Ce mai facem


Multe. Si parca pe repede-inainte, daca e sa ma iau dupa cum bate vantul. Imi dau seama ca nu stiu cand a trecut ultimul an din viata noastra.

Ba mai mult, imi dau seama ca ne-am schimbat destul de mult. Pe de-o parte in bine, sper!, pe de alta parte, parca nu… Sa vedem:

–          Acum un an in perioada pastelui faceam multe crafts de sezon cu hunii. Anul asta n-am mai gasit timp pentru asa ceva, de fapt nu mai facem atat de multe crafts impreuna. Si nu neaparat din cauza lor :(. Inca nu e timpul pierdut zic, incercam, poate ne ies niste oua mai speciale anul acesta si nu neaparat de mancat :);

–          Crestem frumos, capatam alte obiceiuri, lasand in urma amintiri frumoase de copil: acum facem lucruri mari, invatam sa mergem pe bicicleta, acumulam cunostinte despre corpul uman, stim engleza si stim sa folosim un laptop chiar foarte bine;

–          Pictam in continuare cu acelasi aplomb, in special Robi;

–          Mami e intr-un continuu process de reinventare (oare cat o dura?): de la schimbare de look sau garderoba, la schimbare de obiceiuri si tatuaje. Anul trecut n-aveam niciunul, acum am 3 pe corp si alte cateva pe o lista;

–          Mami coase, adica face ceea ce odata ura sa faca. Face coliere handmade. Night hobby care nu ma oboseste, din contra. Merge din ce in ce mai bine, chiar daca deocamdata le tin doar pentru mine. Planuiesc marea lansare curand. Stay tunned. 🙂

–          Mami coase mereu alaturi de huni frumosi care se joaca si mai frumos. Sunt independenti deja, chiar daca nu pot spune ca am taiat cordonul ombilicat. A inceput insa sa se rupa…

–          Inca dormim impreuna, mama si huni, mana in mana in fiecare seara. Dar pot trece in revista un nou record: prima noapte, de vreo 6-7 luni cred, in care au dormit singurei la ei in camera. Chiar azi noapte. Sau prima noapte dupa ceva vreme in care eu am dormit 8 ore legate;

–          Mai mult decat atat, mami are one night off pe saptamana. In fiecare marti. Se poate dom’le, se poate!

–          Schimbari pe plan profesional la mami. Inca de bine :). Si multe altele in plan personal. Tot de bine :).

As vrea acum sa opresc timpul in loc. Macar pentru 1 an. Acum e bine. Imi place varsta mea si ce fac cu ea, la fel de mult pe cat imi place varsta lor, a hunilor inca mici si galaciosi.

DSC_1401

DSC_2027

Advertisements

4 thoughts on “Ce mai facem

  1. sa mai zic ca ne recunoastem si noi in unele aspecte? aceeasi varsta, aceleasi clipe zburate in goana. aceeasi lipsa de timp, mai putin lucru impreuna, mai multa independenta. mai multa miscare, mai putina aplecare spre migala. socializare si miscare, cam asa as caracteriza eu perioada asta. cresc frumos hunii. bravo tie pentru rabdare si pentru tot.

    • merci, vavaly! mie mi-e ciuda putin ca nu mai facem atatea lucruri impreuna… nicicum nu reusesc sa revin la ‘inainte’. desi poate ca nici nu e cazul… va pupam!

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s