Zana Maseluta si Caria

Din nou la teatru, din nou la Zurli, ca aproape in fiecare duminica. Am vazut ieri “Zana Maseluta si Caria”. Nu foarte spectaculos, as spune chiar simplu, cam toata piesa a durat in jur de 25 de minute si inca pe atat, “ritualul” de la inceput cu muzica si dans, pentru cunoscatori.

Dar ne-a placut, a fost educativ, iar “Caria” face toti banii, felicitari! Mai mergem, hunisorii sunt pe val, iar cei de la Zurli vad ca au spectacole la MTR pana pe la jumatatea lunii iunie.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Motanul incaltat

A fost duminica, 22 aprilie, la Muzeul Taranului Roman. Ce de obicei, duminica, spectacolul este pus in scena de Trupa Zurli. As putea spune ca a fost cea mai frumoasa experienta a hunilor la teatru de pana acum. Fie ca s-au mai obisnuit, fie ca organizarea a fost mai buna, povestea mai pe placul copiilor, sau poate toate la un loc. Important e insa ca hunii s-au simtit extraordinar de bine.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Au acceptat sa stea pe pernute, tot cu mine alaturi, dar de data asta s-au implicat mai mult, mai ales Robi. Au cantat, au aplaudat, au urcat pe scena in cateva randuri. La final, au primit ca de obicei bomboane, lucru care i-a incantat peste masura. Nu stiu ce-o sa ne facem cand se va termina seria de spectacole de la MTR…

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Povestea Iepurasilor

Povestea Iepurasilor a fost ieri, la Muzeul Taranului Roman, pusa in scena de trupa Zurli. Per total a fost bine, desi am avut impresia ca hunilor nu le-a placut foarte tare. Robi m-a intrebat o data in timpul spectacolului daca mergem acasa, desi si-a dorit foarte mult sa mergem la teatru. Au acceptat sa stea pe pernute in mijlocul copiilor (ma rog, mai intr-o parte), doar pentru ca am stat si eu cu ei. La final, au urcat pe scena doar cu mine, unde au primit cate o coronita din salcie, asa, ca de Florii. Au fost incantati de bomboana de la final (eu nu).

Despre Zurli, dupa a doua experienta, am decretat ca sunt mai buni decat Paiata: actorii mai priceputi, costumele mai frumoase, povestile mai creative (uneori prea creative), muzica e din belsug. Dar la capitolul organizare stau foarte prost. Daca data trecuta a fost mai mult decat acceptabil, acum a fost extrem de aglomerat si i-au primit si pe cei care nu aveau rezervare. Adica vrand-nevrand si pe noi, care am facut rezervare telefonica cu o saptamana in urma, dar o data ajunsi la fata locului, am constatat ca nu suntem pe lista… si, desi nu aveau cum sa verifice ca am facut rezervare, ne-au gasit loc si chiar in fata, a fost ok. Dar n-a fost ok ca au incercat sa multumeasca pe toata lumea, multa, intr-un spatiu ca cel de la MTR, adica mic. Cei de la Paiata nu primesc fara rezervare, care oricum expira daca nu ajungi cu 10 minute inainte. Si nici dupa o anumita ora nu mai intra nimeni in sala, adica dupa inceperea spectacolului, cum s-a intamplat ieri… ideea unui spectacol ‘viu’, in care copiii prezenti in sala sunt si spectatori si actori, este de laudat, dar daca audienta e mare, iar spatiul evident mic, iese un talmes-balmes de nedorit pentru nimeni.

Despre huni am observat inca o data ca sunt timizi… ciudat, la cresa sau in parc (sa nu mai zic acasa) sunt extrem de ‘in largul lor’, si de regula nu se sfiaza sa fie ei insisi daca sunt si straini adulti de fata. Dar la teatru au aratat insa de fiecare data altceva…. E drept ca spectacolul e inca nou pentru ei, nu au inteles scenariul si nici povestea foarte bine (desi a fost extrem de simpla), n-au agreat prea mult aglomeratia (desi erau multi copii asemenea lor, toti veseli si haiosi), nu le-a placut nici muzica prea tare… Dar la final au spus ca le-a placut la teatru si ca mai vor, probabil e doar o chestie de obisnuinta, de reticenta la nou.

Una peste alta insa, nu-mi dau seama cum inclina balanta cu avantaje si dezavantaje, tare mi-e teama ca nu raman cu mare lucru dupa experienta asta. Nici alte optiuni prea fericite nu avem si nici la teatru nu vreau sa renunt, cred totusi ca trebuie sa ne reorientam cumva. Si sa mai crestem.

Poze de la spectacolul de ieri, mai jos.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Alba ca Zapada si un pitic

Am fost duminica la teatru. Zgandarita de postarea asta si de recomandarile ce le-am tot primit in ultima vreme, am zis sa incercam si trupa Zurli. Ei fac teatru pentru copii si tot soiul de spectacole/evenimente destinate celor mici, mai multe detalii pe pagina lor oficiala sau pe Facebook.

Analizand la rece, cum altfel?, pot spune ca ne-a placut. Actorii par mai buni, atmosfera e cu mult mai animata si mai vesela (comparativ cu spectacolele celor de la Paiata, unde am tot fost in ultima vreme), copiii sunt implicati activ in poveste, muzica e si ea prezenta din belsug.

Ceea ce nu mi s-a parut portrivit insa, a fost interpretarea mult prea moderna a povestii, in cazul asta, Alba ca Zapada si cei 7 pitici. E drept ca povestea originala e destul de lunga si e greu s-o pui in scena in 45 de minute si sa faci din asta un spectacol in care sunt implicati si cei mici, lucru care prelungeste cu mult intregul spectacol. Si totusi, sa nu taiem din partile esentiale zic, sau daca tot o facem, hai sa schimbam numele piesei, sa fie doar un spectacol pentru copii, nu altceva. In povestea de duminica pusa in scena de trupa Zurli o aveam pe Alba ca Zapada, o aveam pe Regina si… mai aveam un Pitic, pe Mutulica. Care pitic a facut toti banii as putea spune, si numai mutulica nu era… si totusi, unde sunt ceilalti 6 pitici? Inutil sa spun ca asta m-au intrebat si hunii, pe toata durata spectacolului… nici vanator n-am avut, dar sa zicem ca nu i-am dus lipsa prea mult. Inteleg ca trupa in sine nu e numeroasa, nu-i bai,  dar piticii puteau foarte bine a fi improvizati cumva, intruchipati de cateva papusi/marionete. Piticii, dragii mamei, fac tot farmecul acestei piese, sunt printre cele mai indragite personaje de poveste de catre cei mici. N-am avut nici print calare pe-un cal alb, iar finalul a fost iarasi diferit, dar macar happy… Alba ca Zapada n-a mai muscat din marul otravit, ci a pacalit-o pe Regina sa muste ea (erau doua mere la mijloc, sa ne-ntelegem), care Regina a murit si-am incalecat pe-o sa, si v-am spus povestea asa!

Prima oara cand am vazut Alba ca Zapada si cei 7 pitici a fost la Tandarica. Spectacolul a durat o ora, deci nu cu mult mai mult decat cel care face obiectul acestui post. Desigur, resursele celor de la Tandarica nu se compara cu cele ale trupei Zurli, dar asta nu e neaparat o scuza.

Si desigur, spectacolul asta e in asa fel facut incat sa se implice copiii, ceea ce presupune ca ei sa fie un pic mai maricei si sa inteleaga atunci cand unicul pitic le spune ca fratii lui sunt plecati in mina si sa accepte cumva, noul mod de desfasurare al povestii. Dar dispare din farmec, zau asa.

Una peste alta insa, cu toate criticile de care nu ne putem dezbara , noi vom  mai merge. Hunii au decretat ca le-a placut, ca mai vor, in special Robi, mare-mare fan teatru pentru copii.

Cei de la Zurli au spectacole la Muzeul Taranului Roman in fiecare duminica, la ora 10.30 si 12.00, pana pe la finalul lunii aprilie, daca nu ma insel. Pretul unui bilet este de 10.5 lei. Musai sa faceti rezervare inainte, telefon: 0728295872.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Lupul cel naiv si scufita cu buline

Ei i-au spus Lupul cu scufita rosie. Piesa de teatru cu papusi a avut loc sambata, 3 martie, la MTR. Pusa in scena de Trupa Paiata. Mi s-a parut a fi una dintre cele mai reusite piese ale lor, cu siguranta si mie si hunilor ne-a placut cel mai mult dintre toate.

Pentru ca a fost simpla si pe intelesul tuturor.

 

 

 

 

 

 

 

 

Pentru ca intreaga piesa a fost decorata cu cantecele – spre deosebire de alte piese ale lor.

Pentru ca piesa a fost adaptata, diferita de povestea originala. Adica au taiat la montaj partea in care lupul era rau si manca si bunica si Scufita, si vanatorul despica apoi lupul si scotea bunica si Scufita… in povestea de sambata, vanatorul nici nu stia cum sa traga cu arma . Si parca in povestea originala n-aveam pestisor de aur fermecat ce implineste trei dorinte. Dar mai bine ca am avut, caci asa, Scufita rosie a devenit Scufita cu buline, ceea ce nu supara deloc. :)  Nici macar vizual.

 

 

 

 

 

 

 

 

Pentru ca actorii-oameni, mama Scufitei, dar si vanatorul, au fost mai in verva ca niciodata.

Pentru ca de data asta hunii au stat in fata de tot si au putut vedea spectacolul foarte bine.

 

 

 

 

 

 

 

Una peste alta, a fost o sambata minunata, am mers pe jos (cu metroul, deh) pana la Victoriei si la dus si la intors. Au mers hunii in asta sambata pe jos cat n-au mers toata viata lor .

Si inca e soare afara. Mai vrem asa!

PS: hunii sunt fan teatru, in special Robi. Inca de miercuri imi spunea ca vrea sa vada Lupu’. Si rosu, aka Scufita . Sper sa-i tina.

Vrajitorul cel pofticios

La Clubul Taranului Roman, sambata dimineata, de la 10.30, spectacol organizat de Trupa Paiata.

A fost un spectacol frumos, cumva o atmosfera intima, ca intre prieteni, nu cred ca eram mai mult de 30 de persoane in sala. Vremea rea i-a tinut in casa pe cei mai multi, din pacate.

Hunii au fost incantati, atenti pe intreaga durata a piesei, au cooperat, au aplaudat, au cantat, au vociferat… cum nu i-am vazut niciodata pana acum. Ce-i drept, n-au mai fost din decembrie la teatru si erau entuziasmati tare de cu seara, de cand le-am spus ca mergem “la piatu”. Si daca la toate astea adaugam si faptul ca piesa a fost simpla, pe intelesul tuturor, e clar rezultatul de succes.

O piesa despre fructe si legume, despre Mihaita si mama lui, despre vitamine si-un Vrajitor poficios. Ne-a placut.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Suntem prieteni cu Mos Craciun!

Nu, nu pe FaceBook, ci in viata reala si nu eu neaparat, ci hunii. Va spuneam aici ca o sa fie cam greu cu Robi, ei aş!, a trecut pasa proasta pe cat de repede a aparut. Acum ii canta Mosului zilnic, si o face foarte frumos, Edi asijderea!

Mai mult decat atat, s-au hotarat ce vor de la Mos Craciun, si nici nu sunt pretentiosi, dragii mamei: vor o masina si pe Mickey Miau. Ai auzit, Mosule??

Ei, ar fi fost si mai bine daca i-ar fi spus Mosului ce si cum, atunci cand au avut ocazia, adica sambata pe la 12.00, la MTR. Atunci s-au vazut cu Mos Craciun pentru prima oara in acest an, pentru ca la finalul Povestii de iarna, pusa in scena de Trupa Paiata, a venit si Mos Craciun.

 

 

 

 

 

 

 

 

Piesa n-a fost cine stie ce, dar oricum mult mai bine decat la Ratusca cea urata de acum o saptamana, dar Mos Craciun a facut toti banii, hunii au fost surprinsi, au cantat, au aplaudat, a fost frumos.

Si am inregistrat si o premiera in aceeasi zi: hunii au mers pentru prima oara cu metroul. Au fost cuminti si atenti, apoi, inainte de teatru, au hranit porumbeii, au cumparat miere, turta dulce si acadele, au mancat gogosi, iar la intoarcere au mers iarasi cu metroul. La pranz au dormit lemn, neintorsi, aproape 3 ore.

Mai vrem asa!