Buze uscate?


Cine n-aiba își dorește buze uscate?  Eu cu siguranță nu și-n principal de-asta iubesc rujul mereu pe buze. Iar dacă-i roșu, cu atât mai bine, cred că rujul roșu e una dintre cele mai bune invenții. Dacă nu-l am la mine, bine ar fi să am un strugurel, mai ales că-i iarnă și, știm cu toții, iarna nu-i ca vara. Motiv pentru care m-am bucurat când am primit spre testare un strugurel mai altfel. Un strugurel pe a cărui etichetă cu ingrediente stă scris: unt de cacao, shea, cocos, ulei germeni de grâu, de cătină, ulei esențial de portocale, ceară de albine.

Am primit deci, am testat și vă spun și vouă ce și cum. Primele lucruri care mă atrag în general la un produs sunt aspectul și mirosul. Dacă nu vorbim de genți sau pantofi🙂, dacă vorbim, să zicem, despre cosmetice, am putea spune că de fapt mă atrage lipsa mirosului și a aspectului, sau mă rog, un aspect cât mai tern. Pentru că mirosuri mai nu știu cum și-un aspect mai colorat, nu înseamnă întotdeauna un produs sănătos, puțin procesat și natural, și când vine vorba de cosmetice, astea sunt pentru mine câteva atribute destul de importante. În cazul acestui produs, mirosul pare că lipsește cu desăvârșire, iar culoarea e oarecum ștearsă. Din punct de vedere funcționalități, dacă mă pot exprima așa, își face treaba, e suficient de gras cât să nu mi se usuce mândrețe de buze, suficient de gras cât să nu fie prea gras, și-i relativ rezistent, pentru o perioadă îndelungată. Recunosc însă că foarte mult a contat producătorul în decizia de a primi această testare de la Rodia, care vine de la o Oltea dragă și harnică tare.

Bonus, am primit și o cremă de brad, pe care încă n-am testat-o, ajută la vindecarea naturală a răcelii, prin urmare la proxima răceală bifez și asta.

Acestea fiind spuse, aruncați un ochi pe Rodia, sunt multe produse interesante acolo și toate-s naturale și făcute cu dragoste.

IMG_20141208_141255

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s