Copiii cu cancer sunt super staruri


Da, pentru „simplul fapt” că așa ceva n-ar trebuie să existe. Pentru „simplul fapt” că duc o luptă nemeritată, necerută și total nedemnă. Pentru „simplul fapt” că pot duce această luptă. Pentru „simplul fapt” că pot zâmbi și pot aprecia lucruri pe care, noi, cei sănătoși și cu o existență normală, nici măcar nu le vedem.

Despre un proiect umanitar vă vorbesc din nou, da. Cu un concept care se potrivește mânușă, acela de „super star”. Pe 1 iunie, Asociația Spitale Curate își propune să transforme 100 de copii, bolnavi de cancer, în super staruri. Părerea mea e că nici nu trebuie să se chinuiască prea mult, întrucât, așa cum spuneam mai sus, acești copii sunt deja super staruri. Asociaţia Spitale Curate susține deja de ceva vreme copiii bolnavi de cancer de la Institutul Clinic Fundeni, Spitalul Marie Curie şi Institutul Oncologic Bucureşti. Iar pe 1 iunie vor să le facă încă o surpriză: un fashion show în care micuții vor fi vedete și vor străluci ca niște super staruri. Evenimentul de 1 iunie este găzduit sub conceptul platformă ZI CU FAPTE BUNE, care înseamnă, de fapt, diverse activităţi care să le ofere copiilor bolnavi de cancer momente de bucurie alături de cei dragi, chiar şi atunci când se află în timpul tratamentelor în spitale. Obiectivul proiectului este sprijinul celor mici în dobândirea unor noţiuni despre alimentaţia sănătoasă, igienă, dar şi alte cunoştinţe care să îi ajute atât în spital, să se protejeze împotriva anumitor infecţii, cât şi după spitalizare.

Ce se întâmplă pe 1 iunie

Institutul Clinic Fundeni și Institutul Oncologic București se vor transforma ca atare pentru a găzdui două parade de modă, speciale pentru super starurile care locuiesc acolo, unii permanent. În cele două spitale vor fi montate două scene, reflectoare, decoruri, ba chiar nu vor lipsi nici covoarele roșii, pe care micuții eroi să defileze cum se cuvine.

„Sub luminile reflectoarelor vor defila chiar de Ziua Copiilor supereroii din Institutul Oncologic Bucureşti şi Institutul Clinic Fundeni, iar la finalul paradei de modă ne propunem să îi aşteptăm pe toţi cu o mulţime de surprize.”, au declarat membrii ai Asociației Spitale Curate.

Toate astea nu vor fi însă posibile fără ajutorul vostru, pentru că, evident, fondurile sunt insuficiente. Aveți detalii mai jos pentru donații. În plus, dacă printre voi se numără oameni atât de pricepuți încât să ajute la confecționarea câtorva costume pentru acești micuți speciali, sunt convinsă că ajutorul vă va fi apreciat și răsplătit, așadar vă rog să îi contactați pe cei de la Asociație.

Contul Asociatiei Spitale Curate în care pot fi făcute donaţii este: RO46RZBR0000060016949927 – lei deschis la Raiffeisen Bank.

Mie mi se strânge inima iară.

fapte bune

Leave a comment