Dumnezeul copiilor mei nu e Dumnezeul altora


Religia e cam ca iubirea: nu se predă, nu se învață, nu se fură și nu se dă mai departe.

Nu știu unde mă situez față de Dumnezeu. Încă nu știu. Îmi place să cred că există și cam asta, atâta vreme cât nu mă deranjează. Mă trezesc uneori cu el în gură, semn că m-a crescut bunica. Am câteva icoane dosite într-un dulap, tot de la ea, și de dragul ei nu mă îndur să le fac vânt. Nu-mi amintesc exact când am fost ultima oară la biserică, recent oricum, cam de 6 ani, de când a murit mama, mai trec. Să zicem că-s credincioasă și nu bisericoasă, what ever that means.

Dar nu asta contează când vine vorba despre copiii mei. Pe care nu i-am mințit niciodată, așa cum încerc să nu mint pe nimeni, niciodată. Așadar le-am spus, la vremea întrebărilor, cam cum se fac copiii, științific și pe drept. Mi-au spus și ei de Doamne-Doamne, niște auzite de la bunica lor sau de pe te miri unde. N-am contestat nimic, dar nici n-am putut să le confirm ceva. Își vor dai ei seama, iar eu sper că voi fi acolo și atunci, ca și-acum, să le răspund pe cât posibil și SĂ ÎI LAS SĂ ALEAGĂ. Să aleagă EI, singuri. Cam așa cum am făcut și cu opțiunea privind ora de religie.

Pentru că da, un copil de aproape 7 ani are dreptul la opțiune. Mai mult decât atât, este în stare să facă una, la fel cum este în stare să și-o asume, cu consecințe cu tot, mai apoi. Sunt conștientă că hunii au ales corect când au hotărât că nu vor să facă religia, iar eu am mers și de această dată pe mâna lor. Cu atât mai mult cu cât ora de religie nu e nici prima, nici ultima din orar, și știau clar că nu vor avea cum să lipsească de la restul. Știu și-si asumă că sunt singuri. Mă mai întreabă uneori de ce. Știu și-si asumă că stau în cancelarie și preferă asta. Hunii sunt singurii doi copii din două clase 0 (60 de copii, în total), care nu fac religie.

Cu hunii mai merg din când în când la biserică, niciodată înăuntru, întotdeauna afară, le place să aprindă lumânări. Cu ei merg și la mama, la cimitir. Nu știu dacă hunii cred sau nu în Dumnezeu, dar știu cu siguranță că îi voi lăsa pe ei să aleagă dacă să creadă sau nu, fără nicio influență din afară, nici măcar a mea. Religia e cam ca iubirea: nu se predă, nu se învață, nu se fură și nu se dă mai departe. Se simte, dacă e cazul, și-atât!

PS: în altă ordine de idei, iată un sfat, dacă optați în locul copiilor voștri ca ei să facă religia și câteva crâmpeie din manualele de religie de clasa a III-a. Enjoy!

religie

Advertisements

2 thoughts on “Dumnezeul copiilor mei nu e Dumnezeul altora

  1. Mai curand decat credem nu vom mai fi nici noi, ca parinti, atat de singuri, si nici copiii… de la toamna sunt sigura ca, cel putin “la oras”, lucrurile se vor schimba. Ai tai macar stau amandoi… ai mei stau singuri-cuc. Iris are inca noroc, ca e ultima ora. Dar Andrei – nu.

    • Nu știu dacă se dorește asta, eu am discutat cu învățătoarea lor și se pare că nu sunt șanse să se schimbe orarul. Vom vedea.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s