Traditional sau modern in educatie?


Eu aleg calea de mijloc. Un articol pe care am decis sa-l preiau integral, sunt de acord in totalitate. O recomandare calda, de citit si recitit in momentele de restriste. Sau in orice moment.

“Dragi parinti,

Pentru ca educatia copiilor este un subiect fierbinte pentru fiecare dintre noi, va propunem cateva recomandari de la psihoterapeutul Catalina Hetel. Aflam cateva principii de baza care ne ajuta sa intelegem de ce este vital sa evitam pedepsele, de ce vinovatia nu construieste un caracter solid si de ce este important sa stabilim reguli si limite in relatia cu copiii.

Traditional sau modern in educatie?

Cum se facea educatia acum 30-40  de ani?

Parintii din ziua de azi pare ca sunt supusi unei “nevoi” sociale de a fi parinti mai buni, mai echilibrati, sa schimbe metodele de educatie traditionale. A fi parinte bun este un “trebuie” in anumite cercuri. Copilul este din ce in ce mai des privit ca o persoana, ca personalitate, ca individ.

Pentru parintii nostri lucrurile pareau relativ simple. Copilul trebuia sa asculte de parintele care prin prisma experientei sale stia ce e mai bine pentru copil, ce drum e mai bun de urmat si ce alegere era mai bine sa fie facuta. Buna crestere a copilului se masura prin nivelul de politete, ascultare, supunere, intr-un cuvant prin “cumintenie”.

In ziua de azi insa, vorbim despre personalitatea copilului, despre acceptarea lui, despre alegerile lui, despre respectul fata de alegerile si nevoile copilului. Seminarii, traininguri, ateliere, carti, articole, toate te invata cum sa iti respecti si sa iti asculti copilul si cum sa fii un parinte bun.

Apar insa intrebari….daca las copilul sa spuna ce vrea si ce simte, cum ramane cu politetea, cu bunul simt. Daca las copilul sa faca ce crede, sa aiba propriile alegeri, cum fac daca pur si simplu stiu si vad ca al meu copil face o alegere gresita. Cum intervin? Cum corectez? Ce pot sa fac?

In situatii de criza, practic nu mai gandim rational. Atunci cand ne sunt fortate limitele umane si daca suntem parinti stim prea bine cat de departe ne sunt impinse limitele de catre copil, uitam si ce am citit si ce ne-a spus trainerul la ultimul seminar si devenim pur si simplu noi insine, actionand asa cum ne spune instinctul si apeland la cele mai profunde modele interiorizate. Si care ar fi acestea daca nu modelele copilariei nostre, proprii nostri parinti?

Si uite ca oricat am incerca sa fim de moderni, in adancul sufletului nostru nu uitam nici bataia care ne-a facut oameni si nici severitatea tatalui care ne-a ajutat sa nu gresim si nici regulile stricte ale mamei care ne-au ajutat de multe ori in viata. Si iarasi apare intrebarea daca o fi bine sa imi educ copilul modern sau daca nu cumva educatia traditionala era mai buna.

Cum sa gasim calea de mijloc intre ce a fost bun pentru noi in educatia traditionala si ce am vrea sa schimbam?

In primul rand e nevoie ca noi adultii sa facem in sufletul nostru aceasta diferenta. Ce anume din ce am primit de la parintii nostri e valoros si ce am lasa mai degraba deoparte? Cat din palma primita ne-a facut oameni sau daca nu cumva am fi devenit aceeasi oameni si fara palme? Cat din severitatea tatalui ne-a ajutat si cat am fi preferat sa vedem si partea umana din tata?

Va propun sa gasim cateva reguli care ne pot ajuta sa facem fata crizelor si intrebarilor:

1. Copilul are nevoie de respect si de iubire.

Oricat de severi am fi si oricat de hotarati am fi in decizia pe care o luam pentru si alaturi de copil sa nu uitam ca il iubim si ca il respectam. Iubirea si respectul nu implica nici umilinta, nici degradarea si nici durerea. Putem sa ii interzicem copilului anumite lucruri, putem fi fermi, putem fi autoritari, dar sa nu uitam sa facem, toate acestea cu iubire si cu respect.

2. Agresiunea fizica sau verbala nu ajuta niciodata copilul.

Poate ca parintele se descarca, isi exprima frustrarile, supararile, neputinta, dar niciodata bataia si umilinta verbala nu vor transforma un copil in om adevarat. Copiii au o mare capacitate de a iubi si de a ierta, asa ca parintii pot gresi, dar e bine sa intelegem ca niciodata urletul si bataia nu vor ajuta. Un parinte agresiv este un parinte neputincios, care se teme de copilul sau si care crede ca trebuie “sa il tina in frau”, “sa il stapaneasca”. E un parinte care nu a invatat la randul sau sa se deschida si sa accepte o relatie egala cu cineva care uneori spune autentic si clar “nu vreau”.  Parintele insusi nu a fost lasat sa spuna “nu vreau” si deci nici el nu va sti cum sa accepte un “nu” din partea copilului.

3. Rusinea, vinovatia, pedeapsa nu construiesc un caracter solid.

A fi facut de ras in fata celorlalti copii, a fi facut sa se simta vinovat nasc complexe de inferioritate. Sa nu ne miram ca al nostru copil nu este curajos si nu stie sa se afirme daca il facem sa se simta vinovat pentru orice greseala si sa se teama mereu de adultii care “se pot supara pe el” sau care il pot umili. Cand copilul greseste este nevoie sa avem capacitatea de a vedea lumea asa cum o vede el si de a intelege resorturile care l-au impins sa greseasca. Uneori copilul intelege si singur ca a gresit si simpla verbalizare a greselii il fac sa isi invete lectia. Nu e nevoie de mari umilinte pentru a fi siguri ca nu va mai gresi.

4. Corecteaza intotdeauna comportamentul, nu copilul.

Copilul face greseli uneori, pentru ca nu stie sau pentru ca pur si simplu vrea sa vada ‘ce se intampla daca” sau “cat de departe” este limita. Este nevoie sa fie taxat comportamentul si nu copilul. Nu copilul este rau ci comportamentul lui este unul gresit. Daca e bine sa ne ferim sa etichetam copilul, in schimb nu e bine sa ne ferim sa ii transmitem feed-backuri autentice despre comportamentul lui. Cine ar fi cel mai in masura sa ii spuna copilului ca greseste daca nu parintele care il iubeste si il respecta..

5. Regulile si limitele nu traumatizeaza.

Copilul incearca, testeaza sau pur si simplu nu stie. Este extrem de angoasant sa nu ai o regula dupa care sa te ghidezi. Este stresant sa faci ceva si sa nu stii daca e bine sau rau si este periculos sa nu ai anumite limite. Copilul are nevoie de oglinzi ale comportamentului sau, de valori si de reguli. Nu va feriti de reguli, feriti-va de etichete si de umilinta.”

Sursa: aici.

DSC_2735

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s