Noi: copilaria, de la mic la mare

Archive for the ‘Medicamentele si sarcina’ Category

Raceala in timpul sarcinii

Posted by Mami de huni on August 15, 2008

Gravidute, sunt sigura ca multe dintre voi se intreaba ce e de facut daca intr-un anumit moment al sarcinii ati capatat o raceala. Ei bine, exista cateva leacuri babesti care pot sa functioneze, medicamentele fiind interzise in mare parte. Depinde insa foarte mult de stadiul sarcinii…

 

Primele saptamani de sarcina sunt cele mai delicate pentru bebe. Cam pana la 12 saptamani exista riscuri mari de avort spontan, ce poate fi cauzat de mai multi factori: efort prea mare din partea mamei, infectii, boli, chiar si simple raceli, il pot afecta pe bebe… Asa ca daca cumva ai racit in primele 12 saptamani te sfatuiesc sa incerci cu leacuri babesti: frectii cu spirt, badijonari cu cartof crud la gat, sosete cu otet in picioare, ceaiuri, dar nu foarte concentrate. Ca medicamente, nu-ti recomand decat Vitamina C. Daca nu trece si nu trece, vorbeste cu medicul tau, se poate incerca administrarea de antibiotice, desi este extrem de riscant pana la 12-14 saptamani si chiar si dupa.

 

Daca ai racit dupa 12 saptamani, iti recomand aceleasi leacuri babesti (credeai ca ai scapat, nu?), dar si Paracetamol. Este un medicament ce poate fi administrat in timpul sarcinii, dar mie mai multi doctori mi-au spus ca e mai sigur daca il iau dupa 12 saptamani. Atentie! Nu lua Paracetamol sinus, ci Paracetamol normal!

 

Dupa 16-18 saptamani, lucrurile sunt ceva mai usoare. Bebe e instalat bine in burtica, riscurile de avort spontan au trecut o data cu terminarea trimestrului I. Asadar, daca racesti acum, dar numai daca ai temperatura mare care nu scade cu Paracetamol, doctorii iti pot administra Algocalmin, sub forma de fiola. Atentie! Nu te trata singura acasa! Mai bine lasa medicul sa decida daca poti lua Algocalmin si in ce doza! De regula, se administreaza o fiola, daca temperatura depaseste 38 de grade. Apoi, daca temperatura a scazut la 37.5, nu se va mai administra Algocalmin, ci Paracetamol.

 

In trimestrul III, incepand cu 27-28 de saptamani, apar iarasi niste riscuri pentru bebe. Pot aparea si infectiile urinare la tine, care de cele mai multe ori nu se trateaza decat cu antibiotice. Riscurile in aceasta perioada pentru bebe sunt legate de posibile malformatii ce pot aparea din cauza antibioticelor. Nu e cazul insa sa intri in panica, la 28 de saptamani bebe este chiar puternic, are toate organele formate, in curs de dezvoltare, asa ca poti trece destul de usor peste o fiola de Algocalmin. Nu exagera si nu lua niciun fel de medicamente fara sfatul medicului!

 

Sfatul meu este insa ca cel mai bine e sa previi, nu sa tratezi. Ai grija deci sa nu racesti, ai grija de tine in timpul sarcinii pe cat de mult posibil. E usor sa vorbesti si nu merge intotdeauna doar sa ai grija… de multe ori, cum a fost si cazul meu, poti pur si simplu sa iei o raceala sau gripa de la o persoana deja bolnava, din anturajul tau. Cu rabdare, cu ratiune si fara panica, vei reusi sa treci cu bine si peste hopul asta!

Posted in Medicamentele si sarcina, Raceala in timpul sarcinii, Sarcina | Tagged: , , , , , , , , , , , | 4 Comments »

Medicamentele in timpul sarcinii

Posted by Mami de huni on August 8, 2008

Este foarte clar deja pentru toata lumea: medicamentele sunt absolut interzise in timpul sarcinii, in proportie destul de mare. Nici macar cele pe baza de plante nu sunt indicate. Sunt si exceptii, desigur, totul depinde insa de scopul administrarii medicamentelor, de tipul acestora si de momentul in care se administreaza.

 

Inainte sa aflu ca sunt insarcinata (dar cand deja eram insarcinata in 3-4 saptamani) am racit, am facut si ceva temperatura. Am luat 2 pastile de algocalmin, in decurs de 12 ore. Apoi m-am oprit, desi nu ma simteam tocmai roz. Am avut noroc… Nici acum nu stiu de ce m-am oprit, parca aveam eu o presimtire.

 

La 14 saptamani de sarcina am primit in dar o gripa, de la o colega de serviciu. Ii “multumesc” si acum colegei respective, de fiecare data cand imi amintesc prin ce am trecut. Aveam temperatura foarte mare, varsam incontinuu, nu ma puteam hidrata, aveam migrene ingrozitoare. Am incercat s-o dreg cu paracetamol. Stiam ca nu prezinta pericol in sarcina. N-am exagerat, dar oricum durerile de cap nu treceau si nici febra nu scadea. Am incercat cu badijonari cu cartof crud in jurul gatului. Am incercat cu frectii cu spirt. Am incercat cu sosete cu otet in picioare. Nimic nu m-a ajutat.

 

Am ajuns la spital, din nefericire nu la doctorul meu… se intampla in a treia zi de Pasti, urma 1 mai si apoi cateva zile libere si pur si simplu n-am vrut sa-l sun, ma gandeam ca-l deranjez… (sa nu faceti asa ceva niciodata!). In fine, dupa ce m-am plimbat pe la cateva spitale, intocmai ca-n “Moartea domnului Lazarescu”, am ajuns la Maternitatea Bucur… nu ma mai puteam tine pe picioare, atat de slabita eram, nu mancasem nimic de aproape 24 de ore, nimic macar apa nu putusem bea si febra crestea incontinuu… m-au internat de urgenta. M-au pus pe perfuzii cu B2 si B6 si metoclopramid. Mi-au dat vitamina C si paracetamol. (Atentie, nu sinus, paracetamol normal!). De fapt, mi le-am cumparat eu, pe astea… cand febra a ajuns putin peste 38˚, mi-au facut o injectie cu algocalmin. S-au ferit insa destul de tare…. A scazut febra, au ramas durerile de cap. Apoi, cateva zile am tinut-o pe perfuzii cu B2 si B6, pe injectii dimineata si seara cu Scobutil si No Spa (impotriva contractiilor pe care oricum nu le aveam) si pe paracetamol, cam 2 pe zi, cel mult.

 

Mi-a trecut cam intr-o saptamana. Am avut insa noroc ca nu a fost nevoie decat de 1 singur algocalmin… si m-a ajutat si faptul ca sarcina era dupa 12 saptamani, cand riscurile pentru bebe sunt mult mai mari in cazul administrarii de medicamente.

 

Morala? Incearca sa te protejezi pe cat posibil, tine minte ca esti mult mai sensibila in timpul sarcinii, incearca sa nu stai in preajma oamenilor bolnavi. E mult mai usor sa previi, decat sa tratezi. Nu ai voie algocalmin, nici macar aspirina. Nu mai vorbesc de antibiotice, de orice tip. Daca ai temperatura si nu reusesc leacurile babesti, incearca un paracetamol o data la 6-8 ore. Sa nu fie paracetamol Sinus! Pentru a preveni raceala, poti incerca si Vitamina C. Daca ai contractii, incearca No Spa. Vitaminele sunt si ele bine-venite. Iti recomand Elevit, un complex de vitamine si minerale deosebit de util in sarcina. In functie de analize si de tipul sarcinii tale, medicul iti poate recomanda si alte vitamine sau suplimente de fier si acid folic. Nu lua tablete de calciu, decat daca medicul ti-o recomanda! Calciul in cantitati mari in organism poate provoca contractii nedorite. Nu lua medicamente impotriva hiperaciditatii inainte de a intreba medicul! Medicamentele contra arsurilor stomacale (Dicarbocalm, Rennie) contin carbonati de calciu in cantitati destul de mari. Nu folosi creme contra carceilor, durerilor musculare, fara sa intrebi medicul!

Atentie la Vitamina A! O cantitate prea mare de Vitamina A in organism poate duce la malformatii ale fatului, de aceea Vitamina A nu este indicata nici macar pentru uz extern!

 

In concluzie, lasa medicul sa decida daca e cazul sa-ti administreze sau nu medicamente. Inlocuieste medicamentele cu rabdare si leacuri babesti, mai ales in primele 12 saptamani de sarcina! Evita riscul avortului spontan sau al unei nasteri premature. Evita potentiale malformatii ale bebelusului tau.

Posted in Analize in sarcina, Ingrijirea in timpul sarcinii, Medicamentele si sarcina, Sarcina | Tagged: , , , , , , , , , | 6 Comments »

 
Follow

Get every new post delivered to your Inbox.

Join 378 other followers