De ce-mi place sa fiu un parinte Playful (II)


Pentru asta:

“Children need our approval and enthusiasm first, before they can get out of a rut. So even if the goal is to have him stop that violent play/behavior, the only effective way is to play it with him for a while, which gives him the elbow room to try out new ideas and new ways of dealing with his aggressive impulses.”

Asta mi se pare chiar greu de pus in practica, dar real, cu rezultate clare in sensul ala bun pe care ni-l dorim cu totii, astfel incat merita tot efortul. Pe romaneste spus si mult simplificat si cu exemplu, autorul spune ca atunci cand copilul iti vorbeste urat (iti adreseaza o injuratura chiar) sau te loveste, tu sa nu-l pedepsesti, sa nu te arati suparat de comportamentul lui, ci sa incerci sa intri in ‘jocul’ lui, si sa te comporti intocmai ca el. Fireste, nu-l vei injura si tu, nici nu-l vei lovi, dar te poti preface lovit, sau poti mima miscarea, aratandu-i astfel cum este el de fapt, aratandu-i in ce lumina se pune de unul singur. Poti inventa cuvinte despre care sa ii spui copilului ca sunt muuult mai urate decat ce spune el, si sa le spui tu, sa-i spui copilului ca el sigur n-are cum/nu le poate spune.  Rezultatele nu se vor vedea in secunda doi, dar nici nu vor intarzia prea mult sa apara. Cel mai probabil copilul va renunta in a mai pronunta cuvantul urat, pentru a-l pronunta pe cel despre care ii spui tu ca e urat si ca el nu-l poate rosti.

E nevoie sa ajungi acolo, in lumea lui, sa te pozitionezi ca fiind egalul lui, adultul care face fix acelasi lucru ca si copilul, sa ii arati deschidere si entuziasm, pentru a reusi sa-l scoti din pasa proasta si sa-l faci sa inteleaga fapta si poate si motivele pentru care nu e in regula sa faca asta. Si mai mult decat atat, aratand deschidere fata de el, il vei putea convinge mai usor sa faca ce crezi tu, ca parinte, ca este bine.

Dar nu-i mai usor sa tipi/lovesti/spui ‘nu e voie’? Rezultatele in urma acestui comportament sigur nu vor intarzia sa apara si, pe moment, vor fi chiar cele asteptate si dorite: copilul te va asculta. De frica. De nevoie. Din neintelegere. Apoi va repeta actiunea nedorita, poate si mai inversunat. Apoi va trece peste frica si nu te va mai asculta. Se numeste dresaj si nu se aplica fiintelor umane, fie ele si mici.

Mai mult decat atat, in cele mai multe dintre cazuri, atunci cand un copil are un astfel de comportament fata de adultul apropiat care-l are in grija, mesajul este cu totul altul. Cateva exemple:

 

– imi esti draga, dar sunt suparat pentru ca si azi ai plecat la serviciu si eu n-am putut petrece toata ziua cu tine

– imi place mult compania ta si timpul pe care l-am petrecut impreuna, dar vad ca pleci acum si sunt suparat, caci nu stiu daca te intorci. In plus, as vrea sa ne mai jucam o data de-a prinselea…

– sunt frustrat si suparat pentru ca am avut o zi proasta la scoala/gradinita/m-a muscat un copil/sunt obosit caci n-am dormit bine la pranz/am facut pe mine fara sa vreau si nu vreau sa mai repet asta – si nu te-am gasit ca sa ma ajuti in acel moment. Iar acum nu stiu cum altfel sa-ti spun ca si eu am avut o zi proasta.

De cele mai multe ori cand un copil are un astfel de comportament, aparent nejustificat, exista o problema, cat se poate de reala si de serioasa. Mai grava sau mai putin grava, dar care nu trebuie sa fie trecuta cu vederea. Copilul va fi mult mai cooperant in a povesti despre ceea ce-l tulbura, daca adultul se va pozitiona la nivelul lui, fizic si psihic, daca va intra in lumea lui si vor putea discuta de la egal la egal. Sa-mi spuneti va rog daca stiti cazuri in care copiii cu probleme au spus direct, cand au fost intrebati de catre adulti, ce anume ii deranjeaza sau de ce au un anume comportament. Daca da, ori acestia sunt destul de mari si au incredere atat in ei, cat si in adultul cu care discuta, fie sunt pur si simplu exceptii.

Playful Parenting

Mic Disclaimer: Poate cele de mai sus sunt cunoscute pentru cei multi si necunoscute doar pentru mine. In acest caz, just skip it.

Surse poze: aici, aici, aici si aici.

13 thoughts on “De ce-mi place sa fiu un parinte Playful (II)

  1. Toata admiratia si pentru autor si pentru parintii Playful. Recunosc ca mi-as dori sa fiu asa de jucausa tot timpul.
    Pentru moment, ma multumesc cu faptul ca Ana nu mi-a vorbit urat si nici nu a ridicat vreodata mana la noi. C’apoi vede ea parinte playful…))) Glumesc!

    • esti o norocoasa sau ai stiut cum sa asezi lucrurile din start. noua, adica hunilor, le lipsesc multe, de la timp suficient petrecut cu noi, pana la un mediu ok dpdv dezvoltare emotionala la cresa, si cred ca de aici problemele. nu ne-au injurat/vorbit urat, dar de lovit, ne lovesc cand si cand. in joaca sau nu. asadar incerc sa gasesc calea aia buna, pentru ei in primul rand, si pentru noi, in al doilea, ca sa nu se agraveze lucrurile. wish me luck!

    • raluca, multumesc la randul meu pentru aprecieri! si pentru tot ce faci, imi prinde tare bine sa te citesc!
      tocmai asta e, ii cam interpretam gresit si nu stim cum sa vedem motivul real pentru care fac asta. aici e provocarea… sper sa-i dam de cap, sa ne fie bine tuturor.

  2. Cand sunt mici, cel mai adesea habar nu au ce spun.

    Sotul meu e oltean get-beget si avea in vocabular nelipsitul “dracu”- pt cine n-o stie, precizez ca oltenii spun asta si de drag si de suparare.. si de orice.🙂 Si bineinteles ca fata a preluat, cum sa nu, zicea toata ziua “d`acu, d`acu, d`acu”. La inceput am fost supefiati, am ntervenit si i-am cerut sa n-o mai faca. Dar am observat ca, pe masura insistentelor noastre o provocam s-o spuna chiar mai des si mai inversunat. Asa ca am luat decizia sa ignoram. Necunoscand sensul cuvantului, si noi nemaifacand caz de noua ei achizitie de vocabular, l-a uitat.
    Intre timp, sotul a pus lucrurile in balanta si a decis ca prefera sa renunte el la cuvant decat sa-l foloseasca acompaniat de pruncuta lui netrecuta inca de prima copilarie.

    Asta la copiii mici. La ăi mai mari se-ntoarce un pic foaia. Doar un pic.

    • hehe, stiu cum e cu oltenii, am si eu unul la usa + influente personale, foarte personale:), multe, din zona…
      noi avem acum cuvantul cu ‘ula’, plecat de la gula = gura si transofrmat in altcvea:), cu siguranta auzit la cresa:(, in casa chiar nu e folosit. in fine, eu am ales sa ignor din start si e utilizat din ce in ce mai putin. asa ca da, subscriu la ce ai spus.
      ramane de vazut cum o fi cand mai cresc🙂.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s