Povestea Iepurasilor


Povestea Iepurasilor a fost ieri, la Muzeul Taranului Roman, pusa in scena de trupa Zurli. Per total a fost bine, desi am avut impresia ca hunilor nu le-a placut foarte tare. Robi m-a intrebat o data in timpul spectacolului daca mergem acasa, desi si-a dorit foarte mult sa mergem la teatru. Au acceptat sa stea pe pernute in mijlocul copiilor (ma rog, mai intr-o parte), doar pentru ca am stat si eu cu ei. La final, au urcat pe scena doar cu mine, unde au primit cate o coronita din salcie, asa, ca de Florii. Au fost incantati de bomboana de la final (eu nu).

Despre Zurli, dupa a doua experienta, am decretat ca sunt mai buni decat Paiata: actorii mai priceputi, costumele mai frumoase, povestile mai creative (uneori prea creative), muzica e din belsug. Dar la capitolul organizare stau foarte prost. Daca data trecuta a fost mai mult decat acceptabil, acum a fost extrem de aglomerat si i-au primit si pe cei care nu aveau rezervare. Adica vrand-nevrand si pe noi, care am facut rezervare telefonica cu o saptamana in urma, dar o data ajunsi la fata locului, am constatat ca nu suntem pe lista… si, desi nu aveau cum sa verifice ca am facut rezervare, ne-au gasit loc si chiar in fata, a fost ok. Dar n-a fost ok ca au incercat sa multumeasca pe toata lumea, multa, intr-un spatiu ca cel de la MTR, adica mic. Cei de la Paiata nu primesc fara rezervare, care oricum expira daca nu ajungi cu 10 minute inainte. Si nici dupa o anumita ora nu mai intra nimeni in sala, adica dupa inceperea spectacolului, cum s-a intamplat ieri… ideea unui spectacol ‘viu’, in care copiii prezenti in sala sunt si spectatori si actori, este de laudat, dar daca audienta e mare, iar spatiul evident mic, iese un talmes-balmes de nedorit pentru nimeni.

Despre huni am observat inca o data ca sunt timizi… ciudat, la cresa sau in parc (sa nu mai zic acasa) sunt extrem de ‘in largul lor’, si de regula nu se sfiaza sa fie ei insisi daca sunt si straini adulti de fata. Dar la teatru au aratat insa de fiecare data altceva…. E drept ca spectacolul e inca nou pentru ei, nu au inteles scenariul si nici povestea foarte bine (desi a fost extrem de simpla), n-au agreat prea mult aglomeratia (desi erau multi copii asemenea lor, toti veseli si haiosi), nu le-a placut nici muzica prea tare… Dar la final au spus ca le-a placut la teatru si ca mai vor, probabil e doar o chestie de obisnuinta, de reticenta la nou.

Una peste alta insa, nu-mi dau seama cum inclina balanta cu avantaje si dezavantaje, tare mi-e teama ca nu raman cu mare lucru dupa experienta asta. Nici alte optiuni prea fericite nu avem si nici la teatru nu vreau sa renunt, cred totusi ca trebuie sa ne reorientam cumva. Si sa mai crestem.

Poze de la spectacolul de ieri, mai jos.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s