Despre violenta infantila este prima. Nimic nou, veti spune. Ei bine este vorba despre violenta infantila promovata in carti. Adica un fel de Manuale de violenta asupra copilului. Adica sunt carti care te invata cum sa-ti bati copilul, nu stiam sincer ca exista asemenea orori, nu-mi imaginez cum de e legal asa ceva, dar daca vrei ca ele sa nu mai existe, cel putin nu pe Amazon, semneaza petitia de mai jos:

http://www.change.org/petitions/jeff-bezos-amazon-ceo-refuse-to-carry-books-which-advocate-the-physical-abuse-of-children

Ca in tara noastra (in Sibiu, mai exact, dar probabil nu e singurul oras) copilul spitalizat (vorbim de stat, nu de sistemul privat) NU este internat o data cu mama lui/tatal lui/un insotitor, ci SINGUR, mi se pare ireal si iresponsabil deopotriva. De vis urat, chiar si in tara asta, unde se intampla atatea lucruri de neimaginat pentru cei mai multi dintre oamenii educati si civilizati, cu un minim de decenta si bun simt.

Imi aduc aminte cand am fost cu Robi in spital, cand avea un an si sase luni si era diagnosticat cu mastoidita. A fost singura spitalizare si singura despartire de fratele lui. Imi aduc aminte cu ce frica plecam la toaleta, frica sa nu se trezeasca si sa planga sau sa i se faca rau sau sa-si faca vreun rau, tinand cont ca era si cu branula la manuta. Plecam tot timpul cand dormea, imediat ce adormea, atunci cand somnul era profund si erau sanse mai mici sa se trezeasca. Si plecam pe cat de rar se putea, de multe ori doar o data la 12 ore. Cand puteam, rugam pe cineva sa stea cu ochii pe el, nu, nu o asistenta sau ceva personal specializat, astea erau de negasit, ci pe cineva din saloanele vecine… oribil. Cum se poate ca tu, medic, (si om, desi nu e chiar o conditie necesara la noi) sa poti fi de acord cu asa ceva? Daca n-ai acel dram de omenie, macar nu iti e putin teama de consecinte? De traume? De Dumnezeu??!

Poti opri ca astfel de situatii sa se mai intample, cel putin la Sibiu, semnand mai jos:

http://www.petitieonline.ro/petitie/17298057.

Mai multe detaii gasesti la Joc Urban, mai aproape putin de situatia cu pricina decat mine.

PS: da, eu le-am semnat pe amandoua.

Da, sunt multi, foarte multi caini comunitari. Agresivi de cele mai multe ori si purtatori de cine mai stie ce crocobauri. Iar noi, ca natie, nu suntem destul de civilizati, educati, dezvoltati, dezghetati, ca sa facem ceva cu ei. Ceva util atat pentru noi, potentiale victime, cat si pentru ei, tot niste victime. Sau suntem pur si simplu indolenti. Si rai.

Nici eu nu-i simpatizez prea tare, desi iubesc animalele, cainii in special, desi am avut unul in grija timp de 6 ani. Pana sa raman insarcinata n-aveam absolut nicio teama de cainii comunitari, desi am fost muscata in copilarie de unul si nu, n-a fost deloc placut. De cand am ramas insa insarcinata, am nu o teama de ei, dar o mare aversiune. Vine la pachet, probabil, cu instinctul uman de auto-aparare si de aparare a puilor de om pe care-i am. Mi-e teama pentru huni si teama pentru mine, un om care vrea sa traiasca mult si bine. Tot pentru huni.

Cu toata aversiunea insa, tot n-as proceda precum doamna de mai sus. Nu asta vreau sa-i invat pe huni. As vrea sa hunii sa-i iubeasca… dar sa fie circumspecti, asta daca s-or pupa vreodata cele doua. Si vreau sa fie cat de cat in siguranta. As vrea sa nu le transmit hunilor din sentimentele mele mai putin drepte (?!) fata de aceste fiinte. Nu i-am invatat niciodata sa-i loveasca, nu i-am invatat sa se fereasca de ei, ba din contra, am incurajat cat am putut o relatie sanatoasa fata de cainii nostri cei de toate zilele. Si ei i-au indragit, pare-se…

Nu stiu daca as vrea sa fie eutanasiati cainii comunitari, decat poate in ultima instanta. Dar stiu sigur ca vreau sa ma plimb linistita pe strazi, sa alerg fara teama in parcuri. La fel de sigur ca statisticle, care sunt ingrijorator de reale; cazurile de batrani si copii atacati de cainii comunitari sunt socante. Ba da, ti se poate intampla chiar si tie!

Cifra lunii decembrie 2011: 1635

1635 de persoane muscate de caini, in Bucuresti, doar in decembrie 2011, conform Institutului National de Boli Infectioase “Matei Bals”, date publice si disponibile aici. Media e cam tot pe acolo, inf iecare luna a anului trecut. Faceti un total al celor 12 luni din 2011 si-o sa fiti uimiti, cel putin.

La care cifre se adauga, undeva pe 11 ianuarie 2012, decizia Curtii Constitutionale, potrivit careia Legea eutanasierii cainilor fara stapan este neconstitutionala. Mai mult decat atat:

“Anuntul privind neconstitutionalitatea legii a fost primit cu urale de membrii organizatiilor de protectie a animalelor care miercuri protesteaza la Palatul Parlamentului, unde este sediul Curtii Constitutionale”. (zice Hotnews). Aproape ca ti se face mila… de citit si urmatoarea stire, daca va tine stomacul si sa-mi spuneti si mie cum o fi mai bine.

Dupa petrecerea cu Mos Craciun de la mami de “la pepici”, am plecat acasa cu taxiul (tati a venit doar sa-i aduca pe huni, apoi s-a reintors la job). Trec peste faptul ca am asteptat 20 de minute sa gasesc un taxi, pe telefon, pe doua telefoane chiar, in paralel suna si o colega de-a mea, si n-am gasit nimic la comanda, si va spun ca ne-am inghesuit in masina unei alte colege, pana la un taxi. Am gasit, ne-am suit… si-am inceput joaca:).

S-au jucat ce s-au jucat cu moticicletele primite caodu de la Mos Craciun, au cantat olecuta, apoi a inceput adevarata joaca, aia care mi-a placut si mie. Nu orice fel de joaca, ci una anume, preferata lor, inventata de ei si pusa in scena in fiecare seara inainte de culcare. Acum s-a intamplat in taxi si m-au implicat si pe mine: “Sa mancam bomboane imaginare”.

Mama avea bomboanele (rosii, albastre, verzi, galbene, portocalii etc) si fructele (introduse mai tarziu in joc, mere, pere, portocale, banana, struguri, kiwi) si le inmana pe rand hunilor, care le mancau direct din palma. Rand pe rand au mancat fiecare de la mine, apoi eu de la ei, apoi ei, unul de la altul. Toata treaba a durat vreo 25-30 de minute (deh, drumul lung, aglomerat, ploaie deasa, casa noastra in celalalt capat al lumii). Taximetristul uimit nevoie mare, i-a laudat de numa’. Eu multumita de imaginatia lor, de initiativa asta a lor draguta foc si de faptul ca nu i-am demolizat omului masina.

Bietul om, nu spunea mai nimic, era socat si placut impresionat in acelasi timp, la final, cand am coborat, a scos o lanterna mica si s-a uitat cu atentie daca nu a ramas ceva in urma tavalugului de huni, haine, moticiclete, genti si caciuli (asta pana sa plecam, de fata cu noi, se-ntelege).

E vremea inventiilor, a inventivitatii, e vremea cand imaginatia e din ce in ce mai bogata, mai complexa si in deplina libertate de exprimare. Imi doresc de multe ori sa nu se schimbe, sa nu creasca decat pana la un anumit punct. Pana la punctul ala in care ma vor scoate usor-usor din viata lor.

PS: dar habar n-am cum au ajuns bomboanele in viata lor, ca eu nu le-am dat niciodata. Probabil colectivitatea…

Citeam zilele trecute un ‘regulament’ excelent la Printesa Urbana, bun de pus in rama si dat mai departe din generatie in generatie, citeam zic, cateva Reguli de interactiune cu gravida. Sigur, mi-ar fi fost mai util in perioada cand eram si eu gravida, dar… never say never, cine stie ce-mi mai rezerva viitorul…

Si aseara, dupa ce s-a umplut paharul, m-am gandit ca ar fi util ceva asemanator, dar aplicat dupa ce copilul a sosit pe lume. Aplicat rudelor si prietenilor, binevoitoare si binevoitori deopotriva, fara nicio urma de ironie, asa punem din start problema. 10 reguli simple, atat. Atentie, pentru necunoscuti sunt alte reguli, va invit sa cititi o sinteza nemaipomenita, mai veche, dar foarte actuala, aici, la Mamica Evei (de citit si comentariile).

Asadar, Pam-Pam!, vine bebe si….

1. Imediat dupa sosirea pe lume a bebelusului si dupa aducerea lui acasa, proaspata familie NU primeste vizite. Nu, nici macar bunica. Am inceput the hard way? Pai sa continuam atunci: cel putin o luna nu se fac vizite! Asa e de preferat, asa am preferat si eu, am cedat fortat dupa 2 saptamani, si-am fost pomenita mult si bine chiar si dupa aceasta mareata indrazneala a mea. De ce NU musafirilor? Pai e simplu: bebele ala mic si abia sosit pe lume are nevoie de un mediu cat mai curat, adecvat (imi vine sa scriu steril:)), fiind deosebit de sensibil in primele zile de viata si fiind in perioada de adaptare la noua lume. Adaptare cu care se confrunta de altfel si proaspetii parinti, va zic sigur ca numai chef de vizite si intalniri (mai mult sau mai putin protocolare) nu au chef. Lasati-i sa se dumireasca, sa inteleaga ce i-a lovit, lasati copilul ala sa priceapa ca nu se mai afla acolo unde a locuit timp de 9 luni. E timp si de vizite. E timp pentru toate, vorba lui Paler.
2. Si totusi inainte de a veni in vizita, oh, da, trebuie pana la urma!, sunati mai bine inainte. Musafirii nepoftiti nu sunt oricum dintre cei mai agreati, dar in acest caz de proaspat copil si proaspat parinti bulversati, chiar se impune sa dati un telefon inainte sau sa veniti doar cand si daca sunteti invitati.
3. NU se fac vizite atunci cand esti bolnav, fie ea si doar o mucioseala simpla. Ai zice ca e o regula de minim bun simt, ai zice, da… in 90% din cazuri NU este respectata!!!
4. Toti musafirii sunt rugati sa se spele pe maini, dupa ce intra pe usa. Mie mi se pare tot de minim bun simt sa faci asta, cam cum faci cand ajungi acasa, dupa o zi de munca. Te schimbi, te speli, nu iei cina incaltat… nu, ati ghicit, pentru cei mai multi, nu e evident! Dar e musai (si) cand ai un copil mic!
5. In casa cu copil mic NU se sta incaltat. Cum ziceam mai sus. Chiar daca e mic si casa lui e patul, chiar daca nu exploreaza inca in patru labe. Daca nu puteti respecta asta, hai sa ne vedem peste vreo 2-3 ani, intr-un parc, cand mai creste asta micu’, bine?
6. NU, nu se fumeaza in casa cu copilul. Fie el mic sau mare. Daca nu te poti abtine sau daca terasa is not good enough, fa-i un bine si nu veni in vizita pana pe la vreo 18 ani ai progeniturii! Cel putin.
7. NU zapaciti proaspetii parinti cu telefoane. Da, stiu ca sunteti curiosi, dar parintii aia sunt cel mai probabil coplesiti, inca nu s-au dezmeticit, au propriile emotii si sentimente carora trebuie sa le faca fata si, mai mult decat atat, poarta pe umeri responsabilitatea unei noi vieti. Pana-si dau ei seama ca pot face asta, mai dureaza.
8. Tot la capitolul telefoane, sa zicem ca nu va puteti abtine, ca mamica cea noua intarzie sa vina cu vesti zilnic, deci sunati… e de ajuns o singura data, bine? Sigur vede la un moment dat apelul si va suna inapoi. Nu, nu rezolvati nimic daca-l sunati imediat pe tatic, in cazul in care nu dati de mamica. E cel mai probabil la fel de coplesit si ocupat in momentul respectiv, de asta nu raspunde. Si nu, programul lor nu e acelasi cu programul vostru. Ei nu dorm cand voi dormiti, asadar printr-o urmare logica, ei dorm cand voi aveti chef de dat telefoane!!
9. Telefonul mobil – da, big issue, depasesc greu momentul – are cateva functii de baza. Pornit, oprit, raspuns, respins, apelare, reapelare. Hai sa invatam impreuna sa le folosim si sa le intelegem, bine? Ii ajuta enorm pe proaspetii parinti, va spun din experienta proprie, e exasperant sa insiste cineva sa sune, dupa ce initial a fost respins, chiar de mai multe ori! Am vazut, nu pot vorbi, te sun eu, PAAAAAAAAAAAAA! Exista si modul silentios al aparatului cu pricina, pentru mine asta a fost solutia salvatoare.
10. NU dati sfaturi!! Mai ales daca nu vi se cer. Nu, nu si NUUUU!!! E ultimul lucru de care au nevoie cei doi noi parinti. Au mii de intrebari si de temeri si asa, nu stiu nici ei cu siguranta ce sa faca, in special daca sunt la primul lor copil, asadar, de dragul sanatatii lor mintale, abtineti-va! Puteti, desigur, incerca, daca sunteti siguri ca ajuta, sau ca parintii incearca o abordare evident gresita. Dar incercati, rogu-va, doar o data, vedeti reactia receptoruluiJ, si apoi gata, stop, punct, destul. Cei doi sunt majori, hopefully, si trebuie sa ia propriile decizii, sa si le asume, cu raspundere si consecintele aferente, cei doi trebuie sa-si creasca singuri copilul!

PS: post scris aseara, dupa 3 ani si 4 luni in care m-am luptat cu toate cele de mai sus. In cazul meu, m-am resemnat, nu se poate si pace. Inchid telefonul, nu raspund la usa, c’est la vie. Dar poate pentru unii nu e inca prea tarziu:). Succes acestora.

Hunii inca nu intreaba “De ce?”, dar presimt ca cele de mai sus fac parte din etapa fix de dinaintea lui “De ce?”, pe care, intre noi fie vorba, abia o astept. Trebuie ceva training, constat asta deja, dar ador sa explic, sa vorbesc, sa negociez, asa ca: “Let it be!”

Si mai e vremea perlelor, o data cu imbunatatirea si perfectionarea atat de rapida a vocabularului hunesc: “Hei, ia ute, mami! Faşe baie ticou’!” N.B.: aveam o pereche de blugi in cada, in apa, iar hunul Edi a ratat momentul initial, i-a vazut doar dupa, facand baie. Logic.

Edi e super fan lego, cred ca v-am mai spus asta. Intr-o seara, eram toti 3 pe covor la ei in camera facand lego. Nush ce l-a suparat pe Robi si a strigat, gesticuland cu o piesa de lego in mana. La care Edi i-a replicat rapid: “Bei! Nu şipa la el!!”.  La piesa de lego, adica. La fel de logic.

Ma minunez in fiecare zi de cat de repede evolueaza. Saptamana trecuta mi s-a parut ca au crescut cat altii in zece (saptamani). Presupun ca e “de vina” cresa, ca s-au plafonat cumva in cele 3 saptamani de vacanta si-au explodat acum, la inceperea noului an. Sau poate ca nu i-am mai vazut eu atat de mult timp in actiunile lor zilnice, ci doar la final de saptamana, in weekend, cand mi s-a parut ca am alti copii. In special la capitolul vorbire si relationare.

In we am descoperit ca pot recunoaste cifrele daca le vad scrise si cateva litere. Robi isi recunoaste numele scris. Si o gramada de desene si forme simple, le place foarte mult sa le desenez: casa, luna, soarele, stelele, pasarile, popacul:), masina, mingea, epantul (elefantul), tulelul (fluturelul), petele (pestele), pulaşul (iepurasul):).

Aseara la somn cantau amandoi “Ne jucam, cu degetele ne jucam…”. Habar n-aveam ca stiu cantecul asta, m-am documentat insa si-o sa-l cantam si impreuna de-acum inainte.

Relationeaza din ce in ce mai frumos impreuna, se ajuta, se pupa si se mangaie unul pe altul in momentele grele:), petrec din ce in ce mai mult timp singuri, inventeaza jocuri pe care le joaca amandoi (isi mananca din palma bomboane/fructe sau alte tipuri de mancare, imaginare, da?, dupa care vin sa ne serveasca si pe noi).

Stiu sa spuna “multumesc”, urmat imediat de “cu placere!” Si sanatate . Cel mai frumos mi se pare cand si le spun unul altuia.

E vremea lui Mickey mare, Mickey mic si Mickey micuts. Dorm cu noi si cu ei, alaturi de alti 3 catei si o broscuta, cate 2 perne mari si cate o paturica per hun.

E o vreme minunata.

PS: azi hunii implinesc 3 ani si 4 luni.

A fost o seara trista ieri. O seara in care mi-am vazut sotul ca nicicand pana acum, si-n care i-am ferit pe huni de privirea lui. A fost seara in care s-a stins din viata Emil Hossu.

Iti multumesc, maestre, ca mi-ai reamintit de ceea ce am! Imi pare teribil de rau ca ai ales s-o faci in acest mod… Sa-ti fie somnul lin!

Va las si versurile, merita!
Aha…
Iubesti un om politic
Destul de hot, destul de rau, destul de gras, destul de mic
Da’ nu-i nimic, pentru ca e si el om politic

E om numai un pic
Restu-i politic
E om numai un pic
Restu-i politic

Romeo si Julieta
Erau tampiti, fara-ndoiala
Ce dragoste e aia care te baga-n boala?
O dragoste mare te sufoca, te sugruma, te consuma
O dragoste mititica este mult mai buna, d-aia
M-am gandit, ca sa nu patesc nimic
Cel mai bine pentru mine ar fi sa iubesc un om…mic
Asa ca..

Iubesc un om politic
Destul de hot, destul de rau, destul de gras, destul de mic
Da’ nu-i nimic, pentru ca e si el om un pic
E om numai un pic, restu-i politic
E om numai un pic, restu-i politic

Iubesc cu detasare
Sunt foarte putin solicitata
Dragostea-i autentica, desi extrem de relaxata
Oricum…inima lui foarte de mica n-ar putea sa faca fata
Daca dragostea mea ar fi mareata
Paradoxal…desi are buzunarul gros ca-i miliardar
Nu este altceva decat un om de buzunar

Iubesc un om politic
Destul de hot, destul de rau, destul de gras, destul de mic
Da’ nu-i nimic, pentru ca e si el om un pic
Un pic
E om numai un pic, restu-i politic
E om numai un pic, restu-i politic

(Eu, hot? Mi se pare o acuza cel putin deplasata si total nefondata. E adevarat ca am imprumutat
acei bani din fondurile fare, dar pana la urma firma este a copiilor mei, nu este a mea pentru ca
este a copiilor mei, deci nu este a mea.
Rau, da. Sunt rau cu cei care nu ma lasa sa-mi dedic intreaga viata si activitate prosperitatii
acestei tari al carei fiu sunt.
Gras? Ce sa zic…poate ca m-am implinit putin in ultimul timp, dar asta numai pentru ca stau de
dimineata pana noaptea la birou in slujba acestui popor.)

E un om foarte mic, foarte mic, foarte mic, mic, mic, mic, mic, mic
E un om foarte mic, foarte mic, foarte mic, mic, mic, mic, mic, mic
E un om foarte mi, c foarte mic, foarte mic, mic, mic, mic, mic, mic
Restu-i politic
Restu-i politic, politic, politic, politic…
[...]

Iubesti un om politic
Destul de hot, destul de rau, destul de gras, destul de mic
Da’ nu-i nimic, pentru ca e si el om un pic
E om numai un pic, restu-i politic
E om numai un pic, restu-i politic
E om numai un pic, restu-i politic
E om numai un pic, restu-i politic
E om numai un pic, restu-i politic
E om numai un pic, restu-i politic
E om numai un pic, restu-i politïc.

Sursa versuri: aici.

Imi doresc o casa cu geamuri mari, cat un perete de mari. Si-un pat langa geamurile cele mari. Si-un foc in semineu. Si sa ninga, asa cum ninge acum, in Bucuresti!

1.       Ai fost aseara in Piata Universitatii (18.01.2012). Ce te-a adus acolo?

Am vrut sa vad in ce masura revolutia privita la televizor este aceeasi cu cea din Piata. In plus, simteam nevoia sa iau parte si sa simt de acolo tensiunea sau artificialul unei astfel de miscari sociale.

2.       De ce abia acum, in cea de a sasea zi de proteste?

Pe masura trecerii zilelor de proteste, am simtit, din fata televizorului, ca s-au produs niste schimbari la Universitate. A scazut media de varsta si mesajele celor care manifestau au devenit articulate, chiar daca inca nu s-au cristalizat. Asta m-a facut sa merg abia in a VI-a zi. Pana in acel moment am fost sigur ca o astfel de miscare nu ma reprezinta.

3.       Care era atmosfera din Piata? A fost ceva ce te-a impresionat in mod deosebit?

Mi-a placut si am fost surprins in acelasi timp, de faptul ca nu am simtit niciun pericol in Piata, alaturi de ceilalti manifestanti. In ciuda supararilor si cerintelor celor prezenti, am avut impresia ca sunt printre niste oameni care stiu cu exactitate ce au de facut si care nu se abat de la exercitiul democratic pe care si-l doresc.

4.       Crezi ca media distorsioneaza realitatea? Cat e de diferit ce vedem la televizor fata de realitate?

Media distorsioneaza imaginea fizica a manifestatiilor din Piata, dar si mesajele transmise de protestatari. Ca sa fiu mai concret, unghiul de filmare face ca numarul celor prezenti in Piata sa fie mai mare. Cat despre ce aleg sa prezinte televiziunile din tot ce se intampla la Universitate, difera de la un post la altul.

Insa din ce am vazut acolo, sunt oameni din mai multe paturi sociale, dar si de varste diferite, unii cu cereri foarte clare, iar altii care invoca principii si nevoia de reformare  a clasei politice.

5.       Care a fost atitudinea jandarmilor fata de protestatari?

In ziua in care am fost la Universitate nici nu am simtit prezenta jandarmilor. Nu a existat niciun incident si singura data cand am observat fortele de ordine a fost cand ma intrebam daca le pot lua un interviu sau nu.

6.       Ce crezi ca se va schimba in urma acestor actiuni? Ce speri tu ca se va schimba?

Nu cred in schimbari radicale. Cred insa, in doua imbunatatiri a ceea ce inseamna raportul putere – electorat si exercitiul democratic al iesirii in strada.

Asadar, astfel de manifestatii pun presiune pe clasa politica si, daca sunt repetate atunci cand electoratul simte nevoia sa intervina, pot duce la victorii mici, dar importante. In al doilea rand, cred ca iesirea in strada, daca nu prin sindicatele care si-au dovedit lipsa de eficienta in acesti 20 de ani, prin retelele sociale, este un exercitiu democratic pe care il putem invata si repeta ori de cate ori simtim ca politicul uita de principalul lui scop: bunastarea locuitorilor cetatii.

 7.       Care a fost lozinca ce te-a impresionat/marcat si pe care ai auzit-o aseara in Piata?

Asa cum am scris si pe blog, cel mai impresionat mesaj a fost cel al unui domn in varsta care avea scrise pe pancarta urmatoarele cuvinte: “Vreau! Oameni educaţi, de calitate şi bun-simţ. Noi modele pentru societate, pentru tinerii şi copiii români.” Alaturi de acest mesaj, era extraordinar sa vezi privirea si postura domnului. Am simtit ca, daca e un om in toata acea multime care sa reprezinte ce imi doresc de la romanii care vin in Piata Universitatii, el este acela.

Cred ca o concluzie a ceea ce se intampla zilele astea la Universitate se refera la romanii care sunt acolo, dar si la cei care nu s-au dus la manifestatii. Iesirea in strada a 100 sau 2000 de persoane nemultumite de clasa politica nu inseamna ca acestia vor cere doar salarii sau pensii mai mari fara sa caute un loc de munca, asa cum nici alegerea de a nu iesi in strada nu inseamna lipsa de solidaritate sau nesimtire.

Vorbim de reactii ale unor oameni care vor sa traga la raspundere clasa politica din diferite motive, dar si de o alta parte a populatiei care e multumita sau care nu considera ca asta este cea mai buna solutie.

“When we constantly tell children what they should or shouldn’t do, they have no room to think for themselves and are forced to choose between resentful obedience or defiant rebellion. Playfulness helps them think for themselves, even about serious topics.”

Scenariul e cu siguranta cunoscut: “Du-te acolo! Nu arunca jucariile! Lasa telecomanda! Tine paharul drept! Ai grija pe unde mergi! Nu tipa! Mergi mai incet! Mananca tot! Trebuie sa tii piesa asta asa! Acolo nu este voie! O sa cazi, daca faci asta!”

Sigur, pentru sanatatea mintala, dar temporara, a unora dintre parinti, cele de mai sus pot fi lucruri de bun simt. Nu intru in aceasta categorie, desi, recunosc, in perioade de oboseala maxima, m-am trezit dandu-le hunilor astfel de replici.

Dar imi place sa cred despre mine ca sunt in plin proces de crestere maturizare si ca de fapt nu imbatranesc, ci ma fac mai inteleapta pe zi ce trece (si modesta, da?:)) si ca invat continuu. Din propriile greseli si experiente, din experientele altora, din carti, dar mai ales, de la huni. Nu de putine ori mi s-a intamplat sa cred eu ca hunii nu pot sau nu stiu sa faca un anumit lucru, dar sa observ, lasandu-i sa se descurce singuri, ca se descurca foarte bine!

Asadar, dragi parinti, lasati-i sa incerce! Lasati-i sa invete pe pielea lor. Lasati-i sa cada. Lasati-i sa se murdareasca, sa guste din tarana – in limitele singurantei, desigur – dar lasati-i sa descopere lumea in care traiesc pe cont propriu! Lasati un spatiu, vital, intre voi si ei. Lasati-i sa capate incredere in ei, fiti acolo in caz ca va cer ajutorul, dar nu incercati sa va impuneti propriile reguli, cunostinte, standarde asupra personalitatii lor. Nu veti putea tot timpul sa le suflati in ceafa si sa-i protejati de tot si toate, oricat de mult ati dori asta.

Si lasati-i sa se joace sau jucati-va impreuna cu ei. Asa vor invata mai usor lucruri noi, vor invata de drag, vor intelege lumea din jurul lor, cu toate lucrurile alea serioase si importante pe care noi ca parinti vrem sa le stie copiii nostri. Hunii stiu deja foarte multe cifre si litere, stiu formele si culorile, isi recunosc numele scris pe hartie – si n-am facut absolut nimic special in sensul asta. Si exemplele ar putea continua.

PS: Am mai scris despre Playful Parenting o data. Ba chiar si a doua oara. Si-o sa mai scriu.

Sursa foto: aici. Unde veti gasi si cateva exemple de cum sa va jucati cu cei mici si cum sa-i invatati, in joaca, lucruri serioase.