Liber la educație sau educație la liber?


La liber am făcut totul în ceea ce-i privește pe huni. Și prin asta eu am înțeles mulți ani că nu le-am impus nimic. Nimic mai greșit însă, pentru că le-am impus multe atunci când i-am dat la grădiniță și la școală. Le-am impus, în mod indirect, regulile societății noastre, de parcă aș fi avut de ales. Ceea ce nu ar trebui să fie greșit și în teorie nici nu este. Practica însă ne-a dovedit contrariul, de cele mai multe ori și, din nefericire, cu legătură directă cu sistemul educațional din România.

Că nu e bine, știu. Că nu pot schimba sistemul, realizez prea bine. Dar cum îmi pot ajuta eu copiii să facă față lucrurilor pe care le trăiesc atâta vreme cât vor rămâne în România, lucruri pe care oricum nu le pot schimba? Cum să le explic diferența dintre ceea ce aud la școală și ce văd în jur, față de ce se întâmplă acasă? Cum să le spun copiiilor că doar lucrurile făcute din plăcere contează, că doar cu ele vor rămâne, nu cu poeziile învățate pe de rost la ora de limba română? Cum să-i explic unui copil care nu a fost pedepsit niciodată, să accepte pedepsele de la grădiniță sau de la școală? Țin minte și acum colțul rușinii de la grădiniță sau calificativul Insuficient primit la muzică (!!!) pentru că se îmbrăca și părea că nu este atent. La fel de bine cum țin minte supărarea și plânsul lor.

Despre teme, pedepse, limite, educație, despre relația dintre părinți și copii în ceea ce privește educația și multe altele, voi încerca să mă lămuresc la conferința „Liber la educație sau educație la liber?” din 11 iunie.  Mai multe detalii aici: https://www.facebook.com/events/1430315386990150/

350x350 px-01

Până atunci însă, aveți mai jos un interviu cu Oana Moraru (fondator Helikon) și Gáspár György (psihoterapeut relațional), în care am încercat să aflu părerea specialiștilor despre educația copiilor noștri și despre ce se întâmpla cu educația din România.

Interviu Oana Moraru

oana moraru 

Care sunt principalele defecte ale sistemului românesc de învățământ?

„Multă birocrație, o lipsă totală de verificare a eficienției didactice și deci, lipsa de responsabilitate profesională la clasă, practicarea unor pedagogii desuete care deformează spirite întru conformism și gândire în clișee.”

Cum putem să ne luptăm cu sistemul, fără a scoate copilul din sistem? Cum putem ajuta, colabora?

„Nu poți lupta, nici colabora cu ceva disfuncțional. Poți completa sau suplini acasă cu un regim de viață care oferă copilului experiențe extrașcolare, întâlniri cu oameni inspirați, multă mișcare și cunoaștere de sine.”

Care sunt experiențele din alte țări, ce diferențe/avantaje presupun alte sisteme de educație, comparativ cu România?

„Țările dezvoltate au creat pedagogii la clasă care respectă ritmul și particularitățile fiecărui copil, transmițând fiecăruia că există șanse de împlinire personală și profesională pentru fiecare destin. Școlile evoluate au subordonat conținuturile fiecărei materii nevoii de a dezvolta calitățile gândirii. Copiii sunt învățați de mici să exploreze, să construaiscă sens, să colaboreze, să se uite critic la o problemă și să vină cu soluții inovatoare. La noi se sărbătoresc încă gândirea conformistă și copilul cuminte, supus, care crește doar să îi mulțumească pe alții.”

Interviu Gáspár György:

gasparȘtim cu toții că sistemul de educație din România presupune în primul rând multe teme, încă de la clasa 1. Cum afectează asta creșterea și dezvoltarea copilului?

„Din păcate, sistemul de educație din România presupune, încă, prea multe atitudini și obișnuințe inutile, moștenite de la vechile generații. Studiile din psihologia școlară și psihologia dezvoltării copilului nu indică nicio corelație între temele de casă, din ciclul primar, și reușita academică a elevilor. Singurul comportament de studiu care pare să aibă efecte benefice în ceea ce privește viitorul educațional și intelectual al elevilor mici este lectura din plăcere. Cred că până când nu vom îndrăzni să facem diferența între ceea ce este cu adevărat util și eficient pentru copiii noștri, și care sunt părțile educaționale inutile, viitorul tinerelor generații va fi afectat.”

Cum putem lupta cu temele, pedepsele, recompensele celorlalți și cum îl putem ține pe cel mic motivat în sistemul educațional din România?

„Cred mult în flexibilitatea părintelui și capacitatea acestuia de a se adapta la situațiile de viață pe care le întâlnește. Adesea alegerea cadrului didactic este mult mai importantă decât faima sau titlul școlii. Dacă „noul părinte” – învățătoarea/învățătorul – este deschis la dialog și colaborare cred că putem avansa mai ușor în sistemul actual de învățământ. Desigur că așteptările și atitudinea părintelui reprezintă un alt factor important, de multe ori cadrul didactic este mai uman decât adultul responsabil de copil – care, mânat de diferite sechele psihologice, cere ca elevul să primească cât mai multe teme, pe principiul „să cunoască și el ce este greul în viață”.

Pedepsele sunt mereu la îndemâna părinților din România, asta și pentru că ne sunt atât de cunoscute. Și aici nu mă refer doar la violența fizică, ci și la cea verbală și psihologică. Desigur că niciunul dintre noi nu este perfect, fiecare părinte va avea momentele lui de cădere, care este bine să fie cât mai rare și apoi urmate de comportamente pro-relație (de reparare a daunelor psihologice produse). În unele familii recompensele pot fi o soluție de compromis, dar la modul sincer acestea sunt strategii de mult expirate – în secolul internetului, informația științifică este la un click distanță de orice părinte interesat de principiile sănătoase în relaționarea adult-copil.”

Ce trebuie să facă un părinte pentru a ajuta la integrarea copilului și cum îi poate veni în ajutor atunci când sistemul pare că îi pune bețe în roate?

„Relația părinte-copil este cărămida de bază, și de aici putem construi rezistența și reziliența copilului în raport cu toate provocările vieții de elev, și nu numai. Este esențial ca cel mic să știe că oricât de greu i-ar fi și oricât de mult ar fi greșit la școală, în relația cu părinții poate găsi alinare și suport. Uneori copilul are nevoi doar să fie ascultat, validat și ținut în brațe. Alte ori, ajută să cerem sfatul unui expert în psihologie sau psihopedagogie, ori să deschidem câte o carte de parenting sau să participăm la evenimente cum este cel de pe 11 iunie.

Dacă observăm că cel mic are dificultăți în relaționarea cu semenii, crearea unor contexte de interacțiune dincolo de școală este o alegere înțeleaptă – prin astfel de întâlniri între copii, putem reduce anxietatea celor mici și putem cultiva relații de colaborare între părinți.”

Cum putem dezvolta libertatea, autonomia, independența copilului într-un sistem de învățământ care îi cere să fie obedient?

„Libertatea, autonomia și independența pot fi cultivate cu mult înainte de începerea școlii. Un copil care are deja aceste calități conturate nu se va pierde în capcana obedienței sau a submisivității. Dacă, odată ajuns la școală, copilul nu se revoltă la nedreptate sau nu reacționează atunci când îi sunt încălcate drepturile, înseamnă că profilul obedienței a fost cultivat de acasă. Stabilirea de limite și îndrăzneala de a spune NU sunt comportamente greu de tolerat de către cadrele didactice, dar sunt extrem de sănătoase pentru copil. Dacă, însă, sistemul este rezistent la compromis și negociere, schimbarea școlii poate reprezenta o soluție favorabilă pentru viitorul copilului.”

Vă mulțumesc tuturor și vă aștept cu drag la eveniment.   

 

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s