Campanie Impotriva Traficului de Persoane


Centrul Parteneriat pentru Egalitate lanseaza studiul „Sperante, la vanzare”, o cercetare calitativa privind traficul de persoane in vederea exploatarii sexuale in Romania si Italia, in perioada 2007-2011. Analiza face parte din proiectul Animanova – Integrare pe piata muncii pentru persoanele traficate”, proiect finantat din Fondul Social European, prin POSDRU si implementat de catre CPE in parteneriat cu 5 organizatii din Italia si cu Federatia Filantropia.

Scopul raportului este acela de a dobandi o mai buna intelegere a dinamicii si a caracteristicilor fenomenului de trafic de persoane in Romania, in general, si a traficului in vederea exploatarii sexuale, in special, in perioada post-aderare la Uniunea Europeana.

„Cercetarea ofera informatii despre factorii de vulnerabilitate care cresc riscul de trafic. In multe dintre cazurile la care am avut acces, a fost vorba, dincolo de lipsa oportunitatilor economice, de existenta unor familii disfunctionale. In aceste familii, abuzul si violenta impotriva femeilor si a copiilor, lipsa de afectivitate si de ingrijire fizica si emotionala s-au ”normalizat”, au devenit parte fireasca din viata. Insa acestea au consecinte negative foarte puternice la nivelul adolescentelor si tinerelor cu varste cuprinse intre 14 si 25 de ani, grupul cel mai afectat de exploatare sexuala in prezent”, a declarat Livia Aninosanu, Directoare de Programe a CPE.

CPE demareaza astfel o noua campanie de informare, care presupune, printre altele, evenimente destinate autoritatilor in domeniu, precum si evenimente destinate publicului larg, sub umbrela unei caravane care are loc in Bucuresti, Craiova, Ploiesti, Cluj, Tg. Mures, Timisoara, Constanta si Iasi.

Evenimentele destinate publicului larg au loc sub forma unei expozitii de tablouri ale victimelor traficului de persoane, ajunse in procesul de terapie, dupa ce au fost salvate.

 

 

 

 

 

 

 

Statistici privind victimele traficului in Romania

Conform Agentiei Nationale Impotriva Traficului de Persoane, rezultatele Analizei privind situatia victimelor identificate in primul semestru din 2011 arata ca:

  • fenomenul este in crestere, numarul victimelor identificate fiind cu 29% mai mare fata de cel al victimelor identificate in 2010, raportat la aceeasi perioada;
  • jumatate dintre victimele exploatate sexual au fost minore;
  • victimele cu varsta intre 14-25 ani sunt predominant femei exploatate sexual, iar cele cu varsta intre 25-40 ani sunt predominant barbati exploatati prin munca; 
  • 34% din totalul victimelor identificate au fost exploatate intern, in Romania; principalele tari de destinatie pentru traficul extern au fost Spania, Germania, Italia, Cehia si Grecia;
  • recrutarea s-a produs in special prin relatie directa cu traficantii, acestia fiind parte a retelei specifice de “suport” a victimelor, respectiv cunostinte, prieteni, vecini, rude;
  • principalele modalitati de constrangere au fost: abuzul emotional (24% cazuri), abuzul fizic (23% cazuri) si abuzul sexual (19% cazuri).

 

Pentru a afla mai multe informatii despre campanie acceseaza http://blog.animanova.ro

Pentru a semnala un caz de vulnerabilitate la trafic a unui copil, poti suna la Telefonul Copilului, gestionat de Asociatia Telefonul Copilului, la numarul 116 111.

Pentru a ajuta o victima a traficului de persoane, suna la numarul 0800 800 678, gestionat de Agentia Nationala Impotriva Traficului de Persoane.

Acest numere sunt apelabile gratuit din retelele Romtelecom si Cosmote.

3 thoughts on “Campanie Impotriva Traficului de Persoane

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s