Timpul nu mai are răbdare


53HE clar că nu mai are răbdare, dar nu mi-e prea clar exact pentru cine. Aud în jurul meu zilnic “N-am timp!!!” Să citesc, să merg la sală, să-mi gatesc, s-o sun pe mama, timp de chestii de-astea, care mie mi se par importante și mi-e fără logică să n-ai timp de ele. Ce n-aș da eu s-o mai pot suna pe mama acum… câte nu i-aș mai spune! Mai mult, e o modă să scrii despre timp și mai ales să te plângi în legătură cu el. Timpul pare să fie la ordinea zilei. Mă simt îndreptățită să scriu și eu despre timp (deh, o fi vârsta de vină), cred că știu câte ceva despre el, am mai scris o dată cum e o zi din viața mea, timpul scurt al unei zile.

Și azi vreau să scriu despre timp, din nou, din perspectiva unei mame de copii încă mici. Și pentru toți și toate care se plâng că n-au timp, vreau să strig: FĂ-ȚI TIMP! Aș vrea să fiu un profesor de timp, unul bun, desigur, să predau noțiunea adevarată de “timp” sau “n-am timp” tuturor acelora care se plâng. Aș vrea să le spun ce-mi spunea mama odată (greșit, desigur, în contextul respectiv, și poate de aceea de neuitat): “Nu există nu pot, există nu vreau.” Parafrazez și spun: nu există n-ai timp, există nu vrei să-ți faci timp pentru lucrurile cu adevărat importante. Pentru că nu vrei sau pentru că nu știi care-s alea. Și nu, nu contează vârsta sau copiii, pe care-i poți avea sau nu, ca să înțelegi asta.

Eu am ceva timp. Deseori mi se pare că fuge prea repede, simt ca aș fi vrut să fac și mai multe. Le iau pe rând și le fac mâine. Și întotdeauna mă țin de promisiunea asta. N-am întâlnit până acum boala, mulțumesc pentru asta, care să mă oprească din elan. Am timp pentru toate. Am timp să citesc, deși până anul trecut credeam că nu am. Am timp să merg la cumpărături sau să mă răsfăț la spa. Acum câțiva ani nu credeam că am timp pentru astfel de lucruri. Am timp să beau cafeaua dimineața la o țigară și-un ziar tipărit. Am timp să ma trezesc devreme și să adorm târziu. Am timp să-mi duc copiii la grădiniță și să ajung devreme la birou. Am timp să ies în parc, să merg zilnic pe jos, să schimb apa peștilor mici de 2 ori pe săptămână, am timp să-mi cos singură bijuteriile. Am timp să merg cu copiii la film și să zugrăvesc în casă. Am timp să citesc și să scriu. Am timp să am un job, să am o familie și să mai fac niște lucruri pe deasupra. Am timp pentru toate și asta pentru că-mi fac timp pentru toate. Ce bine că mă mai așteaptă niște ani înainte, ce de timp!!

Mamele sunt printre cele mai ocupate ființe pe care le cunosc. Cu toate astea, sau poate tocmai din acest motiv, se numără și printre cele mai organizate ființe. Și cumva, găsesc mereu timp pentru toate.

Un articol foarte bun pe tema timpului aici, articol care m-a stârnit cu postarea asta, deși fără o legătură aparentă. E poate prea lung pentru gustul celor care n-au timp, dar credeți-mă, chiar merită timpul vostru. Ca să vă conving, iată două fragmente scurte:

“Dar fabrici de timp nu există. Nici bănci de la care să iei timp cu împrumut. Timpul este cea mai prețioasă resursă pentru ființele vii. Iar aceia dintre noi care nu au timp sunt cu adevărat săraci.”

“O viață fără timp e o viață săracă, rahitică, ofilită. Timpul este carburantul care alimentează cele mai importante procese ale vieții. Nerăbdătorii, grăbiții, repeziții, neatenții, superficialii sunt de fapt niște oameni suferinzi. Avitaminoza temporală îi împiedică să se dezvolte.”

PS: dacă Marin Preda ar fi trăit, ieri ar fi implinit 92 de ani.

2 thoughts on “Timpul nu mai are răbdare

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s