Educația nu este la liber!


Poate încep prea dur un articol menit să ajute, dar intrând cu hunii în primii 2 ani de școală primară și după alți 5 de colectivitate, constat că educația nu este la îndemâna oricui și că a trimite copiii „în sistem” nu e singurul lucru pe care-l poate face un părinte. Din contra. Mai mult decât atât, ceea ce se întâmplă la noi în școli nu are nicio legătură cu libertatea copiilor, cu autonomia lor, cu libertatea în ceea ce privește creativitatea lor.

Știm cu toții că sistemul nu e cum ar trebui să fie. Mă uit cu jind alături de alți părinți la școlile din Finlanda sau Elveția, ca să dau doar două exemple, și încerc să înțeleg de ce acolo se poate și aici nu. De fapt, m-am oprit din a mă întreba asta și am decis că trebuie să fac tot ce-mi stă în putință să-mi ajut copiii să se integreze cumva în acest sistem. În România. Să îi ajut să facă față sistemului, să mă implic și să îi implic în alte tipuri de activități care să-i transforme în adulți corecți și empatici, cu sentimente pe care știu să și le gestioneze, dar și să le exprime.

Și nu în ultimul rând, am ales să mă cresc pe mine. Să mă informez eu sau să mă schimb eu. Să dau jos bagajul din spate cu care m-au crescut ai mei sau măcar să conștientizez și să diferențiez binele de rău din acest bagaj. Mă uit la copii, dar mă uit și la mine deopotrivă, pentru că cele mai multe din lucrurile pe care le fac ei greșit, vin de la mine, părintele lor. Mai mult, cele mai multe din „lucrurile pe care le fac ei greșit” nu sunt greșite decât în ochii mei. De asta încă citesc cărți de parenting, deși ai mei nu mai sunt bebeluși de mult. De asta merg la evenimente de profil. De asta mă și implic în organizarea lor. De asta mi-am rupt ieri mai bine de o jumătate de duminică ca să merg la acest eveniment având ca temă centrală educația, privită din mai multe unghiuri și puncte de vedere.

Și-am să vă spun care e primul lucru pe care cred eu că-l poate face un părinte atunci când vine vorba de educația copilului și când spun asta vă rog să plasați momentul în timp din prima zi în care copilul intră în colectivitate, fie că vorbim de creșă sau de grădiniță. Ei bine, primul lucru este să cunoască Educatorul. Îngrijitorul. Învățătorul. Profesorul. Sigur, poți alege o instituție educațională în funcție de recomandări sau reputație, dar mâinile pe care încape mai apoi copilul, modul în care se va purta educatorul sau învățătorul cu el, acesta e tot ce contează pentru dezvoltarea lui ulterioară. N-am o rețetă anume, dar știu sigur că modul în care profesorul se comportă cu elevul la școală, se va vedea rapid pe chipul acestuia. Și, cum bine spunea Oana Moraru, unul dintre speakerii evenimentului: „Dacă te uiți în caietul unui copil de clasa a IV-a, vei ști cum arată învățătorul lui.” Câte corecturi și în ce mod sunt făcute. Ce tipuri de exerciții sau activități. Ce teme și câte, chiar și pe perioada vacanței. Cum se comportă în excursii, în afara orelor de curs. Sunt nenumărate posibilități, dacă ne aplecăm urechea.

pic 1

Gaspar Gyorgy, speaker și el în cadrul evenimentului, a definit profesorii minunați vs. profesorii mai puțin minunați. N-am să insist asupra acestui aspect, n-o pot face mai bine decât a făcut-o Gaspar, dar vă las mai jos 2 poze care spun totul.

pic 3

pic 4

Și nu în ultimul rând, un gând cu care cred că toată lumea a plecat din sală și pe care mi-aș dori să-l cunoască cât mai mulți părinți: „Copiii nu învață de la cei care nu-i plac.” (Rita Pierson).

pic 2

Mi-a plăcut evenimentul, îmi doresc tot mai multe de acest gen. Și mai lungi, căci mi se pare că nu e niciodată timp pentru toate. Știu că nu e ușor nici pentru participanți și cu siguranță nici pentru organizatori. Și ca om care organizează evenimente de peste 12 ani, în agenții, la clienți sau pe cont propriu, țin să le mulțumesc organizatorilor pentru munca depusă, dar și sponsorilor, fără de care evenimentul nu ar fi fost posibil:

Partener Principal : Orange Romania

Parteneri: NN, Aquatique, Dacia Romania, Boiron Romania, RawBite Romania, English Kids Academy, Scoala Step by Step Bucuresti, Sloop, Kinderpedia, Bucate delicioase si NESCAFÉ Dolce Gusto Romania

Iar despre ce au mai scris alții, înainte și după eveniment, puteți afla direct de pe pagina evenimentului. 

 

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s