Intr-o stare


Sunt intr-o stare de agitatie continua. Parca mi-e foame tot timpul. Foame de informatii, de mangaieri, de actiuni. Parca mi-e un dor arzator si parca acum si deodata vreau sa descopar tot universul. Vreau sa stiu. Din ce in ce mai mult. Si ma agit, si ma zbat, si citesc, si caut, si cumpar, si nu mai dorm, si ma gandesc tot timpul cum sa fac sa-mi alimentez aceasta nevoie.

Are, desigur, legatura cu copiii mei, cum sa fac sa le fie si mai bine, cum sa fac sa fiu eu mai buna in relatia cu ei. Nu pentru ca ar merge ceva neaparat rau, dar stiu sigur ca se poate si mai bine. Mereu se poate… Simt ca e un gol pe undeva, cumva, pe care trebuie musai sa-l umplu.

Nu stiu daca sunt stimulata de frenezia apropierii sarbatorilor, de agitatia peste masura de la serviciu sau sunt, pur si simplu, un om agitat din fire. Sau poate sunt toate la un loc.

Sau poate ultimele luni din viata mea m-au afectat mai mult decat imi dau seama. Ceva este, si pana n-o sa se schimbe lucrurile, pana nu descopar cauza, pana nu-mi dau seama de unde vine setea, tot intr-o agitatie o sa fiu… Daca elimin cauza si constientizez problema, efectele vor disparea, situatia se va imbunatati. Dar daca problema o reprezinta problemele de sanatate ale sotului, atunci…

Una peste alta, nu e un lucru rau, ci constructiv as spune. In cautarea mea febrila de ‘ceva’, intalnesc oameni minunati si descopar lucuri noi, uimitoare, deosebit de utile. Si fac lucruri bune, care ajuta acum sau cu siguranta vor ajuta pe viitor. Lucruri care ma tin in priza, ma tin ocupata, nu lasa sa se puna praful in ganduri. Lucruri care ma apropie si mai mult de copiii mei. Dar e epuizant… Vreau sa dorm si sa pot asculta linistea, macar pentru o clipa. Vrea sa ma opresc din alergat, macar pentru o scurta pauza.

Pe de alta parte, azi am citit o Scrisoare Deschisa care m-a infiorat… imi dau seama ca de fapt, desi mi-e greu, nu stiu ce inseamna greu… imi dau seama ca am/avem ceea ce multi nu au, asadar trebuie sa fiu recunoascatoare pentru asta. Si sa fiu ceva mai rabdatoare si mai deschisa fata de cei din jur, care au reale probleme. Sigur ca nici ale mele griji nu-s de lepadat. Sigur ca realitatea mea, asa nu foarte grava poate, ma doare mai mult decat realitatea altora. Sigur ca numai eu stiu prin ce am trecut in ultimele 10 luni si sigur ca nu e usor sa realizez ca inca nu s-a terminat. Dar speranta exista, si daca Sabina nu s-a dat batuta, atunci cu siguranta n-am s-o fac nici eu. Multumesc, Sabina si multumesc, Bogdana.

Va reamintesc si eu, inca o data, de cazul lui Bibi, care are nevoie de o sansa la viata, in valoare de 140.000 de euro. Nu s-a strans nici macar jumatate din suma. Undeva, acolo, ajutorul pentru Bibi exista, e ceva ce se poate face, si undeva, aici, suntem noi care putem salva o viata. Putem, da?

2 thoughts on “Intr-o stare

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s