Cum îmbini programarea cu protecția mediului


Cum îmbini programarea cu protecția mediului dacă ai 10, 11, 12 sau 13 ani? Simplu, mergi la Supercoders!

Orange România a organizat pe 17 octombrie cea de-a treia ediție a #SuperCoders. În cadrul seminarului, copiii cu vârste între 10 și 13 ani au fost inițiați în domeniul limbajelor de programare cu ajutorul cărora își vor putea crea, mai apoi, propriile animații și jocuri. Sub atenta supraveghere a trainerilor, fiecare copil a luat contact cu platforma Scratch pentru a-și construi propriul univers animat. În plus, în cadrul comunității online, copiii au avut ocazia de a  învăța să lucreze în echipă la crearea mijloacelor media interactive (povești, jocuri sau animații).

supercoders 1

Mi-a părut rău că nu i-am dus și pe huni la evenimentul organizat de Orange sâmbăta trecută, dar ce să vezi, au numai 7 ani🙂. Așa că fie mai așteptăm 3 ani, fie sperăm că Orange va veni și în întâmpinarea celor mai mici, dar nu foarte mici, sunt sigură că ar avea cel puțin tot atâta succes. Totuși, nu puteam lăsa inițiativa să treacă pe lângă mine, reiterez că mi se pare excelentă, prin urmare am dat o fugă până la fața locului, să văd despre ce e vorba.

Am găst două săli care s-au umplut până la refuz pe măsură ce trecea timpul, de copilași care mai de care mai zglobii, așezați cuminți însă în fața unui computer. Am găsit părinți emoționați, copii entuziasmați, traineri și voluntari implicați, un loc primitor și neconvențional, toate atributele necesare unui eveniment reușit. Mi-a plăcut, le-ar fi plăcut și hunilor.

supercoders 2

Despre #SuperCoders

Tema acestei ediții #SuperCoders a fost protecția mediului, copiii fiind încurajați să dezvolte jocuri și animații construite în jurul aspectelor de mediu, precum încălzirea globală, consumul iresponsabil, reciclarea și protejarea biodiversității. Copiii au avut parte de o experiență interactivă, care le-a arătat cum tehnologia poate contribui la adresarea temelor care ne preocupă pe toți și la găsirea de soluții pentru acestea.

Atelierele #SuperCoders au loc simultan în nouă țări diferite unde grupul Orange este prezent. Pentru această a treia ediție, alegerea temei are rolul de a semnala Conferința Națiunilor Unite COP21, adresată schimbărilor climatice, care va avea loc în Paris în luna decembrie.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s