Inceputuri


Am atat de multe de spus si atat de mult de recuperat, incat nici nu stiu cu ce sa incep mai repede. Am trecut printr-o perioada destul de lunga si plina ochi de emotii. Negative si pozitive totodata, si extrem de puternice in acelasi timp. Azi insa o sa va vorbesc despre ieri. O sa va vorbesc despre cum au pasit hunii intr-o noua etapa a vietii lor si despre cum ma raportez eu la asta.

Am considerat intotdeauna data de 15 septembrie ca fiind data unui nou inceput. Pentru ca pe 15 septembrie o luam mereu de la capat. Puneam punct vacantei si incepeam scoala, inevitabil. De fiecare data cu un suflu nou si cu speranta ca va fi (mai) bine. Cu idei noi si mult aplomb. Care, de aproape fiecare data, se disipau rapid si sigur, inca inainte de prima vacanta. Sigur, experienta mea, mai putin placuta cum o vad acum, nu e musai sa se repete. De fapt, lucrurile vremurile s-au schimbat atat de mult de atunci si pana acum, incat sunt sigura ca experienta mea nu va fi si experienta hunilor. Si nici noi ca parinti nu suntem chiar la fel precum parintii nostri, asadar iata, data de 15 septembrie m-a gasit din nou cu speranta si aplomb. Si emotii multe.

Nu stiu cat au inteles hunii despre scoala inainte de a-i pasi pragul, insa necunoscutul din fata acestei etape i-a facut sa spuna ‘nu’ din start. Degeaba am incercat sa ii pregatesc, sa le spun, sa vizitam scoala, sa le dau nenumarate exemple, cu o zi inainte de a incepe ei erau sceptici. Tot sceptici ne-a gasit deci si ziua de 15 septembrie, in curtea scolii, la festivitatea de deschidere de an scolar. Care a durat vreo 40 de minute si a fost cu mult diferita fata de ce ma asteptam eu. Nu stiu cum a fost prin alte parti, nici daca anumite ‘ritualuri’ sunt o practica comuna, cert e ca dupa intonarea imnului si 2 vorbe de introducere din partea conducerii, am asistat la o mini-slujba bisericeasca de toata frumusetea. De vreo 20 de minute, sa stim o treaba. Au urmat diverse discursuri dupa, mai scurte, si-a trecut. Asadar, nimic spectaculos. Doamna invatatoare sosise si ea, cu mult inainte de inceperea oficiala a festivitatii, lucru pe care l-am apreciat din start si care a contat pentru o prima impresie buna. I-a reperat pe toti picii de la pregatitoare, am facut cunostinta, a vorbit cu copiii, ce sa mai, bila alba pentru inceput.

Am trecut apoi pe sub podul de flori sustinut de cei mai maricei si, mai de voie, mai de nevoie, am ajuns in clasa. In ciuda zapacelii maxime, picii s-au comportat ok la inceput. A plans Robi putin cand am vrut sa plec, dar am reusit cumva sa il calmez.  Am plecat ultima din clasa, dar i-am lasat linistiti. Au stat o jumatate de ora in prima zi, au povestit cu doamna invatatoare, au primit ecusoane cu numele clasei/grupei, precum si creioane colorate. Pe banci ii asteptau cateva carticele. In clasa mirosea a curat si a… scoala. Mi s-a parut frumos. La plecare hunii erau veseli, fericiti, mai ales Robi, ca nu au primit teme. 🙂

IMG_20140915_094404

Pe dupa-amiaza am avut si sedinta cu parintii, moment important si demn de mentionat. Am plecat de acolo cu concluzia ca am ales nimerit totusi o scoala buna, cu o invatatoare ce pare cu tot capul ei pe umeri. Am retinut ca “Nu are rost sa le cumparam copiilor cate un manual pentru fiecare materie. Exista, dar sunt stufoase, si in clasa 0 nu ne trebuie asa ceva, nu ii ajuta cu nimic pe copii.”, dar si ca “Nu va grabiti cu rechizitele, primele saptamani sunt oricum de acomodare si evaluare.”, sau ca “O sa avem discutii separate despre fiecare copil in parte, in particular. Sigur, si sedinte cu parintii, comune, dar vom vorbi individual despre fiecare copil in parte, nu in plen.”, si nu in ultimul rand “Sa nu-i obisnuim, va rog, macar la scoala, cu chipsuri, sucuri si dulciuri. Iar de telefoane mobile si tablete, nu are rost sa mai amintesc, nu? :)” Toate lucruri de bun simt, pana la urma. Dar asa de rar am intalnit acest bun simt, incat m-a surprins placut. Apoi, daca la asta mai adaug si faptul ca n-am platit o avere la celebrul fond al clasei (81 de lei/copil, in care intra si manualele pentru tot anul), apoi da, pot spune ca am inceput cu dreptul si ca sunt o idee mai relaxata in ceea ce priveste aceasta noua etapa.

Astazi am lasat in clasa doi huni mai linistiti decat ieri, unul in camasa rosie, unul in camasa albastra. Am lasat in urma o parte din copilaria lor mica. Primesc cu bratele deschise si cu lacrimi in ochi noua etapa. Sa ne fie bine!

Mai multe poze aici, se vede entuziasmul lor din plin, nu-i asa? 🙂

 

Advertisements

4 thoughts on “Inceputuri

  1. :))N-ai idee ce placut surprinsa am fost eu la liceu, sa vad ca am scapat de slujba! Ai mei nu au frecventat ora de religie, oficial au fost scosi, la cerere, chiar daca au stat cand au avut chef (si le-a trecut repede).
    Iris in schimb mi-a povestit ca la finalul festivitatii dna directoare a bagat ceva de la ora de religie, ceva ce ea nu stia, si a ignorat momentul. Vad ca nu se lasa de vechile obiceiuri…

    • Mda, eu habar n-aveam… ce mult pare ca mai e pana la liceu :))))
      Inca nu am o problema cu ora de religie, eu incerc oricum sa ii fac sa inteleaga ca au posibilitatea de a alege absolut orice si ca e firesc sa se intample asa! inclusiv sa creada sau nu in ceva sau sa participe sau nu la o anumita actiune. ei decid, ghidati cumva de noi. inca nu stiu daca vom merge la religie sau nu, daca vom avea posibilitatea de a alege…

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s