Noi n-avem de-asta. Avem ceva, dar e altceva, cum ar spune reclama. Avem ochi, si gura, si obraji, si gura, si par, si ceafa, si tatze, si burtica, si fund, si maini, si picioare, si ochi, si gura, si gat… Si eu si tati si hunii. Si trebuie musai sa ne reamintim asta in fiecare seara, cu exemplificare cu tot.
Si mai avem un ceas la capul patului din sufragerie, mare, cu cifre luminate puternic. Si cum tocmai ce suntem in plin proces de invatare a cifrelor, trebuie sa exemplificam si sa ne jucam si cu ceasul.
Si dupa caz, avem paturica. Sau Tigrila. Sau fotoliu. Sau ciorapi. Cu care ne jucam pana ne plictisim, cand adormim care incotro, claie peste gramada, si de cele mai multe ori, eu si tati inaintea lor…
Caz aparte: cand se opreste curentul, cum a fost aseara. Vreo 20 de minute mi-au aratat hunii ca nu mai merge ceasul, nici televizorul, intrucat ledul cel rosu nu mai era aprins, cum nici de pe hol nu mai vine nicio lumina, dar cum pe pereti sunt ceva urme albicioase, de la masinile sau becurile de afara: “Nu mai e ‘umina! A sticat! A opit-o! A teminat! Nu mai mege ceasu’! Nu mai e, mami, becu’! Altu’, mami? Altu’? Altu’ becu’? Nu mai mege, miine mege! Aisi nu, miine!” Let me know daca aveti nevoie de traducere 
.
Surpriza totala a fost cand a repornit curentul, si o data cu el, cele 2 ceasuri electronice, unul din sufragerie si unul din dormitor, care au inceput sa cante care mai de care pe limba lui, si bonus: lumina din sufragerie care s-a aprins deranjand deopotriva 4 perechi de ochi… deh, lustra de fitze ne-a trebuit!
Episodul ne-a facut pe toti sa uitam de somn, care a venit greu, dupa lupte seculare, in jur de 23.00. Dar las’, ca ne facem noi mari.
