importante momente aș spune, atunci când ești pe rând debusolat, descurajat, speriat și neliniștit, și nu prea știi de unde să o apuci. Cred cu tărie că e bine să fii pregătit pentru astfel de momente, chiar dacă o carte e doar un prim pas în acest sens. Veți afla:

  • Care este cauza unei sarcini multiple și ce înseamnă de fapt o sarcină gemelară (asta ajută să nu mai căutați gemeni prin tot arborele genealogic, de exemplu, pentru că gemenii identici, iată, nu sunt moșteniți nicicum)
  • Care sunt cele mai importante aspecte medicale de care trebuie să ții cont în timpul sarcinii (de la analize, până la tip de alimentație)
  • Ce este trusolul bebelușului și cum trebuie să arate bagajul de spital al viitoarei mame (da, este nevoie de așa ceva)
  • Cum decurge o naștere normală în cazul unei sarcini gemelare și ce este aceea o sarcină prematură
  • Detalii despre nașterea naturală vs. nașterea prin cezariană în cazul sarcinii gemelare
  • Aspecte importante despre alăptare – da, gemenii pot fi alăptați!
  • Sindromul SID și altele despre care nu vreau să detaliez, dar despre care e bine să știți
  • Aspecte psihologice în cazul gemenilor de care poate e bine să țineți cont încă de la început, precum și despre legătura specială dintre ei – aici vă pot confirma că nu este vorba de un mit!
  • Ce este criptofazia – insist puțin pentru că este un fenomen rar întâlnit în rândul fraților în general și des întâlnit în rândul gemenilor și cu care încă ne confruntăm și noi (vă reamintesc că hunii au 8 ani). Ce este criptofazia? Crearea unui limbaj secret și exclusiv pe care gemenii îl utilizează între ei, compus din termeni cu semnificații diferite de cele obișnuite, de la cuvinte spuse pe jumătate până la bolboroseli, gesturi și tăceri pe care părinții sau apropiații nu le înțeleg față de gemeni.
  • Și nu în ultimul rând, aveți la final o bibliografie cel puțin interesantă, pe care poate vreți să o răsfoiți, cel puțin.

În speranța că v-am convins, cartea este disponibilă aici și nu, nu costă o avere. Enjoy!

hunisori

Sursa foto: arhiva personală.