Ce este disconfortul emotional


…si de ce pare de cele mai multe ori ca nu ne intelegem cu cei mici?

Au fost dese momentele in care am simtit ca nu ma inteleg cu hunii. Ca nu ii inteleg pe ei, mai exact, ca nu stiu ce vor exact sa-mi transmita. Mai intai am pus totul pe seama meseriei de a fi parinte, noua pentru noi. Apoi, am pus asta pe seama faptului ca hunii nu puteau exprima prin vorbe ceea ce simteau sau doreau. Acum, cand am depasit si aceasta etapa, cand am crescut si citit si aflat o gramada de lucruri despre parenting si copii, pot spune ca in mare parte aceste decalaje se datoreaza faptului ca hunii, ca orice copil aflat la aceasta varsta, nu isi pot controla emotiile. Mai pe scurt, nici ei nu stiu de multe ori ce vor sa spuna sau ce vor sa faca. Dr. Dan Siegel numeste asta “disconfort emotional”.

Mai mult decat atat, disconfortul emotional nu se manifesta doar la cei mici, ci si la cie mari. Ce facem in acest caz?Sunt curioasa sa aflu mai multe, asadar voi participa la conferinta pe care o va sustine Dr. Dan Siegel in Romania pe 27 septembrie. La numai o zi dupa ziua hunilor, cadoul perfect si pentru mine, si pentru ei.🙂

Pentru cei interesati, programul conferintei este urmatorul:

Atelier I (9.00 – 13.00), 27 septembrie

Puterea Prezentei Constiente a Parintelui in Viata Copilului: Atasament, Joc si Transformare

» Parintele prezent – cum constientizarea, intelegerea si integrarea propriei copilarii si adolescente ne ajuta sa fim parinti mai buni

» Puterea povestilor si a scrisului in vindecarea umana

» Triunghiul experientei umane: relatia parinte – copil, mintea umana si creierul ca organ social

» Principiile majore ale „Mindsight-ului”

» Neurobiologia interpersonală

Atelier II (14.00 – 18.00), 27 septembrie

Brainstorm – Cum sa ne crestem copiii tinand cont de dezvoltarea si functionarea creierului in perioada 0-24 de ani

» Atasament si integrare: influenta pe care relatiile si experienta de viata (atasamentul) o au asupra creierului si vice-versa

» Creierul copilului de la 0 la 12 ani: o calatorie in intelegerea etapelor de dezvoltare a copilului

» Creierul adolescentului de la 12 la 24 de ani: puternic, fascinant si provocator.

Conform organizatorilor, Asociatia Multiculturala de Psihologie si Psihoterapie si Otilia Mantelers:

  • “Este prima conferinta din Romania care abordeaza modul in care anatomia creierului este influentata de relatia de ataaament dintre parinte – copil si invers
  • Prima conferinta nationala care are in prim plan viata emotionala a adolescentilor si destramarea miturilor despre comportamentul acestora
  • Prima conferinta din Romania care integreaza nevoia de vindecare emotionala a parintilor”.

Mai multe detalii pe site Dr. Dan Siegel si pe pagina de Facebook a evenimentului.

Tuturor celor care vor sa afle mai multe despre anatomia creierului, despre cum functioneaza el la diverse varste si despre cum ne influenteaza etapele de dezvoltare ale creierului, pe noi, ca parinti, in cresterea copiilor, va dau intalnire pe 27 septembrie.

300x250

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s