Efecte secundare in timpul sarcinii II


Va spuneam aici de cateva dintre micile neplaceri ale sarcinii. Revin acum in completarea listei.

 

-         Edemele (umflaturile). Apar in trimestrul II spre III, in special la maini (la degete) si la picioare. Sunt foarte neplacute, sau cel putin asa le percep eu. Mie mi-au aparut doar la maini, cam de 3-4 saptamani si nu mai dau inapoi orice as face. Picioarele mi se umfla doar daca stau mai mult de 3 ore in picioare, ceea ce in cazul meu e aproape imposibil. Incearca sa reduci sarea din alimentatie (nu o elimina, doar mananca mai putin sarat) si incearca sa bei cat mai multe lichide. Daca umflaturile nu dau inapoi si progreseaza rapid, mergi la medic!

-         Balonare. Poate aparea oricand pe parcursul sarcinii. Eu am simtit-o mai mult in trimestrul I, in special de la lapte. Incearca sa nu exagerezi deci cu produsele lactate, cu produsele ce contin grasimi si incearca sa mananci putin si des.

-         Hemoroizii. Pot fi preveniti, prin prevenirea constipatiei. O data aparuti insa, nu prea au vindecare in timpul sarcinii. Consulta medicul specialist inainte de a incerca sa ii tratezi cu medicamente sau unguente. Nu-ti fa griji, incearca sa ii tii in frau prin alimentatie. Vor disparea oricum dupa nastere.

-         Urinare frecventa. Uterul creste si ajunge sa apese pe vezica. N-ai ce sa faci, decat sa mergi cat de des trebuie la toaleta, chiar si in timpul noptii. Nu incerca sa reduci aportul de lichide pentru a ameliora situatia. In timpul sarcinii, tu si bebe aveti nevoie de cat mai multe lichide!

-         Vergeturi. Stim cu toatele ce sunt. Nu prea le putem trata, o data aparute. Dungile roz spre maro de pe burtica se mai estompeaza dupa nastere. Nu dispar in totalitate. Le putem preveni insa, printr-o buna hidratare a pielii de pe burta, sani si coapse, zone mult solicitate in timpul sarcinii. Iti recomand crema impotriva vergeturilor de la Lineance sau Mustela. Aceleasi marci au si creme pentru sani si creme anti-celulita. Se pot aplica dupa dus, cand pielea este inca putin umeda, pentru o mai buna absorbtie. Evita excesul, altfel pot aparea diverse bubite/iritatii pe burtica. Zona trebuie sa fie curata inainte de aplicarea cremei si trebuie “sa respire” cel putin 15 minute dupa aplicare, pentru o buna absorbtie. Vei vedea cum astfel de creme vor inlatura si mancarimile burticii, care apar in trimestrul III datorita pielii care este foarte intinsa.

-         Linea nigra. E o dunga maro, simpatica, ce-ti imparte burtica in 2, pe verticala. O sa o vezi pe la inceputul trimestrului II. Nu trece cu nicio crema, nu te mai agita. Nu trece nici daca stai la soare, din contra, se agraveaza. Si soarele nu este indicat in timpul sarcinii! Trece de la sine dupa nastere si se datoareaza excesului de melatonina din organismul femeii insarcinate.

-         Insomnii. Eu le am din luna a 6-a. Poate si pentru ca ma trezesc des pentru a merge la toaleta, poate si pentru ca se aproprie momentul nasterii si ma macina mii si mii de ganduri. Poate am probleme cu capul. Am auzit insa multe gravidute care sufera de insomnii. Cred insa cu tarie ca ele pot fi controlate, gandind pozitiv. Si daca nu merge si nu merge, daca nici laptele in miez de noapte nu ajuta, nu te mai chinui. Da-te jos din pat, citeste o carte, navigheaza pe internet, asculta niste muzica. Eu am inceput sa scriu pentru acest blog intr-o noapte cu insomnii… ai grija de tati, incearca sa-i protejezi somnul, el nu are nicio vina pentru insomniile tale.

-         Modificari ale starilor emotionale. Ei, aici e buba cea mai mare daca ma intrebi pe mine. Cica hormonii isi fac de cap cu noi. Cand razi, cand plangi, cand te isterizezi la tati, cand te uiti in gol ca nebunii de la azil… sigur, toate astea nu sunt o regula. Poti fi foarte vesela tot timpul sarcinii sau poti fi la fel ca inainte, fara a observa schimbari majore. Si conteaza foarte mult si “mediul inconjurator”, cum se poarta tati si cat de mult este alaturi de tine in aceasta perioada a schimbarilor.

-         Alergiile. Pot aparea din senin, poti fi alergica la orice sau doar la anumite alimente sau la praf. Eu am capatat o alergie din luna a 3-a. nu stiu nici acum la cel. Stranut si acum dimineata si seara si rareori imi mai curge nasul. Acum e mai bine, nu mai stranut asa des si nici nasul nu ma mai supara, dar n prima luna noaptea nici nu puteam sa respir. Cel mai bine e sa mergi la doctor, sa afli la ce esti alergica si sa incerci sa eviti “elementul” respectiv. Atentie! Medicamentele impotriva alergiilor sunt total interzise in timpul sarcinii! In functie de alergia pe care o ai, poti incerca cu diverse ceaiuri, dar tot cu mare precautie, nici ceaiurile nu sunt toate admise in sarcina.

-         Nasul uscat si infundat. Apare in trimestrul I si poate si insotit si de sangerari nazale. Eu am avut de toate… nu puteam respira noaptea din cauza nasului mereu uscat si infundat. Ai grija c anu poti lua nici picaturi si nici creionul nasal nu te ajuta. Eu initial am crezut ca e de la alergia pe care o capatasem, dar e ceva diferit. Alergie e inca la mine (o tin in buzunarul stang de la pieptJ), dar nasul infundat si uscat a fugit dupa o luna si jumatate. Tot asa, pe nesimtite, cum a si venit. Cu rabdare, vei trece si tu peste asta. Bebelusul tau merita asta si chiar cu mult mai mult!

-    Transpiratia, bufeurile. Cu siguranta fiecare gravida s-a intalnit cu acest “fenomen”, mai ales vara. Daca afara e cald, tie ti se va parea insuportabil, daca afara e racoare, tie ti se va parea placut. 2 sunt cauzele majore ale acestei senzatii: temperatura mai ridicata a gravidei in timpul sarcinii (cu 1.5 grade) si volumul sangelui (care e crescut in sarcina). Pot fi de vina si kilogramele accumulate in plus, precum si o crestere a tensiunii arteriale, caz in care trebuie monitorizata cu atentie! Ce poti sa faci? Bai caldute, relaxante (cu o temperature sub 38 grade!). Eu nu mai suport baile de la 4 luni, nu ma mai pot misca in voie, asa ca am trecut pe dusuri caldute, care pot fi la fel de relaxante. Poti si este indicat sa bei multa apa si sa mananci fructe.

About these ads

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s