Talk less. Listen more


„I am permissive with my child, until I can not stand him. And then I am punitive to my child, until I can not stand myself”.

Citatul de mai sus vine de la Alfie Kohn, care la rândul lui îl are de la un părinte care i-a cerut sfatul în legătură cu copilul său. Vă reamintesc, Alfie Kohn a venit pentru a doua oară în București, pe 22 noiembrie, la inițiativa Totul despre Mame, să ne vorbească despre recompense, pedepse, iubirea necondiționată a copiilor și nu numai. Iar mai jos urmează un articol (lung, pregătiți-vă) despre cum a fost acea zi minunată. Minunată până la urmă, și nu doar pe alocuri. Sala plină, interes maxim, speaker excelent, conținut de calitate, ce să vrei mai mult de la un eveniment?

3

S-au spus foarte multe, n-o să le reiau pe toate, o să punctez doar ce mi s-a părut relevant, în mod subiectiv, cum altfel?, doar lucruri cu care am rezonat într-un fel sau altul. O să trec peste nu e bine și nici eficient să-ți pedepsești copilul, o să trec și peste nu e bine sau eficient să-ți recompensezi copilul pentru a-i schimba comportamentul, o să trec și peste faptul ca nu, nu ar trebui să ne dorim schimbarea comportamentului copilului, ci doar să vedem cum putem noi, ca părinți, să îi îndeplinim nevoile și ce trebuie să schimbăm la noi pentru asta. Trec peste toate astea nu pentru că nu sunt importante, ci pentru că le consider de bun simț, mi se pare că vin la pachet cu dragostea sinceră, necondiționată pe care fiecare părinte ar trebui să o simtă pentru copilul său. Știu că sunt de fapt deziderate, dar se vorbește mult despre asta, și-am mai vorbit și eu, nu știu ce-aș putea aduce în plus.

Și mai trec peste ele pentru că îmi doresc să privim puțin în spatele acestor lucruri și să vedem de unde vin. De unde vine dorința asta de a schimba comportamentul unui copil? De a-l face musai să ne asculte? Să aibă un comportament adecvat? De unde nevoia de a-l face pe copil bun și cum putem presupune din start că nu e bun?

Astăzi voi vorbi despre control. Despre nevoia de control. A fiecăruia dintre noi, aproape la fel de puternică precum nevoia de hrană. Sigur, în continuare mă bucur că suntem diferiți și că în cazul unora această nevoie de control e mai mare sau chiar mai mică :). La mine e mare și-i greu s-o și scriu, dar’mite să rostesc asta cu voce tare. Simt nevoia de a controla totul, de la ce fac eu, până la (mai ales) ce fac alții. Am de multe ori impresia că dacă nu e făcut de mine sau cel puțin văzut cu ochii mei, un lucru nu poate fi considerat bun. Există lucruri și lucrurile făcute de mine, if you know what I mean. Și da, nevoia mea de control se răsfrânge cu prisosință și asupra hunilor. De la dorința aproape maniacală de a fi ordine la ei în cameră, până la modul, locul și felul în care iau masa, în care se îmbracă sau în care fac anumite lucruri. Asta e partea rea, there, I’ve said it. Partea bună e că știu asta deja de câțiva ani și-am început să schimb lucruri. Nu-mi iese întotdeauna, dar se văd îmbunătățiri.

Iată ce spune și Alfie despre control și apariția lui în viața copilului:

”When you show control to your child, the result is to have either an excessively compliant child, either an excessively defiant child.”

„They (the kids) will lose their ability to ask why and they will become <Yes, people>. They will just look for someone to obey.

„The problem is not with the child. The problem is with us and our need to control every single thing about our children!”

„The more controlling, the more likely the children will fail to develop a moral gyroscope and fail in front of the sense of what is right or wrong. They will simply obey or blindly resist the authority.”

So, just some food for thought, treaba asta cu controlul. Spre final, vă mai las două citate, despre care sper să vă dea de gândit:

(1). „Take your children seriously.”

Seriously, adică. Pe cât posibil, să îi tratăm ca pe niște oameni mari. E serios când se lovesc, chiar dacă au doar o zgârietură. E serios când se tem de întuneric, chiar dacă nouă ni se pare o nimica toată. E serios când plâng din senin, there is always a reason for that. Tot ce fac copiii e serios.

(2.)  „Talk less. Ask more.” În relația cu copiii, și nu numai, aș adăuga. Less telling, more listening. Less us (parents), more them (children).

Despre Alfie Kohn vă mai spun doar atât: că are cele mai multe cărți traduse în limba română, comparativ cu alte țări din Europa. Parțial, se poate să fie și din cauză că românul înghite multe. Mai ales dacă vin din vest. Dar tind mai degrabă să cred că e datorită faptului că ne-am mai deșteptat puțin. Că-i lăsăm ușor-ușor în urmă pe părinții noștri și modul în care am fost noi crescuți. De la Alfie vă recomand 3 cărți, disponibile și în limba română, desigur:

Un eveniment marca Totul despre Mame.

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s