10 pedepse pentru copiii rasfatati


Incredibil, sau nu, am avut de curand 2 vizite pe blog de la cineva care a cautat pe Google ‘pedepsele copilariei’. Trecand peste faptul ca nu inteleg cum sa cauti informatii despre asa ceva, si nici nu vreau sa ma gandesc de ce!, mi se pare putin creepy ca au ajuns asa la mine pe blog. Sigur, eu condam pedepsele de orice fel, si-o sa detaliez putin mai jos, caci mi se pare un subiect deosebit de important, si sigur ca de-asta au ajuns la mine pe blog, dar totusi, eu nu-s PRO pedepse, sper sa fie clar pentru toata lumea. Si nu-s bineveniti aici cei care-s PRO!

Nu vreau sa dau idei nimanui asa ca n-o sa spun nimic despre pedepsele fizice. Mintea mea nu le poate gandi si concepe, oricum. N-o sa enumar nici din cealalta categorie, si asa mi se pare prea riscant. As vrea insa sa analizam putin, de ce nu, impreuna, efectele pedepselor, de orice fel ar fi ele.

De ce utilizam pedepsele?

Nu stiu, zau, de ce… spunea cineva mai demult, imi pare rau ca nu mai stiu cine, ca noi, adultii/parintii/cei care-i avem in grija, suntem cei care stricam copiii. Pentru ca vrem sa-i facem asemenea noua, facandu-i astfel din buni, rai, stirbindu-le personalitatea, pentru ca vrem sa recuperam timpul pierdut, pentru ca vrem sa fim parinti perfecti, pentru ca vrem ca ei sa nu treaca vreodata prin ce-am trecut noi in copilarie, pentru ca vrem pentru ei ‘totul’, cu orice pret, si acest ‘totul’ neaparat sa fie si mult, de parca asta ar fi un garant ca e si bine… sigur ca cei mai multi dintre noi plecam la drum cu cele mai bune intentii, dar oare cati dintre noi ne oprim o secunda sa ne privim si sa ne ascultam copilul? El ne spune foarte clar ce vrea, ce poate, ce stie, inca din primele zile de viata.

Ii pedepsim practic pentru ca vrem sa urmeze un anumit tip de comportament. Ala pe care noi il consideram a fi bun. Si care de multe ori, nu e. Repet, nu vreau sa dau exemple, vreau doar sa spun ca de multe ori, copiii stiu mai bine decat noi ce e bine pentru ei. Sau ca de cele mai multe ori, racul nu e chiar asa de negru, (de fapt, nu e negru deloc, e chiar rosuJ) si nu moare nimeni daca faci putin pe placul copilului. Si nu, asa n-o sa-l inveti rasfatat (am mai scris aici ce cred eu despre rasfat), asa o sa-i dai incredere in el, sa faca lucruri, sa incerce lucruri, sa descopere lucruri, sa se dea cu capul de pragul de sus si sa invete pe pielea lui cum e bine si cum nu. Caci altfel nici n-o sa invete, decat pe pielea lui. Sigur, nu discutam aici despre extreme, despre lucrurile periculoase,, insa chiar si asa, eu nu mi-as pedepsi si n-o sa-mi pedepsesc copiii ca au pus mana pe cutit (vina e doar a mea daca-l las la indemana lor), ca au vrut sa bage degetele in priza (nu mai bine pui o protectie si-l lasi sa cerceteze si sa descopere in voie, explicandu-i in acelasi timp pericolul si incercand sa ii distragi atentia?) sau altele de acelasi gen.

Sigur ca ma supar pe ei cand se scuipa unul pe altul. Si cand se bat. Si cand ne bat pe noi. Dar o simpla pedeapsa nu rezolva nimic. Sigur ca vreau sa le corectez acest comportament, dar acest comportament e cel care e neadecvat si asta nu inseamna ca copilul e rau. O explicatie, fie ea si spusa over and over and over and over again, e mai utila decat o pedeapsa. Nu-mi place deloc, de exemplu, cand isi spun unul altuia ‘raule’ (multumesc, colectivitate, esti buna si tu la ceva) si se-ntampla de zeci de ori pe seara, si de zeci de ori pe seara le explic ca o moara stricata de asa si nu altfel….

Care sunt efectele?

Pai rapide si cele dorite de noi… intr-o prima faza. Copilul va asculta… de frica. De frica de bataie, de urlete sau altele de acelasi gen. Va incerca sa faca tot posibilul sa nu mai supere, sa nu mai deranjeze. Apoi ii va trece frica. Si va creste. Si-n cazuri extreme, fie iti va intoarce spatele si va pleca, fie va riposta fix in acelasi fel. Ce vei face cand te va lovi propriul copil? Vei spune ca l-a stricat societatea, scoala, gradinita, invatatoarea, educatoarea, anturajul? Dar paiul din ochiul tau il vei vedea? Poate, dar va fi prea tarziu…. Te va lovi in fata fix cu ceea ce l-ai invatat. Asadar asculta-l inca de mic, nu-l umili, trateaza-l cu respect, de la egal la egal, si-ti va raspunde cu aceeasi moneda. O spun din experienta mea de copil, caci vrand-nevrand, le-am oferit parintilor mei, fiecaruia un tratament diferit, in functie de ceea ce am primit de la ei… tarziu am realizat ca pot sa-mi controlez comportamentul si ca nu mai conteaza ce a fost, cine e de vina si cine a gresit, ce am primit si ce am dat inapoi, ci ca ma pot schimba, auto-educa… tarziu am realizat si multi nici nu ajung in stadiul asta.

Cum se poate si altfel?

Spuneam mai sus, cu explicatii, rabdare, distragerea antentiei, rabdare, explicatii, rabdare…. Nu am o reteta. Ma intreb si eu de foarte, foarte multe ori ce sa fac, cum sa fac, de ce asa si nu altfel, caut sa vad cum au facut altii, ma informez, citesc, ma zbat, nu dorm noptile, dar nu recurg la pedepse.  Sunt sigura ca rezultatele nu vor intarzia sa apara.

Trebuie tinut cont de cat de grava este ‘greseala’, de varsta si capacitatea copilului de intelegere, de contextul in care a avut loc, de purtarea ulterioara faptei, de circumstantele atenuante sau agravante, de repetitivitatea faptei. Trebuie cautata cauza. De foarte multe ori, aceasta nu este la copil, ci la noi….

Ce spun psihologii?

Un video aici.

Bonus, am gasit un articol, nu vreau sa spun nici unde, nici sa-l iau la puricat prea mult, caci bad publicity tot publicity inseamna. Dar m-am ingrozit, titlul l-am preluat, caci e de mare angajament: “10 pedepse pentru copiii rasfatati”. Aruncand un ochi, iti sare in el, scris cu bold, da?, cum ca pedeapsa este utila in educatia unui copil (no shit?), apoi, la al nu stiu catelea sfat/pedeapsa, suntem invatati sa luam copilului si putinul pe care-l are, desi da, ni se rupe sufletul, dar copilul rasfatat de astazi este adultul neadaptat de maine (again, no shit?) Si cum e adultul de maine care, copil fiind, a inteles ca ce primeste nu e de fapt al lui, ca-i poate fi luat in orice clipa, daca nu se conformeaza unor reguli, fie ele si bune? O fi adultul ala care lupta cu orice pret ca sa obtina ce vrea, calcand sau nu peste cadavre si care, o data ce a obtinut, e in stare de orice ca sa-l pastreze? Si care sta cu teama ca poate va ramane fara acel ceva pretios si obtinut cu greu?? Si o fi bine adaptat adultul asta??

Finalul este de-a dreptul apoteotic: ‘Aveti si alte metode prin care pedepsiti copilul? Spuneti-va parerea aici!’ #%%$#&%^*(&*)(_^#@%$!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!

9 thoughts on “10 pedepse pentru copiii rasfatati

  1. Mi-a placut filmuletul cu sfatul psihologului.Sunt de acord ca pedepsele nu trebuie sa faca parte din familie, dar personal cred ca e bine ca orice om, fie el mic sau mare, sa cunoasca limitele. Noi i le-am fixat Anei in termeni foarte clari inca din frageda pruncie. Sigur, cu explicatii, dar fara derogari- “daca faci asta, se intampla asta”. Si asa se intampla de fiecare data, in ciuda protestelor si urletelor.
    Personal sunt multumita de relatia pe care o avem acum cu ea- avem incredere unii in altii si ne cerem scuze cu totii atunci cand gresim. Si gresim, trebuie sa recunosc. Dar incercam sa invatam ceva din asta.

    • ioana, corect! sigur ca trebuie setate niste limite. si noi facme asta, acum invatam ce si cum, insa sunt sigura ca limitele pot si trasate si fara pedepse. trebuie din pacate sa ne supunem regulilor, sau macar anumitor reguli.
      si da, greselile sunt inerente, de o parte si de alta, dar asa invatam si crestem frumos.

  2. ma cam speriasem eu de titlu :))
    noi, citeodata, il mai trimitem sa stea singur la el in camera citeva minute.😦.. sunt momentele in care nu reusim sa ii dam de capat alfel si nu mai avem solutii… Dar te admir daca reusesti fara nici un fel de pedeapsa. Si mai sunt si doi! Bravo!

    • cami, eu nu pot sa apelez la TimeOut nici daca as vrea, nu tine la ei… ma si imaginez trimitandu-i in camera lor si apoi alergand cand dupa unul cand dupa altul si incercand sa-i duc la loc. ar face o bascalie de mine de numa’!🙂
      TimeOut e insa ok pentru mine. cand eu nu mai pot, ma retrag, fie si pentru cateva secunde, iau o gura mare de aer si apoi o iau de la capat.
      da, deocamdata merge fara pedepse, nu am de gand sa apelez la ele nicicum, sper sa nu ne fie din ce in ce mai greu.
      pupam!

  3. din punctul meu de vedere, e foarte bun articolul tau.

    exemplele cu cutitul si priza sunt excelente. cand este mic, bebelusul [sau toddlerul] pune mana pe tot ce apuca. solutia nu este sa-i dai peste mana, ci sa nu-i lasi la indemana obiectele periculoase. iar daca vrei sa pedepsesti pe cineva, pedepseste-te pe tine, pentru ca nu ai fost capabil sa inlaturi toate pericolele din jurul copilului tau.

    te felicit, sper ca mai ai si alte articole pentru colectia noastra.:) [le-am citit pe toate pe care le-ai pus pana acum]

    • multumesc mult, lucky!
      am revazut ieri cateva din articolele pe care le-am scris de-a lungul vremii si care s-ar potrivi colectiei, insa nu mai gasesc niciunul foarte potrivit, in afara de cele pe care le-am isncirs deja, din nou, pe ultima suta de metri…

  4. da, in general fiecare colectie dureaza o saptamana, dar cea cu copiii mi s-a parut prea importanta ca sa o las doar 7 zile, asa ca i-am oferit o luna.:)

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s