Numai cine e parinte stie


In ultima vreme constat ca ma intreaba tot mai multa lume daca mai pot si cum mai pot sa ma descurc cu job si kids. De parca am job de ieri si kids de alaltaieri. Cred ca iau cu totii in calcul si problemele de sanatate ale sotului si faptul ca-s singura cu hunii de ceva vreme, dar totusi…

Nu-i de mirare ca cei care ma intreaba n-au copii sau a trecut mult prea multa vreme de cand au avut unul in grija. Am pentru toti acelasi raspuns: “N-am de ales! Si-mi place foarte mult! Si nu, nu e chiar asa de greu!”

Chiar nu-mi imaginez cum ar fi sa ajung acasa de la job si sa stau, la fel de bine cum nu pot sa-mi imaginez cum e sa dormi pana spre miezul zilei sau cum e sa pierzi o noapte prin cluburi. Si nici daca ma chinui nu pot sa-mi amintesc cum era inainte sa-i am pe huni, pare ca viata mea a inceput de cand s-au nascut ei. Intr-un fel, chiar asa e, adevarata viata, adevarata provocare, implinirea si fericirea, atunci au inceput sa existe pentru mine, abia dupa ce ei m-au ales pe mine sa le fiu mama.

Cuvinte ca ‘model’ sau ‘mama eroina’ le primesc zilnic. Nimic de zis, imi place, creste pipota, dar sa fim seriosi, nu e nimic eroic in ce fac, am copii si am grija de ei, toate mamele din lume fac asta (sau cel putin asa imi place mie sa cred)… eroi sunt cei care isi dau viata pe campul de lupta, indiferent de bataliile duse. Nu incerc sa intru prea mult in detalii si explicatii, e inutil, nu intelege nimeni din cei vizati mai sus…. Iti trebuie cel putin un copil ca sa pricepi, ca sa intelegi, ca sa apreciezi, ca sa prioritizezi.

E drept ca nu mi-e usor sa nu dorm si totusi sa fiu fresh, sa sar in pozitie de ‘drepti’ la fiecare scancet nocturn al hunilor, sa fac toate treburile gospodaresti, neplacute, dar necesare fir-ar!, sa cumpar lucruri, sa platesc facturi, sa-mi duc copiii in fiecare dimineata la cresa, apoi sa merg la job cat se poate de imbracata si aranjata, sa fac fata provocarilor de acolo, sa ma intorc cu piata facuta si zambetul pe buze seara la huni, sa strang jucarii, sa spal manute si picioare dulci, sa hranesc gurite si mai dulci si incapatanate, sa educ, sa cresc, sa sper, sa iubesc… e drept ca timp pentru mine nu prea mai ramane, e drept ca mananc pe fuga, in picioare, daily, si ca ma intrerup si atunci de zeci de ori, e drept ca de multe ori n-am timp nici sa fac dus sau orice alte chestii normale pe care oamenii ‘normali si fara copii’ le fac, e drept ca n-am mai fost la teatru sau la film de vreo 4 ani si ceva, dar nu e imposibil, si altfel, cum sa ma mentin in forma? 🙂 Si nimic din toate astea nu mai conteaza, toate palesc, cand intru pe mainile copiilor mei. Caldura, zambetul, inocenta, autenticitatea, simplitatea, adevarul pur, iubirea, implinirea, puterea, rabdarea si viata mea toata, de acolo vin, de la ei. 

Nu, nu-mi doresc nimic altceva. Ba da, poate, sanatate pentru toti si ceva mai mult timp pentru huni. In rest, been there, done that, vorba americanului. Le am pe toate…

Advertisements

11 thoughts on “Numai cine e parinte stie

  1. Multa, multa sanatate in primul rand si felicitari pentru modestie, pentru putere, pentru daruinta, pentru optimism si iti doresc sa treci peste toate cu bine si sa dispara greutatile, sa fie soare:)

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s