Inimioare de Sf. Valentin

E o sarbatoare care nu-mi place foarte mult si pe care nu-mi aduc aminte s-o fi sarbatorit vreodata. De fapt, Ziua iubirii, aia romaneasca, Dragobetele, imi place, si incerc sa-i pun un semn in fiecare an, dar The V Day, cea imprumutata de la altii, nu-mi face cu ochiul. Dar e o ocazie de a mai face ceva cu hunii, asa ca profit din plin. Astazi, de fapt aseara: inimioare pe usa.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Daca avem timp, facem si partea a doua in seara asta, activitatea cu “mimoale” lipite pe usa ne-a tinut ocupati o ora si 10 minute si, printre baita si cina, n-a mai ramas loc de altceva.

Si florile, multumesc tati!

 

De vreme rea

Sunt(em) iar sechestrati la domiciliu, din nou bolnaviori. Nici nu stiu daca a recidivat ultima raceala sau e un virus nou dupa o saptamana de colectivitate, dar sper sa trecem repede peste. Desi debutul asta e greu si reactiile lor in fata bolii se schimba de la o ora la alta.

Aseara, intre doua rele (intai febra la Robi apoi episod de frisoane la Edi) am avut activitati de lucru manual si desen. Hunii erau, culmea, in mare verva, am facut impreuna vreo 5 coperti de DVD-uri pentru cele care ramasesera fara copertile originale: vreo 3 pentru Oraselul lenes, 1 pentru Tom si Jerry si 1 pentru un DVD din seria SuperBebe. Au participat cu mare placere, au cooperat, au discutat, Robi a ramas sa mai trebaluiasca cu foarfeca, pe care o manevreaza din ce in ce mai bine. A reusit s-o rupa in cele din urma, dar nu-i nimic, tot el a spus ca mergem sa cumparam alta .

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Si nu in ultimul rand, ultima achizitie in materie de puzzle sa-i spunem, alfabetul, cifrele de la 1 la 20, semnele matematice de baza, toate in 4 culori, din plastic dur, sub forma unor piese de marimi mici, care se imbina ca un puzzle. Nu-mi aduc aminte sa fi dat mai mult de 6 lei pe set, de care hunii sunt incantati nevoie mare: fac asocieri si sorteaza piesele pe culori, le imbina in stil puzzle, ordoneaza cifrele crescator sau descrescator (cu ajutor), repeta literele si cifrele (tot cu ajutor).

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Inca o dovada ca cei mici apreciaza cele mai simple lucruri. Si ele se dovedesc a fi cele mai utile la nivel educational.

Prima poveste

Tot in categoria premiere ne aflam. Si tarziu am ajuns la etapa asta, si suntem departe de altii, dar sa nu comparam zic, mi-e bine asa, si lor le e, nu e nimic anormal in ce ni se intampla.

Aseara, la somn, au acceptat sa le spun cate o poveste. Edi chiar doua, Robi s-a plictisit insa in timpul celei de a doua. Scurte, cred ca in vreo 5 minute am terminat cu totul. Inventate, ce mi-a trecut prin cap repede, repede, luata prin suprindere de raspunsul hotarat afirmativ al hunului la intrebarea mea: “vrei sa-ti spuna mami o poveste?”. Pana acum spuneau la fel de hotarat ca nu.

Inventii, dar am incercat sa aiba legatura cu ei si cu ce fac ei zilnic, 1) ca sa inteleaga despre ce povestim (de zmei si feti frumosi s-ar fi plictisit in secunda doi, baieteii si fetitele care pleaca in excursii sunt insa familiari pentru ei), si 2) ca sa-i determin sa faca cumva ceea ce nu fac si mi-as dori sa faca… oricum ar suna asta, ma refer strict la mancare. Mergand pe exemplul cu numai 2 ore in urma intamplarii de care va zic, cand au mancat cate o banana pentru ca si Sportacus mananca banane, personajele noastre din poveste (2 personaje principale de fiecare data, un lucru comun pentru ei) mancau ciorba si/cu multe legume… Ma rog, si mai faceau chestii bune, zic eu.

Da, recunosc, nu am trecut prea bine peste faptul ca hunii nu mananca legume, sub orice forma, gatite sau nu, de vreo 6 luni. Sau fructe, de vreo 8 luni. Sau cel putin nu le mananca acasa, la cresa mi se spune ca da, n-am de ales decat sa sper ca asa e. Una peste alta, nici azi nu vor manca ciorba a la mama acasa, sau cel putin nu acasa, dar poate dupa cateva astfel de povesti, incercam in weekend si altceva decat piure… wish me luck!

Home made weekend cu surprize de 5 stele

Cam asa ne-a fost weekend-ul, in casa, cu toate cele ale ei, intrucat suntem raciti cu mami in frunte. Am scos nasul putin pe afara doar sambata dimineata, la cumparaturi (nu i-as fi luat si pe ei, dar nu aveam cu cine sa-i las si nici cine sa-mi faca piata).

Nu ne-am plictisit insa, din contra, eu una am simtit ca n-a trecut weekendul degeaba pe langa mine.

 

 

 

 

 

 

Surpriza 1: Sambata dupa amiaza ne-am delectat cu noua achizitie: Education Board. Practic sunt cate doua tablite multifunctionale, o parte magnetica si o parte tabla de scris cu creta + numaratoare + socotitoare + ceas + magneti litere + magneti cifre de la 1 la 20 + magneti semne matematice de baza. Un real succes, i-a tinut ocupati vreo 30 de minute cat a mesterit tati sa faca din doua una si s-o monteze pe perete + 1 ora (intreaga, da?!) imediat dupa, la explorat. De fiecare data cand trec pe acolo se opresc cel putin 20 de minute la desenat, lipit magneti si mesterit lucruri. Le place foarte tare si micul ceas din mijloc.

Surpriza 2: Mami a mesterit primul ei Calendar de Advent, sambata noaptea. Nu va pun poza inca, am un post pregatit special pentru asta, va urma.

Duminica dimineata au luat la rand 80% din jucariile din dormitor, s-au redelectat cu toate puzzle-urile existente (chiar cand ziceam ca s-au plcitisit de ele) si am avut surpriza ca Edi sa repete intr-o forma foarte apropiata de corect, absolut toate cele reprezentate de puzzle: animale, vehicule, numerele, forme geometrice etc. Pentru mine asta a fost surpriza cu numarul 3.

 

 

 

 

 

 

Surpriza nr 4: baloane legate pe sfoara. O chestie atat de simpla, dar care lor le-a placut foarte mult!

 

 

 

 

 

 

Surpriza 5: placinta de dovleac home made cu tati, facuta pe la pranz. N-am poze, n-am fost pe faza, strangeam taifunul din dormitor, dar a iesit absolut delicioasa. Bravo, tati!

Surpriza 6: dupa amiaza de duminica ne-a tinut ocupati cu un hand made binoclu viu colorat, cate unul pentru fiecare hun, facut impreuna cu ei. 2 poze mai jos, detalii despre modus operandi curand.

 

 

 

 

 

 

Intre astea toate am apucat sa spal, sa fac curat, sa gatesc (ce-i drept la gatit am pus si soacra la bataie, cu niste ardei umpluti, chiftelute si snitele, sarn’a, o bunaciune!, iar ciorbita am facut-o impreuna cu tati). Un weekend frumos si plin, un weekend cald, cum n-am mai avut de ceva vreme.

Fata babei si fata mosului

Sambata, 12 noiembrie, ora 10.30, la Muzeul Taranului Roman. Organizat de Trupa Paiata. Bilet 10 lei, (copil sau adult), de preferat cu rezervare inainte, sala plina ochi la inceperea piesei.

Cele bune:

• Piesa animata si durata scurta, maximum 35 de minute
• Content simplu, adaptat si celor mai mici dintre cei mici
• Gazde deosebit de primitoare
• Nu ne-au lasat sa asteptam, au inceput la timp
• Nu a fost cald in sala, temperatura numai buna
• Au primit copii de toate varstele, eu consider asta un avantaj pentru huni, faptul ca se afla in compania si a celor mai mici decat ei, dar si a celor mai mari. Cei mici nu ne-au deranjat, desi au plans unii dintre ei, insa toata lumea parea ca e obisnuita cu astaJ.

Cele mai putin bune:

• Spatiu mic, cu scaune portabile, foarte aproape insa unele de altele. Bag sama ca daca nu faceam rezervare inainte, era cam nasol, am fi stat undeva pe margine, pe scaune inalte, de bar
• Piesa pusa in scena a fost destul de simpla, cel putin fata de ce credeam eu ca va fi. Foarte putina muzica, am numarat vreo 3 momente, fiecare avand cel mult 5 secunde. Ar fi avut mai mult succes daca aveam parte de momente si muzicale. Despre spectacol de lumini nici nu poate fi vorba.
• Diferenta mare intre pozele puse pe site la descrierea piesei cu pricina, fata de realitate. M-am simtit cumva pacalita, desi rezultatul nu a fost deloc unul rau. Ce-i drept, decorurile si papusile sunt realizate in functie de spatiul in care se desfasoara spectacolul, si cum spuneam, la MTR nu e prea mare.

Dupa cum vedeti, suntem mai mult PRO decat CONTRA, asadar recomandam cu caldura. Noi mai mergem.

PS: am profitat de ocazie si am cumparat pentru huni o gramada de bunatati din zona: sirop de catina, de brad, cozonac si 2 ocarine. Una s-a spart, asadar musai sa mergem curand s-o inlocuim.

PPS: multumesc domnului din imaginea de mai jos care ne-a incantat cu 2 momente muzicale, pe un frig de crapau pietrele.

Hunii si opera

Copiii si magia muzicii, un nume foarte bine ales pentru un spectacol bun si el. As spune ca e destinat copiilor peste 4 ani, dar sunt sigura ca in multe cazuri si copiii de 3 ani il pot aprecia la o valoare justa.

Se intampla la Opera Comica, in fiecare vineri, incepand cu ora 19.00. Noi am fost cu hunii si cu verisoara lor (8 ani) vinerea trecuta.

Ce sa zic, va recomand din toata inima, incepand undeva de pe la 3 ani. Spectacolul dureaza 1 ora, nu aveti acces in sala decat de la 18.50 si va sugerez sa ajungeti cam atunci, nu va ia nimeni scaunul de sub fund si locuri sunt berechet, chiar si la etaj. Noi am ajuns, gratie bunicilor, pe la 18.20 si cred ca asta-i motivul principal pentru care hunii n-au rezistat la ultimele 10 minute din spectacol. Dar au rezistat foarte bine 1 ora si 20 de minute, cu tot cu timpul de asteptare, in conditiile in care era seara si erau dupa o zi de ‘munca’ la cresa, asadar e absolut explicabil de ce n-au avut rabdare pana la final. Un alt motiv ar putea fi selectiile de opera pe final de spectacol, care nu i-au placut lui Robi, suparat oricum ca nimeni nu vroia sa aprinda lumina in sala. Edi l-a urmat pe fratica spre iesire batand din balme si dansand, o data cu intreaga sala, cred ca ar fi fost in stare sa adoarma pe muzica acolo, daca si fratica ar fi vrut.

Va invit sa vedeti aici un filmulet de prezentare, si va rog sa ma credeti pe cuvant ca totul se intampla exact ca in filmuletul cu pricina, nu e niciun very best of cum credeam initial, nu au ascuns nimic la montaj, e chiar asa cum se intampla in realitate.

Mai jos niste poze si filmulete facute de noi (eu cu Edi), pe care va invit sa le vedeti pana la final, nu am putut face o selectie, imi plac toate (scuzati va rog calitatea, e tot ce am putut cu hunul in brate si cu aparat neprofi). Si daca cineva recunoaste aria din fundalul Baletului Mirandolina (cine o canta, cum se numeste) dau o bucata de aur daca o imprataseste cu mine. Robi e fan, mare-mare fan, o cantam in fiecare seara, e amuzant si util, dar mai util, si chiar mai amuzant, ar fi daca am putea sa o ascultam in original. In varianta lui Robi, melodia se numeste “tântâl-tântâl”.

Singurul lucru ce ne-a deranjat/mirat putin a fost muzica prea tare. Sau eram noi prea aproape de boxe, nu stiu… sau daca aveam 4 ani, nu ne mai mira nimic.

Cel mai mult le-a placut Baletul Mirandolina, hunii au fost absolut fascinati si au participat activ, aplaudand, dansand si fredonand.

Frumoase au fost si primele 3 momente de muzica si dans, interactive, micii cantareti dansand printre randuri, printre noi, invitandu-ne la spectacol.

Noi vom repeta experienta in primavara, ca sa ma asigur ca ramanem pana la final, cand am simtit si eu ca traiesc:). Mai mult decat atat, ma bate gandul sa incerc sa merg si la alte spectacole de la Opera Comica, organizeaza periodic, insa nu sunt dedicate special copiilor, cu exceptia acestuia.

Intrarea este libera.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Copiii si prietenii lor imaginari

Discutam deunazi, la nivel virtual, cu mamici de pitici de aceeasi varsta cu hunii despre leul/lupul/bau-bau-l sau alti prieteni imaginari pe care ii au copiii lor. Am realizat ca noi n-avem un prieten imaginar. Avem jocuri inventate cu talc si multa imaginatie, aplicate in 2 sau implicandu-ne si pe noi, parintii, avem dureri si bubite imaginare, dar un prieten imaginar nu. Poate pentru ca sunt doi si se au unul pe altul si e suficient. Sau poate nu am ajuns inca la momentul propice unui prieten imaginar. Insa as vrea sa dezvolt putin subiectul.

E bine? E grav? Ce facem cu prietenii imaginari ai copiilor nostri? Ce spun psihologii?

Cercetatorii americani de la Universitatea Philadelphia au aratat ca unul din trei copii isi creeaza personaje cu care comunica, pe care le iubesc si care ii inteleg.

Aceasta nu este nici pe departe o forma de manifestare schizofrenica, asa cum s-a crezut pana nu demult. In realitate, este vorba fie de un surplus de energie psihica si fantezie infantila, fie de un refugiu al copilului in fantastic, datorita unor frustrari de care se fac vinovati adultii.

Asa cum arata studiile recente de psihologie infantila efectuate de cercetatorii de la Philadelphia, copilul are nevoie de o legatura foarte stransa cu lumea fantastica. Copilul nu numai ca adora lumea fanteziei, ci doreste sa traiasca ancorat cat mai bine in basmul pe care el si-l imagineaza uneori si-l modeleaza dupa bunul plac.

Copilul traieste astfel si dorinta de a avea un prieten dintr-o lume imaginara, in care totul este asa cum ii place lui. Astfel, micutul care are o fantezie bogata isi construieste imaginea unui prieten despre care crede ca ar putea exista in realitate, desi in clipele rationale stie ca este doar o fantezie a sa.

Prin urmare, nu e deloc rau, e chiar necesar, pentru ca micul pui de om sa treaca cu bine peste frustrarile si angoasele specifice varstei sau, aparute in viata lui, din vina adultilor. Nu trebuie ignorati in aceasta etapa, trebuie respectati, atat ei, cat si prietenii lor imaginari, ajutand astfel la o dezvoltare fireasca, armonioasa a copilului si la depasirea problemelor aparute.

Exista insa si factori negativi care pot duce la aparitia micului prieten imaginar. Acestia nu sunt insa o conditie, nu inseamna ca exista o problema, daca in viata copilului apare un prieten imaginar:

-          Lipsa comunicarii cu cei din jur

-          Lipsa stimulilor din mediu

-          Lipsa jocurilor, a jucariilor si a timpului de joc

-          Lipsa contactului social

-          Saracia comunicarii afective

Cum te porti cu prietenul lui

Prietenul imaginar al micutului a aparut dintr-o necesitate reala si deci nu trebuie alungat din imaginatia copilului. Pentru parintii care banuiesc ca micutul lor are un prieten imaginar:

- Nu fii indiscreta fata de relatia sa cu prietenul imaginar.

- Evita sa-l ridiculizezi daca iti povesteste despre prietenul imaginar.

- Sugereaza-i cum sa se poarte cu el, ca si cum ar fi real, incercand astfel sa-i oferi educatia dorita.

- Ofera-i mai multa tandrete.

- Lasa-l mai mult sa se joace cu prietenii.

- Vorbeste deschis cu el.

- Nu-l pedepsi niciodata prin interzicerea jocului sau prin violenta.

- Citeste-i mai multe basme sau cumpara filme fantastice cat mai multe.

Numai in cazul in care este clar ca micutul are viziuni de tipul halucinatiei trebuie sa ne alarmam si sa mergem la medic.

Sursa: aici.

Si un alt articol util pe acelasi subiect aici.

Buba reala si imaginara

Va spuneam, n-avem prieteni imaginari. Dar aseara am patit o buba. Robi si-a spart buza de jos, jucandu-se cu calul. Jale mare, sange mult, adrenalina din belsug, mangaieri, pupici, tandreturi din toate partile, un intreg scenariu demn de film in capul meu (cum sun la taxi care sa ne duca la spital, pe care spital il gasisem deja in minte, cum sunt din taxi la medicul de familie sa-mi dea o recomandare sau un sfat, cum lipsim a doua zi de la cresa si de la serviciu pentru ingrijiri, daca va fi nevoie de copci cum sa facem etc). In fine, a trecut, a fost doar sperietura mare.

La scurt timp dupa ce s-a linistit, dupa ce l-am pupat cu totii pe rand si l-am imbunat care mai de care cum ne-am priceput mai bine (fratica l-a pupat, i-a facut ‘mai-mai’ si i-a adus o masinuta miiiica drept consolare), apare fratica Edi cu gura pana la urechi spunand clar si raspicat ‘buba!’ si aratand victorios spre propria-i gurita. Intreb cu neliniste: ‘Mami, ce ai patit? Ai ceva la gurtiza?’ ‘Da, buba’, a sosit raspunsul prompt, luandu-ma in acelasi timp de mana, spre baie. M-am prins rapid de buba imaginara si am intrat in joc: ‘Bun, hai la baie, sa ne spalam, sa ne stergem si sa punem compresa rece, ca sa treaca.’ Zis si facut, mult diminuat ca timp momentul acesta fata de cel anterior, real, insa am respectat intocmai etapele si a fost ok, toata lumea multumita.

La somn isi aratau unii altuia bubele: ‘Uite, vezi? Buba! Aişea, e buba!’

PS: partea buna e ca toata seara Robi a fost un copil exemplar, dupa ‘aşident’, s-a protapit in pat, pe perna si asa a ramas pana la somn, cuminte foc, neindraznind parca nici sa sufle, de teama sa nu se loveasca la buba.

Progrese si schimbari

Observ progrese in ultima vreme, semnificative, de la evolutie in limbaj, pana la transformari cognitive relevante. Notez aici si acum ce-mi amintesc rapid, intrucat mi-e mult mai usor asa, decat sa le scriu de mana. Si nu vreau sa uit nimic.

Progresele, 3 ani si o luna, fix azi

• Limbaj: hunii fac din ce in ce mai multe propozitii si pronunta cuvintele din ce in ce mai clar si corect. Cuvinte noi achizitioneaza zilnic. Multe, retepate la nesfarsit .
• Hunii se joaca din ce in ce mai frumos impreuna, inventeaza jocuri din ce in ce mai complexe. Despre asta intr-un post viitor, mai pe larg, poate si-un filmulet.
• Sunt din ce in ce mai independenti, lucru care-mi pune serios rabdarea la incercare, dar e un progres semnificativ: papa din ce in ce mai bine singuri, se spala singuri, (nu doar pe maini, ci si la baie si pe dinti), se imbraca/dezbraca singuri, se incalta/descalta singuri, incaltari sau ciorapi, isi pun pampersul singuri, pun rufe la spalat, schimba sau ajuta la schimbat lenjeria, incuie usa cu cheia singuri, deschid portiera la masina singuri. Nu va imaginati ca le ies perfecte toate si din prima, mai necesita ajutor, dar nicicum nu-l accepta initiat de mine, ci doar daca-l cer ei, dupa incercari nereusite pe cont propriu de a rezolva problema. Doar sa doarma singuri nu vor!
• Incep sa inteleaga diferenta dintre cuminte/neascultator (dau vina unul pe altul cand stiu ca au facut o nazdravanie si se parasc:))
• Dovedesc empatie/intelegere/generozitate fata de ceilalti, in special fata de copii – aseara povesteam impreuna cum, in preajma Craciunului, o sa strangem o punga mare de jucarii cu care ei nu se mai joaca, o sa le spalam si o sa le punem baterii noi, daca e cazul, apoi o sa le dam copilasilor care nu au bani sa-si cumpere jucarii. Au ascultat cu atentie si de atunci tot repeta: “a caciun”, “a caciun”, “a copii”, “cado”.
• Isi manifesta si mai vehement neplacerea fata de ceva ce nu vor sa faca, exemplu, daca il rog sa mearga la nani pe Edi sa zicem, il trimite pe fratica: “Nu eu, Obert!”
• Au inceput sa-l spuna si pe ‘da’, de cele mai multe ori dand afirmativ si din cap si afisand un zambet gales 
• Incep sa inteleaga care e ‘stanga’ si care e ‘dreapta’.
• Pricep notiunile de “maine”, “mai tarziu” si “rabdare”
• Incep sa descopere umorul, glumele si reclamele TV pe care le repeta sau in functie de care se bucura, in special daca gasesc in ele elemente commune si dragi lor: ciocolata, biscuiti, iaurt, lapte, jucarii
• Le place sa fie utili si sa fie de ajutor parintilor, sa le faca pe plac, si-n general sa faca pe plac persoanelor dragi lor (hunii merg la olita dimineata pentru ca asa fac si la cresa, cu “Damna” si pentru ca mai apoi sa ii povestim si ei cum facem si acasa – ei au zis asta, nu eu)
• Progrese privind puzzle – acum lucram la 2 puzzles de podea, cu Cars, evident!, de vreo 20 de piese. Pana acum am facut numai puzzle din lemn, de maximum 10 piese, cu maner ajutator de prindere sau iesite in relief cu acelasi scop, dar deja acestea din urma sunt prea simple pentru ei
• Inteleg ca poti achizitiona produse cu bani
• Pricep diferenta dintre cald si rece – am exersat, la initiativa lor, la baie, la robinet
• Inteleg cum e cu posesia lucrurilor din jur: masina este a mea, suc vreau si eu, lapte vreau si eu, mama este a mea…
• Nu mai adorm leganati, din proprie initiativa! Ura!

Schimbarile

Ar fi ideal sa renuntam la:

• biberonul de noapte – Edi are deja o carie, de biberonL. Mai mult decat atat, ar fi indicat sa renuntam la biberon de tot. Deja beau din canuta si/sau sticle cu tzutzuroi, dar seara si noaptea, nu… poate, o data cu asta, vom putea dormi nopti cu ore ceva mai legate intre ele.
• adormitul in patul nostru de adulti. La pranz s-a rezolvat, gratie noilor pilote si lenjerii, vor in patul lor singuri, insa seara nimic nu-i atrage acolo. Intre noi fie vorba insa, asta nu e ceva ce ma deranjeaza prea tare, doar ca se cam lungeste treaba cu adormitul, caci se iau cu joaca pana dupa ora 23.00 si asta nu mi se pare chiar ok, avand in vedere ca trezirea are loc la ora 07.00.
• O data cu renuntarea la biberonul de noapte, o sa putem incepe sa renuntam si la pampersul de somn si o sa definitivam treaba cu olita.

Observ mai multe bullets la progrese decat la schimbari, e de bine!

De 7 ori NU

Vorbim de acei NU de bun simt. Aceia pe care cel putin 50% dintre parintii romani nu ii au. Nu vorbim de acei NU, sa le spunem evidenti, cum ar fi: NU imi ucid/bat copilul, NU il pun sa fure, NU il dau afara din casa – desi, din pacate in aceasta privinta statisticile sunt realmente ingrijoratoare in Romania.

Sa vorbim asadar de 7 de NU, esentiali pentru mine, pe care vreau sa-i pun pe hartie, fie ea si virtuala, sa nu carecumva sa-mi uit vreodata promisiunile.

1. NU le voi spune copiilor mei: “Esti un copil rau.” Am mai scris aici care e parerea mea despre asta.
2. NU le voi spune copiilor mei: “Te urasc!” Din contra, cat de des se poate le voi spune cat de mult ii iubesc si cat de importanti sunt pentru mine.
3. NU le voi spune hunilor ca nu am incredere in ei. Never ever. La fel cum evit acum, cand sunt mici, sa le spun ca NU pot face un anumit lucru sau ca NU au voie X lucru sau Y actiune.
4. NU imi voi santaja niciodata copiii. Nici material, nici emotional, la fel de grave amandoua din punctul meu de vedere.
5. NU voi utiliza niciodata cu copiii mei (sau cu oricare alt copil, if case) sistemul de recompense. Ala celebru cu buline galbene, smiley faces sau negre, dupa caz, atat de celebru incat il practica mai toate gradinitele de statL. Sau ala in care copilul, maricel deja, spala vase pentru bani, sau pentru nush ce cadou promis de mama. Sa ma scuze audienta, dar mi se pare o prostie.
   Si ineficienta pe deasupra. Copilul trebuie invatat cu rabdare si tact sa constientizeze binele si raul, si diferenta dintre cele doua, diferenta dintre pericol si siguranta, dintre tare si moale, copilul trebuie sa spele vasele alea pentru ca vrea, pentru ca ii pasa, pentru ca asa crede si intelege el ca o ajuta pe mami sa economiseasca ceva timp de joaca tot pentru el, samd. Candva, orice copil va intelege asta. De noi depinde sa ne asiguram ca intelege si nu urmeaza orbeste.
6. NU imi voi umili vreodata copiii pedepsindu-i. Fie ca vorbim de “coltul rusinii”, de “covorul nush stiu cum”, de “scaunul nush de care”. Cel mult ma pot supara pe ei si le pot spune asta, pana cand vor intelege creste si vor realiza cum sta treaba. Nici cu Time Out nu sunt de acord, desi aici mai am de studiat, functioneaza cu succes la mine:).  
7. NU voi lua niciodata o decizie in numele lor. Si simt ca oricum n-o sa pot, si daca as vrea. Daca vor vrea sa mature strada in locul oricarei alte meserii considerata de societate a fi la un inalt nivel, so be it. Daca nu vor vrea facultate, de asemenea, insa sa-mi asume acest lucru, din toate punctele de vedere, inclusiv cel financiar. O singura exceptie am la acest punct: daca vreodata vor avea fie si cea mai mica tangenta cu drogurile, atunci, DA, de o mie de ori DA, voi lua cate decizii trebuie in numele lor, contrar vointei si fortei lor fizice, daca trebuie. Caz de forta majora, se-ntelege.

PS: mie imi place cifra 5, asa ca initial vroiam ca titlu “5 de NU”. Nu mi-a iesit, nu pot taia niciun NU din lista de mai sus. Ba mai mult, presimt un LE care sa vina in completarea listei. Cu siguranta mai sunt destule de spus.

LE: courtesy of Ioana, careia ii multumesc, nr 8:

8. NU imi voi minti niciodata copilul! In comment explica Ioana foarte bine si de ce.

si nr 9, din amintiri:

9. NU voi folosi niciodata, cu copiii mei sau altii, expresii de genul: “Daca nu esti cuminte, iti face doctorul o injectie!” SAU “Te mananca bau-bau, daca mai faci asa…” SAU “Te fura omul acela daca nu vii cu mine” SAU “Te bate mami, daca nu ma asculti.” WTF??? E poate greu de crezut, dar in secolul asta magnific in care traim, inca mai sunt folosite astfel de expresii. Si ne mai miram pe urma ca ii e frica copilului de doctori sau de intuneric.

Iar ultima expresie mentionata, ma enerveaza teribil, cum sa-i spui unui copil ca-l bate mami, cand mami oricum nu face asta ever, orice ar fi facut copilul ala si orice motiv ai avea ca sa-l determini sa faca sau nu un anumit lucru??

Buba din cada

Aseara la baie, imi arata Robi “buba” lui, ridicand ostentativ un genunchi la pupat. M-am conformat cu drag, am pupat genunchiul ud -> copil fericit. Edi, asijderea, buba lui fictiva, nevoia de atentie insa cat se poate de reala. Pupat al doilea genunchi ud -> inca un copil fericit.

Dupa un rastimp de balaceala, Robi imi arata o noua buba, a cazii de baie. Nu i-am raspuns:(, am auzit pe moment, dar n-am ascultat. Abia cand copilul a pupat buba cazii de baie am realizat ca trebuie sa spun ceva. Iata-ma, asadar, in fata unei prime dileme: cum ii explic copilului diferenta dintre obiecte si fiinte? I-am spus atat cat m-am priceput ca mama poate avea buba, tata la fel, si ei, si copiii de la cresa, si doamna de la cresa… dar o cada nu poate avea buba, acolo e doar o spartura (asta stie ce-nseamna), si ca nu are cum sa o doara. Nici jucariile nu pot avea buba, cel mult sunt stricate. Doar oamenii simt durerea fizica, nu si obiectele. Cada e un obiect… M-a ascultat cu mare atentie, dar eu simt ca am dat gres, ca nu a inteles, si nu fiindca e prea mic, ci fiindca nu am stiut cum sa-i explic pe intelesul lui.

Cum sa ma perfectionez in aces sens? Se apropie cu pasi repezi vremea marilor dileme, a explicatiilor, a negocierii, iar eu par ca nu posed limbajul simplu, care sa-i ajute pe ei sa inteleaga cum merg lucrurile in viata…. Oricat de mult as citi, oricat de mult m-as informa, tot nu ma simt pregatita.