Acceptarea necondiționată


Astăzi, despre acceptarea necondiționată a copiilor. Și despre dacă este oare posibilă. Veți spune poate că-i o întrebare retorică, dar nu-i. Cum adică să îi acceptăm necondiționat, păi nu-s ai noștri? Nu ne-am asumat asta by default când i-am adus pe lume și poate chiar mai curând de atât? Well, nu. Așa pare, dar așa nu-i, de cele mai multe ori.

Întrebarea vine, desigur, de la Alfie Kohn, care spune că, de fapt, „Ceea ce vrem să știm este dacă e realist să credem că-i putem accepta și iubi pe copii perntru ceea ce sunt, fără condiții.” (Parenting Necondiționat). Mai mult, Alfie ne răspunde: „Probabil că nu. Obiectivul nostru ar trebui să fie să ne apropiem cât de mult de acest ideal.”

Mai mult decât atât, pentru a înțelege un pic mai bine despre cum e cu această condiționare (în cazul copiilor și nu numai, aș spune), Alfie menționează un lucru pe cât se poate de fain, pe atât de simplu, și vă las citatul integral mai jos:

„Ar trebui să ne facem o obișnuință din a ne pune o anumită întrebare: Dacă ce i-am spus eu copilului mi s-ar fi spus mie – sau ce i-am făcut eu mi s-ar fi făcut mie – m-aș simți iubit necondiționat?” Un fel de „Ce ție nu-ți place, altuia nu-i face.” N-ar trebui să fie atât de greu, mai ales că vorbim totuși de copiii noștri. Mărturisesc că fac des acest exercițiu și că ajută chiar foarte mult.

Alfie Kohn vine la București pe 22 Noiembrie 2014 și-l veți putea întreba direct cum e cu Parenting-ul Necondiționat. Încă vă mai puteți înscrie aici. Un eveniment marca Totul despre Mame.

300x250 alfie

4 thoughts on “Acceptarea necondiționată

  1. buna,

    de unde as mai putea cumpara un bilet. cumnata mea (mamica de fetita de 6 luni) si doreste foarte mult sa mearga si pana a reusit sa stabileasca detaliile de baby-sitter nu mai gaseste bilete. multumesc.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s