Noi: copilaria, de la mic la mare

Archive for the ‘Home made’ Category

22 aprilie: Ziua Pamantului – activitati cu copiii

Posted by Mami de huni on April 23, 2012

Ieri, pe 22 aprilie, se sarbatoreste “Ziua Pamantului”, ziua in care s-a nascut miscarea pentru protejarea mediului inconjurator. “Ziua Pământului” a intrat in calendarul manifestarilor dedicate mediului inconjurator in anul 1970, datorita senatorului american Gaylord Nelson.  Acesta a vrut sa traga un semnal de alarma fata de faptul ca, in acea perioada, clasa politica arata un vadit dezinteres fata de mediu.

Sursa si mai multe info: aici.

Ce am facut noi ca sa marcam Ziua Pamantului

Desi imi propusesem mai multe activitati, cele 4 iesiri din weekend nu ne-au mai lasam mult timp de home activities. M-am oprit asupra unui craft pe care vreau sa-l fac inca de la Craciun :) : suport pentru creioane din materiale de reciclat (de aici si legatura cu protejarea mediului inconjurator si semnificatia zilei de azi).

Materiale necesare:

O sticla de plastic, reviste, foarfeca, lipici solid si superglue.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

In functie de dimensiunea sticlei si implicit a suportului pe care vreti sa-l confectionati, se taie foile de reviste sub forma de patrat sau dreptunghi. Noi am folosit bucati de hartie de aproximativ 10cm x 10cm, fara sablon, motiv pentru care fiecare ‘betigas rulat’ a avut o alta dimensiune. Le-am lasat asa, nu le-am adus la aceeasi dimensiune, mi se pare ca asa suportul are un farmec aparte.

Am folosit reviste de bucatarie vechi:), doar asta aveam in casa, precum si copertile a 2 seturi de hartie glasata, pe care le pastrasem de ceva vreme, fiind foarte fain colorate.

Dupa rulare, am lipit fiecare betigas cu lipici solid, iar pentru aplicarea lor pe sticla, am folosit superglue, ca sa tina bine. Hunii au exersat decupatul cu foarfeca.

Activitatea a durat cam 1 ora si jumatate, si pentru ca eram cu un ochi pe huni, care taiau de zor cu foarfeci mari, bine ascutite.

O idee asemanatoare am vazut si aici, la Little Lucky. Paranteza: link-ul catre care va trimit este pentru un suport de creioane, dar facut cu alta tehnica decat cea pe care v-am prezentat-o mai sus. Asa tin minte insa ca am vazut odata, ceva asemanator cu ce am facut noi ieri, la Little Lucky, dar are atatea lucruri faine fata asta, incat m-am pierdut, am cautat in posturile lunii aprilie, apoi m-am lasat pagubasa. :)

Inchid paranteza si va mai spun ca aici gasiti un alt suport foarte frumos, pe care cred ca o sa-l punem si noi in practica intr-o buna zi si inca unul teribil de asemanator cu ce am facut noi, aici, rustic, care imita o buturuga, foarte buna ideea.

Si foarte multe modele cu tehnica folosita de noi, pentru inspiratie, gasiti aici si aici, unde mi-a ramas gandul inca de la Craciun, cand le-am descoperit.

Posted in 3 ani, Activitati copii, Handmade & Crafts, Home made | Tagged: , , , , , | 12 Comments »

Resurse pentru activitati handmade & crafts

Posted by Mami de huni on March 29, 2012

Am o lista utila de impartasit cu voi in materie de lucru manual, mie mi-a luat ceva timp pana sa ma dumiresc ce sa cumpar si de unde. Ma gandesc ca or mai fi si altii ca mine, asadar iata mai jos lista, intr-o ordine pur intamplatoare. Am asezonat-o cu cateva recomandari. Spor la cumparaturi.

Breslo. Pentru nasturei si nu numai. Dar pe mine nasturii m-au cucerit, am luat ultima oara de la ei nasturi de vreo 60 de lei, ceea ce nu e chiar putin pentru niste… nasturi. Am gasit cele mai frumoase modele, muuulte modele, calde, insorite, vesele, numai bune de folosit la casa omului. Mai mult decat pentru scopul lor originar, noi ii folosim si in cadrul activitatilor cu hunii, revin pe tema asta cu un post, candva.

Cei de la Breslo sunt foarte amabili, rapizi si seriosi, am primit comanda in maximum 3 zile parca. Ii recomand cu drag.

Farzat. Noi de aici am cumparat paiete, sclipici si fluturi :) . Au cu muult mai mult decat atat, intamplator eu de asta aveam nevoie cand i-am descoperit. Sunt si ei foarte seriosi, au stocul foarte bine actualizat, vin cu recomandari si propuneri noi care sa te ajute sa te hotarasti si, surpinzator, nu-ti pune nimeni pumnul in gura daca nu vrei sa cumperi un anumit produs de la ei. Inca o bila alba de pus pe lista.

Decoratiuni Creative. Sunt primii de la care am cumparat produse pentru crafts si lucruri/activitati handmade. Primii de la care ma cumparat perforatoare cu model, noua pasiune a hunilor :) . Si forfecute cu model, si figurine si hartie si tot felul de alte accesorii. Sunt seriosi, livreaza repede, decenti ca pret si deosebit de amabili. Ii vizitez si comand cu regularitate. Iar voua va recomand cu caldura.

Profiart. Este varianta online a magazinului Art & Hobby Center, despre care am mai scris aici. Daca sunteti din Bucuresti, va recomand sa le faceti o vizita in cele doua magazine disponibile, au unul pe Grivitei si unul in Eforie. Varianta online nu cuprinde tot ce puteti gasi la magazin. In plus, farmecul ala de a atinge produsele, de a vedea pe viu inainte de a cumpara, face cat drumul pana acolo cu siguranta. N-am fost decat in sediul din Grivitei, dar am auzit ca si cel din Eforie se ridica tot la asteptari inalte. Daca nu sunteti din Bucuresti, aveti si varianta Tg. Mures:), mai jos.

Art Hobby Creativ. Cum spuneam, varianta Art & Hobby Center din Tg. Mures. Puteti comanda online desigur, nu e musai sa mergeti pana acolo, desi orasul e tare frumos:). Mult mai bun site-ul ardelenilor decat profiart.ro, foarte bine aprovizionati, o puzderie de produse care mai de care mai atragatoare. De la ei am cumparat seturile de quilling, accesorii pentru Pasti, magneti, decoratiuni, perforatoare cu model. Urmeaza o noua comanda cat de curand.

Casa Retro. De la ei n-am cumparat inca nimic, dar am primit recomandari cu carul, asadar sigur sunt de incredere. Am ochit niste fetru in culori mai deosebite pe la ei si am evitat cu tarie partea de jucarii :) .

Hobbyt. I-am descoperit recent si nu am comandat inca de la ei. Nici recomandari n-am, asadar nu va pot spune cat sunt de seriosi. Dar ceea ce se poate vedea dealtfel cu ochiul liber, la o plimbare pe site-ul lor, e ca sunt bine aprovizionati si variati. Ceea ce e un lucru bun. Asteptam, urmarim…

Galeria Creativ. Nici de la ei n-am apucat inca sa cumpar, dar o s-o fac curand, caci imi place foarte mult ceea de vad acolo.

Crea Hobby Craft. Este magazinul online al unei mamici dragi mie, al carei blog il urmaresc frecvent, dar de la care inca n-am apucat sa cumpar. Arata totul foarte bine, dar inca mai astept.

Lista ramane deschisa, va astept cu completari!

Sursa foto: aici.

Posted in Handmade & Crafts, Home made | Tagged: , , , , | 9 Comments »

Perforatoare cu model sau noul joc preferat al hunilor

Posted by Mami de huni on March 28, 2012

Le-am achizitionat inainte de Craciun, pentru diverse crafts de sezon. Le-am tot folosit de atunci, caci deh, ocazii sunt destule pentru a mesteri cate ceva. Am imbogatit si lista de modele intre timp, caci aceste instrumente reprezinta noua atractie a hunilor. Aproape seara de seara mesterim si decupam si lipim, e o activitate care ne tine ocupati in jur de o ora si jumatate. Ocupati si linistiti, se-ntelege. Si asta seara, cand hunii sunt de regula obositi, deci nu foarte cooperanti. E de bine.

 

 

 

 

 

 

 

 

Ah, si pe langa activitatea de perforat (abtibilduri) si apoi lipit, la mare cautare este si cea de taiat/decupat cu foarfeca. Cea mai mare foarfeca din casa si cea care taie cel mai bine; cele mici, cu model, sunt mai greu de manuit chiar daca sunt mici, e dificila apasarea din cauza modelului. O activitate apreciata de huni, palpitanta si plina de adrenalina pentru mine. Niciodata nesupravegheati (oricum tot ce fac, vor sa faca cu mine musai), intotdeauna ghidati. Folosim asadar o foarfeca imensa ca marime pentru manutele lor, dar pe care, spre marea mea uimire si admiratie, Robi stie deja sa o manuiasca fara probleme, cu o singura mana. Edi inca foloseste ambele manute pentru a deschide foarfeca, dar macar o tine corect, si cu cealalta manuta tine de hartie; suntem pe drumul cel bun. Iar Robi taie cu mana stanga :) .

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

La 3 ani si jumatate, pe 26 martie.

Posted in 3 ani, Activitati copii, D'ale hunilor, Home made | Tagged: , , , , | 9 Comments »

Felicitari quilling

Posted by Mami de huni on March 13, 2012

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Primele incercari timide si pe fuga.

Cea din urma e facuta impreuna cu hunii, desigur nu la partea de quilling au participat ei, ci la perforat si lipit abtibilduri. Nu-i asa ca e cea mai faina?

PS: in alta ordine de idei, imi surade din ce in ce mai mult treaba asta numita ‘quilling’. :)

Posted in Handmade & Crafts, Home made, Martisoare | Tagged: , , | 2 Comments »

Martisoare de huni din aluat

Posted by Mami de huni on March 2, 2012

Sau martisoare reloaded, partea intai a fost ieri.

Ideea am gasit-o prima oara aici, la Doua Fete Cucuiete (si talentate, as adauga), iar reteta originala de preparare a aluatului o gasiti la Activitati creative pentru copii, pe langa o gramada de alte lucruri interesante.

Materiale necesare: faina, sare fina, apa, forme de prajituri sau alte forme de modelaj, acuarela/tempera, carioca/marker diverse culori, carton colorat, foarfeca cu model, glitter, snur de martisor.

Mod de lucru:

Nu reiau partea cu prepararea aluatului, o gasiti in link-ul de mai sus pe larg. O data martisoarele scoase din cuptor se lasa la racit aproximativ 30 de minute, apoi se poate trece la decorarea lor. Noi am folosit initial acuarela simpla (si nu de foarte buna calitate, recunosc) motiv pentru care nu aveau un aspect prea dragut. Am retusat apoi cu markers colorate si la final am decorat cu lipici cu sclipici. Dupa ce s-au uscat, am prins snururi de fiecare si le-am capsat pe cartoanele taiate in prealabil cu foarfeca cu model.

Ce au facut hunii

Ei bine, de data asta hunii au participat cam 50% din timp la crearea martisoarelor, ceea ce este chiar mare lucru. Am decupat impreuna cartoanele (etapa I), am modelat martisoarele cu ajutorul formelor de prajituri (etapa II) si am pictat mai apoi martisoarele (etapa III). Mami a retusat la final, a decorat si a capsat, ieri, undeva pe la miezul noptii. Toata operatiunea a avut loc in 3 zile, intrucat fiecare etapa a durat aproximativ 1 ora, si asta e mult dupa ora 19.00, pentru huni de 3 ani cu program zilnic de cresa.

 

Fara sclipici

 

 

Finale

Cu aceste martisoare participam si la Concursul National de Martisoare, organizat de Copii si mame, la Sectiunea Martisoare create de copii sau cupluri mama-copil.

Data viitoare le facem din fimo, vor iesi cu siguranta mai frumoase. Sau poate incercam si mai devreme ceva, de Pasti.

Posted in 3 ani, Activitati copii, Handmade & Crafts, Home made, Martisoare | Tagged: , , | 12 Comments »

Martisoare de huni

Posted by Mami de huni on March 1, 2012

Facute de mami, la care au participat si hunii, si pe care le-au inmanat astazi colegelor de la cresa, cu mari emotii.

 

 

 

 

 

 

 

Subiect: marţişoare simple, de decor, simbolice.

Materiale necesare

  • De bază: coli colorate A4 din burete (foam), carton colorat diverse dimensiuni, hârtie colorată diverse dimensiuni, autocolant colorat sau hârtie glasată colorată, foarfecă normală sau foarfecă cu model, perforatoare cu diverse modele şi perforator normal (pe rotund);
  • Accesorii şi alte elemente opţionale: şnururi de marţişoare, nasturi de diferite forme şi culori, paiete de diferite forme şi culori, lipici sau superglue, lipici cu sclipici sau scilipici simplu, capsator şi capse, stampile cu diferite forme (flori, fluturi).

Notă: nu toate materialele sunt necesare, în funcţie de modelul ales, se pot folosi doar unele materiale.

Mod de lucru

Varianta A – mărţişoare simple

Am decupat cartonul/hârtia colorată în diferite forme: pătrat, dreptunghi, oval, triunghi, inimă. Apoi am trecut la aplicarea accesoriilor: nasturi sau paiete în acest caz – nasturii i-am aplicat prin capsarea şnurului de marţişor de carton după ce am prins nasturele de şnur, iar paietele le-am lipit formând diverse desene şi modele. Pentru o mai bună fixare, am folosit lipici tip Superglue cu gel.

La decupaj am utilizat foarfeca cu model şi carton colorat mai gros, precum şi hârtie din burete colorat, se ajunge mult mai uşor la forma dorită folosind materiale mai groase.

Coperta felicitării-maţişor am perforat-o, într-un singur loc, cu perforator cu model. Se pot utiliza cele cu model de floare, trifoi, inimă, potcoavă. În interior am prins un năsturel în forma de smiley face, iar coperta am perforat-o exact în dreptul locului în care este fixat năsturelul, astfel încât poate fi vizibil şi când felicitarea este închisă. De asemenea, năsturelul poate fi folosit ca modalitate de a fixa felicitarea, astfel încât să rămână închisă.

Opţional sau în loc de perforator, se pot lipi autocolante colorate, decupate cu perforatorul cu model în aceleaşi forme ca mai sus.

Interiorul felicitării-marţişor poate fi de asemenea decorat cu ştampile. Cele în formă de fluturi şi flori au un efect deosebit.

La final, mărţişoarele se pot decora cu lipici cu sclipici – opţional.

Varianta B – mărţişor tip felicitare I

Se decupează cartonul/hârtia colorata în formă de dreptunghi (dimensiuni aproximative 16cm x 8 cm), se împarte cartonul în două, în format landscape/pe orizontală. Apoi se trece la aplicarea accesoriilor şi la decoraţiuni: noi am utilizat nasturi în formă de inimă şi de gărgăriţă. Am tăiat cartonul cu foarfeca cu model şi am perforat prima coperta a mărţişorului cu perforatorul cu forme. Am utilizat trifoiul. Se poate decora cu lipici cu sclipici.

Varianta C – mărţişor tip felicitare II

Se împarte cartonul decupat în forma de dreptunghi (dimensiuni 16cm x 8cm) în trei părţi, doua egale (lateralele) şi una mai mare (centrală), conform imaginii alăturate. Părţile laterale se capsează cu un perforator cu forme rotunde în capăt, amândouă în acelaşi timp, găurele prin care se trece şnurul de mărţişor.

Interiorul felicitării se poate decora în funcţie de imaginaţie. Noi am decupat din carton roz un future, pe care am lipit paiete roşii, totul pe carton portocaliu, constrastul culorilor fiind de mare efect vizual.

Opţional: cartonul se taie cu foarfeca cu model. Felicitarea se poate decora cu lipici cu sclipici.

Buna dimineata, a sosit primavara!

PS: cu aceste martisoare am participat la prima revista online cu Idei de Martisor, lansata la Initiativa Laurei Frunza (detalii aici) si cu sprijinul echipei de la Talente de Nazdravani (detalii aici). Excelenta initiativa, o culegere de idei minunate, un cadou superb la inceput de primavara. Revista poate fi downloadata, gasiti aici link-ul, in termen de 10 zile. Enjoy!

Posted in Activitati copii, Handmade & Crafts, Home made, Martisoare | Tagged: , , , , , | 13 Comments »

Felicitarile noastre de sarbatori

Posted by Mami de huni on December 28, 2011

Posted in De Craciun, Home made | Tagged: , , , | 14 Comments »

Casuta lui Mos Craciun

Posted by Mami de huni on December 5, 2011

Pardon, casutele, doua, altfel se lasa cu sange pe pereti si mi-ar fi parut rau. Nu de alta, dar de abia am zugravit :) .

Sau ce face mami in ziua ei libera + noptile, in loc sa doarma.

Unul dintre cele mai dificile proiecte pe care le-am facut pentru huni in premiera, vi-l recomand doar daca lucrati cu mai mult cap decat am facut-o eu. Nu am lucrat dupa o schema (greseala nr 1), intrucat n-am gasit una. Am gasit in schimb ceva modele de casute din hartie, pe care le recomand copilasilor mai mari, de 4-5 ani, care se descurca bine cu foarfeca.

N-am avut, cum spuneam, nicio schema, am facut-o strict dupa capul meu. Am stricat vreo 2 cutii de carton tot incercand constructia, nu va mai spun cum m-am carat prin metrou cu cutiile de la birou spre casa, nu va mai zic nici cum am cautat alte cutii prin piata dupa ce le-am stricat pe cele 2, nu va mai zic de degetele lipide cu super glue, singurul capabil sa lipeasca bucatile de carton…

Materiale

Cutii de carton, foarfeca, super glue (muuulte tuburi), scotch, cutter, hartie de impachetat, autocolant, perforator decorativ (optional), banda izolatoare colorata, carton subtire colorat, rabdare. :)

 

 

 

 

 

 

Ce (nu) va recomand

-          Sa utilizati carton mai subtire, nu neaparat cel utilizat la cutiile de carton. Asta va transforma constructia in una nu tocmai stabila/durabila, insa e mai usor de modelat si rezultatul poate fi unul mai estetic;

-          Sa va inarmati cu muuulta rabdare si daca se poate cu o schema inainte de a va apuca de treaba;

-          Sa aveti la indemana muulte tuburi de super glue (eu am trecut de 10 bucati), nu incercati cu aracet sau prenadez, nu lipeste, va spun eu sigur;

-          Eu am pus casuta pe ceea ce se vroia la inceput a fi o curte (a se citi o bucata mai mare de carton suport). Si din cauza ca am utilizat ultimele bucati de carton existente in casa, formate din carton subtire, si din cauza ca am pus casuta intr-o parte, nu pe centru, pentru a ramane ceva loc de curte, atunci cand e luata la plimbare de huni e usor instabila. Nu-i necesar acest suport, dar daca alegeti totusi sa-l faceti, folositi un carton mai rezistent/gros.

Cum sa…

Nu stiu cum sa, cel mai bine e sa inveti facand si testand. Am lucrat intai peretii laterali si acoperisul pe fata si pe spate – peretii laterali au constituit in sine o singura cutie (format A4, de la topurile de hartie), iar cele 2 bucati de acoperis fata si spate au reprezentat 2 triunghiuri decupate din alte cutii de carton. Apoi am impachetat ce a iesit. A urmat apoi cea de a doua jumatate de acoperis, decupata si ea dintr-o cutie maaare de pampers si impachetata si ea la randu-i. Am trecut apoi la capitolul finisari, cu banda izolatoare rosie – stiati ca exista vreo 5-6 tipuri diferite de culori pentru banda izolatoare? Mie mi-a luat socrul din Bricostore, sa-i dea Dumnezeu sanatate, e foarte utila, o sa facem lucruri frumoase cu ajutorul ei.

Bun, dupa ce am impachetat cam toata casuta si am finisat pe ici pe colo (e important in special la ferestre si usi, cele mai atractive gaurele pentru huni), am pus casutele pe suportul de carton despre care vorbeam mai sus. Lipit, apoi trecut la actiunea “Brad de Craciun”. Decorat si el. Partea mai proasta e ca noul set de hartie glasata autocolanta achizitionat, e foarte prost si nu s-au lipit foarte bine podoabele bradului. Sau poate e cartonul de vina, n-am aflat inca, cert e ca trebuie refacut, mai ales dupa interventia hunilor. :)

 

 

 

 

Cam asta, una peste alta, desi e un proiect care cere timp si rabdare multa, merita. Bucuria hunilor a fost foarte mare si se joaca de atunci tot timpul cu ea.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Si o alta casuta pentru fetite, tot homemade, aici.

Posted in 3 ani, Activitati copii, D'ale hunilor, De Craciun, Home made | Tagged: , , , | 15 Comments »

CalenDARUL de Advent

Posted by Mami de huni on November 30, 2011

Am cautat cu foarte mare agitatie (nici nu stiu cum as fi putut altfel) un calendar de advent pentru huni cam toata luna noiembrie. Tarziu am gasit oferte, si mai tarziu am gasit idei si mi-am dat seama ca pot face eu unul acasa. Impartasesc cu voi cateva din lucrurile despre care cred ca merita sa fie spuse, in urma cautarilor mele despre Calendarul de Advent:

Povestea Calendarului

“Originea sa, ca a multor obiceiuri de Craciun, se regaseste in Germania, de pe la mijlocul secolului 19. Scopul sau a fost acela de a marca numarul de zile, incepind cu 1 Decembrie ramas pana la Craciun. Povestea ne spune ca unul dintre primele calendare de Advent a fost sub forma unor linii trase cu creta, pe care copiii aveau voie sa le stearga cite una pe rind, pina in ziua de Ajun. In altul, copiii aveau voie sa puna cate un fir de pai in ieslea lui Iisus din scena nasterii, pana se consumau 24 de paie. Sau erau atarnate 24 de tablouri, cu motive ale nasterii, fiecare marcat cu un numar, si erau indepartate pe masura ce ziua trecea, pana la numarul 24 – seara de Ajun.

Primul calendar de Advent tiparit a fost produs de Gerhard Lang, in Germania, in 1908. Mama lui ii aranja pe un carton colorat 24 de bomboane, pe care le desprindea in fiecare zi de Advent, de la 1 Decembrie pana in seara de Ajun.

In timpul razboiului, productia calendarelor de Advent a fost oprita, din cauza rationalizarii consumului de carton. In 1946, Richard Sellmer a reinceput productia de calendare de Advent. Pentru aceasta a primit o licenta de tiparire de la armata americana. Primul model de calendar de Advent, de dupa razboi, construit de Richard Selmer se numea “Die Kleine Stadt”, calendar care este si astazi de vanzare la Richard Selmer Verlag.”

Sursa: aici.

Despre coroana de Advent

 “Coroana de Advent este o traditie nascuta in sec. al XIX-lea in Hamburg. In acest oras erau multi copii orfani care nu aveau o casa, traiau cersind si dormind pe strazi. Unii deveneau mici delincventi si ajungeau in inchisoare. Un tanar pastor evanghelic, Johann Heinrich Wichern (1808-1881), a cumparat o casa mare in Hamburg, a restructurat-o si a anceput sa adune copiii de pe strada, sa le dea un acoperis si ceva de mancare. Anul 1838 poate fi considerat anul intemeierii casei numite “Rauhe Haus”. El i-a invatat pe acei copii o meserie: unii au devenit cizmari, altii pictori, gradinari, croitori… si in felul acesta au incetat de a mai cersi invatand sa-si castige singuri painea.

In fiecare an, in timpul Adventului, tanarul pastor Wichern organiza un moment de rugaciune. In Adventul anului 1838, vrand sa faca mai frumos acest timp pentru oaspetii sai, s-a gandit ca fiecare copil sa aprinda, incepând cu 1 decembrie, in timpul momentelor de rugaciune, cate o lumanare colorata. Din 1840, in fiecare an avea loc in aceasta casa o scurta ceremonie religioasa: pastorul si copiii se adunau in dormitor, Wichern povestea ceva despre Advent si Craciun si se cantau multe cantece. Deoarece in fiecare zi se aprindea cate o lumanare, acel moment s-a numit Kerzendacht (celebrarea lumanarilor). Un prieten de al pastorului a pregatit un cerc de lemn pe care au fost asezate lumanarile, astfel incat sa para o mare “coroana de lumina”, Lichterkranz. Se ajungea la Craciun cu toate cele 24 de lumanari aprinse.”

Sursa: aici.

Cat despre calendarul in sine, am gasit in cautarile mele modelul de mai jos la noi, fireste nicaieri pe stoc, poate-l aduc dupa sarbatori si-l am pentru anul viitor macar, comanda este plasata. Este de fapt o carticica ce aduna 24 de Povestiri de Craciun, de Tony Wolf, de la Editura Crisan.

 

 

 

 

Caci in mintea mea, Calendarul de Advent nu are legatura cu dulciurile, ci cu surprizele, 24 la numar, pana in Ajun: fie 24 de carticele, fie 24 de idei, fie 24 de activitati, fie 24 de ganduri bune, fie 24 de poezii, fie 24 de ghicitori, fie 24 de cadouri… care vor genera, sunt sigura, cel putin 48 de zambete zilnic (avantaj eu, ca am doi copii).

Mai mult decat atat, am gasit idei multe si dragute, pentru a face un calendar de Advent hand made pentru huni.

Sosetele

Sursa: aici.

 

 

 

 

 

 

Casuta

Sursa: aici.

 

 

 

 

 

Camion

Sursa: aici.

 

 

 

 

 

Am comandat si noi unul, evident inainte de toate aceste idei bune, il puteti vedea mai jos. Il vom folosi si pe acesta. :)

Sursa: aici

 

 

 

Si pana la urma am si facut unul, dovada mai jos, revin maine cu totul despre “cum sa…” si bucuria nemarginita a hunilor cand l-au descoperit. Enjoy!

Posted in 3 ani, Activitati copii, De Craciun, Home made | Tagged: , , , , , | 17 Comments »

Binoclu hand made pentru huni

Posted by Mami de huni on November 29, 2011

 

 

 

 

 

 

Asta a fost cea mai simpla si usor de facut jucarie home made. Sau poate asa mi s-a parut mie, fiind facuta imediat dupa calendarul de Advent.

Materialele

2 role de carton de la hartie igienica sau prosoape de bucatarie, autocolant, perforator hartie, perforator cu forme, foarfeca sau cutter, lipici, siret.

Mod de pregatire

Cum nu se poate mai simplu: am taiat autocolantul pe dimensiunea rolelor si l-am lipit. Am folosit culori diferite si foarte tari. Am lipit apoi cele 2 role una de alta. Am decorat tot cu autocolant folosind perforatorul decorativ (sa traiasca cine l-a inventat ca bine a facut), am dat cate 2 gauri pe binoclu, in partile laterale (sfat: de dat aceste gauri separat, inainte de a lipi cele 2 role, altfel va fi greu dupa lipirea rolelor, credeti-ma pe cuvantJ), apoi am pus siretul.

 

 

 

 

 

 

Hunii au tinut aproape si m-au ajutat, dupa cum puteti vedea. De mare efect acest binoclu si amuzant de facut. Acum imi pare rau ca n-am cumparat un siretel colorat, dar ideea mi-a venit duminica la pranz, incercand sa adorm… mi-am dat seama ca n-am nicio sansa, si a trebuit sa ma descurc cu ce am gasit in casa.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Azi l-au luat cu ei la cresa si Robi a fost tare dezamagit ca binoclul lui s-a stricat, s-au dezlipit rolele, dar chiar si asa, l-a luat in clasa si il arata mandru tuturo copiilor Era ca un fel de guru in mijlocul lor, dragul mamii!

Posted in 3 ani, Activitati copii, Home made | Tagged: , , , , , , | 7 Comments »

 
Follow

Get every new post delivered to your Inbox.

Join 378 other followers