Vremea mulțumirilor


Duminică a avut loc evenimentul caritabil de la Complexul Social „Floare Roșie” din sectorul 6 al capitalei, cel pentru bătrâni, cel pe care l-am tot promovat în ultimele două luni și cel pentru care, încă o dată, v-am cerut ajutorul. A ieșit minunat, ne-am atins scopul și nu numai. A fost una dintre cele mai însemnate experiențe din viața mea. Și la nivel personal, o ușă deschisă. Un scop pentru viitor.

Acum, că s-a terminat, aș vrea să pot găsi cele mai potrivite cuvinte pentru a le mulțumi tuturor pentru sprijin, pentru implicare, pentru că le pasă. Nu știu sincer cu cine să încep, nu va urma o înșiruire ca importanță a actorilor implicați, întrucât fiecare a avut rolul lui bine stabilit, fără de care nimic nu ar fi fost posibil.

Încep prin a mulțumi celor care m-au impresionat cel mai mult, și anume personalului de la „Floare Roșie”. Pentru deschiderea cu care au primit această inițiativă de la bun început, oricât de ciudat a părut că niște străini le oferă ajutorul, din senin. Le mulțumesc pentru flexibilitate. Pentru răbdare. Pentru sprijinul oferit la fața locului. Dar mai ales le mulțumesc pentru tot ce fac pentru acești bătrâni, zi de zi!

Le mulțumesc apoi, celor de la Lidl România, sponsorul exclusiv al acestei acțiuni, pentru lipsa de ezitare cu care au primit propunerea mea.

Îi mulțumesc lui Viorel Copolovici, pentru omul minunat pe care l-am descoperit în perioada asta. Pentru profesionalismul lui, pentru pricepere, pentru bunătate!

Le mulțumesc tuturor celor prezenți la eveniment: Anei (Meseria de părinte), Anei (Mămica Urbană), Mihaelei și Laurei, Mirunei, Monicăi, altei Mihaele dragi, lui Tily, Marei W., Gabrielei, Veronicăi, Dianei, Nicoletei, Dorinei, lui Timi care ne-a făcut niște poze grozave, Marei care m-a ajutat la cumpărături, lui Cătă de la Rename pentru ajutor la transport și încărcare, Fundației Comunitare București, și nu în ultimul rând, lui Iustin Gâlea și trupei de teatru Improvisneyland, prin Monica, Rozana, Radu, Pavel și Mădălin, precum și Mădălinei P, că ne-a adus împreună.

Le mulțumesc și celor ce n-au putut ajunge, dar au ajutat pe partea de promovare sau logistică: Bogdanei, Deliei de la Talcioc Urban, Eugeniei, Oanei, Cristinei O, Ancăi, Cristinei H. (Talente de năzdrăvani), Anei R (Baby manager), Inei (Karioka), Lianei (Aveți și pe roz?), Ioanei M. (Prințesa urbană), celor de la Urbankid, lui Andrei Crivăț, lui Cristian Florea și lui Cristian China Birta, lui Cetin (Arhi).  Le mulțumesc tuturor celor care au donat, în frunte cu colegii din agenție, precum și celor care au licitat. Mulți dintre voi anonimi, sunt sigură însă că recunoștința mea vă va ajunge din urmă.

Vă mulțumesc, dragilor, pentru fiecare vorbă bună, pentru fiecare încurajare, pentru fiecare like, pentru fiecare cuvânt scris sau rostit, pentru fiecare gând nerostit, pentru fiecare privire, pentru fiecare sentiment îndreptat spre mine și spre acest proiect. Vă mulțumesc pentru că am pentru ce să mulțumesc azi. Sunt încă cu gândul la voi toți și la tot ce s-a întâmplat duminică. Și la final, nu-mi doresc decât puterea de a face lucrurile să se miște în continuare.

Sursa foto: aici.

thank-you-quote2

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s