Prima poveste


Tot in categoria premiere ne aflam. Si tarziu am ajuns la etapa asta, si suntem departe de altii, dar sa nu comparam zic, mi-e bine asa, si lor le e, nu e nimic anormal in ce ni se intampla.

Aseara, la somn, au acceptat sa le spun cate o poveste. Edi chiar doua, Robi s-a plictisit insa in timpul celei de a doua. Scurte, cred ca in vreo 5 minute am terminat cu totul. Inventate, ce mi-a trecut prin cap repede, repede, luata prin suprindere de raspunsul hotarat afirmativ al hunului la intrebarea mea: “vrei sa-ti spuna mami o poveste?”. Pana acum spuneau la fel de hotarat ca nu.

Inventii, dar am incercat sa aiba legatura cu ei si cu ce fac ei zilnic, 1) ca sa inteleaga despre ce povestim (de zmei si feti frumosi s-ar fi plictisit in secunda doi, baieteii si fetitele care pleaca in excursii sunt insa familiari pentru ei), si 2) ca sa-i determin sa faca cumva ceea ce nu fac si mi-as dori sa faca… oricum ar suna asta, ma refer strict la mancare. Mergand pe exemplul cu numai 2 ore in urma intamplarii de care va zic, cand au mancat cate o banana pentru ca si Sportacus mananca banane, personajele noastre din poveste (2 personaje principale de fiecare data, un lucru comun pentru ei) mancau ciorba si/cu multe legume… Ma rog, si mai faceau chestii bune, zic eu.🙂

Da, recunosc, nu am trecut prea bine peste faptul ca hunii nu mananca legume, sub orice forma, gatite sau nu, de vreo 6 luni. Sau fructe, de vreo 8 luni. Sau cel putin nu le mananca acasa, la cresa mi se spune ca da, n-am de ales decat sa sper ca asa e. Una peste alta, nici azi nu vor manca ciorba a la mama acasa, sau cel putin nu acasa, dar poate dupa cateva astfel de povesti, incercam in weekend si altceva decat piure… wish me luck!

6 thoughts on “Prima poveste

  1. E o etapa, stai linistita! Si Ana a avut perioade de astea. Ce am observat la ea e ca devenea extrem de cooperanta la a manca fructe si legume daca erau colorate, aratau frumos in farfurie si le pregateam impreuna cu ea. Apropo de poveste, imi aduc aminte ca inventam si eu de astea pentru fiecare lucru nou care urma sa i se intample. Cea mai tare a fost una cu puiul de veverita ce a ramas fara lapte si care a trebuit sa mearga la bufnita sa-i ceara lapte imprumut. Si atunci bufnita l-a pus sa deschida gura mare, sa caute o picatura de lapte in gatul puiului din care sa poata face o cutie de lapte noua. Concluzia? A doua zi de dimineata exact ca si puiul din poveste, Ana a ramas fara lapte si ne-am dus la doctor sa-i luam exudat din gat, ca sa cautam lapte pentru o noua cutie. E drept ca doctorita nu intelegea de ce Ana ii tot zicea doamna bufnita!

    • cam lunga etapa asta, ioana… nu zic ca nu e asa, insa e cam greu sa-i fac fata… si crede-ma ca am incercat toate variantele posibile ca sa fie fun si interesant ptr ei, forme diverse, culori, mancat impreuna – asta musai! – mai pasat, mai putin pasat, deloc pasat, mai dulce, mai putin dulce, mai sarat sau nesarat…. fix acelasi rezultat😦.
      f tare Ana cu doamna bufnita! :)))))))))))))))

  2. Uof, iti tin pumnii sa manance mai bine si fructe si legume, eu nu ma pricep dar cred ca Ioana are dreptate si trebuie sa fie doar o faza. Eu nu stiu ce au majoritatea copiiilor cu legumele, trebuie sa recunosc ca si pentru mine erau bleah:P, regele cartof sa traiasca, acum mi-am schimbat complet viziunea, regele cartof tot cel mai rege este dar sta la coada acolo, trece in fata mai rar.
    Foarte tare povestea cu bufnita a Ioanei!

    • sigur e o faza, doar ca mi se pare ca dureaza cam mult… si inainte mancau ffff bine, si fructe si legume😦
      asta e, merci de incurajari, trebuie sa fie mai bine candva.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s