Fata babei si fata mosului


Sambata, 12 noiembrie, ora 10.30, la Muzeul Taranului Roman. Organizat de Trupa Paiata. Bilet 10 lei, (copil sau adult), de preferat cu rezervare inainte, sala plina ochi la inceperea piesei.

Cele bune:

  • Piesa animata si durata scurta, maximum 35 de minute
  • Content simplu, adaptat si celor mai mici dintre cei mici
  • Gazde deosebit de primitoare
  • Nu ne-au lasat sa asteptam, au inceput la timp
  • Nu a fost cald in sala, temperatura numai buna
  • Au primit copii de toate varstele, eu consider asta un avantaj pentru huni, faptul ca se afla in compania si a celor mai mici decat ei, dar si a celor mai mari. Cei mici nu ne-au deranjat, desi au plans unii dintre ei, insa toata lumea parea ca e obisnuita cu astaJ.

Cele mai putin bune:

  • Spatiu mic, cu scaune portabile, foarte aproape insa unele de altele. Bag sama ca daca nu faceam rezervare inainte, era cam nasol, am fi stat undeva pe margine, pe scaune inalte, de bar
  • Piesa pusa in scena a fost destul de simpla, cel putin fata de ce credeam eu ca va fi. Foarte putina muzica, am numarat vreo 3 momente, fiecare avand cel mult 5 secunde. Ar fi avut mai mult succes daca aveam parte de momente si muzicale. Despre spectacol de lumini nici nu poate fi vorba.
  • Diferenta mare intre pozele puse pe site la descrierea piesei cu pricina, fata de realitate. M-am simtit cumva pacalita, desi rezultatul nu a fost deloc unul rau. Ce-i drept, decorurile si papusile sunt realizate in functie de spatiul in care se desfasoara spectacolul, si cum spuneam, la MTR nu e prea mare.

    Dupa cum vedeti, suntem mai mult PRO decat CONTRA, asadar recomandam cu caldura. Noi mai mergem.

PS: am profitat de ocazie si am cumparat pentru huni o gramada de bunatati din zona: sirop de catina, de brad, cozonac si 2 ocarine. Una s-a spart, asadar musai sa mergem curand s-o inlocuim.

PPS: multumesc domnului din imaginea de mai jos care ne-a incantat cu 2 momente muzicale, pe un frig de crapau pietrele.

5 thoughts on “Fata babei si fata mosului

    • maine mergem si noi iar! poate ne vedem!
      nu, nu a fost dezamagitoare experienta, doar cred ca ma asteptam eu la mai mult. ptr varsta lor, e ok.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s