O burtica si doua minuni


Totul a inceput in decembrie 2007… atunci am zis ‘Gata, e momentul sa avem si noi un copil’. Sotul ma ruga de vreo 5 ani…. Iar eu intr-un final m-am gandit ca ne-au ajuns cei 7 ani de prietenie si cei 2 de casnicie… si vroiam si eu un pui care sa ma iubeasca asa cum nepotelul meu o iubeste pe mami a lui. Buun, zis si facut: renunt la cafea, nu ma mai vopsesc, am grija sa mananc cat mai sanatos, iau acid folic si fier si…. Trecem la treaba! Minunea a venit prin februarie, atunci testul a aratat 2 liniute. Adevarata minune, adevarata veste soc a venit insa cand am ajuns la ecograf si au aparut… doi bebei!! Mai ca ma bufnea rasul cand m-a intrebat dna. doctor ce am facut de-am ramas gravida… i-am si spus ‘Pai… ce se face de obicei!’ Dar cum erau doi bebei, era si normal sa ma intrebe…. Mare mi-a fost mirarea, sau mai bine zis dubla! Si mie, si sotului, si rudelor – nu se asteptau ei nici macar la un bebe din partea mea, dar’mite la doi. Nimeni din familiile noastre nu a avut gemeni, n-am facut niciun fel de tratament, au venit pur si simplu din… cer! Sarcina a fost cu suisuri si coborasuri. Slava Domnului, nu am avut mari probleme, insa nu a fost chiar o sarcina normala. Am fost si speriata de la bun inceput, gandindu-ma ca e o sarcina gemelara, ca riscurile sunt mari… Am aflat ca voi avea baieti pe la 3 luni jumate, cand am fost internata in spital in urma unei gripe… am avut noroc si am scapat si de asta, chiar daca am ramas cu traume de la Maternitatea Bucur… peste vreo 2 luni, baietii s-au transformat in fetite…. Am simtit o mica dezamagire, dar numai din cauza faptului ca ma obisnuisem cu ideea de a avea baieti. Dupa ce vazusem totul in albastru, imi era greu sa trec deodata la roz… Si tocmai cand ma readaptasem, cand am trecut la fundite si rochite roz, a venit verdictul final: vor fi baieti! Alt ecograf, alt medic… si de data asta nu s-a inselat. De prin luna a 5-a am stat acasa, 50% din timp la orizontala. Pe masura ce burtica crestea, acest 50% se transforma in 60%, apoi in 70% si tot asa, pana cand nu ma mai dadeam jos din pat decat pentru baie. Dar era bine si asa, ca trebuia sa merg la baie cam o data la ora si jumatate…… Am suportat mancarimile de burta, arsurile pe gat, insomniile, plictiseala (vreo 3 luni nu am iesit din casa decat la control, la doctor), am suportat tot cu stoicism si dragoste pentru micutii din burtica. Tot pana la contractii… pe la saptamana 31. Colul era f scurt dar era prea devreme sa nasc, asa ca doctorul m-a trecut pe gynipral. Atunci a inceput distractia…. viata mea se scurgea intre 3 ore de palpitatii si tremurici din cauza pastilelor si 5 ore de contractii, mai mult sau mai putin intense…. Si asteptam, si asteptam… Am dus-o asa pana la 35 de saptamani. Exact cand imi spusese si doctorul ca e termenul limita: mai putin nu, mai mult da. Si cum de ce ti-e frica nu scapi… cum nu ma gandeam ca voi naste exact in cele 2 zile in care doctorul meu nu era in Bucuresti – dar am nascut! -, cum nu credeam ca mi se va rupe apa, era 100% o cezariana programata – totusi mi s-a rupt apa -, cum nu credeam ca tocmai mie mi se va intampla asta noaptea – totusi noaptea s-a intamplat! Eram treaza si am auzit pur si simplu cum s-a rupt ceva in mine, apoi am simtit cum curge ceva din mine si…gata. Pe 26 septembrie, la 01.50 noaptea eram in mijlocul sufrageriei, privind amuzata cum sotul dadea la propriu din colt in colt, in timp ce din mine curgea lichidul… stiam ca nu mai pot da inapoi, ca acum nasc orice ar fi! Si ma simteam usurata, chiar amuzata de agitatia sotului care ar fi facut orice decat sa-mi aduca si mie un prosop… Am ajuns la Elias la ora 02.10. Pe o ploaie torentiala. Doctorii si asistentele… f suspiciosi. Se temeau ca bebeii erau prea mici la numai 35 de saptamani. Ultima ecografie arata 2000 gr fiecare. Am avut de asteptat o alta cezariana, oricum nu aveam contractii decat f rar si fara dureri. Cand s-au hotarat ca voi face cezariana, cand au inceput controalele, au inceput si contractiile…. Apoi in sala de operatii a fost horror… nu-mi placea sala, ma apucase un tremurat ingrozitor si doctorii m-au pus sa stau pe spate iar eu simteam ca ma sufoc! Din cauza burticii f mari, toata sarcina nu am putut sa stau pe spate, nu mai mult de 5 minute. Asa ca pana si-a facut efectul anestezia – totala – am trecut prin niste momente groaznice. Unde mai pui ca fetele lungi ale doctorilor incepusera sa ma ingrijoreze de-a binelea – oricat de optimista fusesem eu pana atunci, incepuse sa incolteasca teama in sufletul meu… teama pentru bebeii mei. Apoi…. Mi s-a taiat firul. Imi amintesc apoi vag cum cineva ma striga ‘Maria! Maria! Trezeste-te!’. As fi vrut sa le spun ca mie mi se spune Luminita, nu Maria, dar nu aveam forta… am auzit apoi ceva de un telefon si de niste servetele… era sotul, incerca sa le strecoare in salonul de Terapie Intensiva unde eram eu… era deja vineri dupa ora 10.00. Seara, m-au mutat in salon si, cu chiu cu vai, am reusit sa ajung la bebeii mei, gratie unei infirmiere super de treaba. Atunci am aflat ca avusesera 2600 gr si 48 cm si respectiv 2640 gr si 51 cm, ca erau sanatosi tun, perfect dezvoltati si fara niciun fel de probleme!!!!! Zilele petrecute apoi in spital stateam mai mult cu ochii pe pereti… ma tot gandeam, privind o amarata de poza facuta cu telefonul mobil, cum va fi acasa, si mai ales cand vom fi acasa… cum e cu pampersul, cum e cu buricul, cum e cu baia, cum e cu mancarica, cum o sa ii tin, avand in vedere ca nu-si tin capul… Doamne, aveam o mie si una de intrebari!! S-au risipit insa intr-o secunda cand am ajuns acasa si toate au venit cu drag de la sine. Nu va pot descrie sentimentul, emotiile, starea in care eram cand i-am vazut pentru prima oara! Si mai mult decat atat, ma bucur ca am inca aceeasi stare!!! Ca, oricat de obosita as fi, nu ma plang, nu simt greutatile, chiar daca sunt singura cu ei in marea majoritate a timpului. Chiar daca acum, in timp ce le scriu povestea, fac ture pe langa patuturile lor si ma intrerup din 5 in 5 minute… Ii ador nespus, ii simt mereu ca fiind o parte din mine, ei depinzand de mine si eu de ei in aceeasi mare masura. Ma rog necontenit la Dumnezeu sa mi-i tina sanatosi si pe mine in putere pentru ei. Si ma mai rog, ca intr-o buna zi, sa le pot darui o surioara…. Am incalecat pe-o sa si v-am spus povestea asa!

6 thoughts on “O burtica si doua minuni

  1. Foarte frumoasa si emotionanta povestea ta🙂. Intr-adevar e o minune ca aveti gemeni, neavand precedent in familii. Eu, neavand copii, mi-e groaza de ce experienta solicitanta e aceasta. Si chiar ma intrebam….ce anume motiveaza o mama sa reziste sa treaca prin atatea. Acuma am inteles🙂. Daca nu te deranjeaza, as mai avea cateva intrebari…
    Ce se intampla cu organismul femeii dupa ce naste? Adica..nu stiu, te simti mai ciudat, mai altfel? Si am auzit de faza cu lohiile care dureaza 6 saptamani….e atat de fioroasa perioada cum am citit?
    Si inca o intrebare…. Ne gandim si noi sa facem un copil in viitorul apropiat. Insa am o problema…ai lui sunt prea insistenti si bagareti si nu stiu cum sa fac ca sa ma pot bucura linistita de sarcina si mai tarziu de copil. Efectiv sunt genul de persoane care considera ca doar ce zic ei e corect si au tendinta de a forta mana. Imi poti sugera ceva?

    Merci si sanatate multa tie si gemeneilor🙂.

    • Draga Iulia, multumesc mult pentru cuvintele frumoase!
      Iti raspund cu drag la intrebari si astept si altele🙂
      – organismul femeii se schimba putin dupa nastere: sanii se maresc, apare lapticul, are loc eliminarea lohiilor. Dar la baza, nu se schimba mare lucru, nici chiar dupa o operatie de cezariana. Taietura se vindeca, recuperarea este in cele mai dese cazuri f rapida si usoara, mai rapida in cazul nasterii naturale.
      – despre lohii: da, uneori dureaza pana la 6 saptamani ca sa le elimini. Sunt insa medicamente care te ajuta sa le elimini ceva mai repede (ERGOMED fiole), insa este indicat sa apelezi la ele doar daca nu poti, in mod spontan, sa elimini lohiile. NU ESTE DELOC o perioada fioroasa! Este ca si cand ai fi la ciclu, la inceput ceva mai abundente sangerarile, iar treptat, mai reduse. Fara dureri de menstruatie, fara niciun fel de dureri, de fapt!
      – cat despre rudele bagarete si insistente… cam trebuie evitate. Nu atat pe parcursul sarcinii – desi nici atunci nu trebuie sa lasi pe nimeni sa te streseze! – dar mai ales in primele saptamani de la nastere! Am trecut si eu prin asta, rude, cunostinte, prieteni care m-au scos din pepeni la inceput. Imi era oricum greu sa ma obisnuiesc, ii mai aveam si pe ei pe cap… eu zic asa: sa le spui, fie lor direct, fie sotului, cu tact si diplomatie, dar ferm, sa va lase sa repirati, sa va obisnuiti cu situatia, explica-le ca le vei cere ajutorul daca e nevoie fara sa eziti. Daca nu merge, atunci zi ca ei si fa ca tine! NU tine cont de tot ce auzi, mai bine nici nu pleca urechea, o sa innebunesti… si vei vedea cate multe lucruri stii fara sa-ti dai seama ca le stii si cat de bine te poti descurca singura….
      Sper ca am reusit sa te lamuresc cat de cat🙂. Daca nu, sunt aici pentru intrebari!

  2. Multumesc mult pentru raspuns🙂. Mult succes in continuare, e un blog foarte informativ pentru viitoarele sau tinerele mamici. Cand o sa-mi mai apara intrebari, o sa apelez neaparat la tine ;)…. sper sa fiu in postura de viitoare mamica atunci🙂.

  3. Mi-a mai aparut o intrebare🙂. Faptul ca locuiesc la etajul 8 si ascensorul mai mult nu functioneaza ar putea sa afecteze o eventuala sarcina? Ma refer la efortul de a ridica si cobori atatea etaje. Multumesc anticipat.

    • Draga Iulia,
      In cazul unei sarcini normale, urcatul si coboratul scarilor nu pune niciun fel de problema, chiar daca vorbim de etajul 8…. sigur, spre finalul sarcinii, incepand din luna a 8-a, este oarecum de evitat, dar doar pentru a evita oboseala provocata – adica un simplu disconfort – nu pentru ca ar pune probleme sarcinii. Daca aceasta este insa una cu risc – din varii motive medicul ti-a recomandat repaus la pat – atunci urcatul si coboratul scarilor poate fi periculos.
      Altfel, miscarea in timpul sarcinii este chiar bine venita: nu vei merge la sala de forta, dar plimbarile lungi si exercitiile usoare sau cele specifice sarcinii (Lamaze) sunt mai mult decat bine venite!

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s