Disclaimer de primăvară


Sunt la începutul unui drum iar eu mă simt deja la capăt. Ce-i drept, e un început prelungit care, deși acum nu seamănă cu nimic, sper să fie un preludiu a ceva plăcut. Nu mai țin minte de când n-am dormit 6 ore legate, deși hunii, în sfârșit, dorm noaptea întreagă la ei în cameră. Amândoi, ceea ce e mare lucru. Nu-mi aduc aminte când m-am relaxat cu adevărat ultima oară. Simt că-mi pierd răbdarea și caut numai lucruri care mă agită și mai mult, indiferent dacă am nevoie de ele sau nu. Mă plictisește absolut orice. N-am mai citit un rând de aproape o lună, deși mă așteaptă cuminți niște cărți extraordinare. N–am chef să scriu pe blog, deși mă ambiționez. Încep articole fără aplomb, pe care le las așa, trunchiate și șchioape, așteptând cu nesaț ziua insiprației. Merg la evenimente pe care mi le doream și pe care le planificasem de niște luni, ca să constat că nu pot sta prea mult pe scaun și concentrarea dispare după câteva minute. Că nu mi le mai doresc. Îmi cumpăr haine pe care uneori nici nu mai apuc să le port, dar le pun bine, în așteptarea anotimpului potrivit de anul viitor. Mi-e bine preț de secunde, ca apoi să-mi fie rău din nou. Alerg dacă mi se cere, alerg și dacă nu mi se cere. Am în față niște necunoscute, sunt conștientă că ele sunt cauza agitației mele, dar nici nu am răbdare să treacă sau să le trec. N-am dispărut încă de tot, dar scriu sporadic și respir sacadat, așa că să nu vă mire niște lucruri.

shutterstock_241758721

2 thoughts on “Disclaimer de primăvară

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s