Cu hunii in taxi


Un post mai vechi, dar trebuie musai sa va povestesc despre aceasta intamplare. Sper ca voi putea s-o relatez macar pe jumatate din cat de funny a fost in realitate.

Dupa petrecerea cu Mos Craciun de la mami de “la pepici”, am plecat acasa cu taxiul (tati a venit doar sa-i aduca pe huni, apoi s-a reintors la job). Trec peste faptul ca am asteptat 20 de minute sa gasesc un taxi, pe telefon, pe doua telefoane chiar, in paralel suna si o colega de-a mea, si n-am gasit nimic la comanda, si va spun ca ne-am inghesuit in masina unei alte colege, pana la un taxi. Am gasit, ne-am suit… si-am inceput joaca:).

S-au jucat ce s-au jucat cu moticicletele primite caodu de la Mos Craciun, au cantat olecuta, apoi a inceput adevarata joaca, aia care mi-a placut si mie. Nu orice fel de joaca, ci una anume, preferata lor, inventata de ei si pusa in scena in fiecare seara inainte de culcare. Acum s-a intamplat in taxi si m-au implicat si pe mine: “Sa mancam bomboane imaginare”.

Mama avea bomboanele (rosii, albastre, verzi, galbene, portocalii etc) si fructele (introduse mai tarziu in joc, mere, pere, portocale, banana, struguri, kiwi) si le inmana pe rand hunilor, care le mancau direct din palma. Rand pe rand au mancat fiecare de la mine, apoi eu de la ei, apoi ei, unul de la altul. Toata treaba a durat vreo 25-30 de minute (deh, drumul lung, aglomerat, ploaie deasa, casa noastra in celalalt capat al lumii). Taximetristul uimit nevoie mare, i-a laudat de numa’. Eu multumita de imaginatia lor, de initiativa asta a lor draguta foc si de faptul ca nu i-am demolizat omului masina.

Bietul om, nu spunea mai nimic, era socat si placut impresionat in acelasi timp, la final, cand am coborat, a scos o lanterna mica si s-a uitat cu atentie daca nu a ramas ceva in urma tavalugului de huni, haine, moticiclete, genti si caciuli (asta pana sa plecam, de fata cu noi, se-ntelege).

E vremea inventiilor, a inventivitatii, e vremea cand imaginatia e din ce in ce mai bogata, mai complexa si in deplina libertate de exprimare. Imi doresc de multe ori sa nu se schimbe, sa nu creasca decat pana la un anumit punct. Pana la punctul ala in care ma vor scoate usor-usor din viata lor.

PS: dar habar n-am cum au ajuns bomboanele in viata lor, ca eu nu le-am dat niciodata. Probabil colectivitatea…

4 thoughts on “Cu hunii in taxi

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s