Toamna se numără bobocii


Știu asta, dar nu mi-a spus nimeni până când. Că noi tot numărăm zile și ore și crize și frustrări, și parcă nu mai trece o dată etapa asta. Știam că nu va fi ușoară acomodarea hunilor la școală, credeam chiar că m-am înarmat cu suficientă răbdare și că sunt pregatită. Cum nu se poate mai greșit.

Eu am urât școala din prima clipă și până la final. De la prima deschidere de an școlar, de la prima interacțiune cu stiloul, pus forțat în mâna dreaptă, pâna la ultima. Surprinzător (sau nu), nici hunii nu iubesc școala. ”Nu încă!”, îmi șopteste optimistul din stânga. ”Niciodată, la fel cum ai făcut și tu, și e numai vina ta!”, se răstește rapid pesimistul din dreapta. Probabil îi dau dreptate pesimistului. Probabil le-am transmis hunilor din ”pasiunea” mea pentru școală. La fel de probabil că e doar o etapă, care va trece, încă o limită pe care o vom învinge împreună. Probabil nu vor sfârși să urască școala așa cum am făcut-o eu, pentru că-mi place să cred că mi-am depășit maeștrii. 🙂

Și totuși, cum, cum îl convingi pe cel mic să îi placă la școala?

Dacă știți răspunsul la întrebarea asta, să mi-l spuneți și mie. Până atunci, ignorând complet sistemul, o să vă spun ce facem noi, sau mai bine zis eu.

Sunt acolo pentru ei. Îi asigur că îi înteleg și că tot ceea ce simt e firesc. Le verbalizez emoțiile astea negative și-i încurajez s-o facă și singuri. Nu găsesc cuvintele potrivite să vă explic cât îmi e de greu. Sau cum mi se strânge stomacul în fiecare seară și în fiecare dimineață, o dată cu fiecare inevitabilă criza a lor.

Sunt acolo pentru ei și vorbim. Pe cât posibil, deși sunt mai vorbăreți decât atunci când au început gradinița, aseară mi-au interzis să mai vorbim despre școală. ”Și azi, și mâine, și poimâine!” Și oricum e plictisitor. 🙂

Sunt acolo pentru ei și ne jucăm. Ne jucăm mai mult decât am facut-o vreodată. Îi asigur că nu e sub nicio formă vina lor pentru această schimbare, că e normal să simtă ce simt. Le împărtășesc experiențe proprii, ca să vadă că se poate și la case mai mari.

Sunt acolo pentru ei și-ncerc să smulg informații și să-i fac să-și înțeleagă propriile frici în toate modurile posibile: prin joc, prin desen, prin muzică.

Știu că mai e mult până departe, mă aștept chiar și la recăderi, dar în ultimele 4 zile nu au mai plâns în clasă. E singurul progres vizibil, dar e un progres.

Așadar, dragi părinți, fiți acolo pentru ei. Acolo 100%. E tot ce-și doresc și tot ce au nevoie.

200353956-001

Advertisements

4 thoughts on “Toamna se numără bobocii

  1. Si totusi, de ce nu le place? Ca doar nu au lectii grele, teme etc inca. Iar de trezit dimineata se trezeau si la gradinita, nu? Adica au explicatii mai concrete pentru faptul ca nu le place sau sunt doar impresii subiective? Ca si Eliza mi-a zis de vreo doua ori ca nu mai vrea la scoala, dar cand am luat-o la bani marunti, de fapt nu avea niciun motiv concret, erau doar mofturi. Nici mie nu mi-a placut scoala dar am facut un efort supra-omenesc sa nu-i transmit asta. I-am explicat ca la scoala e frumos, invata multe lucruri noi, ca e diferit de gradinita, dar ca se va adapta. I-am spus si ca sunt lucruri care e posibil sa nu-i placa dar ca trebuie sa discutam mereu despre asta. Le uram pe babele care incepeau cu “lasa ca vezi tu la scoala” prin parc. Pana acum n-a vazut nimic si daca nici macar in clasa pregatitoare, unde ritmul e mai lejer, nu-i place, nu stiu mai departe ce se va face…

    • Teoretic, nu exista un motiv anume. Invoca multe scuze si mie toate mi se par motive concrete, care au in spate schimbarea pe care o accepta greu. Nu le place ca se trezesc devreme (au fost totusi 3 luni intre gradinita si scoala in care si-au facut de cap), ca nu sunt cu mine, ca nu au jucarii ca la gradinita, ca au corn care nu e ca mancarea de la gradinita (desi au pachet de acasa si mananca de pranz), ca au colegi noi cu care nu vor sa vorbeasca prea mult, si cate si mai cate. Asa stiu ei sa faca fata schimbarii, iar eu am nevoie de inca si mai multa rabdare sa pot lasa sa iasa la suprafata toate astea.
      Si eu am incercat sa le transmit doar lucruri bune despre scoala, indiferent de cum a fost in cazul meu. Dar e atat de puternica legatura dintre noi, incat sunt sigura ca ei stiu de fapt cum stau lucrurile.

      Vom vedea, timpul sa le rezolve pe toate cumva, cum se intampla de regula…

      Merci de sfaturi, draga mea!

      • Nu-ti spun ca o sa fie bine pentru ca habar n-am daca o sa fie sau nu. Si la noi sunt zile proaste si zile bune. Ba chiar intr-o zi am rabufnit si am zic ceva rau de invatatoare de fata cu Eliza desi m-am jurat ca n-o fac. Si Eliza e afectata de faptul ca stam mai putin timp impreuna pentru ca acum s-a decalat si ora de culcare, la 9 trebuie sa fie in pat pentru ca trezirea e la 7. Dar sunt convinsa ca ne vom adapta amandoua pe parcurs. Rabdare imi trebuie. Mie, ca ea pare sa aiba 🙂 Si au mai fost si ceva incidente nefericite la scoala (au ras copiii de numele ei, un baietel a pocnit-o) dar vad ca reuseste sa treaca peste ele. Mie mai teama mi-e de lucrurile pe care nu le spune si de docilitatea ei in relatie cu cadrele didactice. Oricat ii explic ca profesorii merita respect dar asta nu inseamna ca au drept de viata si de moarte asupra ta, nu pricepe.

      • Imi pare rau de incidentele nefericite, Laura. Noi am avut unul singur, si-mi pare o greseala, un coleg i-a dat lui Robi cu usa in cap la toaleta. Adica a intrat peste el. Banuiesc ca in cazul fetelor e altfel, poate par mai vulnerabile…
        Mda, nici eu nu stiu cum o sa fie. Pana la urma insa sper sa o scoatem la capat.
        Sa va mearga bine si voua!

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s