Noi: copilaria, de la mic la mare

Archive for the ‘Preconceptie’ Category

Planificarea sarcinii

Posted by Mami de huni on January 20, 2009

Ma bucura rezultatele sondajului de opinie privind planificarea sarcinii. Ele arata ca peste 70% din cele ce au votat se gandesc ori s-au gandit la planificarea sarcinii, in timp ce numai 21% nu doresc o sarcina planificata.

Cel mai bun lucru, atat pentru viitorul bebelus, cat si pentru mama, este o sarcina planificata. Dar ce inseamna de fapt o sarcina planificata? Inseamna:

  • Renuntarea la fumat cu cel putin 3-6 luni inainte de a ramane insarcinata;
  • Renuntarea la pastilele anticonceptionale cu cel putin 6 luni inainte de sarcina;
  • Administrarea de acid folic cu 3 luni inainte de sarcina, dar sip e parcurusl acesteia;
  • Efectuarea unui set complet de analize: de sange (hemoleucograma, grupa sanguina si RH-ul, atat pentru tine, cat si pentru partener), test PapaNicolau, analize privind Toxoplasmoza, Chlamydia, Listeria, HIV, diabetul, alte boli cu transmitere sexual, analize de urina;
  • Discutii prealabile despre sarcina si toate implicatiile sale cu un medic specialist;
  • Responsabilitate, maturitate si grija, pentru viitorul unui bebelus sanatos!

De azi, un nou sondaj de opinie: Pentru ce tip de nastere vei opta?

Posted in Preconceptie | Tagged: , , , , , , , , , , , , | 2 Comments »

RH Negativ sau importanta analizelor de sange

Posted by Mami de huni on July 29, 2008

Va spuneam aici ca inainte de conceptie este indicat sa iti faci anumite analize. Testele de sange vor releva ce grupa de sange ai, ce tip de RH ai, cantitatea de hemoglobina din sange, nivelul alfa-feto-proteinelor, prezenta anticorpilor impotriva rubeolei si a sifilisului, pot detecta sau confirma anemia sau lipsa altor minerale esentiale din organism.

 

Sa ne oprim putim asupra termenului “RH Negativ”. Ce inseamna RH? Fiecare individ are o grupa de sange proprie (A, B, AB, 0), determinate de prezenta unor factori pe suprafata globulelor rosii. Unul dintre acestia este factorul Rhesus – RH (o proteina). In functie de prezenta sau lipsa acestui factor, indivizii se impart in cei care prezinta aceasta proteina in organism (au RH pozitiv) si cei care nu au aceasta proteina (au RH negativ). Doar 15% din populatie prezinta RH negativ.

 

Problema apare atunci cand globulele rosii RH pozitive se regasesc in sangele unei persoane cu RH negativ. Organismul va produce anticorpi pentru a distruge globulele cu RH pozitiv. Mai simplu spus: daca mama are RH negativ si tatal are RH pozitiv, probabilitatea ca bebe din din burtica sa aiba RH pozitiv este de 50%. Adica foarte mare. Adica sansele ca mama sa produca anticorpi impotriva propriului copil din burtica, sunt mari.

 

Gravitatea acestei incompatibilitati dintre mama si fat depinde de numarul de anticorpi pe care corpul tau ii produce. Daca esti la prima sarcina (adica daca nu ai avut inainte nici macar un avort, fie el si la cerere, care se considera tot o sarcina), nu ai de ce sa-ti faci griji. Specialistii considera ca organismul mamei aflate la prima sarcina nu a avut suficient timp sa produca anticorpii care sa dauneze fatului. De asemenea, chiar si dupa un avort sau o nastere ulterioara, nu ai de ce sa-ti faci griji daca ai fost vaccinata impotriva acestor anticorpi, in interval de 72 de ore de la chiuretaj sau nastere. Asta pentru ca in decurs de 72 de ore organismul poate produce asa-numitii anticorpi “anti-D”.

 

Nu ignora problema RH-ului negativ, mai ales daca mama ta are RH negativ. Sansele ca tu sa fii mostenit acelasi tip de RH sunt foarte mari. Mergi la doctor inainte de a ramane insarcinata si fa-ti analizele de sange!

 

Efectele acestei incompatibilitati asupra fatului: risc de anemie, retard psihic, retard motor si chiar deces. Daca afectarea este foarte mare, se poate produce moartea intrauterina a fatului.

 

Daca ai RH negativ iar tatal copilului prezinta tot RH negativ, nu ai de ce sa iti faci probleme. Bebeluslui va avea cu siguranta RH negativ si deci problema incompatibilitatii dintre mama si fat nu exista. Daca ai RH pozitiv si tatal RH negativ, iar nu trebuie sa-ti faci griji. Problema apare numai cand mama prezinta RH negativ iar tatal RH Pozitiv.

 

Ce faci daca ai RH negativ si sotul RH pozitiv si ai aflat acest lucru dupa ce deja ai ramas insarcinata? Ei bine, vei face analize de sange speciale (testul Coombs indirect), de 3-4 ori pe parcursul sarcinii, pentru a determina prezenta anticorpilor in organismul tau. Daca analizele vor arata absenta acestor anticorpi in organism (anticorpi anti-D), vei face un vaccin, de rutina, incepand cu saptamana 27 pana la finalul sarcinii.

 

Vaccinul se numeste IMUNOGLOBULINA anti-D sau ROGAM. Acestea se pot achizitiona de la farmacie si pot fi administrate intravenos, in functie de recomandarea medicului. Pretul pentru acest vaccin este din pacate ridicat, in jur de 530 RON, el neaflandu-se pe lista compensatelor.

 

Analizele de testare pot incepe cu saptamana a 16-a si, daca anticorpii sunt absenti, se vor repeta in saptamana a 22-a, in saptamana 26-28 si inainte de nastere. Datele sunt aproximative, ale difera in functie de momentul in care mergi la testare.

 

Poti face aceste analize la Institutul National de Hematologie Transfuzionala “Prof. C. T. Nicolau” Bucuresti (Str. C. Caracas, nr. 2-8, sector 1, 011155 – langa spitalul Filantropia din Piata Victoriei). Analizele sunt gratuite pentru gravide si se pot face in fiecare zi de luni pana vineri, intre 08.00 si 14.00. rezultatul este gata in 5 zile lucratoare. Mai multe informatii la tel: 031 / 425 12 30. 

Nu neglija problema RH-ului negativ! Eu sunt una dintre mamicile cu RH negativ, sotul avand RH pozitiv. Nu ma aflu la prima sarcina. Desi stiam ca mama are RH negativ, nu mi-am facut analizele de sange inainte de conceptie, chiar daca intr-un fel, sarcina a fost planificata. Din fericire insa, organismul meu nu a dezvoltat anticorpi “anti-D”. Am avut noroc. Responsabilitatea unui copil (sau a doi copii in cazul meu, caci astept gemeni) nu se bazeaza insa pe noroc…

Posted in Analize in sarcina, Ingrijirea in timpul sarcinii, Preconceptie, Sarcina | Tagged: , , , , , , , | 32 Comments »

Vrei un copil. Ce trebuie sa faci inainte?

Posted by Mami de huni on July 25, 2008

Ei bine, din experienta mea, sunt cateva lucruri pe care le poti face imediat ce te-ai hotarat ca vrei un copil. Trebuie insa sa realizezi mai intai ca sarcina trebuie planificata. Nu cu ani inainte, dar cu luni. E cel mai sigur mod de a avea un bebelus sanatos si o sarcina usoara. Eu nu mi-am planificat sarcina, dar tu o poti face. Deci…

 

  1. Gandeste-te impreuna cu partenerul la viitorul financiar. E foarte important ca macar unul dintre voi sa aiba un serviciu, cu o continuitate de cel putin 10 luni la acelasi loc de munca, pentru a beneficia de indemnizatia de stat. E foarte important sa aveti resursele necesare cresterii unui copil, in primul rand cele financiare. Unui bebelus nu ii poti refuza mai nimic, iar strictul necesar este destul de costisitor.
  2. Fa-ti analizele medicale din timp si tu, si sotul. Se prea poate sa nu aveti si nici sa fi avut vreodata vreo boala grava, asa ca puteti spune ca n-aveti nevoie de nicio analiza. Total gresit si v-o spun tot din experienta… E bine de stiut inainte de a ramane insarcinata, care este RH-ul dvs si care e cel al sotului. In caz de incompatibilitate (mama RH Negativ si tatal RH pozitiv), exista riscul ca bebelusul sa aiba foarte mult de suferit, cu atat mai mult cu cat nu sunteti la prima sarcina. Deci cel putin analizele de sange sunt necesare inainte. Pe marginea RH-ului voi reveni in curand cu un articol mai amplu.
  3. Mergi la un control ginecologic sau cauta un medic ginecolog de incredere, cu care sa mergi mai departe pe parcursul sarcinii. E foarte important sa ai incredere in aceasta persoana, cel mai probabil vei naste cu el/ea si trebuie sa poti sa ii spui tot ce te doare si sa primesti la randu-ti raspunsuri la toate intrebarile. Vor fi destule….  
  4. Daca iei anticonceptionale, asteapta intre 3-6 luni pana sa incerci sa ramai insarcinata. Medicul tau ginecolog iti va explica mai exact de ce aceasta perioada de asteptare.
  5. Trateaza-ti dantura. Mai ales daca stii ca ai probleme.. in timpul sarcinii dintii si gingiile vor fi afectati, intrucat bebelusul va lua foarte mult din resursele mamei. Nu vei putea face radiografii dentare si nici anestezii locale in timpul sarcinii, nu vei putea lua antbiotice, asa ca e bine sa-ti tratezi eventualele probleme din timp.
  6. Daca fumezi, ai putea incerca sa te lasi de fumat cu 3 luni inainte de conceptie. Nu e obligatoriu, dar e indicat sa-ti pregatesti organismul pentru ce urmeaza.
  7. O alimentatie sanatoasa. Multi specialisti sunt de parere ca dezvoltarea bebelusului, sarcina, ba chiar momentul in care ramai insarcinata, pot fi influentate de ce si cum mananci inainte de conceptie. Parerile sunt insa impartite. Cu toate astea, un mod sanatos de alimentatie fata grasimi si cu multe fructe si legume proaspete nu strica nimanui. Mai ales daca esti putin mai plinuta trebuie sa ai grija. In sarcina vei adauga de la 12 kg in sus, asa ca nu strica sa ai grija de tine.
  8. Acid folic. Specialistii recomanda administrarea de acid folic cu 3 luni inainte de conceptie si in primele 3 luni de sarcina, cel putin. Acidul folic este un supliment alimentar, care previne aparitia defectelor congenitale la copil. Se gaseste si in unele alimente, precum: varza, fasole verde, mazare, spanac, portocale, rosii, morcovi, nuci, peste, broccoli, conopida.

Atat pentru moment, voi completa lista de mai sus in masura in care voi observa scapari. Astept si sugestiile voastre.

Posted in Preconceptie, Sarcina | Tagged: , , , | 67 Comments »

 
Follow

Get every new post delivered to your Inbox.

Join 378 other followers