Copiii si prietenii lor imaginari


Discutam deunazi, la nivel virtual, cu mamici de pitici de aceeasi varsta cu hunii despre leul/lupul/bau-bau-l sau alti prieteni imaginari pe care ii au copiii lor. Am realizat ca noi n-avem un prieten imaginar. Avem jocuri inventate cu talc si multa imaginatie, aplicate in 2 sau implicandu-ne si pe noi, parintii, avem dureri si bubite imaginare, dar un prieten imaginar nu. Poate pentru ca sunt doi si se au unul pe altul si e suficient. Sau poate nu am ajuns inca la momentul propice unui prieten imaginar. Insa as vrea sa dezvolt putin subiectul.

E bine? E grav? Ce facem cu prietenii imaginari ai copiilor nostri? Ce spun psihologii?

Cercetatorii americani de la Universitatea Philadelphia au aratat ca unul din trei copii isi creeaza personaje cu care comunica, pe care le iubesc si care ii inteleg.

Aceasta nu este nici pe departe o forma de manifestare schizofrenica, asa cum s-a crezut pana nu demult. In realitate, este vorba fie de un surplus de energie psihica si fantezie infantila, fie de un refugiu al copilului in fantastic, datorita unor frustrari de care se fac vinovati adultii.

Asa cum arata studiile recente de psihologie infantila efectuate de cercetatorii de la Philadelphia, copilul are nevoie de o legatura foarte stransa cu lumea fantastica. Copilul nu numai ca adora lumea fanteziei, ci doreste sa traiasca ancorat cat mai bine in basmul pe care el si-l imagineaza uneori si-l modeleaza dupa bunul plac.

Copilul traieste astfel si dorinta de a avea un prieten dintr-o lume imaginara, in care totul este asa cum ii place lui. Astfel, micutul care are o fantezie bogata isi construieste imaginea unui prieten despre care crede ca ar putea exista in realitate, desi in clipele rationale stie ca este doar o fantezie a sa.

Prin urmare, nu e deloc rau, e chiar necesar, pentru ca micul pui de om sa treaca cu bine peste frustrarile si angoasele specifice varstei sau, aparute in viata lui, din vina adultilor. Nu trebuie ignorati in aceasta etapa, trebuie respectati, atat ei, cat si prietenii lor imaginari, ajutand astfel la o dezvoltare fireasca, armonioasa a copilului si la depasirea problemelor aparute.

Exista insa si factori negativi care pot duce la aparitia micului prieten imaginar. Acestia nu sunt insa o conditie, nu inseamna ca exista o problema, daca in viata copilului apare un prieten imaginar:

–          Lipsa comunicarii cu cei din jur

–          Lipsa stimulilor din mediu

–          Lipsa jocurilor, a jucariilor si a timpului de joc

–          Lipsa contactului social

–          Saracia comunicarii afective

Cum te porti cu prietenul lui

Prietenul imaginar al micutului a aparut dintr-o necesitate reala si deci nu trebuie alungat din imaginatia copilului. Pentru parintii care banuiesc ca micutul lor are un prieten imaginar:

– Nu fii indiscreta fata de relatia sa cu prietenul imaginar.

– Evita sa-l ridiculizezi daca iti povesteste despre prietenul imaginar.

– Sugereaza-i cum sa se poarte cu el, ca si cum ar fi real, incercand astfel sa-i oferi educatia dorita.

– Ofera-i mai multa tandrete.

– Lasa-l mai mult sa se joace cu prietenii.

– Vorbeste deschis cu el.

– Nu-l pedepsi niciodata prin interzicerea jocului sau prin violenta.

– Citeste-i mai multe basme sau cumpara filme fantastice cat mai multe.

Numai in cazul in care este clar ca micutul are viziuni de tipul halucinatiei trebuie sa ne alarmam si sa mergem la medic.

Sursa: aici.

Si un alt articol util pe acelasi subiect aici.

Buba reala si imaginara

Va spuneam, n-avem prieteni imaginari. Dar aseara am patit o buba. Robi si-a spart buza de jos, jucandu-se cu calul. Jale mare, sange mult, adrenalina din belsug, mangaieri, pupici, tandreturi din toate partile, un intreg scenariu demn de film in capul meu (cum sun la taxi care sa ne duca la spital, pe care spital il gasisem deja in minte, cum sunt din taxi la medicul de familie sa-mi dea o recomandare sau un sfat, cum lipsim a doua zi de la cresa si de la serviciu pentru ingrijiri, daca va fi nevoie de copci cum sa facem etc). In fine, a trecut, a fost doar sperietura mare.

La scurt timp dupa ce s-a linistit, dupa ce l-am pupat cu totii pe rand si l-am imbunat care mai de care cum ne-am priceput mai bine (fratica l-a pupat, i-a facut ‘mai-mai’ si i-a adus o masinuta miiiica drept consolare), apare fratica Edi cu gura pana la urechi spunand clar si raspicat ‘buba!’ si aratand victorios spre propria-i gurita. Intreb cu neliniste: ‘Mami, ce ai patit? Ai ceva la gurtiza?’ ‘Da, buba’, a sosit raspunsul prompt, luandu-ma in acelasi timp de mana, spre baie. M-am prins rapid de buba imaginara si am intrat in joc: ‘Bun, hai la baie, sa ne spalam, sa ne stergem si sa punem compresa rece, ca sa treaca.’ Zis si facut, mult diminuat ca timp momentul acesta fata de cel anterior, real, insa am respectat intocmai etapele si a fost ok, toata lumea multumita.

La somn isi aratau unii altuia bubele: ‘Uite, vezi? Buba! Aişea, e buba!’

PS: partea buna e ca toata seara Robi a fost un copil exemplar, dupa ‘aşident’, s-a protapit in pat, pe perna si asa a ramas pana la somn, cuminte foc, neindraznind parca nici sa sufle, de teama sa nu se loveasca la buba.

Advertisements

7 thoughts on “Copiii si prietenii lor imaginari

  1. Off imi pare tare rau, sper sa se vindece repede repede.
    Normal ca voia si el sa fie ca fratele lui si ingrijit si oblojit si mangaiat si a si fost fara durerea de rigoare a bubei:P

  2. Ne-am spart și noi odată buza. I se umflase toată gingia de sus de ziceai ca i-a crescut o pruna. Noroc ca rănile din gura trec repede.
    In alta ordine de idei, Ana are o crescătorie întreagă de prieteni imaginari. Conviețuim cu ei de peste 4 ani și pana acum totul e OK, mai ales când dă vina pe ei pentru prostiile pe care le face ea.

    • ce tare asta, o intreaga trupa de prieteni imaginari! eu sincer astept cu mare curiozitate etapa asta, daca va fi cazul si la noi. mi se pare fun, demn de luat in calcul si abia astept sa intru in joc.

  3. parerea mea e ca hunii tai au un schimb empatic extraordinar intre ei
    (chiar citeam recent despre copiii care pot foarte mult asta – in timpul unul joc de fotbal, cand unul de loveste la genunchi, altul de opreste si duce mana la propriul genunchi, de parca l-ar durea pe el, in timp ce ceilalti nici macar nu se opresc si-si vad de joc in continuare de parca n-ar fi patit nimeni nimc, etc. iar empatia asta, pe aceia care o pot/ si carora li se permite s-o exerseze, ii ajuta foarte mult pe mai departe in dezvoltarea inteligentei emotionale, sociale etc. )

    prieten imaginar (caine sau pisica) a avut si fetita mea pe la 2 ani si jumatate, insa o insotea destul de rar, numai in anumite momente. si ea-i zicea “babo baiete!”, mangaindu-l pe cap. dar asta pt ca isi dorea foarte mult un animal de compaie (zic eu)
    acum, la 3 ani, prefera sa fie ea caine/ pisica, spre deliciul fratelui mai mic, maestru-mergator de-a busilea

    • da, asa cred si eu. mai mult decat atat, sa-i vezi ce limbaj comun si codat au, se inteleg din priviri fara sa fie nevoie de cuvinte – motiv din cauza caruia au inceput si tarziu sa vorbeasca.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s