Ce iese din pisica, soareci mananca


Un post lung, scris dintr-o suflare, care astepta in buza inimii sa iasa la suprafata de ceva vreme. De reflectat doar, ca de ajutat nu stiu exact cum se poate.

Este incredibil cat de mult ii seman mamei. Contrar asteptarilor si dorintelor mele, pentru ca, din pacate, mama n-a fost tocmai de cred eu despre un role model. A nu se intelege gresit, era o femeie cu toate tiglele pe casa si cu mult bun simt, dar am simtit undeva in cei 27 de ani petrecuti impreuna, in destul de multe momente, ca nu e ce-mi doresc ca parinte si mi-am dorit ca eu sa fiu altfel pentru huni. Acum nu-mi pare rau de ce sunt eu, din contra, sunt extrem de impacata cu mine insami, dar constat pe zi ce trece, cu stupoare, ca ii seman, si fizic, si psihic, si-n gesturi, si-n vorbe. Poate si-n fapte. Ma contrariaza asta, pentru ca eram sigura ca n-o sa fiu ca ea.

Mai mult decat atat, concluzia asta ma pune rau de tot pe ganduri in ceea ce-i priveste pe huni. Pentru ca ce iese din pisica, soareci mananca. Nu cred foarte tare in influenta genelor, nu din punct de vedere al dezvoltarii emotionale sa spunem, ci mai degraba cred in educatie si formare, in altfel de influente. Dar un factor cel putin la fel de important in ceea ce-l priveste pe viitorul adult, e mediul inconjurator, ala de foarte aproape de el, anii aia 7 de acasa sau cati or fi, ceea ce vede la mama, la tata sau la persoanele ce-l au in grija. Cu siguranta, nu stiu daca din pacate sau din fericire, cea mai importanta si influenta persoana din viata hunilor sunt eu. Asa a fost sa fie, nu comentez de ce, dar e cat se poate de evident. Si-atunci ma intreb si ma analizez, din ce in ce mai des. Si nu-mi place neaparat ce vad. Si-i tare greu sa ma controlez si sa ma schimb. Cred ca abia constientizez problemele.

De pilda, sunt freak control. In toate, e un fel de a fi pur si simplu, sunt relaxata totusi, pentru ca felul asta de a fi e instalat atat de bine, e o parte din mine, e obisnuinta, nu gasesc nimic anormal in asta… Totul trebuie sa fie intr-un fel, celalalt fel, oricare ar fi el, nu e bun, il consider o modalitate care nu functioneaza. Avem un program prea strict. Ne ajuta acum sa ne iasa lucrurile, sa ne descurcam, dar in viitor, ce influente va avea asta pentru ei? Vreau eu ca ei sa faca aceleasi lucruri cu proprii lor copii? Voi mai fi langa ei macar sa le spun uite, invata din greselile mele? Si ma vor mai asculta atunci? Si daca ma schimb acum, nu e totusi prea tarziu…?

Ma sperie faptul ca zilnic fac in mare aceleasi lucruri. Am acelasi traseu in drum spre munca sau spre casa. Daca cineva ar vrea sa-mi faca rau (asa, ca obsedatii din filmele americane), ar face-o cu cea mai mare lejeritate.

Ma sperie obiceiurile proaste. Eu sunt exemplul lor si nu intotdeauna unul bun…

Repet, nu vreau sa ma intelegeti gresit. Nu sunt nici aspra cu mine, nici nu exagerez, nici nu-mi pun poalele in cap de pomana. Sunt o fire cat se poate de realista si ancorata in realitate, cat se poate de matura si multumita de mine. Si optimista, as adauga. Sunt putine lucruri pe care vreau cu adevarat sa le schimb la mine. Dar asta nu inseamna ca e totul ok si ca sunt cea mai buna influenta pentru huni. Si nu stiu cum sa procedez mai departe.

Advertisements

10 thoughts on “Ce iese din pisica, soareci mananca

  1. Mai departe se procedează cam asa: le spui și lor ” sa știți ca mama nu e perfecta, dar va iubește cel mai tare pe lume și chiar dacă greșește, ea nu-și dorește decât sa va știe fericiți”. Iar restul vine de la sine!

  2. Nimic neobisnuit! Nu exista “perfect mother” fiindca ar insemna ca ne oprim acolo si trecem la clonare. Si eu am “bube’n cap”, insa le explic fetitelor mele ca gresim cu totii, si copiii dar mai ales adultii, insa important este sa realizam greseala si sa incercam sa o indreptam, sa ne-o asumam. Si cum dragostea invinge totul, procedam ca-n filmele americane: “I love you!” si “I love you too!”.

    • ivanovele, nu despre perfectiune vorbesc eu aici. nicidecum, nu am cautat niciodata perfectiunea… ci de anumite lucruri ce pot fi schimbate, simple in aparenta, deosebit de importante totusi… de schimbat la mine, cat de cat, astfel inca ei sa preia cat mai putine lucruri rele, sa le spunem…

  3. sa stii ca problema asta mi-am pus-o si eu
    eram convinsa ca nu voi semana cu parintii mei (nu mi-a placut asa mult copilaria mea); fac eforturi sa fiu altfel, e greu…insa partial reusesc!
    sper cel putin sa nu fiu ca ei; adica ii iubesc,nu intelege gresit,insa au tabieturile lor, mentalitatea lor ceea ce m-a enervat si cand eram copil darmite acum 😦
    incerc sa le ofer copiilor mei libertatea de a gandi , nu le impun ce sa faca/gandeasca si stiu ca aici nu sunt ca parintii mei!
    sper sa reusesc sa fiu diferita de ei acolo unde nu imi place,dar sa seman cu ei in rest 😉

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s