3 ani si 10 luni de huni


Adica 3 ani si 10 luni de cand viata mea s-a schimbat complet. Nici nu mai stiu de cate ori am spus asta pana acum, si tot mi se pare foarte important s-o repet. Ca s-a schimbat in bine, asta sper ca e evident. Pentru toata lumea. Cred ca pentru toti ar trebui sa fie asa. Dar ca s-a schimbat, in adevaratul sens al cuvantului, nu stiu cata lume intelege… adica nimic nu mai e la fel. Tot ce faceam inainte, acum fac altfel. Adica sunt lucruri care-mi placeau si de care nu mai am parte. In schimb, sunt altele, cu mult mai importante, care le-au luat locul. M-am schimbat fizic, psihic, si nu-mi mai aduc bine aminte cum era inainte. Cert e ca acum e bine, ca vad ca pe zi ce trece e si mai bine, asadar nu pot decat sa ma bucur.

Despre huni, am atat de multe de spus incat nu stiu cu ce sa incep. Pe masura ce trece timpul, am impresia ca am alti copii. Cresc si se schimba atat de repede, incat de multe ori imi pare ca altcineva le-a luat locul ieri. Sau alaltaieri. Viata ni se apropie din ce in ce mai mult de normal, sunt lucruri de adult care-mi lipseau si pe care acum le pot face, cu ei sau fara ei, fara nicio problema. Au fost aproape 4 ani intensi, pe alocuri grei, insa foarte frumosi. Nu i-as da pe nimic in lume.

La 3 ani si 10 luni, pentru posteritate zic, sa notam ca:

–          Hunii au scapat de pampers. De tot. Am inceput training-ul pentru a scoate pampersul de noapte pe 1 mai. Am mers pe burta, nu v-am zis nimic, pentru ca nu credeam ca vom scapa vreodata de el J. Timp de 2 luni, am schimbat cel putin 3 asternuturi pe noapte si cel putin 4 randuri hainute copii. In fiecare noapte. Au fost nopti nedormite in ambele tabere si cand eram pe punctul de a renunta, minunea s-a intamplat: fie n-au mai facut deloc pe ei noaptea (adica pentru atata lucru sa se trezeasca?), fie au ales sa ma strige o data pe noapte sa mergem la baie. Mi se pare absolut minunat asa.

–          Hunii se pregatesc de gradinita. Desigur, in septembrie incepem, o data cu toata lumea, dar saptamana asta e ultima saptamana de cresa din viata lor. Imi pare rau, e ca o despartire de o casa draga, ma simt ca atunci cand m-am mutat de la mama… asteptam cu totii, increzatori si timizi, noul drum, noi perspective, ce vor deveni peste ani alte amintiri de care ne va fi dor.

–          Hunii vorbesc non-stop si se bat asijderea. Eu inca sunt zen si nu, nu sunt pe pastile J.

–          Negociem frumos (ador etapa asta!) si ne intelegem din ce in ce mai bine. Daca le comunic dinainte orice avem de gand sa facem, se rezolva. Sunt huni de treaba.

–          Ar prefera un cadou zilnic, cat de mic, chiar si vit C, dar inteleg daca mami ajunge acasa si fara. Cam la fel de bine cum inteleg ca mami trebuie sa mearga la serviciu, desi nu le place, dar altfel… ‘o cearta sefu’, mai!’ J.

–          Ne spalam pe dinti zilnic, mancam cereale de bebelusi (la capitolul mancare stam oricum destul de prost), adormim cu Tom si Jerry, cantam, dansam si incercam sa innotam cat de des se poate. Chiar si in cada J.

–          Punem intrebari de oameni mari si cunoastem semnificatia cuvantului ‘moarte’. Cel putin in terorie. Si nu, nu ma mandresc cu asta…

–          Si evident, il asteapta cu nerabdare pe… Mos Craciun!

Asa e la cina:

 

 

 

 

 

 

 

 

Si huni proaspat tunsi:

Advertisements

7 thoughts on “3 ani si 10 luni de huni

  1. Draga mamico,

    Pentru ca ti-am citit articolele postate pe blog si ni s-au parut foarte dragute, iti propunem un concurs desfasurat pe site-ul CautaBona.ro, unde poti castiga un super scaun de hranit bebelusul.

    Este foarte simplu: dai un like paginii de Facebook CautaBona.ro http://www.facebook.com/pages/CautaBonaro/281732255830?ref=hl si postezi pe blogul tau articolul urmator: http://parinti.acasa.ro/copii-85/peste-1500-de-parinti-si-au-gasit-bona-prin-cautabona-ro-169355.html ( concursul se desfasoara pana pe data de 24 august 2012)

    Asteptam apoi un email la adresa carmen.iliescu@cautabona.ro cu link catre postarea articolului pe blog.

    Te asteptam in concurs. Mult succes!

    Echipa CautaBona.ro

  2. Multi ani inainte fericiti si cu multa, multa sanatate! trece timpul asa de repede ca parca nu avem suficient ragaz sa ne mai bucuram de copilaria lor! Crestere usoara va dorim!

  3. Multi ani copii frumosi , sa aduceti numai bucurii mamicii voastre dragi. Sunteti o femilie minunata si va admiram si citim cu placere. sa aveti o vara frumoasa in continuare, plina de nazdravanii :).

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s