De ce mint copiii si ce fac parintii?


shutterstock_117117049Am ajuns la varsta la care hunii mei spun minciuni. De-ale lor, nevinovate, de care de multe ori nu-si dau seama (mint de exemplu pentru ca nu isi amintesc ceva anume pur si simplu si chiar sunt convinsi de ce spun). De cele mai multe ori insa mint atunci cand stiu ca au facut ceva ce nu le era permis sau ceva care pe mine ma deranjeaza. Si arunca mata in curtea lui fratica. Stiu ca e o etapa fireasca si nu ma ingrijoreaza, nu inseamna insa ca nu reactionez. Dar cum e mai bine sa reactionam in astfel de cazuri?

Ce spune psihologul:

Spune sa lucram la cauza, nu la efect, si anume la motivul care-l determina pe cel mic sa minta. Si avem mai jos 6 categorii, pe care eu doar le reiau, explicatiile le gasiti pe larg in articol.

1. “Vreau sa ies dintr-o incurcatura”– des intalnita si la huni. Si Solutia oferita de psiholog:

“Parintii trebuie sa stie ca scopul copiilor este sa iasa din incurcatura, asa ca este bine ca ei sa le ofere sansa sa-si repare minciuna. Ei trebuie sa le arate copiilor ca a spune adevarul este mereu cea mai buna varianta. In loc sa ameninte copilul, si sa-l incolteasca (“Hai, recunoaste ca ai mintit”), parintii pot sa le spuna copiilor ca daca au curajul sa fie sinceri, nu vor mai fi pedepsiti pentru minciuna.

In acelasi timp, parintii trebuie sa le arate copiilor consecintele naturale ale faptelor lor, si sa le dea sansa sa isi repare greseala facuta intr-un mod onorabil. Spre exemplu daca un copil a spart un geam, sa il rugam sa stranga cioburile. Este important ca parintii sa faca distinctia intre consecinta naturala a unor actiuni si pedeapsa de a fi mintit. Daca copiii isi recunosc greseala nu vor mai fi pedepsiti ca au mintit, insa vor fi pusi sa repare greseala facuta.”

2. “Imi este rusine cu mediul in care traiesc” – trist, dar multi copii resimt asta, mai ales in Romania zilelor noastre. Solutia?

“In acest caz, daca il acuzam pe copil ca ne minte, nu facem decat sa ii scadem si mai mult stima de sine. Daca minciunile spuse sunt ocazionale si nu sunt grave, in loc sa ii demascam fanteziile, putem pur si simplu sa il corectam: „stiu ca iti doresti sa mergi acolo” sau „stiu ca ti-ar placea mult ca tatal tau sa fie aviator”. In felul acesta ii dam de inteles ca nu ne lasam pacaliti, dar nici nu il ranim si mai mult pe copilul care deja de simte stanjenit.”

3. “Nu vreau sa va dezamagesc” – ni s-a intamplat si noua, o singura data cred. Ma regasesc inclusiv la partea cu perfectionismul parintilor. Lucram la asta prin joc, exista jocuri care-l ajuta pe cel mic sa capate incredere in fortele proprii, revin curand pe tema asta. Solutia?

“In primul rand parintii vor trebui sa inteleaga semnalul de alarma al copilului, care se simte nesigur, si care are nevoie de mai multa acceptare neconditionata din partea lor. Parintii isi pot revizui asteptarile fata de copil, caci se pare ca sunt prea inalte si prea constrangatoare pentru el.

Copilul trebuie invatat sa tolereze greselile, si sa nu mai ia in tragic fiecare esec (deseori acesti copii preiau perfectionismul parintilor). In acelasi timp, parintii pot accentua faptul ca sinceritatea este lucrul pe care il apreciaza inainte de toate la copil.”

4. “Nu ma simt bine in pielea mea” – asta se intampla mai des la Edi. Aplic aceleasi tipuri de jocuri despre care va vorbeam mai sus. Solutia?

 “In primul rand copilului trebuie sa i se explice ca minciuna este o modalitate de indepartare a celorlalti, caci nimeni nu doreste sa stea in compania cuiva pe care nu il crede. Parintii ii pot arata ca relatiile de prietenie dintre oameni se bazeaza mai degraba pe incredere si pe onestitate, si ca multi considera minciuna o tradare. Parintii isi pot arata dezamagirea cand copiii mint, accentuand cat de mult apreciaza ei sinceritatea.

O alta solutie este de a nu acorda atentie minciunilor copiilor, si in paralel sa ne aratam interesati fata de lucrurile adevarate spuse de acestia. Astfel, copiii vor fi descurajati sa continue sa minta, caci observa ca nu impresioneaza pe nimeni cu fanteziile lor.

Iar pe termen lung parintii trebuie sa fie atenti sa creasca stima de sine a copiilor lor.”

5. “Vreau sa am intimitatea mea!”

“Parintii vor trebui sa invete sa le respecte intimitatea copiilor, si sa ii invete ca in cazul in care ei nu vor sa dezvaluie ceva, nu trebuie decat sa spuna ca nu vor sa vorbeasca despre asta, fara sa recurga la minciuna. Copilul trebuie invatat ca sinceritatea este o valoare foarte importanta pentru relatia dintre parinte si copil.

In acelasi timp, copiii ajunsi la pubertate au nevoie sa fie tratati ca niste persoane mature, demne de incredere, responsabile. Daca ii tratam pe copil cu respect si ii spunem ca ne bazam pe el ca spune adevarul, vor fi sanse mai mici sa minta.”

6. “Am cucerit fantezia!” – in plin efect la noi.

“In afara de a ne bucura, este bine sa le aratam copiilor diferenta intre realitate si fictiune (“Lucrurile astea se intampla doar in desene, in realitate nu exista fantome”). Acuzele sunt interzise, ele vor taia aripile fragile ale imaginatiei copilului.

Uneori copiii transmit mai multe mesaje. Spre exemplu copiii care au parinti foarte exigenti si mereu nemultumiti de ei recurg la minciuna atat pentru a ascunde unele greseli, dar si pentru a infrumuseta realitatea, de teama de a nu-si dezamagi parintii.

Alti copii, care au probleme in familie, evadeaza intr-o lume imaginara in care totul este perfect. Acesta este si cazul fetitei despre care va spuneam la inceputul articolului, care are ambii parinti plecati la munca, din cauza dificultatilor financiare. Prin minciunile ei, ea incerca atat sa compenseze realitatea dura pe care o traia, dar si sa ma impresioneze cu povestea ei (poate din teama sa nu plec si eu).  Dandu-mi seama de situatia ei, nu am “demascat-o”, ci am intrerupt-o, i-am spus ca inteleg ca acestea sunt dorintele ei, si i-am propus sa vorbim mai multe despre nevoile si dorintele ei.”

Sursa: aici.

Ce spune revista Felicia

Ca “Minciunile copiilor arata care le va fi caracterul.”

In contra-balanta fata de articolul de mai sus, 6 momente in care mint copii, 6 tipuri de minciuni, si revelatia: 6 tipuri de adulti, bazandu-ne, desigur, pe tipurile de minciuni din copilarie :). Reiau articolul aproape integral, mi se pare genial ca studiu de caz, cu bold lucrurile care au avut ca reactie ochii mei putin iesiti din orbite.

“Cercetatorii germani au demonstrat ca modelul dupa care micutul minte poate oferi mai multe indicii despre el si mai ales despre cum va evolua caracterul sau in viitor. In prezent, exista si 12 teste psihologice atestate stiintific care pot demasca tipul de caracter prezent in raport cu felul in care mintea individul in copilarie. Trebuie mentionat ca minciuna in cazul micutilor sub 6 ani nu poate fi considerata imorala.

1. Minciunile care ascund o realitate Exista cazuri in care copilul omite intentionat sa vorbeasca despre ceva anume sau prezinta o realitate incompleta. In multe cazuri tace cand este intrebat despre ceva concret sau refuza sa vorbeasca detaliat despre un eveniment. Aceiasi copii sunt, in cele mai frecvente cazuri, rationali, inteligenti si au o evolutie catre un caracter integru, moral, in cazul in care nu vor fi foarte mult dezamagiti de atitudinea parintilor in adolescenta. Copilul care ascunde foarte multe realitati poate deveni insa suspicios, izolat sau extrem de rece fata de cei din jur dupa majorat. Poate sa fie un om demn de incredere, care poate visa la un viitor foarte frumos, insa va accepta cu greu prieteni intimi sau apropierea foarte sincera de un partener de viata pe care il va considera intotdeauna un strain. De cele mai multe ori, mama va fi singura persoana in care acesti copii vor avea incredere, in tot timpul vietii.

2. Minciuna care il scuza Unii copii, atunci cand sunt acuzati de ceva, incearca sa-si justifice greseala sau initiativa nepotrivita prin argumente simple care il disculpa: “Nu am auzit cand mi-ai spus…i, “Ma durea capul…i, “Era intuneric si…i, “Mi-a fost frica si de-asta am facut…i Gasind o cauza simpla, personala, uneori necontrolabila, copilul are o scuza de multe ori perfecta. Copiii din aceasta categorie sunt de obicei foarte inteligenti, usor adaptabili, avand o perfecta balanta intre ratiune si intuitie. In cele mai dese cazuri, ei au putere si rezistenta mare la munca intelectuala. Aceasta capacitate nu este exploatata decat foarte superficial, pentru gasirea solutiilor rapide si comode de rezolvare a problemelor. In general, copilul care gaseste o scuza perfecta mintind in legatura cu starea sa fizica sau a unor evenimente din mediu, evolueaza spre un caracter bine conturat, relativ puternic si de obicei moral. Problemele care vor aparea dupa adolescenta vor fi cel mai frecvent legate de comoditate, inertie, numite mai… popular “lene”. Copilul din aceasta tipologie, desi are o gandire foarte profunda, poate renunta usor la un lucru inceput pentru a se apuca de altul. Uneori poate abandona o conditie buna pentru a incerca ceva nou, care-l fascineaza, pastrandu-se deseori in limitele moralitatii acestor fapte. Parintii ar trebui sa aiba mai multa grija in a-i oferi o educatie in sensul cultivarii importantei de a termina un lucru bine inceput si a fi mai serios si meticulos in tot ceea ce face. Desi este genul care evolueaza spre o fire lenesa, nu este indicat sa-i faci un program sever, strict si foarte incarcat. Aceasta l-ar obliga sa viseze la libertatea de dupa majorat, cand va incerca sa recupereze in mod inconstient, timpul pe care il crede pierdut.

3. Minciuna care respinge realitatea vizibila In multe cazuri, copilul incearca sa lupte, sa-si infrunte parintii si realitatea, refuzand sa recunoasca un eveniment petrecut sub ochii lor. De regula, neaga prin “nu” si iarasi “nu”, sau prin propozitii scurte, neargumentate. Aceasta categorie de copii nu este formata din cei mai rai si inadaptabili, asa cum ar putea parea la prima vedere. Este vorba de o tipologie caracteriala darza, cu spirit de luptator, vointa de fier si putere de a-si pastra integritatea caracteriala, crezurile si increderea in fortele proprii. Este copilul care, in evolutia sa ca adult, nu va fi usor influentabil, va fi stapan pe propria viata si, in mod paradoxal, foarte responsabil. In sens negativ, acest model de evolutie a copilului poate duce la o fire plina de intoleranta, exclusivista, care nu va intelege foarte usor iubirea sau aspectul mai romantic al vietii. O educatie culturala superioara, contactul cu valorile artei si mai ales comunicarea intima despre iubire il poate ajuta sa evolueze pozitiv. Ofera-i mai multe ocazii sa traiasca bucuria, sa admire pitorescul naturii si sa traiasca misterul sarbatorilor religioase.

4. Minte aruncand vina pe cineva anume Minciuna in care vina este pusa in carca altcuiva implica un fond agresiv nativ, dar si un coeficient de inteligenta peste medie. Copilul care incearca sa scape de invinovatire povestind despre cineva real sau imaginar care e vinovat pentru greseala pe care el a facut-o, va evolua catre o tipologie caracteriala foarte dificila. De obicei, copilul care “arunca vina, ar putea deveni extrem de egoist ca adult. Daca micutul tau minte astfel, incearca sa-i faci o educatie speciala, pentru a-i elimina natura egoista. Incearca sa-i dovedesti prin exemple ca bunatatea sufleteasca fata de cei din jur il poate ajuta sau chiar salva. Da viata exemplelor tale si foloseste-te si de basm sau personaje din filme de animatie care-i plac. Este foarte important sa-i dovedesti ca el poate fi apreciat la fel ca si idolii sai preferati din desene sau basm daca recunoaste greselile pe care le face si nu-i face pe altii sa sufere.

In aceasta categorie ne incadram si noi. Noi, si cam 90% din copiii cu varste cuprinse intre 3 si 5 ani. Va dati seama, conform celor de mai sus, ce ne asteapta??? Dar stati, nu este totul pierdut, putem sa le facem micutilor nostri o educatie speciala!!! O fi vorba de aia care spune ca bataia e rupta din rai? Sau cealalta, conform careia copilul trebuie pupat doar in somn? Ba nu, stiu, copilul trebuie sa taca atunci cand vorbeste adultul, asta e, sigur!

5. Deformeaza realitatea, “inflorind-o”. Micutul care, indiferent de scop, adauga unele lucruri aparent reale sau fantastice la un eveniment este in primul rand un artist. Are o capacitate afectiva deosebita, este creativ si deci si inteligent si plin de multe alte valori intelectuale necunoscute. Imbogatirea imaginii unei realitati cu minciuni credibile demasca o putere uriasa de antrenare a creierului in cele mai diverse activitati. Aceasta inseamna ca inteligenta sa poate rezolva in viitor oricare problema de viata. Cei care adauga lucruri fantastice, greu de crezut, au mai degraba sansa de a deveni o personalitate complexa, care poate flirta cu o cariera de cercetator si mai ales de actor, scriitor sau pictor.

Acelasi procent de aproximativ 90% din copiii cu varste curpinse intre 3 si 5 ani fac si asta. Hopa, stai, asta e de fapt, partea plina a paharului. Deci nu e totul pierdut. Bun!

6. Inventeaza povesti de la cap la coada Unii copii inventeaza evenimente, povesti, personaje, deseori plasandu-le in timp si spatiu destul de exact pentru a parea reale. Copiii care in cele mai frecvente cazuri falsifica o realitate astfel, fie duc lipsa de activitate, fie de afectiune, fie sunt nativ aventurieri sau romancieri. Majoritatea acestor copii au un coeficient de inteligenta foarte ridicat, avand o sensibilitate sufleteasca aparte. Acest gen de minciuna poate demasca un geniu stiintific sau o viitoare personalitate marcanta.

Din nou, cei mai multi copii fac asta. E cat se poate de normal si de firesc, nici macar n-as incadra asta la categoria minciuni.

Articolul nu are o sursa, o documentare in spate, nu e sustinut de niciun expert/psiholog or whatever. Pardon, mai putin de ceva cercetatori germani mentionati la inceputul articolului. Unde sunt dom’le vremurile alea in care presa functiona ca un formator de opinie, de trenduri, de conduite? Te doare capul…

Sursa: aici.

Ce spune Mark Twain:

“Spune adevarul si atunci nu va trebui sa mai tii minte nimic.”

Minunat, desigur, aplicabila mai degraba la adolescenti si adulti, decat la copii. Scuze pentru articolul foarte lung, simt insa ca e foarte important subiectul. Astept pareri si experiente. 🙂

Advertisements

8 thoughts on “De ce mint copiii si ce fac parintii?

  1. foarte interesant articolul si am sa revin asupra lui la o ora mai rezonabila din zi, sa il studiez cu amanuntul.
    Dante inca nu pot spune ca minte, dar cand face o fapta mai nastrusnica s a invatat sa dea vina pe “spiridusul cel rau”, pe care insa are grija sa spuna ca l a mancat si ca nu va mai face rau . mie mi se pare ca au asa un simt moral la varsta asta si e o mare datorie din partea noastra sa fim atenti la comportamentul lor dar, mai ales, la al nostru. ei ne prind imediat cu minciuna si astfel le creem teren pentru minciunile lor viitoare.

    • foarte bine spus, vavaly, mai ales pe final: da, sa fim atenti si la comportamentul nostru in egala masura. sa ne tinem de promisiuni atunci cand le facem, sa nu mintim in primul rand noi si sa nu incurajam minciuna! te astept sa revii! 🙂

  2. ffff interesante informatiile. si explicatiile psihologului, dar si partea a doua a postarii. cred ca minciuna nu se invata, ci exista in gena noastra. Alexia mea nici nu vorbeste bine inca,si deja a inceput cu mici minciunele. a stricat o jucarie de fata cu tati. eu eram la job. tati intreaba de ce a stricat jucaria, iar Alexia spune clar, raspicat si fff convinsa: “mami a ticat-o”… asta inainte sa ii faca tati observatie ca nu e bine sa strice jucariile… Asta s-a intamplat cand Alexia avea 2 ani jumatate. acum, deocamdata, nu a mai comis-o, dar stiu ca va urma si aceasta etapa prin care treceti voi acum.

    • hm, nu stiu ce sa zic referitor la gena… nu cred ca minciuna se mosteneste. cred ca se copiaza, cred ca noi, adultii, cei care avem grija de copii, suntem oglinda a ceea ce vor fi ei candva si cam atat….
      merci de comment!

  3. hahaha…noi ne incadram la categoria 2 si 3, deci o sa iasa un geniu combinat cu un lenes:) chiar eram curioasa sa stiu mai multe detalii despre fenomen, mai ales ca ne confruntam cu asta de cateva luni si nu da semne sa treaca. citisem intr-o carte de-a Sperantei Farca (parca?!) ca e normal sa minta cand sunt mici, e un mod de aparare ca sa nu dezamageasca parintii, dar cam atat. multumim!

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s