GENERAȚIA BĂTĂII RUPTE DIN RAI


Conform unui sondaj online realizat de TOTULDESPREMAME.RO în perioada 1-14 octombrie, la care au participat 2434 de părinți, majoritatea celor care fac parte din „generația bătăii rupte din rai” evită pedeapsa și cred în comunicarea deschisă cu copiii lor.

Peste 75% dintre părinții care au participat la sondaj au mărturisit că au fost pedepsiți.  Întrebați dacă ar reacționa la fel în situații similare, doar 1 % dintre respondenți ar urma exemplul părinților lor.
Sondajul a avut variante multiple de răspuns. Rezultatele interpretate sociologic motivează actuala campanie #farapedeapsa desfășurată de totuldespremame.ro.

  • 76% dintre cei care au răspuns întrebărilor au fost pedepsiți (fizic sau emoțional) de părinți cel puțin o dată; doar 24% spun că nu au fost niciodată pedepsiți, nici fizic, nici emoțional.
  • Cei mai mulți dintre respondenți își amintesc pedeapsa emoțională (39%), iar 20% pe cea fizică.
  • Mai mult de jumătate dintre cei pedepsiți spun că, atunci când erau mici, cel mai mult îi dureau amenințările și injuriile.
  • De cele mai multe ori, atunci când erau pedepsiți, se simțeau nedreptățiți. O treime dintre ei se simțeau și speriați, iar aproape o treime furioși.
  • 80% dintre respondenți și-ar ajuta copilul să înțeleagă unde a greșit. Totuși, un sfert dintre pprinții de azi ar folosi pedeapsa.
  • Cei mai mulți dintre respondenții pedepsiți și-ar fi dorit ca părinții să fie mulțumiți de ei, iar mai mult de o treime să fi fost iubiți, ascultați și acceptați. Cei care nu au fost pedepsiți s-au simțit mai iubiți si acceptați de părinții lor.

Pedeapsa emoțională (amenințări, injurii, izolare) cântărește mai mult în amintirile proaspeților părinți decât pedeapsa fizică, arată sondajul online. Pedeapsa i-a „învățat” pe copiii de ieri, deveniți părinții de azi, teama de consecințele propriilor acțiuni, determinându-i deseori să mintă sau să ascundă adevărul de părinții lor. Soluția? Mai mult de două treimi din respondenți sunt de părere că dacă ar fi astăzi în locul propriului părinte, ar încerca să-și ajute copilul să înțeleagă unde a greșit, în loc să folosească pedeapsa. Totuși, un sfert dintre părinți iau în calcul pedeapsa pentru a corecta comportamentul copiiilor.

Empatia și calmul – aliații părinților liniștiți

Dr. Laura Markham, doctor în psihologie, părinte și fondator ahaparenting.com a transmis, la începutul acestei luni, la lansarea cărții sale, „Părinți liniștiți, copii fericiți: cum să înlocuim țipetele cu conectarea” un mesaj către părinți: „Indiferent ce simte copilul, este întotdeauna de preferat să îi arătăm acestuia că sentimentele lui sunt acceptate și că pot fi exprimate, deoarece sunt ale lui. Nu este o soluție să punem în aplicare distragerea atenției de la durerea pe care o simte, pentru că în acest fel supărarea este reprimată și rămâne cu el pentru totdeauna.”

Cum se pot vindeca cicatricile emoționale?
Pentru a nu activa procesele și comportamentele care i-au produs durere în copilărie, părintele de astăzi poate deveni un părinte conștient, prin autoanaliză constantă, poate căpăta o mai bună înțelegere asupra emoțiilor și a funcționării acestora, poate reflecta constructiv la propria poveste și poate aplica o serie de sfaturi din ghiduri de intervenție și tehnici de mindfulness pentru a recăpăta echilibrul în familie, recomandă Dr. Laura Markham, care va susține în luna noiembrie o conferință destinată părinților, la București.

Conferințele Dr. Markham

Pentru prima dată în România, DR. LAURA MARKHAM, fondator http://www.ahaparenting.com, doctor în psihologie clinică, va susține 4 conferințe speciale pe 14 și 15 noiembrie 2015, la RIN GRAND HOTEL, în care va vorbi despre dezvoltarea și menținerea unei relații armonioase în familie: „Părinte liniștit, deci copii fericiți”, „Crește un copil inteligent emoțional”, „Părinți liniștiți, frați fericiți” și „Parenting liniștit: mindfulness și autocontrol”. Conferințele se adresează părinților de copii de toate vârstele, de la bebeluși și până la adolescenți, iar sfaturile ei pot fi citite pe AHAparenting.com, MotheringMagazine, Pregnancy.org.  Dr. Laura Markham își propune să schimbe lumea, preschimbând adulții de mâine unul câte unul, prin ajutorul oferit părinților lor.

Comunicat de presă

Despre acest eveniment v-am mai vorbit în câteva rânduri. El face parte din seria Conferințelor TOTUL DESPRE PARENTING, iar înscrierile se pot face aici.

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s