Ce ne-am face fără amintiri


Hai s-o bifez și pe asta, că nu se știe exact peste câți ani o să mai trec prin etapa hunilor de 6 ani și aproape 4 luni, și să le las o vorbă sau două, hunilor de peste ani, despre cum sunt ei în aceste momente.

Probabil fericiți, că tocmai au terminat școala pe ziua de azi și ușor înfometați. Ușor emoționați, de asemenea pentru că mâine e miercuri. La care se gândesc de duminică. Prietenii știu de ce, miercurea (ca și joia și vinerea, de altfel), sunt niște zile cu totul speciale din viața lor. Și a noastră. Ziua în care momentele de liniște alternează rapid cu cele de panică (părintească, desigur, dar sănătoasă și sigură).

Probabil că nu înțeleg exact rostul lor în viață, la fel de bine cum nu înțeleg rostul mâncării sau care e treaba cu spălatul pe dinți. Sunt în momentul în care și mâine vor urî aproape visceral școala, dar își vor face cu aceeași silință temele.

Sunt în momentul în care lumea mică li se pare încă mare și-n momentul în care încă mai cred, pe rând, în Zâna Măseluță, în Moș Crăciun, în Iepurașul de Paști și poate chiar în iubirea dintre două persoane, căci da, hunii (ca toți copiii, de altfel) știu câte ceva despre iubire. Păcat că uită până devin adulți.

Știu că nu-i pot ține neschimbați (deși preț de o secundă îmi doresc asta), dar e cu adevărat cea mai bună perioadă a noastră, împreună. Și-i încă bine.

PS: uitasem să notez că tot n-au trecut de pragul de 20 kg (19.5, mai exact), că se înalță mai ceva ca Făt Frumos (120 cm, foarte preciși, amândoi), că nu-i mai pot ridica demult pe amândoi odată și că dacă-și pun puțin mintea la contribuție mă pot pune la pământ într-o secundă. E de ajuns să-mi spună: „Te iubesc, mami!”

IMG_20141230_132322

5 thoughts on “Ce ne-am face fără amintiri

  1. ahaaa, deci si voi la fel🙂.
    adica tot 6 ani si patru luni (asta stiam de fapt ), tot 20 de kilograme (oare cat vor mai ramane la greutatea asta), si urasc scoala🙂.
    cu diferenta ca la noi o uraste si se lasa cu meciuri grele in fiecare zi de mers la scoala, nu vrea sa auda de teme sau de scris, incearca din rasputeri sa se adapteze.
    dar pentru ca am considerat ca nu e normal sa fie asa am decis o schimbare. am analizat toti factorii pentru care o uraste si cum nu am gasit argumente pentru a combate am decis schimbarea: a scolii. de maine incepem. sunt plina de speranta. offf, e greu pentru noi, dar pentru ei .
    in rest sanatosi sa fie si noi intelepti si rabdatori sa i crestem🙂

    • Oh, mult succes, draga mea! Bravo pentru schimbare și inițiativă, eu nu am încă curaj, mai ales că învățătoarea mi se pare foarte, foarte ok, deci problema la noi cred că e doar de rutină. Asta și lipsa colegilor de la grădi. Om vedea…

      Oricum, e reconfortant să vezi că nu ești singurul într-o atare situașie, nu-i așa?🙂

      Spor!

      • si la noi doamna e ok. dar nu si metodele. acolo trebuie vazut raspunsul si vazut cat de compatibili sunt copiii cu colegii. al meu nu era, clar, desi se obisnuise. dar vorba aia, te obisnuiesti si cu raul (nu ca era rau neaparat, intelegi tu). dar am preferat sa caut altceva.
        cumva e reconfortant sa stii ca mai sunt si altii desi eu nu am crezut nici o clipa ca e problema la noi. am studiat problema mai bine de o luna pana sa iau decizia. asa ca daca instinctul iti spune sa schimbi atunci schimba. desi nu e usor🙂.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s