De sezon

Hristos a inviat! si ce-am mai facut in ultima vreme:

- oua decorate manual:

 

 

 

 

 

 

 

 

- oua de Pasti (care ulterior au primit si niste abtibilduri, n-am mai facut poza):

 

 

 

 

 

 

 

 

- iepurasi laminati (da, cea mai buna investitie, un laminator!):

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

- si cei mai tari iepurasi:

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Primavara, draga-mi esti!

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Razboiul stelelor

Este la fiecare pas. Iata cateva motive de razboi:

-          Ca unul dintre ei are pajama galbena si unul albastra (cine m-o fi pus sa nu le cumpar haine la fel, nu stiu);

-          Pe orice fel de jucarie, chiar daca exista in exemplar dublu, identic;

-          Ca unul dintre ei isi atribuie in gluma numele lui fratica. Adica Robi se da drept Edi, acesta din urma fiind tare indignat;

-          Pe perne seara inainte de culcare, din motiv de culoare fata de perna;

-          Pe paturi, identice, dar asezate diferit;

-          Pe mana lui mami, la somn. Aia cu doua inele (initial aveam un singur inel pe mana dreapta, m-am adaptat, am mai pus unul ca sa fie ok);

-          Pe mami si/sau pe tati, frecvent;

-          Pe canuta de lapte cu Mickey Mouse. De mentionat ca avem doua, identice;

-          Doamne fereste sa se strice una dintre jucarii (din perechile identice);

-          Pe ciorapii cu Mickey Mouse (2 perechi  identice);

-          Pe faptul ca Edi nu trebuie sa cante in timp ce Robi bea lapte (si invers);

-          Pe lego, frecvent (marimi, culori etc);

-          And so on…

In rest, mi-s dragi de nu se poate. Doar sa-mi mai trimiteti va rog un sac (fara fund) plin cu rabdare, bine?

Sursa foto: aici.

O scena

Sarbatoaream Ora Pamantului, asa cum s-a putut, adica numai cu un TV aprins, sa protejam ‘toaleta’, aka planeta. Si faceam lego in semiintuneric pe pat, la cererea expresa a hunilor. Si Edi arunca o piesa pe jos, dupa care incepe sa planga dupa ea. Si se tot ruga de mine: “Piesaaaa, mamiiii, piesaaaa!” Si eu ii tot explicam ca n-am nevoie de ea, ca n-am aruncat-o eu si daca el are nevoie de ea, sa se dea jos sa si-o ia singur. Si lacrimi de crocodil. Si negociere la greu. Si Robi care incerca sa-l convinga pe fratica sa renunte: ba ii trantea alte piese de lego in fata, ba scutura cutia mare cu toate piesele, ba se ratoia la el. Si nimic. Si dupa vreo 3 minute luuungi de negocieri, numa’ ce-l vad pe Robi ca se da jos din pat, se arunca asupra piesei buclucase, o insfaca si i-o da lui Edi, spunand vadit suparat: “Ei, mama ma-sii!!”

Pam-pam….

Perforatoare cu model sau noul joc preferat al hunilor

Le-am achizitionat inainte de Craciun, pentru diverse crafts de sezon. Le-am tot folosit de atunci, caci deh, ocazii sunt destule pentru a mesteri cate ceva. Am imbogatit si lista de modele intre timp, caci aceste instrumente reprezinta noua atractie a hunilor. Aproape seara de seara mesterim si decupam si lipim, e o activitate care ne tine ocupati in jur de o ora si jumatate. Ocupati si linistiti, se-ntelege. Si asta seara, cand hunii sunt de regula obositi, deci nu foarte cooperanti. E de bine.

 

 

 

 

 

 

 

 

Ah, si pe langa activitatea de perforat (abtibilduri) si apoi lipit, la mare cautare este si cea de taiat/decupat cu foarfeca. Cea mai mare foarfeca din casa si cea care taie cel mai bine; cele mici, cu model, sunt mai greu de manuit chiar daca sunt mici, e dificila apasarea din cauza modelului. O activitate apreciata de huni, palpitanta si plina de adrenalina pentru mine. Niciodata nesupravegheati (oricum tot ce fac, vor sa faca cu mine musai), intotdeauna ghidati. Folosim asadar o foarfeca imensa ca marime pentru manutele lor, dar pe care, spre marea mea uimire si admiratie, Robi stie deja sa o manuiasca fara probleme, cu o singura mana. Edi inca foloseste ambele manute pentru a deschide foarfeca, dar macar o tine corect, si cu cealalta manuta tine de hartie; suntem pe drumul cel bun. Iar Robi taie cu mana stanga .

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

La 3 ani si jumatate, pe 26 martie.

Gradinarim

N-am fost niciodata priceputa in ale florilor. Am avut cateva tentative, esuate lamentabil. Mureau bietele plante pe capete. Am renuntat si-am pastrat aproape doar ce rezista in conditii extreme: cactusii . Vreo doi, am zis ca-s de ajuns.

Acum 5 ani am primit singura floare, exceptandu-le pe cele cu tepi, care a rezistat pana in prezent. O jerbera. Am pastrat-o si-n amintirea mamei, era floarea ei preferata. An de an infloreste, iarna de iarna se usuca si hiberneaza. Primavara de primavara renaste, ca pasarea Phoenix din cenusa, chiar cand incep sa-mi pierd speranta ca mai traieste. Anul asta i-am schimbat ghiveciul si pamantul – si bine am facut, era toata numai radacini inghesuite, ma si mir cum de a rezistat. Am pus-o intr-un ghiveci mai mare, jardiniera cred ca-i spune, alaturi de alte seminte din plante asemanatoare. Are acum 5 frunzulite si astept in cel mult o luna prima floare din 2012.

Hunii au participat cu elan si spor, asadar am mai pus o jardiniera cu seminte de flori frumoase. Nu intrebati ce-s, ca nu stiu.

Ne mai tin companie o Bromelia primita de la sot in luna indragostitilor si care nu da semne de rau deocamdata, si un trandafir japonez, cu ghiveci si pamant proaspat si el, primit recent de la bunica. Si bine-nteles cei 2 cactusi, veteranii casei.

Abia astept sa va arat poze cu toate inflorite si sa va povestesc reactia hunilor, la vederea roadelor muncii lor.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

PS: mi-ar fi placut o gradina cu flori si brazi inalti. Nu stiu cum s-ar pupa una cu alta, dar e inca liber si legal sa visez.

Dragoste de huni

E atunci cand dormim si Edi imi cere, tot mai des, sa-l tin in brate pur si simplu.

E atunci cand adorm cu mana mea in brate, ca si cand ar tine un plus.

E in fiecare secunda de co-sleeping.

E atunci cand imi iau mana si se managaie cu ea pe fata.

E in pupici dulci si ‘te iubesc’ inca stalcite.

E in fiecare ‘mami meu!’

E in fiecare seara cand ajung acasa.

E in fiecare moment in care ma cer, inevitabil amandoi in acelasi timp, de preferat in locuri diferite.

E in fiecare privire si in fiecare zambet.

E in fiecare secunda, aproape sau departe.

E de 3 ani si 5 luni.

Iarna in IOR

La sanius, probabil ultima tura in iarna asta, un motiv in plus de bucurie ca am reusit sa ajungem in weekend.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Caruciorul pentru gemeni

Mi-am propus de mult sa scriu despre aceasta piesa de rezistenta. Au trecut 3 ani si jumatate si abia acum m-am invrednicit. Better late, than never .

Daca ai un copil, nu sunt sigura ca mai ai nevoie de carucior. Adica exista alternative multa mai utile, atat pentru mama, cat si pentru copil (un carrier, de exemplu). Daca ai gemeni insa, si niciun ajutor prin preajma, atunci nu poti fara.

M-am gandit ceva pana sa termin aceasta postare, as fi vrut sa impart totul in avantaje si dezavantaje, dar mi-am dat seama ca nu prea sunt avantaje…. Unicul, singurul avantaj este ca te poti deplasa cu amandoi copiii (nemergatori pe picioare proprii), in acelasi timp. Ramane de vazut cum, pe unde, si cum te descurci sa iesi din casa sau sa te reintorci singur/a pentru ca…

-          Aceasta minunatie de piesa are cel putin 10 kilograme. Doar el, cu un minimum de accesorii. Nu neg ca or fi existand si variante mai usoare, dar nu le recomand, pana la urma vorbim de 2 carucioare in unul singur, de ceva ce trebuie sa suporte alte (cel putin) 20 de kg, asadar de ceva solid;

-          Daca stai la casa si-l poti lasa in curte/garaj sau daca ai o masina spatioasa de al carei portbagaj te poti dispensa usor, atunci problema kilogramelor carutului de gemeni e aproape rezolvata. Daca nu, poti pati ca mine: ai de coborat si de urcat cu el vreo 10 trepte mari si late din fata blocului, unde nu exista rampa si trebuie sa faci ceva inginerii / vraji spatiale intrucat nu intra pe usa blocului decat pliat. Nu intra nici in lift, decat pliat. Asta daca merge liftul. Iar daca nu stai la parter, ia in calcul si varianta de a urca cel putin un etaj cu el pe scari. Si gandeste-te, daca nu ai ajutoare, ce faci cu copiii in tot acest timp; mie mi-a dat mai mereu cu virgule;

-          Sunt foarte putine locatii pe usa carora aceasta minunatie intra fara a pliata;

-          La casele de marcat din supermarketuri nu poti trece cu carutul decat pliat sau pe sus;

-          Nu ai loc cu el pe cele mai multe dintre trotuarele din Bucuresti.

Exista si varianta tren a carutului, cu locuri unul in fata altuia, care poate salva situatia intratului pe usi inguste, dar:

-          E foarte greu sa iei curba cu un astfel de carut, nu e stabil, se dezechilibreaza usor; la fel si pentru varianta cu 3 roti a modelului de mai sus;

-          Locul din spate nu se intinde 100% la orizontala, astfel incat nu-l poti folosi decat dupa ce bebe poate sta binisor in fund – unde mai pui ca pasagerul din spate nu vede mai nimic in nicio parte;

-          E la fel de greu ca precedentul cu locuri unul langa altul;

-          Este de regula mai scump.

Nu discut despre un model anume, toate mi se par cam la fel de prost facute, neadaptate situatiei reale, pun pariu ca niciunul dintre designeri n-are (habar cum e cu) gemeni.

Noi Eu l-am folosit vreo 3 luni. 3 luni de chin. Lasam copii singuri in casa pret de 2 minute fugare, timp necesar sa duc carutul jos, pliat in lift, ca sa-l las mai apoi in strada, desfacut. Era singura varianta posibila, n-aveam cum sa-l desfac cu tot cu copiii dupa mine. N-aveam nici cum sa-l las in scara blocului, caci mai apoi, dup ace luam hunii, trebuia sa ies cu el pliat, deci unde ramaneau copiii? Dadeam fuga la huni mai apoi, pe unul il puneam in marsupiu, pe celalalt in brate, pe lateral. Norocul meu a fost ca nu erau dese momentele in care trebuia sa-i scot singura la plimbare, aveam o mega panica in momentul in care trebuia sa-i las singuri in casa.

Apoi am renuntat, si-am luat doua carucioare tip umbrela, usoare, de vreo 4 kg per bucata, carucioare pe care le prindeam, gratie taticului nostru inventiv, cu un fel de bara metalica, prinsa cu suruburi de picioarele carutului. Una sus, una jos, montat si demontat de fiecare data cand coboram, respectiv ma inapoiam acasa. 2 mari avantaje in acest caz:

-          Intram cu cele 2 caruturi si cei 2 copii din dotare in lift: un copil intr-un carut + un carut pliat + un alt copil in brate. Nu mai era nevoie sa-i las singuri in casa;

-          Era cu mult mai usor de impins, de carat, de manevrat;

-          Nu rezolva problema intrarii pe usa magazinelor, dar pe atunci nu mergeam singura cu hunii la cumparaturi, doar prin parcuri;

-          Am renuntat destul de rapid intrucat mi se parea usor instabil, nu foarte solid, si deci riscant, pe masura ce hunii castigau tot mai mult in greutate.

Una peste alta, multumesc bunicilor, asa cum sunt, ca m-au ajutat cand a fost cazul, altfel tineam hunii in casa pana cand invatau sa mearga.

Poveste de iarna cu huni

A fost o data o cutie mare si verde. Avea un capac frumos, cu multe desene colorate. In aceasta cutie, salasluiau de regula 2 seturi mari de lego. Intr-o buna zi, pe cand tati si tataie se aflau in bucatarie, apare ca din senin  copilul balai pe nume Edi, aducand anevoie cutia cea mare si plina de piese lego in brate. Cu o sclipire jucausa in ochi, rastoarna cutia in mijlocul bucatariei cat ai zice peste, surprinzand pe toata lumea. Vadit mirat, tati il roaga sa le stranga. Replica hunului blond cu ochii albastri soseste fara intarziere: „nu beau! = nu vreau!” In aceeasi clipa, tati se decide ca e momentul pentru morala: ii spune sa le stranga, altfel nu o sa le mai gaseasca pe toate cand va dori sa se joace, altfel nici tati n-o sa-l mai ajute nu stiu cand etc etc. Edi il asculta cu ochi mari. Dupa discursul lui tati, dispare in sufragerie. Se-ntoarce rapid cu fratica de gat, la propriu, pe care-l pune sa stranga piesele de lego. Robi, nestiind ce l-a lovit, se apuca si strange constiincios jucariile pana la final. Cei doi adulti radeau pe sub mustati.

Si-am incalecat pe o piesa de lego rosie si v-am spus cea mai recenta şotie.

PS: n-am fost martora la tarasenie, asadar nu bag mana in foc ca tati a nimerit corect personajele. De regula Robi e cel care imprastie cu o deosebita placere piesele de lego pe gresie si pe parchet, iar Edi ma ajuta mereu la strans.