Copilul si angajatul model

Catre HR Manager/ Managing Director

 Stimata doamna, stimate domn,

Pentru cei care nu stiu, lucrurile nu sunt tocmai roz pentru marea majoritate a mamicilor care se reintorc la job dupa o absenta mai mare de 6 luni, pe motiv de crestere si ingrijire copil. Cu siguranta nu va spun o noutate. Eu sunt un caz norocos, dar echipa in care lucrez e una super: am lipsit 2 ani sa-mi cresc copiii si m-am intors fara probleme. Sunt insa si cazuri in care:

-          Mamica lipseste 2 ani si este primita dupa indelungi negocieri si la jumatate din salariul pe care-l avea inainte de a naste;

-          Mamica lipseste 1 an si este primita pe alta functie, cu contract pe perioada determinata de timp;

-          Mamica nu este primita, si aici situatiile variaza: fie e fortata sa semneze demisia, fie este data afara pe motiv de restructurari/insolventa firma etc.

De cele mai multe ori, totul se face legal, intrucat legile permit asta, un alt aspect bine cunoscut domniilor voastre. Sunt atat de bine facute, incat se gasesc mereu portite de scapare pentru, sa le spunem, anagajatorii neseriosi. Nu e cazul dumneavoastra, fireste.

Oricum ai da-o insa, mamica ce revine la job dupa o perioada in care a ‘stat acasa’ sa-si creasca copilul, sau copiii, dupa caz, nu este privita cu ochi buni. Nu este desigur o mentalitate sanatoasa, dar asta este mentalitatea romaneasca. Exceptii sunt si in alte tari, nicio padure nu e lipsita de uscaciuni, dar repet, vorbim de exceptii, nicidecum de o situatie general valabila.

Sa vedem insa, pas cu pas, care sunt motivele pentru care mamica reintoarsa in campul muncii nu mai este dorita. Le voi desfiinta pe rand, pe fiecare, placerea e de partea mea:

1. Concentrare scazuta, pe motiv ca avand un copil acasa, mama va sta mereu cu grija pentru puiul ei, va petrece mai mult timp la telefon cu cei care au grija de copil, nu se va putea concentra cum trebuie pe task-urile ce le are de indeplinit. Sa fim seriosi, una nu o exclude pe cealalta! Da, sigur ca sta cu gandul la puiul ei, dar asta nu inseamna ca isi neglijeaza sarcinile de serviciu. Mai mult decat atat, un avantaj pe toate planurile pe care orice mama il capata o data cu copilul, il reprezinta capacitatea mare de concentrare. Trebuie sa tina minte cele mai mici detalii, (de la sutele de grame acumulate sau pierdute zilnic de copil, pana la sutele de mililitri de lapte sau lichide baute de copil intr-o zi, pana la lucruri mai hard, ce tin de cresterea psihica si educatia odorului), sa jongleze cu multe task-uri in acelasi timp si cum altfel fara sa fii capabil sa te concentrezi??! Si nu, asta nu dispare o data ce te reintorci in campul muncii, au contraire!
2. Slaba organizare si orientare in campul muncii dupa o absenta indelungata. E greu, spun cei mai multi dintre angajatori, dupa 2 ani de ‘stat acasa’, sa pui din nou osul la treaba cum se cuvine, ba chiar mai cu avant decat o faceai inainte de a avea copil. Nimic mai gresit, cine-si inchipuie ca statul acasa cu copil mic e ca o vacanta, se inseala amarnic si cu siguranta nu are copil mic in ingrijire! Nicio zi nu e la fel, nicio zi nu e lipsita de surprize, nicio zi nu incepe mai tarziu de ora 07.00, in conditiile in care noaptea nu are mai mult de 5-6 ore, si alea adunate pe bucatele. Marturisesc sincer ca ma simteam (si ma simt inca) relativ relaxata la birou, in comparatie cu situatia de acasa.
3. Lipsa rabdarii. Rabdarea este cuvantul cheie atunci cand ai copii. Rabdarea se invata, se castiga. Cam ca si respectul, intre noi fie vorba. N-ai cum altfel, plecand desigur de la premisa ca esti o mamica cu toate tiglele pe casa si ca preferi sa-ti ascuti, cresti si mentii rabdarea, in loc sa dai cu copilul de toti peretii. Da, te poti intalni des cu acest sentiment. Asadar, stimata audienta, o mamica va avea de doua ori mai multa rabdare, dupa ce a experimentat viata cu copil mic, 24/24, 7/7, cel putin 6 luni.
4. Informatii limitate sau not updated fata de ‘mersul trenurilor’ din domeniul in care activeaza. Recunosc ca sunt cazuri in care cele ce revin la munca dupa o absenta indelungata nu mai sunt la curent cu toate noutatile din domeniu. Dar nu putem blama copilul sau mamicia pentru asta. Li se intampla chiar si celor ce nu-si iau pauza de ingrijire copil niciodata. E la latitudinea angajatorului sa-si verifice si sa-si testeze anagajatii periodic, pentru a se asigura ca lucreaza cu o echipa competenta de profesionisti. Mai mult decat atat, inca din timpul sarcinii, si mai ales dupa, cea de a doua activitate de baza a unei mame este aceea de a se informa. Carti, cursuri, grupuri de discutii virtuale sau nu, filmulete, emisiuni TV, nimic nu trece pe langa viitoarea sau proaspata mamica, in dorinta de a afla cum mama naibii sa procedeze cu asta mic de a venit pe lume prea deodata, si pe care se pare ca nu-l multumeste nimic. Da, poate nu va citi atat de mult despre domeniul in care a activat pana atunci, dar exercitiul in sine nu se pierde, din contra, se consolideaza!!
5. Multitasking… not! Aici intra si atentia distributiva zero. Am auzit-o si pe asta, da, si zau ca nu-mi venea sa-mi cred urechilor. Pai cum mama ma-sii (vorba lui fimiu:) ) sa n-ai atentie distributiva si sa nu fi in stare sa jonglezi cu o gramada de lucruri cand ai in ingrijire unul sau mai multi copii? Voi, cei ce afirmati asta si care cu siguranta nu aveti copii, stiti ca pana si fiecare scutec cu kk e atent analizat de mamica, zilnic, mai ales in primul an de viata al copilului? Sau stiti ce se intampla cand copilului ii ies primii dinti? Stiti macar care sunt aia? Stiti de cate ori mananca si doarme un copil in primul sau an de viata? De cate ori trebuie dus la doctor, in mod normal, in situatiile in care nu pateste ceva grav? Stiti cate vaccinuri trebuie sa faca? Stiti ce probleme pot aparea in timpul alaptarii? Sau in timpul diversificarii? Stiti ca astea se intampla tot in primul an de viata? Stiti ca, in cele mai multe dintre cazuri, aceeasi mama ingrijeste copilul, dar se ocupa si de treburile casnice? If not, SHUT THE FUCK UP!! Vorbim dupa, (sau mai bine zis daca) veti ajunge sa aveti copii. Nu, nu e chiar acelasi lucru cu ingrijirea unui animal de casa.
6. Lipsa responsabilitatii. Nici asta nu stiu cum vine. Asta e ca un al saselea simt care se activeaza cand ai un copil. E un must have. Ai in maini o viata de om, repet, nu o planta, nu un animal, desi nici pe astea din urma nu le-as lasa sa moara. In plus, esti mai responsabil fata de tine, ai grija la alimentatie, la intregul mod de viata, de multe ori unul nou, dupa ce apare copilul, intrucat vrei sa fii acolo pentru el muulti ani sanatosi si frumosi.
7. Stressul. Cine nu-si doreste in zilele noastre un angajat jovial si lipsit de stress, care nu se panicheaza din orice? O mama nu-si bate capul prea mult cu lucrurile lipsite de importanta. Ea stie ca altele-s prioritatile in viata. Stie ce e aia grija. Sau panica. E selectiva. Da, si la job.
8. Lipsa disponibilitatii. Un angajat model trebuie sa fie acolo, pe campul de lupta. Oricand. 24/24 , 7/7. Oriunde i se cere. In ploaie, vant sau frig. Sa moara pe baricade, de preferat pe un salariu mediocru. Nu, n-o sa-i ridice nimeni statuie dupa ce moare, dar hei, la ce bun, mortii cu mortii, vii cu vii, pana la urma. Ei bine, in contextul unei tari al carui deficit bugetar se apropie de 5%, in contextul crizei prezenta in toate domeniile, un parinte, dar mai ales o mama, va face multe sacrificii pentru a-si pastra locul de munca. Din pacate, pentru ca asta mentine specula angajatorilor in floare. Are de pus o paine pe masa, la naiba, si nu, nici azi n-a castigat la loto. Asadar, o mama este disponibila si pentru job. Este flexibila. Este dornica sa invete. Este eagger sa vorbeasca si despre altceva in afara de pampers, kk, pipi, lapte, ragade, regurgitari. Vrea sa renunte la diminutive in limbajul de zi cu zi. Ba chiar sa fumeze o tigara, din cand in cand, la o cafea, stand pe scaun.
9. Umorul sau lipsa lui. O mama stie sa rada. Stie sa se bucure. A invatat/reinvatat asta de la copilul ei. Stie sa se joace. Stie sa ia din jur doar ceea ce conteaza. Majoritatea angajatilor zilelor noastre nu rade la locul de munca. Nu stie cum se face.

 

Alte aspect demne de luat in seama:

• Angajatul model mamica petrece mai putin cu 50% din timpul alocat pauzei de masa. Asta datorita antrenamentului de acasa, copilului deci, care nu-ti permite sa mananci o masa in tihna. 30 de minute timp alocat mesei mi se pare deja SF. De cele mai multe ori, se mananca in fata calculatorului, in timp ce faci altceva. Si nu neaparat din lipsa de timp, ci pentru ca asa esti obisnuit sa faci si acasa.
• Angajatul model mamica petrece cu 50% mai putin timp la pauza de tigara. In medie, o pauza de tigara dureaza 5 minute. O mamica fie nu fumeaza, fie termina o tigara in 2-3 minute.
• Mamicia nu tampeste.

Acestea fiind spuse, doamnelor si domnilor, va multumesc pentru atentia acordata acestuit post si va invit sa includeti aspectele de mai sus in fisa postului.

Semnat, a MOM.

Sursa foto: aici, aici si aici.

Telegrama

Stau in varful patului cu laptopul in brate. Stop. Mananc o inghetata Mc Sundae cu capsuni. Stop. Cei de la Mc Donald’s s-au zgarcit cu topping-ul in seara asta. Stop. Din cand in cand arunc un ochi la meci. Stop. Hai Steaua. Stop. Afara ploua. Stop. Stau la mansarda . Stop. In Craiova. Stop.

Ce iese din pisica, soareci mananca

Un post lung, scris dintr-o suflare, care astepta in buza inimii sa iasa la suprafata de ceva vreme. De reflectat doar, ca de ajutat nu stiu exact cum se poate.

Este incredibil cat de mult ii seman mamei. Contrar asteptarilor si dorintelor mele, pentru ca, din pacate, mama n-a fost tocmai de cred eu despre un role model. A nu se intelege gresit, era o femeie cu toate tiglele pe casa si cu mult bun simt, dar am simtit undeva in cei 27 de ani petrecuti impreuna, in destul de multe momente, ca nu e ce-mi doresc ca parinte si mi-am dorit ca eu sa fiu altfel pentru huni. Acum nu-mi pare rau de ce sunt eu, din contra, sunt extrem de impacata cu mine insami, dar constat pe zi ce trece, cu stupoare, ca ii seman, si fizic, si psihic, si-n gesturi, si-n vorbe. Poate si-n fapte. Ma contrariaza asta, pentru ca eram sigura ca n-o sa fiu ca ea.

Mai mult decat atat, concluzia asta ma pune rau de tot pe ganduri in ceea ce-i priveste pe huni. Pentru ca ce iese din pisica, soareci mananca. Nu cred foarte tare in influenta genelor, nu din punct de vedere al dezvoltarii emotionale sa spunem, ci mai degraba cred in educatie si formare, in altfel de influente. Dar un factor cel putin la fel de important in ceea ce-l priveste pe viitorul adult, e mediul inconjurator, ala de foarte aproape de el, anii aia 7 de acasa sau cati or fi, ceea ce vede la mama, la tata sau la persoanele ce-l au in grija. Cu siguranta, nu stiu daca din pacate sau din fericire, cea mai importanta si influenta persoana din viata hunilor sunt eu. Asa a fost sa fie, nu comentez de ce, dar e cat se poate de evident. Si-atunci ma intreb si ma analizez, din ce in ce mai des. Si nu-mi place neaparat ce vad. Si-i tare greu sa ma controlez si sa ma schimb. Cred ca abia constientizez problemele.

De pilda, sunt freak control. In toate, e un fel de a fi pur si simplu, sunt relaxata totusi, pentru ca felul asta de a fi e instalat atat de bine, e o parte din mine, e obisnuinta, nu gasesc nimic anormal in asta… Totul trebuie sa fie intr-un fel, celalalt fel, oricare ar fi el, nu e bun, il consider o modalitate care nu functioneaza. Avem un program prea strict. Ne ajuta acum sa ne iasa lucrurile, sa ne descurcam, dar in viitor, ce influente va avea asta pentru ei? Vreau eu ca ei sa faca aceleasi lucruri cu proprii lor copii? Voi mai fi langa ei macar sa le spun uite, invata din greselile mele? Si ma vor mai asculta atunci? Si daca ma schimb acum, nu e totusi prea tarziu…?

Ma sperie faptul ca zilnic fac in mare aceleasi lucruri. Am acelasi traseu in drum spre munca sau spre casa. Daca cineva ar vrea sa-mi faca rau (asa, ca obsedatii din filmele americane), ar face-o cu cea mai mare lejeritate.

Ma sperie obiceiurile proaste. Eu sunt exemplul lor si nu intotdeauna unul bun…

Repet, nu vreau sa ma intelegeti gresit. Nu sunt nici aspra cu mine, nici nu exagerez, nici nu-mi pun poalele in cap de pomana. Sunt o fire cat se poate de realista si ancorata in realitate, cat se poate de matura si multumita de mine. Si optimista, as adauga. Sunt putine lucruri pe care vreau cu adevarat sa le schimb la mine. Dar asta nu inseamna ca e totul ok si ca sunt cea mai buna influenta pentru huni. Si nu stiu cum sa procedez mai departe.

Leapsa cu finante

O leapsa de la Raluca. Cam tarziu, dar mai bine decat deloc .

Saptamana trecuta, cel mai mult am cheltuit pe mancare.

Daca as castiga maine 10.000 de euro i-as pune deoparte pentru vacante/concedii si/sau copii.

Reteta mea preferata, din cele extrem de ieftine, este ciorba de perisoare. Nu mai pun reteta, o stie tot poporul cred J.

Distractia mea preferata, care nu implica cheltuieli, este o vizita in parc.

Voi considera saptamana aceasta un succes pentru blogul meu daca… ar creste traficul si daca as avea mai multe comentarii la fiecare post.

Daca ar fi sa fac o cheltuiala mare si nu neaparat necesara, mi-as cumpara un aparat foto si as urma niste cursuri de profil.

Cand eram copil, visam sa fiu avocat si jurnalist. Acum sunt undeva intre cele doua .

Dintre mere si pere, imi plac perele.

Intre ghiocei si zambile, aleg ghioceii.

Banii reprezinta pentru mine un mijloc de a-mi face viata functionala mai usoara.

Dau mai departe leapsa la Ioana, Roxana, Camelia, Cojocaritza si Zu, cu scuzele de rigoare daca s-au mai intalnit cu aceasta leapsa.

To do list reloaded

Va mai amintiti de lista asta? Daca da, stiti ca trebuia sa revin dupa o saptamana, sa tai ce am indeplinit, adica mai tot. N-am revenit din lipsa de timp si prioritati alte posturi, asa ca revin acum. Un pic rusinata revin, caci n-am indeplinit tot ce mi-am propus nici pana in ziua de azi si a trecut aproape 1 luna.

1. Scriu cel putin 1 post pe blog, de luni pana vineri inclusiv. Done.
2. Sa termin felicitarile de 8 martie. Done, terminate dupa 8 martie insa.
3. Sa am cel putin 3 activitati de seara cu hunii, de luni pana vineri. Indeplinit cam 80%, am avut in medie 2 activitati pe seara.
4. Sa descarc toate pozele din aparat in calculator. Sunt f multe. Done.
5. Sa incep (macar), ideal ar fi sa si termin, calendarul cu zilele saptamanii pentru huni. Am avut o tentativa, s-a transformat intr-o activitate cu hunii, in care ei au facut un desen foarte frumos. Calendarul inca nu l-am facut, dar n-am abandonat ideea.  
6. De mers cu hunii undeva la final de saptamana, intr-un loc unde n-am mai mers pana acum. Done, a fost Muzeul Aviatiei, Teatrul Zurli la MTR si apoi Muzeul de Istorie.
7. Sa dau comanda/comenzile de materiale noi pentru crafts and hand made goodies. Done.
8. Sa fac curatenie in lista de blogroll a blogului. Done. De precizat ca nu in saptamana cu pricina, ci mult mai tarziu.
9. Sa fac curatenie in lista de prieteni de pe Facebook. Pe asta am ratat-o complet, va urma.

Dupa cum vedeti, nu e vorba ca nu mi-au iesit treburile, dar in loc sa-mi ia o saptamana, mi-a luat cam o luna… Asadar, mai incerc o data, de data asta cu o lista mai scurta, pentru doua saptamani. Jur ca e ultima oara cand incerc, daca nu iese, asta e, nu mai planific totul atat de amanuntit. Circumstantele atenuante (gen serviciu 10-12 ore pe zi, nu se pun, da?). Iaca noua lista:

1. Calendar activitati cu hunii. Musai. E greu tare cu zilele saptamanii, am reusit pana acum sa invatam ca luni e cresa si duminica teatru, ca asta facem mai mereu. Cu toate astea, Robi cand se trezeste dimineata ma intreaba, zilnic, daca mergem la teatru… .
2. Curatenie in lista de prieteni de pe Facebook.
3. Crafts de Paste cu hunii.
4. Cerut oferta pentru noua haina blog.
5. De mers intr-un loc nou cu hunii, la final de saptamana. Pardon, doua locuri noi, caci lista e pentru doua saptamani.
6. Comanda cadou huni de Iepuras.

Sursa foto: aici. De citit si articolul cu pricina, e despre ‘to do list’ .

Si poza cu desenul hunilor, despre care va vorbeam la punctul 5 in lista initiala.

Concert Horia Brenciu

Ma gandesc la postul asta de vineri. Singurul lucru cert pe care-l stiu e ca vreau sa scriu despre cum a fost vineri seara la concert. Dar nu-mi gasesc cuvintele neam, chiar cred ca sunt de prisos… cei care au fost acolo stiu si e de ajuns. Si n-au fost deloc putini, cam 4000 de persoane in fiecare din cele 4 seri de concerte. You do the math now .

‘Prezentatorul de televiziune’ stie. Stie bine si sa prezinte emisiuni, televizate sau nu, si sa cante, si sa faca show in adevaratul sens al cuvantului, sa tina oamenii in priza cu miile… as spune fara sa gresesc ca e un artist complet. Si nu, nu-s subiectiva. Si nici cei 4000 de oameni (x 4) nu-s nebuni. Astept cu nerabdare urmatorul concert si ma inclin! Felicitari de asemenea si echipei sale, cu totii oameni talentati si deosebiti. Jos palaria!

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

PS: nu-mi aduc aminte cand am cantat ultima oara Imnul Romaniei. Ah, da, vineri, la concertul lui Horia Brenciu . La fel de bine cred ca am fi cantat cu totii cu maxima usurinta si ‘un elefant se legana…’, daca ne spunea Horia .

PPS: pana la urmatorul concert imi iau un aparat foto performant. Si-un calmant inainte, sa nu-mi mai tremure mainile cand fac poze .

PPPS: felicitari doamnei de pe locul 21, randul 22, m-a facut sa ma simt tare batrana…

Oamenii au o singura varsta toata viata

Am dat intamplator zilele trecute peste cateva postari intr-o nota cel putin pesimita pe blogurile preferate pe care le vizitez. Ganduri de mamici ingrijorate. De mamici care s-au saturat. Si care vad viitorul cumva in umbra. Poate ca sunt normale, dar nu le inteleg. Pentru ca imi pare ca generalizeaza si ca trateaza lucrurile in alb si negru.

Sunt si eu la randul meu ingrijorata de ce e in jurul meu. Nici eu nu stiu ce va fi peste cativa (zeci de) ani si, evident, imi doresc tot binele pentru huni. Incerc insa sa vad partea plina a paharului. Sa ma bucur de fiecare detaliu. Sa sper ca am mintea limpede, astfel incat sa-i cresc frumos. Si corect. Sa le fac drumul mai usor. Sau sa-i ajut sa-si faca singuri un drum. Sa profit de fiecare secunda de timp liber, de timpul lor, de timpul meu.

Prefer sa stau de o parte. De scandaluri, de discutii, de urat. Departe de cei care nu inteleg. Departe de iarna si aproape de primavara calda. Continuu sa sper si sa cred si sa lupt, sa iau viata cu suisuri si coborasuri, cu alb, cu negru, cu frig, cu cald, caci toate sunt normale. Visez, dar cu picioarele bine infipte in pamant.

Accept ceea ce nu pot schimba. Accept pareri diferite de ale mele, chiar daca unele-mi umbresc entuziastmul de moment. Am iesit din iarna inca de acum 3 ani si 5 luni. Am perioade mai proaste si eu, dar cumva ma remontez rapid. Nu pierd timp sa ma lamentez, sa explic, rabufnesc in scris, in sport, in cei care decid ca merita sa ma asculte.

Sunt selectiva. Poate si un pic cu nasul pe sus:), dar sunt foarte putine lucruri despre care consider ca merita atentie. Foarte putine lucruri asupra carora zabovesc, nu investesc niciun pic de efort daca nu cred ca merita. E mult mai sanatos asa, din toate punctele de vedere. Nici nu-mi vine sa cred cat imi e de usor sa fac asta acum. Sau cat de mult timp si efort pierdeam cu numai cativa ani in urma, pe subiecte (atat de) inutile. E un castig imens pe care vi-l doresc si voua. Nu e greu.

Pe final, va recomand un articol, si cu el, un om: Neagu Djuvara. Are 91 de ani. Imi doresc si va doresc intelepciunea de a ajunge tineri, ca el. Caci da, nimic mai adevarat, tineretea tine de caracter!

Oamenii au o singura varsta toata viata (Hermann Graf Keyserling)

Azi nu

Nu, multumesc, nu am chef de nimic, planetele nu s-au aliniat nici de aceasta data, florile cu miros de la mine de pe birou nu inseamna nimic, nu schimba nimic. Simt ca urmeaza una dintre cele mai proaste zile din ultima vreme, precedata de una dintre cele mai proaste seri din ultima vreme si de o noapte nedormita. Sunt un arici.

Deci nu, azi nu am chef decat de melodia de mai jos, pe repeat.

 

PS: si urasc infuzia de poze cu flori, cafele si bomboane din mediul virtual!!!! Get a life, people, a real one!

To Do List

Ca eu sunt aia cu listele, stiti deja. Ca-s mega ultra organizata, stiti (sper) si asta. Ca aproape intotdeauna cand fac o lista se intampla lucruri, asta va spun eu, si e valabil pentru mine, nu stiu cum o fi pe alte meleaguri. Asa ca iata, influentata si de postarea asta, am facut un ‘to do list’ pentru saptamana asta si-mi propun sa:

1. Scriu cel putin 1 post pe blog, de luni pana vineri inclusiv.
2. Sa termin felicitarile de 8 martie.
3. Sa am cel putin 3 activitati de seara cu hunii, de luni pana vineri.
4. Sa descarc toate pozele din aparat in calculator. Sunt f multe.
5. Sa incep (macar), ideal ar fi sa si termin, calendarul cu zilele saptamanii pentru huni.
6. De mers cu hunii undeva la final de saptamana, intr-un loc unde n-am mai mers pana acum.
7. Sa dau comanda/comenzile de materiale noi pentru crafts and hand made goodies.
8. Sa fac curatenie in lista de blogroll a blogului.
9. Sa fac curatenie in lista de prieteni de pe Facebook.

Am vazut aici ceva asemanator, ideea nu-mi apartine, dar cred (sper) ca-mi va functiona cu succes.

 

Dragoste de huni

E atunci cand dormim si Edi imi cere, tot mai des, sa-l tin in brate pur si simplu.

E atunci cand adorm cu mana mea in brate, ca si cand ar tine un plus.

E in fiecare secunda de co-sleeping.

E atunci cand imi iau mana si se managaie cu ea pe fata.

E in pupici dulci si ‘te iubesc’ inca stalcite.

E in fiecare ‘mami meu!’

E in fiecare seara cand ajung acasa.

E in fiecare moment in care ma cer, inevitabil amandoi in acelasi timp, de preferat in locuri diferite.

E in fiecare privire si in fiecare zambet.

E in fiecare secunda, aproape sau departe.

E de 3 ani si 5 luni.