23 aprilie: Ziua internationala a Cartii si a drepturilor de autor; Ziua Bibliotecarului

Ziua Internationala a cartii si a drepturilor de autor se sarbatoreste anual pe 23 aprilie si este organizata de UNESCO in scopul promovarii lecturii, publicarii si a drepturilor de autor. Prima astfel de manifestare s-a desfasurat in 1995.

Prin Hotararea de Guvern nr. 293 din 14 aprilie 2005, ziua de 23 aprilie a fost declarata “Ziua Bibliotecarului din Romania”, astfel ca la noi in tara, incepand cu 2005, in ziua de 23 aprilie se sarbatoreste si Ziua Bibliotecarului concomitent cu Ziua Internationala a cartii si a drepturilor de autor.

Afla si ce se intampla in Romania cu aceasta ocazie.

Sursa info si foto: aici si aici.

PS: noi am marcat aceasta zi printr-o noua comanda de carti, ca tot ne place sa citim. Revin cu detalii.

PPS: last, but not least, si cu mult mai important, va reamintesc de Campania “Doneaza o carte” pentru copiii din Valea Plopului. Mai multe detalii si aici.

Ziua internationala a cartilor pentru copii si tineret

Incepand cu anul 1967, in fiecare an, pe 2 aprilie in intreaga lume se sarbatoreste Ziua internationala a cartii pentru copii si tineret. N-o sa va spun cum stau hunii cu cartile, v-am mai povestit eu ca inca nu le indragesc foarte tare, dar facem progrese, sper ca la anul pe vremea asta sa avem ce povesti in domeniu.

Va provoc insa sa imi spuneti (inca o data daca e cazul) care sunt cartile preferate ale copiilor vostri. Iar daca aveti copii cu mult mai mari decat hunii mei de 3 ani juma’, va provoc la un exercitiu de memorie si sa-mi spuneti care erau cartile favorite ale copiilor vostri la varsta cu pricina sau, si mai bine, care erau ale voastre. J

Si nu in ultimul rand, va provoc sa faceti o fapta buna si sa donati o carte pentru copiii din Valea Popului. Pentru cine nu-si mai aminteste, in luna decembrie a anului trecut asezamantul din Valea Plopului a ars intr-un incendiu puternic. Au ars atunci si cantina si biblioteca asezamantului. Asadar, copiii din Valea Plopului au ramas (si) fara biblioteca.

Mai multe detalii aici sau la nr de telefon: 0722344124. Campania se va finaliza pe 1 iunie. Noi cu siguranta vom participa.

PS: Coincidenta sau nu astazi este si data nasterii scriitorului Hans Christian Andersen.

Sursa foto: aici.

Live, cu Larry Cohen

Despre parerea mea fata de Larry Cohen, autorul cartii Playful Parenting cred ca stiti deja, am scris in nenumarate randuri despre cartea sa de parinteala playful.

 

 

 

 

 

 

 

 

Am rasuflat usurata cand am vazut ca vine in Romania, sa ne invete ce si cum. Asadar, pe 26 si 27 mai, la Howard Johnson, pentru o zi sau doua, la alegere, afla Cum sa iti cresti copiii prin joc, un eveniment organizat de Atelierele de Parenting, avandu-l ca invitat special pe Larry Cohen. Eu vreau tare de tot sa merg, cu siguranta n-o sa pot fizic sa particip la ambele sesiuni, sper inca macar la prima sa pot ajunge.

Detalii pentru inscrieri aici.

De ce-mi place sa fiu un parinte Playful (III)

Nu, n-am terminat de citit cartea Playful Parenting. Citesc doar in metrou si-n ultima vreme am facut o pauza. Am relaut de curand si cel mai recent paragraf care merita notat si explicat este:

“When we constantly tell children what they should or shouldn’t do, they have no room to think for themselves and are forced to choose between resentful obedience or defiant rebellion. Playfulness helps them think for themselves, even about serious topics.”

Scenariul e cu siguranta cunoscut: “Du-te acolo! Nu arunca jucariile! Lasa telecomanda! Tine paharul drept! Ai grija pe unde mergi! Nu tipa! Mergi mai incet! Mananca tot! Trebuie sa tii piesa asta asa! Acolo nu este voie! O sa cazi, daca faci asta!”

Sigur, pentru sanatatea mintala, dar temporara, a unora dintre parinti, cele de mai sus pot fi lucruri de bun simt. Nu intru in aceasta categorie, desi, recunosc, in perioade de oboseala maxima, m-am trezit dandu-le hunilor astfel de replici.

Dar imi place sa cred despre mine ca sunt in plin proces de crestere maturizare si ca de fapt nu imbatranesc, ci ma fac mai inteleapta pe zi ce trece (si modesta, da?:)) si ca invat continuu. Din propriile greseli si experiente, din experientele altora, din carti, dar mai ales, de la huni. Nu de putine ori mi s-a intamplat sa cred eu ca hunii nu pot sau nu stiu sa faca un anumit lucru, dar sa observ, lasandu-i sa se descurce singuri, ca se descurca foarte bine!

Asadar, dragi parinti, lasati-i sa incerce! Lasati-i sa invete pe pielea lor. Lasati-i sa cada. Lasati-i sa se murdareasca, sa guste din tarana – in limitele singurantei, desigur – dar lasati-i sa descopere lumea in care traiesc pe cont propriu! Lasati un spatiu, vital, intre voi si ei. Lasati-i sa capate incredere in ei, fiti acolo in caz ca va cer ajutorul, dar nu incercati sa va impuneti propriile reguli, cunostinte, standarde asupra personalitatii lor. Nu veti putea tot timpul sa le suflati in ceafa si sa-i protejati de tot si toate, oricat de mult ati dori asta.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Si lasati-i sa se joace sau jucati-va impreuna cu ei. Asa vor invata mai usor lucruri noi, vor invata de drag, vor intelege lumea din jurul lor, cu toate lucrurile alea serioase si importante pe care noi ca parinti vrem sa le stie copiii nostri. Hunii stiu deja foarte multe cifre si litere, stiu formele si culorile, isi recunosc numele scris pe hartie – si n-am facut absolut nimic special in sensul asta. Si exemplele ar putea continua.

PS: Am mai scris despre Playful Parenting o data. Ba chiar si a doua oara. Si-o sa mai scriu.

Sursa foto: aici. Unde veti gasi si cateva exemple de cum sa va jucati cu cei mici si cum sa-i invatati, in joaca, lucruri serioase.

De ce-mi place sa fiu un parinte Playful (II)

Pentru asta:

“Children need our approval and enthusiasm first, before they can get out of a rut. So even if the goal is to have him stop that violent play/behavior, the only effective way is to play it with him for a while, which gives him the elbow room to try out new ideas and new ways of dealing with his aggressive impulses.”

Asta mi se pare chiar greu de pus in practica, dar real, cu rezultate clare in sensul ala bun pe care ni-l dorim cu totii, astfel incat merita tot efortul. Pe romaneste spus si mult simplificat si cu exemplu, autorul spune ca atunci cand copilul iti vorbeste urat (iti adreseaza o injuratura chiar) sau te loveste, tu sa nu-l pedepsesti, sa nu te arati suparat de comportamentul lui, ci sa incerci sa intri in ‘jocul’ lui, si sa te comporti intocmai ca el. Fireste, nu-l vei injura si tu, nici nu-l vei lovi, dar te poti preface lovit, sau poti mima miscarea, aratandu-i astfel cum este el de fapt, aratandu-i in ce lumina se pune de unul singur. Poti inventa cuvinte despre care sa ii spui copilului ca sunt muuult mai urate decat ce spune el, si sa le spui tu, sa-i spui copilului ca el sigur n-are cum/nu le poate spune.  Rezultatele nu se vor vedea in secunda doi, dar nici nu vor intarzia prea mult sa apara. Cel mai probabil copilul va renunta in a mai pronunta cuvantul urat, pentru a-l pronunta pe cel despre care ii spui tu ca e urat si ca el nu-l poate rosti.

E nevoie sa ajungi acolo, in lumea lui, sa te pozitionezi ca fiind egalul lui, adultul care face fix acelasi lucru ca si copilul, sa ii arati deschidere si entuziasm, pentru a reusi sa-l scoti din pasa proasta si sa-l faci sa inteleaga fapta si poate si motivele pentru care nu e in regula sa faca asta. Si mai mult decat atat, aratand deschidere fata de el, il vei putea convinge mai usor sa faca ce crezi tu, ca parinte, ca este bine.

Dar nu-i mai usor sa tipi/lovesti/spui ‘nu e voie’? Rezultatele in urma acestui comportament sigur nu vor intarzia sa apara si, pe moment, vor fi chiar cele asteptate si dorite: copilul te va asculta. De frica. De nevoie. Din neintelegere. Apoi va repeta actiunea nedorita, poate si mai inversunat. Apoi va trece peste frica si nu te va mai asculta. Se numeste dresaj si nu se aplica fiintelor umane, fie ele si mici.

Mai mult decat atat, in cele mai multe dintre cazuri, atunci cand un copil are un astfel de comportament fata de adultul apropiat care-l are in grija, mesajul este cu totul altul. Cateva exemple:

 

- imi esti draga, dar sunt suparat pentru ca si azi ai plecat la serviciu si eu n-am putut petrece toata ziua cu tine

- imi place mult compania ta si timpul pe care l-am petrecut impreuna, dar vad ca pleci acum si sunt suparat, caci nu stiu daca te intorci. In plus, as vrea sa ne mai jucam o data de-a prinselea…

- sunt frustrat si suparat pentru ca am avut o zi proasta la scoala/gradinita/m-a muscat un copil/sunt obosit caci n-am dormit bine la pranz/am facut pe mine fara sa vreau si nu vreau sa mai repet asta – si nu te-am gasit ca sa ma ajuti in acel moment. Iar acum nu stiu cum altfel sa-ti spun ca si eu am avut o zi proasta.

De cele mai multe ori cand un copil are un astfel de comportament, aparent nejustificat, exista o problema, cat se poate de reala si de serioasa. Mai grava sau mai putin grava, dar care nu trebuie sa fie trecuta cu vederea. Copilul va fi mult mai cooperant in a povesti despre ceea ce-l tulbura, daca adultul se va pozitiona la nivelul lui, fizic si psihic, daca va intra in lumea lui si vor putea discuta de la egal la egal. Sa-mi spuneti va rog daca stiti cazuri in care copiii cu probleme au spus direct, cand au fost intrebati de catre adulti, ce anume ii deranjeaza sau de ce au un anume comportament. Daca da, ori acestia sunt destul de mari si au incredere atat in ei, cat si in adultul cu care discuta, fie sunt pur si simplu exceptii.

Playful Parenting

Mic Disclaimer: Poate cele de mai sus sunt cunoscute pentru cei multi si necunoscute doar pentru mine. In acest caz, just skip it.

Surse poze: aici, aici, aici si aici.

De ce-mi place sa fiu un parinte Playful (I)

Puteti sa ziceti ca am facut o obsesie pentru cartea asta (poate chiar asa e), puteti sa ziceti ca ma transform, vrand-nevrand in promotorul ei sau al autorului (asta chiar nu e asa), puteti sa spuneti ca n-am nimic de castigat (au contraire, e un castig imens), puteti sa credeti ca it’s all about marketing&advertising, dar tot nu ma voi abtine in a posta, cand si cand, cateva randuri intelepte tare, randuri care imi atrag sau mi-au atras atentia, din cele aproximativ 150 de pagini citite din Playful Parenting.

“Play is children’s main way of communicating. To stop a child from playing is like stopping an adult from talking and thinking. To control every minute of their play is like controlling every word someone says. But to leave children all alone in their play all the time, every day, is like spending the day with other adults and never talking to them.”

O sa spuneti, poate, cum imi spune cineva de-l stiu eu: “Bine-bine, dar cum adica eu nu-i las sa se joace?” Exemplul de mai sus se potriveste la fix cu situatia in care un copil (sau doi sau trei) se joaca zgomotos (asa cum se joaca toti copiii de altfel), la ore nu tocmai potrivite (potrivite pentru cine? pentru noi, parintii obositi si stresati dupa o zi lunga la serviciu? Sau pentru vecinul care adoarme o data cu gainile? Care e timpul potrivit de joaca pentru copii?), intr-un mod nu tocmai adecvat (adica tranteste toate tacamurile din casa pe gresia din bucatarie, de la o distanta considerabila, suficient de mare incat zgomotul produs, mult asteptat, sursa lor de fun, sa fie pe masura), situatie in care adultul ii spune sa lase tacamurile, sa se joace mai incet, sa se joace in camera lui, sa stea linistit, ca e seara, etc etc etc. Adultul nu-i spune nimic cu rautate, poate nici nu tipa (hopefully!), dar mesajul transmis cu toate bunele intentii este de fapt acesta: nu te mai juca, nu mai vorbi, nu mai invata, stai asa si fa doar ce-ti spun altii sa faci! Nu incerca sa descoperi lucruri noi, nu pleca la drum cu un minim de incredere in tine ca poti face in viata lucruri noi, mari, pe cont propriu. Ei, daca privim din unghiul asta, parca imaginea nu mai e asa de plina de bune intentii, nu?

Sunt lucruri de un bun simt evident, pe care ma chinui tare sa le intiparesc in mintea celor ce au grija de huni in lipsa mea. Intampin mari greutati, din pacate:(. Incerc sa schimb mentalitati si opinii, intiparite adanc, inca din copilaria demult uitata a adultului din prezent, copilarie cu propriile ei angoase si lipsuri, ce se cer acum transferate asupra hunilor mei, din nefericire…

Pentru cine nu stie, am mai vorbit despre acest util instrument aici. O sa revin asupra subiectului, mi se pare asa de frumos si simplu explicat, atata lumina (imi) ofera cartea asta, incat e pacat sa nu impartasesc cu altii, fie si macar pe bucatele.

Sursa pozei: aici.

Carte cu si pentru parinti: Playful Parenting

Sigur, este tot o carte cu si despre copii, n-am iesit inca din aceasta zona de interes, situata la nivel maxim pentru mine de ceva vreme buna. Si nici nu vreau, de altfel. Si nici nu strica, asa ca de ce nu?

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Este vorba despre  Playful Parenting, de Lawrence J. Cohen, aici un review, am inceput deja s-o citesc. Nu review-ul m-a convins, ci senzatia pe care am avut-o cand am auzit de ea prima oara: senzatia ca acolo voi gasi ceea ce deja fac si mi se intampla de ceva vreme, si mult mai mult decat atat, voi gasi cai de a face asta mult mai bine, voi completa ceea ce stiu deja. E prima oara cand mi se intampla asta cu o carte, culmea!

Carte de suflet: La Medeleni

Cel mai iubit roman al copilariei mele. Despre copilarie si maturitate, cu copii si cu adulti. Despre viata, in toate formele ei. Despre Moldova. Despre contraste. Carte de suflet, scrisa cu suflet, pentru suflet.

Am citit-o de vreo 3 ori pana acum si ceva imi spune c-o voi mai citi o data inainte sa-nchid ochii. Cel mai recent s-a intamplat acum 2 luni. Am inteles-o cu totul altfel, fata de perioada copilariei, in special volumul al doilea, (eu am o editie veche, in 2 volume, primita cadou de mama de ziua ei) in care copilaria imbraca forma amintirilor si copiii devin adulti, prinsi in valtoarea vietii. Am citit-o cu alti ochi, am inteles-o de data asta intru totul, asa cum a vrut autorul s-o-ntelegem. Si mi-a placut cu atat mai mult, chiar daca si acum tresar amintindu-mi finalul.

Imi doresc s-o citeasca si hunii candva.

Un review aici si un anticariat de unde o puteti achizitiona.

Aventurile lui Habarnam si ale prietenilor sai

O stiu din copilaria-mi frumoasa si indepartata. Cred ca a fost a fratelui meu initial. Imi aduc aminte ce coperti frumoase avea. Si de desenele alb negru, in schite, imi amintesc si le revad in minte. Am cautat-o pentru huni, n-am gasit-o in varianta initiala, dar am gasit o alta varianta, buna si ea, aici.

Mai mult decat atat, am gasit-o si in varianta audio, interpretata (superb, cum altfel?) de Marian Ralea. Le-am comandat si azi au sosit! Macar pentru mine si tot vor fi utile, daca nu vor avea succes in cazul hunilor, caz in care sigur mai am de asteptat, are 169 de pagini, carte normala, mai mult de citit, decat de privit. Dar au pastrat desenele in creion!

Mai jos o poza, asa cum am admirat-o eu in copilarie.

Sa spun si ca cei de la Carturesti s-au incurcat putin in comanda si in loc de 2 exemplare de carte + 1 audio book, mi-au trimis cartea in format fizic in 3 exemplare? Spun, dar adaug si ca problema a fost remediata in cel mai scurt timp posibil, cam in 2 ore de cand i-am sunat!